VIACESLAV MOLOTOV - A SMULS BUCOVINA SI ŢINUTUL HERŢA FĂRĂ DREPT PRIN TRATATUL CU NEMŢII

Cartea de amintiri a lui Molotov "Amintirile lui Molotov. In interiorul politicilor Kremlinului" descrie circumstanţele în care România a pierdut fraudulos nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa în anul 1940, odată cu Basarabia, prin viclenia lui Molotov şi dezinteresul nemţilor.

Molotov spune : Nu cunoşteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu ştiam geografia graniţelor dintre Rusia, Germania şi Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm graniţele în aşa fel încât oraşul Cernăuţi să ne aparţină nouă. Germanii mi-au spus: «Dar voi n-aţi avut niciodată Cernăuţiul, el a aparţinut întotdeauna Austriei. Cum puteţi să-l cereţi?», «Ucrainienii îl cer! Sunt ucrainieni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!», «Dar Cernăuţi n-a fost niciodată oraş rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei şi apoi a României!», a răspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova. «Da, dar ucrainienii trebuie să se unească!», «Nu sunt mulţi ucrainieni acolo... Hai să nu discutăm chestiunea asta!», «Trebuie sa luăm o decizie. Ucrainienii sunt acum în ambele părţi, în Ucraina Trans-Carpatică şi în partea de est; toată asta aparţine Ucrainei şi dumneavoastră vreţi să păstraţi o bucată în afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?», «Cum se cheamă asta... Bukovina». Schulenburg s-a foit în fotoliu, a oftat şi apoi a zis: «Voi raporta guvernului meu». A raportat şi Hitler a acceptat”(pag. 11).

Nu a fost nici vorbă de o cerere a ucrainienilor în acest rapt teritorial. A fost ideea lui Molotov ca, odată cu Basarabia, să ceară de la Hitler şi Bucovina. Toţi membrii Biroului Politic – scrie Molotov cu satisfacţie. S-au înghesuit să-l felicite ulterior pentru obţinerea Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, pentru că niciunul dintre ei n-a crezut posibilă această manevră; şi şi-au exprimat deschis scepticismul la iniţierea ei de către Molotov, odată cu ultimatumul asupra cedării Basarabiei...



Mihai şi Antonescu



Aceste dezvăluiri ale lui Molotov confirmă justeţea poziţiei lui Nicolae Iorga, care s-a opus la Consiliul de Coroană ca aceste teritorii să fie cedate Rusiei fără vreo rezistenţă din partea României. Carol al II-lea şi clasa politică românească de atunci au admis pierderea provinciilor fără să tragă un singur foc de armă! Ultima speranţă a milioanelor de români din Bucovina şi Ţinutul Herţei de a se uni cu România a fost pierdută definitiv atunci când Emil Constantinescu şi Adrian Severin şi-au pus semnătura pe documentele de renunţare în favoarea Ucrainei a acelor teritorii.

KARL MARX - PRIVIND EVOLUŢIA CAPITALISMULUI

UN TRASEU CARE DUCE LA AUTODISTRUGEREA CAPITALISMLUI

" Deţinătorii Capitalului vor stimula clasa muncitoare să cumpere din ce în ce mai multe produse scumpe, case şi tehnologie, împingand-o să ia credite din ce în ce mai scumpe, până când datoriile lor vor deveni de nesuportat.
Datoriile neplătite vor duce la falimentul băncilor care vor trebui să fie nationalizate şi Statul va trebui sa urmeze calea care îl va duce către comunism "

[Karl Marx, 1867]

GHEOGHE GHEOGIU - DEJ - ASCENSIUNEA RAPIDĂ

In octombrie 1945, nu Nicolae Ceauşescu a fost figura principală a Conferinţei PCR. Mai avea de aşteptat douăzeci de ani până să fie personajul principal din lumina reflectoarelor. Atunci, în 1945, miza a fost cine va fi numit secretarul general al partidului. Teoretic, cele mai multe şanse le avea Ana Pauker, cominternistă cu ştate vechi, considerată cea mai puternică femeie din mişcarea comunistă.



Ana Pauker



De ce nu a fost numită ea la conducerea PCR? Speculaţiile nu au găsit nici până astăzi explicaţie. O posibilă variantă a fost oferită de fiica cea mare a lui Gheorghiu-Dej, într-un interviu după 1990. Constanţa Gheorghiu a afirmat că pentru pregătirea conferinţei din octombrie 1945, Ana Pauker mersese la Moscova, unde a vorbit cu Molotov. Printre altele, despre viitoarea conducere comunistă a României. Când relatăm acestea trebuie să amintim că în septembrie 1944 Ana Pauker revenise în ţară ca reprezentantul la Moscova al tuturor comuniştilor români. După obicei, la Bucureşti cu toţii i s-au subordonat. Peste un an, la Moscova, tot ea trebuia „să facă propuneri" pentru viitorul secretar general.



Molotov



Logic, conducătoarea Ana Pauker începuse prin a-i argumenta lui Molotov de ce nu poate fi ea desemnată public secretar general. În primul rând pentru că era femeie, iar într-o ţară predominant agrară, femeia prin definiţie avea o poziţie de inferioritate. În paranteză fie spus, nici în ţara sovietelor nu fuseseră promovate femei în vârfurile conducerii. Este evreică - zisese fără a insista cu trimiteri la evenimentele anilor '30.



Ceauşescu lângă Gheoghiu- Dej



Este cetăţeană sovietică şi intelectuală s-ar mai fi „scuzat" ea. „Ubnita", („eşti deşteaptă", adică) i-ar fi lăudat Molotov realismul. După perfidele obiceiuri de partid, în conferinţa din octombrie 1945, Anei Pauker i-a revenit sarcina de a-l propune pe muncitorul Gheorghiu-Dej conducător al partidului. Această femeie fatidică a trebuit să înghită alegerea şefilor sovietici.

De la PCdR la PCR

Partidele comuniste din Europa nu au fost autonome, fiind secţii ale Internaţionalei Comuniste (Cominternul). Tocmai de aceea, în denumirile lor nu se utiliza atributul „ungar", „german", „român" etc., ci complementul de loc: „din Ungaria", „din Germania", „din România". Era clară afilierea la interesele Moscovei! În primăvara anului 1943 însă, când Aliaţii discutau problema deschiderii unui al doilea front în Europa, Stalin a dat primele semne de acceptare a solicitărilor partenerilor occidentali, printre care desfiinţarea Cominternului. În mai 1943, Gheorghi Dimitrov şi Dmitri Manuilski  (preşedintele şi, respectiv, secretarul Cominternului) au fost chemaţi de Stalin, pentru a li se comunica faptul că structura se desfiinţa.

Aceştia s-au conformat ordinului „tătucului", iar la 11 mai a fost convocată şedinţa Comitetului Executiv al Cominternului, care a decis autodizolvarea. Pe actul de desfiinţare a Internaţionalei a III-a şi-a pus semnătura şi Ana Pauker, alături de Maurice Thorez, Dmitri Manuilski etc. După război, partidele comuniste s-au prezentat pe scena politică ca fiind structuri naţionale, fără nicio afiliere la interesele Moscovei. Aşadar, începând din august 1944, avem de-a face cu Partidul Comunist Român, denumire confirmată de Statutul aprobat de Conferinţa din octombrie 1945.