INDIA - PEŞTERILE SANCTUAR DE LA AJANTA ŞI ELLORA

 

 

In labirintului sacru sapat in piatra dura din Maharasthra se afla cele mai mai mari si mai impresionante temple ale Indiei stravechi. Create cu milenii in urma, templele subterane adapostesc intransele esenta mistico-religioasa a Indiei. Intr-o armonie totala, cum mai exista doar in Tinutul Baharatilor, aici troneaza una langa alta, incremenite intr-un suras intelept si atoateintelegator Hinduismul, Budismul si Jainismul, cele trei mari religii ale Indiei.

Sanctuare, Temple, Muzee si Pesteri

 

Situate in apropierea stravechiului oras Aurangabad din statul indian Maharashtra, celebrele şi în acelaşi timp tainicele peşteri de la Ajanta şi Ellora oferă o călătorie în timp spre India fascinantă prin culturile, religiile şi geniul său uman.
Conform oricarui ghid de calatorie, cele doua complexe carstice, unde insasi Divinitatea si-a gasit adapost incrustata in piatra, sunt morminte, sanctuare sau monumente si gazduiesc unele dintre cele mai splendide exemple de arta si arhitectura religioasa indiana veche.

Cele 34 de pesteri de la Ellora, alaturi de cele 29 pesteri care alcatuiesc complexul de la Ajanta au asteptat mai mult de un mileniu pana cand au fost redescoperite. Evenimentul a avut loc pe data de 28 aprilie 1819, cand John Smith, un ofiter britanic aflat la vanatoare de tigri, a descoperit accidental intrarea uneia din pesterile templelor subterane (dupa catalogarea ulterioara, a fost vorba despre pestera nr.9).
La scurt timp dupa momentul descoperirii, pesterile si-au castigat faima bine-meritata datorita amplasarii exotice, arhitecturii unice si secolelor de istorie misterioasa uitata sub trecerea timpului. Astfel, ambele complexe carstico-religioase au intrat sub protectia UNESCO in anul 1983, cand au primit titlurile de World Heritage Sites. Sa le cunoastem mai bine.

Ajanta – Somnul Iluminatului

 

Cele 29 de pesteri ascunse sub colinele Sayhari, in apropiere de valea raului Waghora contin intransele sculptata si pictata intreaga epopee a budismului si povestea vietii lui Buddha Sakyamuni (563 - 411 i.Hr.), fostul print devenit ascet si intemeietor al acestei stravechi religii orientale care castiga noi adepti si in zilele noastre.
Primele sanctuare, denumite Chaytia Grihas, sunt sapate la adancimea medie de 75 metri si au fost construite in timpul dinastiei Satavahana, undeva in secolele 1 si 2 i.Hr. Picturile murale din Ajanta, au rezistat doar datorita climei si umiditatii propice a aerului, fiind considerate de specialisti drept cele mai vechi exemple de picturi murale descoperite vreodata in intreaga Indie. Cea mai mare parte a operelor de arta "in situ" au fost create, paradoxal, intr-o foarte scurta perioada de timp, daca ne gandim la niste picturi si sculpturi imense, realizate cu mijloace rudimentare in pesteri enorme, luminate doar de faclii. Este vorba despre perioada in care a domnit regele Harishena (475 - 500 d.Hr.) din dinastia Vakataka.
20 de pesteri din cele 29 au avut rolul de Viharas: manastiri subterane ale caror sanctuare tronau intotdeauna in partea centrala a pesterilor. Retrasi aici intr-o recluziune totala, calugarii budisti nu se erijau doar in rolul lor initial, acela de practicanti ai ritualurilor lasate de Iluminat, ci si in artisti. Datorita muncii lor titanice, pesterile de la Ajanda au devenit in acele timpuri, adevarate centre vibrante ale culturii si civilizatiei budiste, intr-un noian de regate vecine care isi pastrasera vechea orientare religioasa de sorginte hinduista.
Toate statuile de dimensiuni colosale si de o precizie a detaliului neegalata nicaieri in lume, au fost sculptate prin eforturi titanice de catre credinciosii calugari care aveau la dispozitie doar banale dalte si ciocane. Aici se afla cea mai mare statuie care il reprezinta pe Buddha dormind realizata in perioada antica (in prezent, in China, se lucreaza la terminarea celei mai mari statui a lui Buddha dormind, statuie a carei lungime este de circa 68 de metri).
Sculpturile de pe pereti reprezinta scene din Jatakas, o bogata culegere de traditii orale referitoare la numeroase intamplari din perioadele deselor incarnari ale lui Buddha. Alte secvente redau motive decorative specific indiene.
Una dintre cele mai impresionante pesteri adaposteste o statuie colosala a lui Buddha aflat in stare de meditatie profunda (Paranirvana), mainile Iluminatului fiind incremenite pe veci in semnul mudrei Dharmahacrakrapravartana. Picturile murale de la Ajanta umplu literalmente peretii si tavanurile unora dintre pesteri (conform traditiei budiste este interzis ca podeaua pe care calca oamenii sa fie decorata cu imagini sau scene din viata si intamplarile prin care a trecut Buddha).
Specialistii cred ca picturile care reprezinta intamplari din Jatakas decoreaza peretii pesterilor astfel incat derularea lor sa produca un remarcabil efect vizual-hipnotic credinciosilor care intrau in pesterile-temple. Episoadele narative sunt pictate unul dupa altul intr-o remarcabila succesiune vizuala, impactul lor fiind coplesitor chiar si pentru turistii si vizitatorii de alte credinte. O mare atentie a fost acordata si reprezentarii cat mai elaborate a zeitatilor feminine si printeselor omniprezente in evolutia spirituala a celui care a fondat una dintre cele mai mari si mai remarcabile religii ale lumii.

Ellora – Divinitatea unită în piatră

 

Foarte multi experti care si-au dedicat vietile studierii artei si culturii indiene sunt de parere ca pesterile de la Ellora reprezinta culmea artistica pe care a atins-o stilul indian de sculptura in piatra. Cele 34 de pesteri sunt sculptate in laturile unei colinei Charanandri alcatuita din roci bazaltice. 12 pesteri sunt consacrate Budismului, 17 Hinduismului, iar 5 pesteri adapostesc temple si altare ale religiei Jainiste. Intregul complex este o stralucita demonstratie asupra tolerantei si armoniei religioase care domnea in acele timpuri stravechi in India.

Toate pesterile-sanctuare buddhiste de aici au fost construite intre anii 630-700 d.Hr., marea lor majoritate avand rolul de Viharas. Pesterile sunt mari, spatioase, adapostind cladiri multietajate, sapate migalos in peretii de stanca. Cladirile includ sali de intalnire, dormitoare, camere destinate rugaciunilor si meditatiilor, bucatarii si chiar W.C-uri.
Toate sculpturile din pesterile buddhiste reusesc in mod sublim sa surprinda gratia, detasarea, serenitatea si compasiunea inerente lui Buddha Gautama, arhatilor si zeitatilor secundare din religia Iluminatului. Cea mai faimoasa pestera din complexul dedicat buddhismului este pestera numarul 10 sau Vishvakarma, cum este denumita de localnici.
Odata ce ai trecut de una dintre intrarile sale multietajate, esti de-a dreptul coplesit de finetea si precizia detaliilor statuilor, care par sculptate in lemn cald si maleabil, nu in piatra dura si rece. In mijlocul pesterii troneaza o statuie de peste 3 metri inaltime care il reprezinta pe Buddha asezat intr-o postura din care predica credinciosilor.
Pesterile hinduse au fost construite in timpul perioadei Kalachuri, iar toate structurile sculptate reprezinta stiluri distincte ale viziunii creatoare si a talentului individual a generatii intregi de sculptori care proveneau din familii unde aceasta arta dificila era deprinsa din frageda pruncie.
Peştera numarul 16 reprezinta culmea arhitecturii subterane hinduse. Denumita si Kailasa, in onoarea muntelui sacru unde locuieste zeul Shiva, pestera incearca sa reproduca fidel detaliile descrise in purane (texte sacre hinduse) referitoare la adapostul ales de maretul si temutul zeu. Templul ramane o realizare splendida a artei de inspiratie dravidiana, admirata zilnic de mii de turisti.

O alta pestera, denumita Dhashavatara sau pestera 15, este inca un exemplu de intelegere si toleranta reciproca intre religii. Initial o pestera-templu buddhista, Dhashavatara a devenit cu timpul un locas sacru hindus. Pe langa sculpturile originale buddhiste, pastrate intacte, locasul de rugaciune a fost ornat, mai apoi, de catre credinciosii hindusi cu portretele in piatra ale celor 10 avataruri ai zeului Vishnu. Una dintre cele mai dramatice si spectaculare imagini reprezinta moartea demonului Hiranyakshipu, cand zeul Vishnu ia forma lui Narasimha (omul leu) si intinde o mana spre umarul lui Hiranyakshipu, inainte de a-i da demonului lovitura finala.

Pesterile jainiste, definitivate intre secolele IX-X d.Hr., apartin toate sectei ascetilor Digambara (cei ce se invesmanteaza cu cerul), celebri pentru nuditatea lor autoimpusa. Templele redau perfect dimensiunile specifice ale filozofiei si traditiei jainiste: sculpturile reflecta un sens strict al ascetismului.

Cu toate ca nu sunt la fel de mari precum cele hinduse sau buddhiste, templele subterane jainiste adapostesc opere de arta impodobite cu detalii exceptionale. Cele mai remarcabile altare subterane sunt cele de la Chhota Kailash, Indra Sabha si Jaganath Sabha.

Odata iesit din lumea de piatra si culoare a Indiei milenare, iti trebuie cateva zile sa iti revii, rastimp in care vei constientiza cu adevarat grandoarea operelor vizitate. Dupa care, mai devreme sau mai tarziu, revii inevitabil la Ajanta & Ellora. Cel putin asa arata statisticile oficiilor de turism indiene, ale caror date coroborate spun ca mare parte a turisii occidentali care vin la pesterile-temple, au mai poposit aici in anii anteriori. Sau poate, cine stie, si in alte vieti.

In fond, suntem in India, cea fara de varsta si termene de comparatie!.



.



*

VIA APPIA

Spiritul constructiv al romanilor s-a manifestat viguros în trasarea şi amenajarea cu soliditate a căilor de legătură dintre Roma şi extremităţile imperiului şi totodată dintre provincii. In perioada imperială de înflorire drumurile principale au atins o lungime de circa 90.000 de kilometri iar cele laterale (secundare) o lungime de circa 200.000 de kilometri.

Via Appia poartă numele magistratului Appius Claudius Caecus, care a deschis-o în anul 312 e.A. fiind, în principal, la început, o arteră militară. Evitarea ocolirilor a pretins substricții și excavații de teren importante, până la Terracina. Pavajul acestei căi a rezistat până astăzi. Inainte de construirea incintei fortificate a lui Aurelianus, în a doua jumătate a sec. al 3-lea e.N, Via Appia ieşea din Roma prin poarta Capena a zidului servian. Atunci ea urma cu aproximaţie traseul actualei artere Via delle Terme di Caracalla şi Via di Porta San Sebastiano. Dincolo de Poarta San Sebastiano, adică dincolo de zidul lui Aurelianus, Via Appia se îndrepta spre Capua, Benevent şi sfârşea la Brindisi pe celălalt mal al peninsulei italice.

Numele de San Sebastian dat porţii oraşului este de origine creştină.
Până la Terracina era perfect rectilinie.  Evitarea ocolirilor a pretins amenajări - subscripții - și excavații de teren. Pavajul aceatei căi a rezistat până astăzi. Folosind ca suport un strat  gros de piatră presată ca un beton, Via Appia este pavată în apropiere de oraș cu plăci - cuadre - de tuf, iar în rest cu blocuri poligonale de lavă.

Via Appia a fost mărginită de morminte , ca şi alte căi de ieşire din Roma. Acest fapt se datora unei legi din sec. al 5-lea e.A. care interzicea înmormântarea în interiorul oraşului.

In evul mediu, această cale de ieşire şi acces în oraş a devenit mai puţin sigură datorită banditismului. Clanul Caetani, transformând mormântul mausoleu al Ceciliei Metella în fortăreaţă a trecut la jefuirea călătorilor. Pe atunci s-a deschis Via Appia Nuova, iar la sfârşitul sec. al 17-lea cele două au fost unite de Via Appia Pignatelli.

Spre deosebire de alte căi de legătură ale Romei cu exteriorul, Via Appia s-a bucurat de mai multă căutare şi de apreciere, probabil şi din cauza vechimii ei. De o parte şi de alta s-au înşirat monumentele funerare unor familii avute, dar şi cimitire prin incinerare ale săracilor. Tradiţia s-a prelungit şi în perioada dezvoltării creştinismului, când în lungul acestei artere s-au săpat catacombe creştine pentru înmormântări. Cele mai renumite erau catacombele San Callisto, San Sebastian (de al cărei nume s-a legat probabil numele porţii de ieşire din Roma) şi Domitilla. Alte catacombe din zonă erau Basileo, Balbina şi Martiri non identificati.

Astăzi, Via Appia, loc al unor catacombe celebre şi al bisericii Domine, quo vadis? Este unul dintre locurile de mare interes ale Romei creştine.

Biserica Domine, quo vadis? evocă o legendă celebră. Fugind din Roma de frica persecuţiilor, Sfântul Petru a întâlnit pe drum pe Christos şi l-a întrebat „Domine, quo vadis?“ Christos se pare că i-ar fi răspuns: „La Roma pentru a mă crucifica a doua oară!“ După aceasta Christos a dispărut lăsând pe paviment amprenta tălpilor sale. Sfântul Petru, ruşinat de slăbiciunea sa, a reluat drumul spre Roma unde a fost martirizat mai târziu.

MONT TESTACCIO

Acest cartier de pe colina Aventin cu atmosferă populară a rămas nelocuit timp de 1500 de ani, după devastările barbare, până a fi integrat în planurile moderne de urbanism, planuri puse în aplicare între anii 1873-1883. S-a născut drept cartier plebeian şi reproduce profilul urbanistic al epocii romane.

Curiozitatea locală, Mont Testaccio, este o colină artificială, înaltă de circa 35 de metri care şi-a luat numele de la resturile de amfore (în latină testae), provenite de la antrepozitele vecine, sau de la portul Ripa Grande (de la care au rămas prea puţine mărturii). 

Această colină de resturi ceramice mai este cunoscută şi sub numele de „monte dei cocci“ (muntele de cioburi). In această colină artificială s-au tăiat un mare număr de grote. Unele dintre ele au fost transformate în încăperi strâmte pentru locuit, sau pentru activităţi meşteşugăreşti şi altele în restaurare cu bucătării tipic romane.