ROMA - PODUL MILVIUS XXXX

Podul Milvius, "Podul Șoimului" (în latină : pons Milvius ou pons Mulvius) a fost, şi este, unul dintre cele mai importante poduri ale Tibrului. Situat în actualul cartier Flaminio, se află la 3 km de centrul istoric al Romei, acolo unde Via Flaminia şi Via Cassia se întâlnesc pentru a trece Tibrul. Este podul obligatoriu spre Roma pentru cei ce vin dinspre nord.

Podul Milvius - grasvură

Podul a fost construit de consulul Caius Claudius Nero, în anul 206 e.A., în urma înfrângerii cartaginezilor în bătălia de la Metaurus (207 e.A). In anul 115 e.A, consulul Marcus Aemilius Scaurus a înlocuit podul cel vechi printr-unul nou din masonerie. In anul 312 e.N, împăratul Constantin l-a înfrânt pe rivalul său Maxentius între acest pod şi Saxa Rubra într-o bătălie celebră şi definitorie, numită de istorici bătălia de la podul Milvius. Cu ascea victorie Constantin I-ul a pus capăt tetrarhiei inaugurată de Diocletianus.

Lampadarul cu "lacătele iubirii"

Podul a fost renovat în evul mediu de către un călugăr cu numele de Acuzio. Apoi, în 1429, papa Martin al V-lea a cerut arhitectului Francesco da Genazzano să repare lucrarea care se prăbuşise. Patru secole mai târziu, în 1805, reconstrucţia aceastei intrări triumfale fortificate a fost atribuită lui Giuseppe Valadier de către papa Pius al VII-lea.

Podul a fost parţial distrus în 1849 de către trupele lui Giuseppe Garibaldi, cu scopul de a opri ofensiva trupelor franceze ale generalului Oudinot. Papa Pius al IX-lea l-a restaurat în anul următor şi l-a decorat cu o sculpură, Imaculata, adăugată la o operă sculpturală precedentă a lui Francesco Mochi, sculptură care-l reprezenta pe Ioan Nepomucen. Din anul 1978 podul a fost rezervat numai circulaţiei pietonilor, cea a vehiculelor fiind deturnată pe podul vecin, Flaminio. 

In prezent, malurile Tibrului adăpostesc, în fiecare duminică, sub acest pod, piaţa de antichităţi. Din 2006, după modelul eroilor romancierului Federico Moccia, cuplurile de îndrăgostiţi au luat obiceiul de a atârna un lacăt, simbolizând dragostea, de lampadarul central al podului, după care aruncă în spatele lor cheia în apele Tibrului. Lampadarul a trebuit fi înlocuit, în 2007, deoarece se putea răsturna de greutatea lacătelor atâtor iubiri jurate.

ROMA - PODURILE DE PESTE TIBRU SI DE PESTE ANIENUS XXXX

Podurile de peste Tibru au fost lansate după ce romanii au devenit stăpânii ambelor maluri ale râului într-o manieră stabilă. Până atunci nu s-a considerat convenabil să se construiască poduri care să poată fi folosite de inamicii potenţiali, dornici să invadeze Roma. Primele poduri s-au realizat din lemn, cu posibilitatea de a fi distruse uşor, în caz de ameninţare. Numai când s-au simţit siguri pe puterea lor, romanii au trecut la construirea de poduri durabile din piatră. Multe poduri vechi de piatră de peste Tibru au dispărut, pe timp ce altele au fost create, ca cerinţă a noilor necesităţi ale oraşului contemporan. Alte poduri au fost aruncate peste afluentul acestuia, râul mai mic, Anienus, sau Anio, în limba latină, sau Anien şi Teverone în zilele noastre.

Podul Aemilius înainte de 1888

Unele di pdurile antice ale Tibrului:

- Podul Sublicius : Ancus Marcius ( sec.al 7-lea e.A). Pod dispărut astăzi și plasat în aval de podul Aemilianus, în aval de insula Tiberina.

- Podul Æmilius : cunoscut astăzi sub numele de Ponte Rotto, a fost construit la mijlocul sec.al 3-lea e.A., reconstruit en 179 e.A şi completat în 142 e.A. In evul mediu a fost reconstruit, în 1552, de papa Grégoire XIII, apoi, în 1575. A fost complet distrus de revărsările din noaptea de Crăciun a anului 1598. Au subzistat trei arcuri de pe malul drept al râilui. Ele au fost completate de o travee metalică suspendată în 1853. A rămas în serviciu până în 1875 când au început lucrările la Podul Palatin, dat în folosinţă în anul 1888. S-au păstrat până astăzi: un arcde la reconstrucţia din sec.al 16-lea şi pilele originale din epoca romană. Podul este situat în aval de insula Tiberina, în apropiere de locul ocupat de podul Sublicius, cel mai vechi din istoria Romei.

Podul Aemilius

- Podul Milvius sau Mulvius, (ponte Milvio) : cunoscut în evul mediu sub numele de ponte Mollo, a fost menţionat pentru prima dată în anul 207 e.A şi reconstruit din masonerie în 110 e.A. 

Podul Milvius

Situuat în exteriorul Oraşului, permitea trecerea Tibruilui pentru Via Flaminia şi Via Cassia, cărora li se alătura Via Clodia şi Via Veientana. Era podul obligatoriu pentru oricine venea la Roma dinspre nord. Reconstrucţia intrării triumfale fortificate a fost conferită, în 1805, lui Giuseppe Valadier de către papa Pius al VII-lea.

Podul Milvius - gravură Piranese

- Podul Fabricius : astăzi « ponte dei Quattro Capi », a fost construit în anul 62 e.A. Incă existent, el leagă insula Tiberina cu malul stâng al Tibrului.

Podul Fabricius

- Podul Cestius, astăzi ponte di San Bartolomeo a fost construit de Lucius sau Caius Cestius la mijlocul sec.1 e.A şi reconstruit în sec.al 4-lea sub împărații Valentinianus I, Valens, şi Gratianus. Din el nu mai există astăzi decât arcul central, refăcut identic, în parte cu materiale recuperate, între 1888-1892.Arcurile laterale sunt creaţia aceleiaşi epoci. El leagă insula Tiberina de malul drept al râului, cu o lungime de 80 de metri.

Podul Cestius

- Podul lui Agrippa : datează din timpul lui Augustus şi a cunoscut numeroase restaurări și reconstrucții. Corespunde actualului pod Sisto.

- Podul lui Néro sau Podul Triumfal : a fost construit sub împăratul Néro, în sec.1 e.N. Nu mai sunt vizibilile astăzi decât vestigiile unei pile care turbură apa în apropiere de podul Vittorio.

vestigii ale unui pilon al Podului lui Nero

- Podul Ælius astăzi Podul Sant Angelo, a fost construit în anul 134 e.N, sub împăratul Hadrianus, pentru a lega malul stâng cu malul drept al Tibrului, acolo unde se afla propriul mausoleu (Castelul Sant Angelo).

Podul Aelius, azi Sant Angelo

- Podul lui Antoninus sau podul Aurelian : refacere radicală a podului lui Agrippa, în 147 e.N, sub împăratul Antoninus Pius. El corespunde actualului pont Sisto.
- Podul lui Probus (pons Probi) : construit de împăratul Probus (Marcus Aurelius Probus) (276-282 e.N) şi reconstruit sub Theodosius I-ul, între 381-387 e.N. Acest pod este astăzi dispărut.
- Podul lui Valentinianus (pons Valentiniani) : restaurare din sec.al 4-lea a podului Aurelian, sau a podului lui Antoninus şi care corespunde actualului pod Sisto.

Podul Sisto

Podurile Romei papale peste Tibru:

- Podul Sisto: construit sub iniţiativa papei Sixtus al IV-lea, între 1473-1479, în locul unui pod roman foarte vechi, în amonte de insula Tiberina.

Podul Sisto

- Podul di Ripetta : proiectat sub papa Sixtus al V-lea, în 1588, și care nu a fost realizat conform unor documente.

- Podul dei Fiorentini : construit în 1863 în apropiere de biserica San Giovanni dei Fiorentini, de către o societate franceză. Este un pod suspendat cu structură metalică, cu platformă de lemn.  Supus unei taxe modeste de trecere, a primit numele de podul del soldo, sau del soldino (pod al sou). A fost demolat în 1941, pentru a lăsa loc podului Principe Amedeo, situat puţin în aval.

Podul dei Fiorentini

- Podul dell'Industria : construit în 1863 ca pod feroviar, pentru legătura cu Civitavecchia şi apoi numit podul di San Paolo. Este constituit din arcuri de fier sprijinite pe picioare înalte de fontă şi masonerie. La origine, partea centrală se putea ridica pentru a permite trecerea navelor cu vele. După construcţia noului pod feroviar San Paolo. el a fost reafectat, în 1911, circulaţiei rutiere şi trecerii unui gazoduct. Are o lungime de 131 de metri şi este numit în mod obişnuit podul de fier.

Podul dell'Industria

Podurile moderne peste Tibru:

- Podul Garibaldi : inaugurat în 1888. Leagă cartierul Trastevere (viale Trastevere) cu centrul oraşului (via Arenula), imediat în amonte de insula Tiberina. Lungime 120 de metri.

- Podul Palatino : început în1886 şi inaugurat în 1891, a înlocuit vechiul pod Aemilius, în aval de insula Tiberina. are 115 metri

- Podul Umberto I : inaugurat în 1885, a fost destinat să servescă Palatului de Justiţie (Palazzaccio) şi să asigure legătura cartierului  Prati cu centrul oraşului de pe malul stâng al Tibrului. Lungime 105 metri.  

- Podul Regina Margherita (sau ponte Margherita) : început în 1886 şi inaugurat în 1891. Leagă cartierul Prati (via Cola di Rienzo) cu Piazza del Popolo. Are trei arcuri de masonerie, placate cu travertin şi o lungime de 103 metri.

- Podul Cavur : început în 1891 şi inaugurat în 1896, a realizat comunicaţia crtierului Prati (piazza Cavour) cu centrul istoric de pe malul stâng al Tibrului. Are cinci arcuri pentru o lungime de 110 metri.

Podul Cavur

- Ponte Mazzini : început în 1904 şi inaugueat în 1908, leagă cartierul Janiculus, din stânga Tibrului, cu centrul oraşului . Are trei arcuri de masonerie şi lungimea de 106 metri.

Podul Vittorio Emanuele al II-lea

- Ponte ferroviario di San Paolo : construit între 1907 şi 1910 pentru înlocuirea  podului dell'Industria. Are trei arcuri şi lungimea de 101 metri.

- Ponte Vittorio Emanuele II (sau ponte Vittorio) : construit începând cu 1905, a fost inaugurat în 1911. Pod cu arc metalic, el lega centrul oraşului (corso Vittorio Emanuele) cu Borgo şi cu Vatican, nu departe de vechiul pod al lui Nero şi de podul Sant Angelo. Are trei arcuri pentru o lungime de 108 metri şi este decorat cu Victirii şi cu numeroase statui simbolice, după gustul anului 1900.

- Podul Risorgimento : construit în 1911 pentru a uni l'Esposizione Internazionale d'Arte, şi cartierele  Mazzini et Parioli. A fost construit din beton armat, cu un singur arc deschis 100 de metri. Lungime totală 159 de metri.

Podul Risorgimento

- Podul Aventino sau Podul Sublicio : început în 1914 şi inaugurat în 1919. Uneşte cartierele Testaccio şi Ostiense (via Marmorata) cu Trastevere. Are trei arcuri şi o lungime de 105 m.

Podul Aventino

- Podul Matteotti: inaugurat în 1929 pentru a uni cartierul Prati cu cartierul Flaminio. La început s-a numit "ponte delle Milizie" (întâlnind « viale » cu acelaşi nume), apoi a purtat numele de "ponte Littorio". Numele actual a fost atribuit în 1945. Are trei arcuri şi lungimea de 138 metri.

- Pondul Flaminio : început în 1939, lucrările lui au fost întrerupte de cel de al doilea război mondial. Lucrările s-au reluat în 1947 şi s-a inaugurat în 1951. Este realizat din beton placat cu travertin. Pe un turn de marmură sunt trecute toate distanţele către localităţile servite de Via Cassia şi Via Flaminia. Uşurează vechiul pod Milvio de toată circulaţia. Are o lungime de 292 m.

Podul Flaminio

- Podul Duca d'Aosta : început în 1939 şi inaugurat în 1942, el leagă cartierul Flaminio cu Foro Italico.
- Podul Principe Amedeo : inaugurat în 1942 pentru a înlocui podul dei Fiorentini, care a fost rezervat pietonilor. Are trei arcuri şi o lungime de 109 metri.

Podul Duca d'Aosta

Podul Principe Amedeo

- Podul Testaccio : început în 1938 a fost mebit să unescă prelungirea străzii viale Aventino cu gara Trastevere, traversând terenurile abatoarelor demolate, cu numele de podul d'Africa. Inaugurat în 1948, are  un arc unic pentru o lungime de 122 m şi patru basreliefuri din travertin în capete.

- Podul di Castel Giubileo : din 1951, el suportă şoseaua Grande Raccordo Anulare (autostradă periferică a Romei), între ieşirile către Via Salaria şi către Via Flaminia.

- Podul della Magliana : A fost proiectat din 1930 de inginerul Romolo Raffaelli, în relaţie cu proiectul de construire a cartierulului  EUR. Era încă în construcţie în 1943, atunci când a fost parţial distrus de germani şi a fost terminat între anii 1945-1948. Are şapte arcuri de beton armat şi acoperire cu travertin. Lungime de 224 m.

- Podul Marconi : proiectat în 1937 pentru a lega cartierul Trastevere cu sectorul expoziţiei universale din 1942 (astăzi cartierul EUR). Nu a fost terminat decât în anul 1954. Construit din beton armat, are o lungime de 235 m.

- Podul di Tor di Quinto : A fost construit, în 1960, cu ocazia ediţiei a XVII-a a  jocurilor olimpice, susţinute la  Roma, pentru a lega noua Via Olimpica cu zona instalaţiilor sportive de la Acqua Acetosa. Are şapte arcuri şi o lungime de I72 m.

- Podul Pietro Nenni : construit în 1971-1972 pentru a suportat linia « metropolitană » (linia A), dar şi benzi rutiere. Este constituit din trei aecuri din beton armat..

- Podul della Musica: construit în 2008-2011 total din oţel. El uneşte Lungotevere Maresciallo Cadorna şi Piazza Gentile da Fabriano, simplificând deplasarea pietonală între Foro Italico şi Stadio Olimpico, pe malul drept, cu Maxxi şi Stadio Flaminio, Auditorium Parco della Musica şi importantul terminus de autobus din  Piazza Mancini, pe malul stâng al Tibrului.

Podurile de pe râul Anienus:

- Podul Mammolo : construit probabil în epoca republicană pentru trecerea Viei Tiburtina, având numele de la Julia Mamea, soţia împăratului Alexander Severus. In sec.al 18-lea i-au fost adăugate două turnuri fortificate şi a fost ocupat de familia Orsini. A fost distrus în 1849 şi reconstruit în 1871.

- Podul Nomentano : construit la sfârşitul sec.al 2-lea e.A, el suportă Via Nomentana. După distrugerea de către goţii lui Totila a fost reconstruit de generalul bizantin Narses, în 552. A fost fortificat de papa Adrianus I-ul (772-795), apoi restaurat sub papa Nicolas V (1447-1451) şi din nou sub papa Innocentius X (1644-1655). A fost distrus în 1849 şi din nou restaurat. Acum este integrat unei zone verzi publice şi interzis circulaţiei vehicolelor.

- Podul Salario : suportă Via Salaria, şi traversează la râul Anienus puţin în amonte de confluenţa sa cu Tibrul. Aparţine probabil epocii republicane. Distrus de Totila, a fost reconstruit de generalul bizantin Narsès şi apoi fortificat în sec.al 8-lea cu un turn. A fost restaurat în sec.al 15-lea sub papa Nicolas al V-lea. Ulterior a fost distrus în mai multe reprize: în 1798, 1848 et 1867. Un pod a fost construit în 1870 şi lărgit în 1930.

- Podul Tazio : construit în 1922, pentru a înlocui vechiul ponte Nomentano, el a legat grădida  Montesacro cu centrul, prin Via Nomentana nuova.

- Podul delle Valli : construit în 1963, a legat noile cartiere cu centrul.

ROMA - PODUL AEMILIUS XXXX

Podul Æmilius (în latină pons Æmilius),  sau numit astăzi Ponte Rotto (podul distrus), este cel mai vechi pod de piatră din Roma. El traversa Tibrul în aval de insula Tiberina, puţin mai la nord de amplasamentul primului pod al Romei, Pons Sublicius. El unea Forum Boarium cu locuirea de la apus de Tibru, Transtiberium (Transtevere) şi  cu Via Aurelia. Până în sec.al 2-lea e.A la Roma exista un singur pod peste Tibru, construit din grinzi de lemn legate prin cuie de bronz, acel pod a fost înlocuit cu podul Aemilius.

Construcţia podului este atribuită, în general, cenzorilor Marcus Aemilius Lepidus şi Marcus Fulvius Nobilorus, în anul 179 e.A. O ipoteză mai recentă, bazată pe scrierile lui Plutarh şi Titus Livius şi pe studiul monedelor, susține că podul ar fi putut fi construit de Manlius Armilius Lepidus, în momentul construirii Viei Aurelia, în anul 241 e.A, apoi fiind recostruit după o viitură a Tibrului, sau după o extindere a portului fluvial al Romei, aproape de Forum Boarium. El se sprijinea pe şapte pile de piatră străpunse de urechi pentru susţinerea tablierului din lemn şi larg de 8 metri.

In anul 142 e.A, beneficiind de experienţa edificării apeductului lui Marcius, cenzorii Scipio Emilianus şi Lucius Mummius Achaicus au înlocuit tablierul din lemn cu bolte din masonerie (amestec de materiale unite prin beton), cu arhivolte largi. Importante restaurări le-a realizat Augustus, în anul 12 e.A.

In evul mediu podul a fost numit pons Lepidi sau pons Lapideus, sau marele pod (în latină pons Maior) , începând din sec.al 8-lea, sau podul senatorilor (în latină pons Senatorum), în 1144. In 1763, în descrierea sa, Giuseppe Vasi l-a numit podul Sfintei Maria, zis şi  "podul distrus". Tot el a amintit de numirile mai vechi de podul Senatorilor, sau podul Janiculus." Podul a fost restaurat în întregime în vremea lui Augustus.

Lucrarea a suferit distrugeri importante pe timpul revărsărilor din anii 1230 şi 1422. Papa Julius al III-lea a dispus reconstruirea totală a arcurilor de către Nanni di Baccio Bigio, în 1552, după planurile lui Michelangelo. Două dintre arcuri au fost distruse de ape imediat, în 1557. Acestea au fost reconstruite sub papa Grigore al XIII-lea de către Matteo di Castello, între anii 1573-1575.

Marea revărsare din anul 1598 a distrus trei din cele şase arcuri  ale lucrării. Podul nu a mai fost reparat și a rămas cu numele de "podul distrus" (Ponte Rotto). In 1853, s-a realizat o pasarelă metalică, lungă de 63 de metri, care să-l unească cu ţărmul stâng al râului, în ideea se a-i reda utilitatea. Puntea metalică a fost opera inginerului Pietro Lanciani.

Lucrarea şi-a făcut datoria până în anul 1875. In final, cu intenția de a se permite construirea noului pod al Palatinului, cele două arcuri de apus au fost distruse. In acest fel, din vechiul monument nu a mai rămas decât un singur arc, în mijlocul Tibrului, în aval de insula lui Aesculapius (Tiberina). In schimb s-a păstrat aproape integral podul Fabricius, construit în anul 62 e.A., care lega zona forului Boarium cu insula Tiberina, continuat fiind către celălalt mal al Tibrului cu podul Cestius (sec. 1 e.A, refăcut în anul 370 e.N). Destinul Podului Aemilius a fost cel al distrugerii succesive, probabil datorate și unor erori de construcție sau  de amplasament în albia Tibrului Oricum, singura lui boltă rămasă să se lupte cu apele Tibrului transmite venerabilitate și mister noilor vizitatori. A dost un pod urmărit de ghinion constructiv, de lucrări mai slabe și de vicistitudini. A rămas model interesant petru pictori amatori.