Prima adevărată fortificare a Romei a constituit-o Z
idul servian, atribuit de tradiţie penultimului rege de origine etruscă, Servius Tullius (578-534 e.A). Până în acel moment istoric fortificații rudimentae și restrânse se aflaseră numai pe colina Palatin (Roma Quadrata) și pe colina Capitoliu. Unele investigații arheologice moderne situiază originea acestuia în sec.al 4-lea e.A, ridicat probabil după ce Roma a fost invadată de galii cisalpini pe timpul invaziei acelora dintre anii 390-388 e.A. Cu acea ocazie Roma a fost umilită de gali, în anul 388 e.A, trebuind să plătească cuceritorilor un greu tribut. Legenda spune că pe când se cântărea metalul preţios datorat galilor, balanţa s-a înclinat, la un moment dat, mai mult în favoarea acelora. Romanul care cântărea a dorit să mai ia din talerul balanţei o parte din metalul preţios, dar conducătorul galilor, Brennos, a ridicat sabia ameninţător, pronunţând cuvintele celebre şi adevărate:
vae victis (vai de cei învinşi).
Porțiune păstrată din zidul servian
Traseul aşa-numitulului Z
id al lui Servius Tullius (
Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept
Oraşul celor şapte coline. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani
opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată numită
Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat cu o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului. Zidurile lui Servius Tullius au situat dintr-odată Roma, în ceea ce privește tehnica defensivă, pe un plan superior. Locuitorii celor șapte coline au devenit o adevărată colectivitate urbană distinctă.
Porta Esquilina transformată în Arcul lui Gallienus
In afara zidului, pe anumite porţiuni, s-au săpat şanţuri adânci, cu scopul de a creşte înălţimea incintei. pe partea sa nordică, cea mai slabă, din punct de vedere topografic, pentru apărare. S-a realizat un
agger, adică un val înalt de pământ în interiorul incintei. Acela lărgea apărarea şi dădea apărătorilor o bază în plus pentru a se menţine şi a respinge pe atacatori. Zidul era echipat şi cu maşini de luptă defensivă de tipul catapultelor.
Zidul servian este conturat în centrul planului Romei
Pe timpul celui de al doilea război punic, cu toate că Hannibal zdrobise în mari bătălii armatele romane, el nu a atacat direct Roma datorită acelui zid pentru care nu avea nici efective și nici mijloace de asalt.
Zidul era încă menţinut la sfârşitul perioadei republicane şi începutul celei imperiale, perioadă în care oraşul încpuse a se întinde dincolo de el.
Pentru multe secole, datorită expansiunii teritoriale a statului roman,
zidul servian şi-a pierdut utilitatea. Nimeni nu-și mai închipuia că va fi atacată capitala celui mai mare și puternic imperiu mediteraneean.
Cu toate acestea pericolele invaziilor barbare au crescut amenințător în sec.al 3-lea e.N. Faptul a detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo
de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere
(Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie.
Porţile
Zidului servian se pot enumera pornind de la
Velabru (vechi cartier al Romei antice, plasat la poalele colinei Aventin) în sensul acelor de ceasornic, după cum urmează:
-
Porta Flumentana – unde
Via Aurelia traversa Tibrul şi intra în Roma republicană pe podul Aemilius.
-
Porta Carmentalis – la sud-vest de Capitoliu, între aceasta şi Tibru şi între Câmpul lui Marte şi Forum Boarium.
-
Porta Fontinalis – la nord de Capitoliu, acolo unde Via Lata intra în Roma republicană, între Câmpul lui marte şi Forumurile imperiale.
-
Porta Sanqualis – între Quirinal şi Forumurile impériale.
-
Porta Salutaris – pe colina Quirinal
-
Porta Quirinalis) – pe colina Quirinal
-
Porta Collina – poarta cea mai nordică, pe colina Quirinal, acolo unde Via Salaria şi Via Nomentana intrau în Roma republicană.
-
Porta Viminalis – pe colina Viminal
-
Porta Esquilina – poarta cea mai estică, pe Esquilin, acolo unde căile Labicana, Tiburtina şi Praenestina intrau în Roma republicană, loc devenit arcul lui Gallianus.
-
Porta Querquetulana – între Esquilin şi Caelius, acolo unde Via Tuscolana intra în Roma republicană.
-
Porta Caelimontana – pe colina Caelius, devenită arcul lui Dilabella şi Silanus.
-
Porta Capena – între Caelius şi Aventin, în apropiere de Circus Maximus, acolo unde Via Appia şi Via Latina intrau în Roma republicană.
-
Porta Naevia – poarta cea mai sudică, pe Aventin, acolo unde Via Ardeatina intra în Roma republicană.
-
Porta Raudusculana – pe Aventin, acolo unde deviaţia Viei Ostiensis intra în Roma republicană.
-
Porta Lavernalis – pe Aventin, acolo unde o altă deviaţie a Viei Ostiensis intra în Roma republicană.
-
Porta Trigemina – la baza sudică a colinei Aventin, pe Tibru, în apropiere de Forum Boarium.
