In luptele politice de la vârful partidului, purtate când la Bucureşti, când la Moscova, întotdeauna în culise, tânărul membru al CC a ales tabăra câştigătoare. Nici nu avea cum să fie altfel. Ceauşescu nu părea legat de „grupul moscovit" al Anei Pauker (născută Hana Rabinsohn), Vasile Luca (Luka Laszlo) şi Teohari Georgescu. Îşi petrecuse anii de detenţie pe perioada războiului alături de „Bătrân", aşa cum îl numeau colaboratorii pe Gheorghiu-Dej. Lui îi datora şi funcţiile importante din partid, pe care le-a dobândit până atunci. Iar devotamentul arătat împotriva celor trei „deviatori", n-a rămas fără efecte pentru Ceauşescu.
Simpatizat de „tovarăşa Ana"
Pe Ceauşescu, Ana Pauker se pare că-l simpatizase. Cea supranumită în partid „Passionaria" s-a întors de la Moscova în 1944. În perioada următoare, l-a descoperit printre cadrele partidului şi pe activistul originar din Scorniceşti. Despre el vorbea frumos de câte ori avea ocazia. Conform lui Alexandru Bârlădeanu, Ana Pauker îl aprecia pentru comportamentul său din perioada detenţiei. S-a bucurat de sprijinul ei când i-a fost mai greu. În octombrie 1945, cu ocazia Conferinţei PCR, Ana Pauker l-a propus ca membru plin în Comitetul Central. În ciuda unor greşeli ale „trecutului", când furase suplimentul de hrană al unui coleg din închisoare, la Doftana. Pe Vasile Luca îl cunoştea, se pare, chiar din anii ilegalităţii. La procesul intentat lui Nicolae Ceauşescu în 1936, la Braşov, adolescentul îl invocase pe Vasile Luca drept martor al apărării.
 |
| Vasile Luca |
Respins de „triadă"
La începutul deceniului şase, Nicolae Ceauşescu nu se mai afla în graţiile „triadei". Se apropiase tot mai mult de Gheorghiu-Dej. În ianuarie 1950, când s-au redistribuit sarcinile activiştilor de frunte ai partidului, nici unul nu-l dorise prin preajmă. Teohari Georgescu a respins propunerea ca tânărul Ceauşescu să fie trimis în Ministerul Afacerilor Interne. Mai mult, „tovarăşa Ana" îl considerase „slab la organizare" şi, în consecinţă, incapabil să ocupe funcţii la Secţia Agrară a CC. Nici Vasile Luca nu-l simpatiza defel. Astfel încât Ceauşescu a fost trimis în subordinea lui Emil Bodnăraş, la Ministerul Apărării Naţionale. Nu-i de mirare că doi ani mai târziu, s-a aliat cu Gheorghiu-Dej şi cei credincioşi lui. Simţise tânărul general de unde bătea vântul puterii...
 |
| Ana Pauker |
Devierea de dreapta Primul act al luptelor politice dintre grupurile Dej şi Pauker s-a desfăşurat la Kremlin, în 1951. În cadrul unei întâlniri, la care a participat şi Miron Constantinescu, Stalin l-ar fi îndemnat pe Dej la mai multă „vigilenţă revoluţionară" în propriul partid. Un asemenea sfat, interpretat ca un îndemn la epurări interne după modelul celor lansate deja în Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, a fost desigur mană cerească pentru Gheorghiu-Dej. Unul câte unul, V. Luca, A. Pauker şi T. Georgescu au fost „puşi în discuţie" în cadrul Comitetului Central, eliberaţi din funcţii, anchetaţi.
Soţii Pătrăşcanu, la întoarcerea din URSS, în 1944 Foto: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului
Mai mult, Luca, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri (1949-1952) şi ministrul Finanţelor (1947-1952), a fost arestat, judecat şi condamnat. El a fost prima ţintă a „atacului". În februarie 1952, la o lună după ce îşi încheiase reforma bănească, Luca a fost acuzat că se izolase de conducerea partidului. Găsit vinovat de „deviere de dreapta", a fost arestat în luna august şi nu a mai ieşit din închisoare până la sfârşitul vieţii (1963).
 |
| Teohari Georgescu |
La 10 martie 1952, ziua în care Luca a fost înlocuit de la conducerea Ministerului de Finanţe cu Dumitru Petrescu, s-a declanşat şi ofensiva împotriva Anei Pauker. I s-a reproşat, printre altele, colectivizarea accelerată. Ea a fost scoasă treptat din funcţii: din Secretariatul şi Biroul Politic al CC al PMR (27 mai 1952), de la Ministerul Afacerilor Externe (11 iulie 1952), vicepreşedinţia Consiliului de Miniştri (16 septembrie 1952). După ce a fost anchetată o perioadă de timp, a fost exclusă din partid (mai 1954). Atunci i s-a retras şi ultima funcţie pe care o mai deţinea, de membru al Biroului Organizatoric. În fine, Teohari Georgescu a fost înlăturat din Ministerul de Interne, Biroul Politic, Secretariatul şi Biroul Organizatoric al CC al PMR în mai 1952.
Faptă şi răsplată
Pe locurile vacante au fost promovaţi alţi „tovarăşi", oameni de încredere ai lui Gheorghiu-Dej. Printre cei cooptaţi s-a aflat şi Nicolae Ceauşescu. Pentru devotamentul său faţă de gruparea lui Gheorghiu-Dej, tânărul general a primit două demnităţi. La 27 mai 1952, în urma Plenarei CC al PMR, a pătruns în Biroul Organizatoric (alături de Alexandru Moghioroş, Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Chivu Stoica, Ana Pauker, Gheorghe Stoica, Leonte Răutu, Gheorghe Florescu, Sorin Toma, Liuba Chişinevschi). În plus, împreună cu Gheorghe Stoica şi Ghizela Vass, i s-a recunoscut calitatea de membru plin al CC. Roata destinului s-a mai învârtit o dată. Şi l-a apropiat pe Ceauşescu tot mai mult de vârful partidului.
1952 a fost anul în care Pauker, Luca şi Georgescu au pierdut bătălia pentru putere.
„Reabilitarea" lui Pătrăşcanu şi răfuielile târzii din partid
În acelaşi timp, puţin ştiută, se consuma în detenţie drama unui alt fruntaş al PMR. După război, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost primul lider „roşu" arestat în statele est-europene comuniste. Mulţi alţii i-au urmat, victime ale răfuielilor interne de partid: Traicio Kostov (Bulgaria), Laszlo Rajk (Ungaria), Rudolf Slanski, Vladimir Clementis (Cehoslovacia), Koci Xoxe (Albania).
Avocatul comuniştilor
În anii ilegalităţii, Lucreţiu Pătrăşcanu luase apărarea comuniştilor în procesele intentate lor. S-a implicat în toate acţiunile partidului şi a participat la îndepărtarea Mareşalului Antonescu de la putere. Spre sfârşitul anului 1944, a fost marginalizat. Conducerii ziarului „Scînteia" i s-a interzis să-i mai publice o vreme numele. În 1947 ajunsese un paria printre liderii comunişti. Deciziile politice importante le afla din presa vremii. Deşi a păstrat portofoliul Ministerului de Justiţie, iar pentru mulţi părea în plină ascensiune, nu a fost informat despre arestarea fruntaşilor ţărănişti la Tămădău şi nici despre proiectul noii Constituţii.
Gheorghiu-Dej, alături de troica Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu Foto: Arhivele Naţionale
În anturajul său, serviciile speciale au introdus câţiva „prieteni" care l-au tentat cu oferte de a fugi din ţară. La 28 aprilie 1948 a fost reţinut într-o vilă din Băneasa şi sub paza „oamenilor de la partid". Pentru început, a fost anchetat de o comisie de partid compusă din Teohari Georgescu, Iosif Ranghet şi Alexandru Drăghici. Indicat drept „duşman al poporului" în iunie 1948, a fost apoi arestat, sub acuzaţia de agent al Siguranţei şi al serviciilor de spionaj anglo-americane. Din 1952, împotriva lui s-au folosit metode dure de anchetă. Judecat între 6 şi 13 aprilie 1954 împreună cu mai mulţi „complici", Lucreţiu Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte şi executat imediat.
Mai mult ca sigur că Nicolae Ceauşescu ştia despre anchetarea fostului ministru al Justiţiei. Dacă nu din faza iniţială, cel puţin spre final. În 1954, Ceauşescu devenise secretar al Comitetului Central cu probleme organizatorice. Printre altele, era responsabil şi de coordonarea ministerelor de Interne şi al Forţelor Armate. Amănunte despre caz trebuie să-i fi oferit şi Alexandru Drăghici, şeful Departamentului Securităţii Statului (1953-1957), unul dintre apropiaţii de-atunci ai „Tovarăşului".
Peste ani, când a ajuns primul om „din partid şi din stat", Ceauşescu a redeschis ancheta. A fost un minunat prilej să scape de Drăghici, un rival incomod. Începând din 1967, victimele şi foştii anchetatori au fost interogaţi de o comisie condusă de colonelul Grigore Răduică.
Într-un final, la Plenara CC al PCR din 22-25 aprilie 1968, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost reabilitat. „Toate acuzaţiile aduse (...) au reprezentat plăsmuiri grosolane", a declarat participanţilor Ceauşescu. Cu aceeaşi ocazie, el a trimis săgeţi şi către Gheorghiu-Dej, care „intervenise în mersul anchetei". Alexandru Drăghici a fost scos din funcţii, degradat şi trecut în rezervă cu gradul de soldat.
Destine diferite
Cei trei găsiţi vinovaţi de „deviere de dreapta" au avut destine diferite. Dintre toţi, cel mai mult a suferit Vasile Luca. „Dovedit" că fusese agent al Siguranţei şi că subminase economia naţională, Luca a fost condamnat la moarte. Ulterior, pedeapsa i s-a comutat la muncă silnică pe viaţă. A fost încarcerat la Aiud, unde a decedat în 1963. Sănătatea mintală îi fusese puternic zdruncinată după ce căzuse din înaltul poziţiei pe care o ocupase după război.
După ce a fost exclusă din funcţiile importante pe care le ocupa, Ana Pauker a muncit la Editura Politică, unde traducea cărţi din limbile germană şi franceză. A fost şi ea arestată, pentru o scurtă perioadă de timp, în februarie 1953. A respins toate acuzaţiile care i s-au adus: sionism, legături cu servicii secrete occidentale, promovarea legionarilor în partid. Până la moarte, nu a avut drept de semnătură pe traducerile sale. A decedat în 1960, din cauza cancerului de care suferea.
Fostul ministru de Interne Teohari Georgescu a fost arestat la 18 februarie 1953. Şi lui i s-au adus învinuiri că ar fi fost agent al Siguranţei. În plus, i s-a reproşat că, după război, încheiase un pact de colaborare cu liderii legionari. A fost anchetat timp de trei ani, fără a fi condamnat în final. Eliberat din închisoare, a fost trimis la „munca de jos". A lucrat corector la Întreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918". Abia în 1968 au fost reabilitaţi Luca, Pauker şi Georgescu. Dintre ei, doar ultimul mai trăia. Ancheta, declanşată de Nicolae Ceauşescu, a stabilit că cei trei nu erau vinovaţi în vreun fel.
In prima etapă Cauşescu i-a înfierat pe „deviaţionişti"
In discursul rostit la 23 august 1952, Nicolae Ceauşescu a devenit mult mai îndrăzneţ împotriva celor scoşi din funcţii. Tânărul general i-a acuzat făţiş de toate relele. La acea dată, Vasile Luca şi Teohari Georgescu erau deja „istorie", iar poziţia Anei Pauker era tot mai şubredă în aparatul de partid. Nicolae Ceauşescu a reproşat „linia antimarxistă, antileninistă pe care au încercat s-o opună liniei juste a partidului". În opinia lui Ceauşescu, ei „tindeau să frâneze dezvoltarea industriei socialiste şi transformarea socialistă a agriculturii şi să creeze condiţiile pentru restaurarea capitalismului în Republica Populară Română".
