ANA PAUKER - MINISTRU DE EXTERNE AL ROMÂNIEI - 1947

Numirea Anei Pauker la Externe nu A trecut neobservată în presa britanică. O sinteză realizată şi trimisă în ţară, la 9 noiembrie 1947, de consilierul de presă al Legaţiei  României la Londra arată că jurnaliştii britanici ai acelor timpuri înţelegeau destul de bine mersul evenimentelor de la Bucureşti şi consecinţele acestora.

Procesul sovietizării României, care a debutat la 6 martie 1945, prin instalarea la Bucureşti a guvernului procomunist prezidat de dr. Petru Groza, se apropia de un final previzibil. După farsa electorală de la 19 noiembrie 1946, anul 1947 avea să fie pentru Partidul Comunist cel al decapitării opoziţiei, reprezentată în primul rând prin cele două partide „istorice“, Partidul Naţional Liberal (P.N.L), condus de Constantin I.C. (Dinu) Brătianu şi Partidul Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ), condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, cărora li s-a adăugat Partidul Social-Democrat, condus de Constantin Titel Petrescu.

În vara anului 1947, a avut loc înscenarea de la Tămădău, în urma căreia liderii şi membrii marcanţi ai P.N.Ţ au fost, după o sumară judecată, condamnaţi la detenţie pe viaţă. Aceaşi soartă au avut-o liberalii şi social-democraţii. Rămăseseră practic la guvernare liberalii din gruparea condusă de Gheorghe Tătărescu, care, colaborând cu regimul comunist, ocupau în cabinetul Groza patru portofolii.

În binecunoscuta manieră comunistă, totul a început cu o furibundă campanie de presă, împotriva politicii externe româneşti şi a Ministerului Afacerilor Străine, condus de Gheorghe Tătărescu, ex-premier şi fost ambasador al României la Paris. Acest lucru l-a determinat pe ultimul şef necomunist al diplomaţiei române să-i solicite premierului Petru Groza, la 4 noiembrie 1947, printr-o scrisoare, „o reexaminare a tuturor problemelor de politică externă care au făcut obiectul campaniei presei oficioase“, examinare de care – preciza diplomatul – „depinde rămânerea mea mai departe în capul Ministerului“. Această iniţiativă era tocmai prilejul aşteptat de comuniştii din Adunarea Deputaţilor.

A doua zi, în cadrul şedinţei Comisiei de Politică Externă, ei au depus o moţiune de neîncredere la adresa activităţii Ministerului Afacerilor Străine. Moţiunea a fost admisă în unanimitate, fapt care a determinat demisia în bloc a tuturor miniştrilor liberali, în frunte cu vicepremierul Gheorghe Tătărescu. În fruntea instituţiei se instala pentru aproape cinci ani stâlpul de nădejde al Moscovei, Ana Pauker.  

Dar cum se vedea acest lucru de la Londra, capitala unei puteri încă aliate, având în vedere că, teoretic, nu izbucnise încă războiul rece?Un document important îl constituie telegrama consilierului de presă al Legaţiei României la Londra, Ion Murgu, din 9 noiembrie 1947. Acesta preciza că:
„Toată presa britanică înregistrează pe prima pagină schimbările din guvern, ilustrând cu fotografia noului ministru de externe, doamna Ana Pauker, comentariile şi istoricul carierei sale de luptătoare, veterană a P.C.R“.

Diplomatul ataşa telegramei sinteza ştirilor apărute în presă despre numirea Anei Pauker şi demiterea lui Tătărescu. Spiritul de orientare politică îl făcea pe diplomatul român să prezinte sinteza de presă într-o lumină plăcută puterii comuniste. Cu toate acestea, fondul materialului prezentat autorităţilor de la Bucureşti era unul cât se poate de profesionist şi neutru.

Ion Murgu era, totuşi, un diplomat format la şcoala interbelică. Presa din Marea Britanie a reprodus şi tratat cu obiectivitate şi mai ales cu onestitate şi exactitate desfăşurarea evenimentelor petrecute la Bucureşti, precum şi dedesubturile şi culisele care au stat la baza lor, dezvăluindu-i, evident, şi pe adevăraţii lor autori.

„The Times“: Prima femeie română care obţine, deschis, puterea

„Domnul Tătărescu, care este un politician adaptabil şi de o remarcabilă abilitate, şi-a pus experienţa la dispoziţia actualului guvern, căruia i-a fost până acum de o utilitate considerabilă; dar se pare că el nu era prea tare simpatizat de extremişti. Se spune că ar fi protestat în iunie împotriva sistemului arestărilor arbitrare, care a devenit de altfel obişnuit, şi a constituit recent ţinta ­atacurilor din ziarul comunist «Scânteia», care pretindea că procesul Iuliu Maniu a revelat Ministerul de Externe drept «un cuib al spionajului şi al trădării, o citadelă a reacţiunii».

Formarea Cominformului a împins neîndoielnic lucrurile către o criză. Tătărescu este acum acuzat de a fi oferit fonduri din Ministerul de Externe unor oameni implicaţi în prezent în procesul lui Maniu, şi de complicitate la acte de trădare şi de furtul unor documente, descoperite în timpul procesului“. (7 noiem­brie)

 „Noul Ministru de Externe, în vârstă de 52 de ani, Ana Pauker, este prima femeie română care a ajuns, în mod direct şi deschis, să obţină puterea politică. Cariera sa de comunistă datează din 1921. În 1936, ea a fost condamnată de un tribunal militar pentru activităţi împotriva securităţii statului, fiind osândită la zece ani de închisoare.

A fost eliberată în 1940, când Armata Roşie, aflată pe atunci în Basarabia, a oferit în schimbul ei pe un lider al Partidului Ţărănesc capturat.

A plecat apoi la Moscova, unde a rămas pe toată durata războiului, în calitate de consilier pe probleme româneşti“. (8 noiembrie)

„Manchester Guardian“: Campanie pentru eliminarea întregului Partid Liberal

„În Europa de Est, terenul politic a fost rapid curăţat şi pregătit pentru bătălie. Nu se mai găseşte nici o cameră liberă pentru aceia care nu au băut îndelung şi în profunzime din pura fântână a ideologiei comuniste. Pentru premierul Groza şi prietenii săi, domnul Tătărescu, deşi şi-a servit destul de bine ţara în ultimii doi ani, nu era un om de încredere. Astfel, el era un politician din alte vremuri şi care îşi mai spunea şi liberal.

Recent, el a arătat semne de regretabilă indisciplină, mergând atât de departe încât a trimis un manifest în iunie trecut, în care critica numărul şi natura proceselor politice din România. Aceste lucruri s-au agravat atunci când, în ­cursul procesului dr. Maniu, s-a «revelat» că un număr de oficialităţi din Ministerul Afacerilor Străine erau direct implicaţi în activităţile de spionaj de care fusese acuzat Maniu.

Domnul Tătărescu a fost de asemenea sever atacat în presă deoarece a eşuat în mod lamentabil să ia măsuri adecvate împotriva acestor oficiali. De fapt, este cât se poate de clar că a început o campanie vizând eliminarea întregului Partid Liberal“. (7 noiembrie)

 „Ana Pauker, o lideră comunistă veterană, a depus în seara aceasta jurământul în calitate de Ministru al Afacerilor Străine, în locul domnului Tătărescu, un liberal, care a deţinut anterior acest post“. (8 noiembrie)

„Daily Telegraph“: Comuniştii spun stop jocului parlamentar

„În cercurile comuniste influente se spunea noaptea trecută: «Comuniştii români sunt pregătiţi să nu mai continue jocul parlamentar. Mersul timpului înainte ne forţează să ne înfruntăm inamicii într-o luptă deschis㻓. (7 noiembrie)

 „Doamna Ana Pauker, o veterană comunistă, a depus în această seară jurământul în calitate de Ministru român de Externe, succedându-i domnului Tătărescu, care a demisionat ieri, după ce a fost acuzat în Camera Deputaţilor de complicitate la trădare.

Concomitent, au fost anunţaţi succesorii celor trei miniştri liberali din gruparea Tătărescu, care au demisionat. Aceştia sunt: domnul Luca, comunist, Ministrul Finanţelor; domnul Iordăchescu, socialist, ministrul Lucrărilor Publice; domnul Stoian, Frontul Plugarilor, Ministrul Cultelor“. (8 noiembrie)

„Fiul ei s-a născut în temniţă“

„Despre Ana Pauker se spune  că ar avea gradul de maior în Armata Roşie, cu care de altfel s-a şi întors în România, în 1944“. („The Scotsman“, 8 noiembrie)

„Doamna Ana Pauker a devenit prima femeie Ministru de Externe. Ea îl înlocuieşte pe domnul Tătărescu, acuzat de trădare. În vârstă de 50 de ani, roşcată, evreică, a fost, în timpul războiului, una din secretarele PCR. Arestată pentru activităţi comuniste în 1934, apoi eliberată, a plecat în Rusia, a lucrat în cadrul Comintern, s-a căsătorit cu o oficialitate sovietică şi a devenit cetăţean sovietic. S-a întors la Bucureşti împreună cu Armata Roşie, în 1944, şi şi-a recăpătat naţionalitatea română“. („Daily Herald“, 8 noiembrie)

„Femeia cu părul grizonat, doamna Ana Pauker, în vârstă de 53 de ani, mamă şi fostă lideră comunistă desfăşurând o ac­­tivitate subterană, a depus în seara aceasta jurământul în faţa Regelui, în calitate de Ministru de Externe. Doamna Pauker a fost rănită de un glonţ, într-o încăierare, în timp ce organiza activitatea subterană a Partidului Comunist în 1934 şi a fost condamnată la închisoare şi apoi întemniţată sub acuzaţia de complot împotriva Statului. Eliberată de Armata Roşie, a plecat la Moscova, unde a primit gradul de maior. Se spune că îi poate telefona lui Stalin ori de câte ori doreşte“. („Daily Express“,
8 noiembrie)

„O carieră furtunoasă a adus-o pe Ana Pauker în pantofii goi ai domnului Tătărescu. Fiica rabinului Bucureştiului, Rabinsohn, din 1924, timp de 10 ani a depus o activitate subterană în slujba Partidului Comunist scos în afara legii. Din 1936, ea a executat 5 din cei 10 ani de detenţie la care fusese condamnată pentru activitate împotriva siguranţei statului. Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne şi responsabil de arestarea ei era domnul Tătărescu.

Fiul ei s-a născut în temniţă. Un glonţ, încă aflat în piciorul ei, a oprit încercarea ei de evadare. A devenit faimoasă pentru rezistenţa ei fizică la grevele foamei; odată a rezistat 35 de zile, postind. În 1940, Armata Roşie i-a redat libertatea, oferind în schimbul ei pe un deputat ţărănist capturat. A mers la Moscova, devenind consiliera Kremlinului pe probleme româneşti şi s-a întors împreună cu Armata Roşie în 1944.

Aici a organizat mişcările de stradă (agitaţiile) din Bucureşti care au determinat căderea cabinetului Rădescu.“ („News Chronicle“, 8 noiembrie).

Cum vedea reprezentantul S.U.A debarcarea lui Tătărescu

Debarcarea lui Gheorghe Tătărescu şi instalarea Anei Pauker erau astfel apreciate de reprezentantul diplomatic al SUA la Bucureşti, Rudolf Schoenfeld: „Rapiditatea şi precizia cu care s-au derulat etapele arătate indică în mod clar că procedura a fost atent pregătită dinainte. Această situaţie este şi mai evidentă când se analizează evoluţiile din presa românească, presă care, cu excepţia unor abateri minore şi nesemnificative din partea «Drapelului» domnului Tătărescu şi a «Liberalului», este în întregime dirijată de comunişti. [...]

Domnul Tătărescu a fost acuzat personal de responsabilitatea directă pentru delictele din ministerul său. S-a afirmat că se face vinovat cel puţin de neglijenţă criminală, dacă nu chiar de favorizare a activităţilor trădătoare ale su-bordonaţilor săi. În acest mod s-a pus la punct decorul pentru eliberarea lui din funcţie“.

Un corespondent diplomatic scria: „Singura deducţie care poate fi făcută despre atacul asupra domnului Tătărescu este aceea că el şi liberalii săi, deşi s-au conformat procesului implementării politicii comuniste în afacerile interne şi externe ale României, nu sunt consideraţi 100% satisfăcători.
Ultimul angajament public important al domnului Tătărescu a fost vizita sa în Cehoslovacia, împreună cu dr. Groza, unde s-au purtat convorbiri în vederea încheierii unui tratat de prietenie şi asistenţă mutuală, în septembrie. De la eliberarea României, el a răspuns protestelor Marii Britanii şi SUA împotriva suprimării drepturilor omului în ţară, cu referire la alegerile de anul trecut“.

ANA PAUKER - DREZINA BLINDATĂ

Maşina blindată (automobil pe calea ferată), numită curent Drezină, cu care a călătorit fosta lideră comunistă de tristă amintire, Ana Pauker, în anii '50, a fost expusă cu caracter definitiv în gara CFR Sinaia. Aceasta după ce Drezina a urmat un periplu care a purtat-o prin oraşul Feteşti- Ialomiţa şi pe la Mogoşoaia- Ilfov.

Pauker s-a născut în 1893, la Codăeşti (Vaslui), într-o familie de evrei ortodocşi şi s-a înrolat de timpuriu în mişcarea comunistă, influenţată fiind şi de soţul ei, socialistul francez Marcel Pauker: ea a reprezentat, la un moment dat, simbolul represiunii comuniste din România.

Drezina-limuzină a fost o “regină” a maşinilor care răspândeau teroarea în anii '50, într-o vreme când faimoasele automobile negre ale Securităţii împânziseră România, în căutarea “duşmanilor poporului”. Până în 2007, drezina fusese părăsită într-o intersecţie din oraşul Feteşti. Ulterior, ea a fost adusă lângă București, la Mogoşoaia, unde a fost introdusă într-un program de revizie generală şi retoaletare. 

In prezent, drezina- limuzină este expusă lângă Gara CFR Sinaia (Prahova). Autovehiculul a fosAutovehicolul Autovehicolul special a luat naşterr dintr-un automobil Skoda VOS model 1948 (un model conceput exclusiv pentru transportul demnitarilor) şi a fost adaptat la deplasarea pe calea ferată, prin ataşarea unor roţi din plăci de oţel.

Automobilul era blindat masiv cu plăci de plumb, cântărea aproape 5 tone, iar la vremea respectivă s-a considerat că satisfăcea foarte bine două dintre obsesiile fostului lider comunist Ana Pauker: luxul şi asigurarea protecţiei. Dealtfel, s-a dovedit că unele dintre temerile Anei Pauker nu erau întâmplătoare: specialiştii susţin că, în anul 1949, a avut loc la Roşiori-de-Vede un atentat împotriva liderului comunist, iar spărtura din parbriz poate să dateze de la acel moment. Atentatorul a tras cu un pistol-mitralieră, dar nu a fost aflat niciodată. Pauker s-a ales doar cu sperietura. 

ANA PAUKER - FIGURĂ SINISTRĂ IN ISTORIA ROMÂNIEI

Sinistra bolşevică, Hannah Rabinshon (1893-1960), care a adus un holocaust comunist în România s-a născut la Codăeşti, Vaslui, într-o familie de evrei.  Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - haham. A studiat o formă de medicină inferioară la București în școli ale comunității evreiesşţi şi la Geneva, între 1918-1919, dar nu a terminat nici una din şcoli. De tânără a învăţat limba ebraică, pe care a predat-o la o şcoală primară evreiască din Bucureşti. In timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915, ea s-a orientat spre socialism, fiind politic influenţată de colegul şi iubitul de tinerețe, Heinrich Sternberg. A trăit pasional comunismul cel mai autentic, cu toate clandestinităţii la care era supusă şi arestărilor succesive. A fost iubită şi a iubit. A avut şase copii: patru de la doi bărbaţi oficiali şi doi înfiaţi.

In timpul unei şederi în Franţa l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1920, în mişcarea comunistă. A fost racolată în această perioadă ca agent sovietic. In anul 1922 a fost arestată, împreună cu Marcel Pauker, pentru activități politice ilegale şi, după ce au fost eliberaţi, au plecat în exil, în Elveţia. De acolo a plecat în Franţa, gazda tuturor anarhiştilor, unde a devenit instructoare a Cominternului şi apoi s-a implicat în mişcarea comunistă din Balcani. A fost arestată de mai multe ori pentru activitate politică interzisă, fiind membră a PC din România (PCdR), în cadrul căruia, ca activistă Comintern, a militat şi pentru desprinderea Basarabiei româneşti de Statul român. In urma unui proces a fost condamnată la 10 ani de închisoare, dar a reuşit să fugă, în 1926, în URSS, unde a rămas până în 1934, perioadă în care a urmat instruiri la şcolile Comintern.

După întoarcerea în România, a primit funcţia de prim-secretar a CC al PCdR şi a fost arestată în 1935, şi judecată la Craiova împreună cu alţi conducători ai Partidului Comunist, între care Alexandru Moghioroş, Șmil Marcovici şi Alexandru Drăghici, fiind condamnată la zece ani închisoare. In luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, ca urmare a schimbului cu un diplomat român, deţinut de autoritățile sovietice după ocuparea din 1940 a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Mai exact, era vorba de Moş Ion Codreanu fost membru al Sfatului Țării (Basarabiei), arestat de sovietici imediat după intrarea lor în Basarabia, la 28 iunie 1940. Intre timp, pe parcursul unei şederi în Uniunea Sovietică, soțul ei, Marcel, fusese arestat şi executat în 1938, ca spion al Occidentului, în cadrul epurărilor staliniste, fapt care nu a reuşit să zdruncine credinţa ei în cauza comunistă şi loialitatea ei de agent faţă de regimul sovietic.

La Moscova a devenit şefa grupului de comunişti români exilați, cunoscut, ulterior, sub denumirea de "fracţiunea moscovită".

In vârful puterii

Ana Pauker (care era numită Un Stalin în fustă) s-a reîntors în România, în 1944, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce armata sovietică a intrat în ţară. A fost aleasă secretară a Comitetului Central al Partidului Comunist din România şi a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliţie, intitulat "de largă concentrare democratică", de fapt, controlat de comunişti, prezidat de dr. Petru Groza, în anii 1945-1947. In 1947 a fost numită ministru de externe şi vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deţinut această funcţie guvernamentală. In această calitate a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor. Ca lideră a PCdR şi a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular şi de represiv, şi-a câştigat o reputaţie foarte negativă. Majoritatea contemporanilor şi a istoricilor consideră că a jucat un rol tenebros în istoria României, aducând statului român numeroase prejudicii. Deoarece a condus ţara în mod autoritar, a fost poreclită de poporul român, "Stalin cu fustă".

Ana Pauker (stânga) şi Petru Groza (dreapta) - la primul
Congres al Frontului Plugarilor

"Raportul Vladimir Tismăneanu" (pagina 56), menţionează că la sfârșitul anilor 40 circula, în România, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji", iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi indicat ordinea după importanţa pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceştia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej.


Ana Pauker în 1952, la Plenara CC



Comunista Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege. Un caz elocvent asupra modului cum acționa este cel al Ecaterinei Gata: pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker în timpul interogatoriului, i-au fost smulşi sânii cu cleştele, a fost violată şi apoi omorâtă. Peste ani ucigaşa evreică a murit tot din cauza sânilor.

Deşi era numai ministru de externe, adică "numărul 3" în triumviratul Dej-Luca-Pauker, toţi îi ştiau de frică pentru că se vechea bolşevică avea sprijin înalt de la Moscova, chiar de la Stalin. Pe ascuns se spunea că tovarăşa Ana este Comisarul-Şef, agentul Nr. 1 al Moscovei în România. Evident că obrăznicia i-a atras antipatia celorlalţi din conducerea partidului, în special a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care şi-a eliminat pe rând rivalii. 

Eliminarea "grupului Pauker"  de la Bucureşti şi eventualitatea asasinării lui Ana Pauker, s-a hotărât de foarte sus, chiat de la Moscova, în palatul Kemlin. In 1952, pe timpul unei întâlniri la vârf dintre Stalin şi Dej, marele conducător comunist i-a ordonat lui Dej să lichideze pe Ana Pauker şi întregul ei grup (Vasile Luca, Teohari Georgescu şi alţii), consideraţi a trăda cauza comunismului în favoarea sionismului şi iudaismului. Stalin a indicat ca singură soliţie de rezolvarea cazului "acţiunea glonţului", "un glonţ la mir".



Tablou di epocă al lui Gheoghe Gheorghiu-Dej

 Gheorghe Apostol, unul din supraviţuitorii comunişti ai acelor vremuri a declarat într-o carte de amintiri cele petrecute pe holul unui hotel de lux din Moscova, după întrevederea cu Stalin, întrevedere în care se pusese la cale "marele asasinat". Apostol şi-a amintit că la întâlnirea de la Kremlin, Stalin, după masi multe pahare de votcă, golite împreună cu tovarăşii de la Bucureşti, i-a cerut lui Dej direct s-o elimine pe Ana Pauker, s-o împuşte în cap, "să-i tragă una la mir". Dar pentru-că Dej a ezitat cu răspunsul, Miron Constantinescu, fostul director al "Scânteii" până în 1947, a intervenit, zicând: "Tovarăşe Stalin, Gheotghi Afanasievici (adică Dej) este foarte sentimental."
Fvident că aceasta l-a umilit şi înfuriat pe Dej şi a replicat apoi. -Miroane cum ajungem la Bucureşti, convocăm Biroul Politic. Expunem cele petrecute şi vom hotărî lichidarea Anei Pauker. Vom propune Biroului Politic ca persoana care o va împuşca să fii tu Miroane. Auzi ? Cu alte cuvinte i-ar fi spus clar: "Miroane ai sarcina s-o ]mpu;ti ]n cap pe Ana Pauker". Se zice că Miron Constantinescu ar fi plâns pe tot parcursul zborului de la Moscova la Bucureşti. Până la urmă Ana Pauker n-a fost împuşcată şi a scăpat mai uşor, mai ales datorită decesului lui Stalin, la începutul anului 1953.
In anul 1952, Gheorghiu-Dej a urmat imboldul lui Stalin şi a trecut la un val de epurări, inspirat fiind după modelul altor campanii şi procese orchestrate în URSS şi în toate ţările aflate sub dominaţie sovietică, dar sprijinit pe acordul lui Stalin. Ana Pauker  a fost acuzată de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" şi de activităţi "antipartinice", de sabotarea colectivizării agriculturii şi de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sionişti etc. Se spune că a fost anchetată brutal şi chiar arsă cu ţigara. A fost exclusă din Partidul Muncitoresc Român (cum se numea atunci partidul comunist). In februarie 1953 a fost supusă unui şir de interogatorii în vederea unui proces politic, dar la numai o lună şi jumătate după moartea lui Stalin, în luna aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare şi ţinută mai mulți ani în arest la domiciliu.


Miron Constantinescu



In istoria evreilor, imaginea pe care a lăsat-o Ana Pauker este negativă, dar cu o notă de ambivalenţă: ea a fost ostilă sionismului şi autodeterminării evreilor, în spiritul ideologiei leniniste şi staliniste, dar totodată a promovat o politică care a călcat în picioare drepturile fundamentale ale tuturor cetăţenilor români. In acelaşi timp, datorită politicii externe a lui Stalin, în acea perioadă, în Orientul Apropiat, paralel cu numeroasele măsuri brutale de represiune, regimul comunist de la Bucureşti, condus de Ana Pauker, Laszlo Luka (Vasile Luca), Gheorghiu Dej etc. a permis (şi la început, într-o oarecare măsură, chiar a încurajat) o emigrație, a unui număr mare de evrei din România spre Israel (circa o sută de mii de persoane în câţiva ani, în vreme ce din URSS însăşi, emigrația era aproape toal interzisǎ). România a fost, în iunie 1948, alături de celelalte ţări dominate atunci de Uniunea Sovietică, printre primele state care au recunoscut de jure tânărul stat evreiesc şi au stabilit cu el relaţii diplomatice la rang de legaţie.

In ultimii ani de viaţă, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză și limba germană pentru Editura Politică. In octombrie 1959 a primit de la autoritățile sovietice post-staliniste înţtiinţarea oficială că soţul ei, Marcel, despre a cărui soartă exactă nu avea certe informaţii, nu a supravieţuit Gulagului şi a fost, cum era de presupus, executat în URSS, la 16 august 1938.

Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la București la 3 iunie 1960.


Ana Pauker şi Regele Mihai I-ul



La incinerarea ei, la crematoriu, a fost de faţă şi veteranul comunist Gheorghe Cristescu, unul din fondatorii Partidului Comunist din România. A fost reabilitată după 1965, odată cu venirea la putere a lui Ceaușescu, iar urna cu cenuşa ei a fost depusă la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, mai bine cunoscut drept Mausoleul din Parcul Carol. In 1991, când mausoleul a fost dezafectat, cenuşa Anei Pauker a fost preluată de către familie şi transportată în Israel.