ROMA - INSULA TIBERINA XXXX

Tibrul îmbrăţişază în zona centrală a Romei o insulă devenită emblematică pentru istoria oraşului. In limba latină se numea Insula Tiberina, sau Insula Tiberis. In mod simplu, era numită numai Insula. Italienii de astăzi o numesc Isola Tiberina şi a devenit un loc iniștit, idilic şi puțin desuet. Ea a fost și este insula Tibrului.

Pe parcursul istoriei a constituit, totuşi, un loc strategic, deoarece scurta trecerea de pe un mal pe altul peste podurile scurte şi solide care o uneau cu cele două maluri ale râului. Numită şi Isola dei Due Ponti, ea are o lungime de 270 de metri şi o lărgime meximă de 67 de metri. Pentru apropierea ei de cele două maluri, dar şi datorită unei izolări de tumultul agresiv al capitalei, insula a fost căutată mereu pentru locuire.

Insula Tiberina - vedere aeriană

In epoca antică, pe insulă s-a dedicat un templu zeului roman al medicinei, Esculap, omologul lui Asklepios al grecilor. Datorită acestei dedicaţii, insula a mai fost numită şi Insula Esculapi. Din străvechiul templu nu a mai rămas nici o urmă. Pe locul lui s-a ridicat târziu un spital.

Insula Tiberina - reconstituire a aspectului antic

Insula este legată de malul stâng al Tibrului, cel dinspre centrul oraşului, prin Podul Fabricius, cel mai vechi pod al Romei (62 e.A), încă în picioare. De malul drept este legată prin podul Cestius, tot de origine antică, dar renovat radical în sec.al 19-lea. In insula Tiberina s-a aciuit mult timp ghetoul evreiesc al Romei, astfel că aici se mai găsește o sinagogă şi diverse magazine ce propun produse evreiești.
Pentru un timp insula a mai fost numită de unii autori drept Licaonia sau Isola di San Bartolomeo, datorită basilicii cu acest hram, una din basilicile minore ale Romei.
Biserica a fost ctitorită pe locul templului antic de împăratul german Otto al III-lea, care, la sfârșitul sec.al 10-lea, a dedicat-o sfântului Adalbert de Praga. A fost renovată în anul 1113 de papa Pascal al II-lea și apoi în anul 1180, cu ocazia aducerii aici, de la Benevent, a relicvelor Sfântului Bartolomeu. Cu acea ocazie biserica a primit noul hram. Lăcașul a fost grav grav avariat de o inundație din anul 1557 și a fost reconstruit în 1624 cu fațadă stil baroc, datorată arhitectului Orazio Torriani. alte restaurări s-au întreprins în 1852. In anul 2000 papa Ioan-Paul al II-lea a consacrat biserica martirilor noi din sec.20 și 21.
Relicvele Sfântului Bartolomeu se găsesc sub altarul principal într-o cadă antică de porfir, cu capete de lei. Interiorul edificiului mai conservă paisprezece coloane antice și doi suporți de lei, care datează de la prima reconstrucție a basilicii. In piața din fața basilicii este ridicat un monument (pinaclu) cu sfinți în niște nișe pe cele patru laturi.  Turnul clopotniță datează din sec.al 12-lea. Poartă numele de Torre dei Caetani și este tot ce a mai rămas din castelul medieval construit pe insulă de nobilii Pierleoni.
Nașterea insulei are și ea o legendă care spune că după moartea regelui Tarquinius Superbus, romanii revoltați i-au aruncat trupul în Tibru. El s-a blocat pe fundul râului, fiind acoperit de depuneri, care au dat naştere insulei.

Biserica San Bartolomeo

Conform unei alte legende, amintită de Aurelius Victor, scriitor roman din epoca târzie, Roma a fost lovită de o epidemie, în anul 292 e.A. Atunci a fost trimisă în Grecia o delegaţie condusă Quintus Ogulanius Gallus, pentru a cere ajutor la templul lui Asklepios de la Epidaur, în Pelopones. Acolo un șarpe, ieșit de la baza statuii lui Asklepios, s-a prelins într-un ungher al navei romane. Când nava a revenit la Roma, șarpele a părăsit-o şi a înotat până la Insula Tiberina. Epidemia a încetat, iar romanii au ridicat pe insulă templul dedicat lui Esculap. Urmând acea tradiție antică, pe insulă s-a construit un spital.

Unii autori au menționat că la începuturile Romei, pe insulă au fost izgoniți răufăcătorii şi tulburenții, astfel că pe aceasta s-a constituit, pentru o perioadă, un cartier rău famat.

ROMA - PODUL AELIUS - AZI PODUL SANT ANGELO XXXX

Podul Ælius a fost construit din ordinul împăratului Hadrianus (117-138 e.N), după cum o demonstrează inscripţiile dedicatorii găsite la fiecare extremitate. Data exactă a construcţiei sale este incertă, cu toate că s-au găsit cărămizi inscripţionare cu anul 123 e.N. Diverși autori au propus ca dată a inaugurării anii 130, 132, 134, sau între anii 125 şi 130. Bogat ornamentat cu statui de Victorii şi cu trofee, el oferă un acces majestos Mauzoleului imperial, constrit de Hadrianus pe Ager Vaticanus, pe malul drept al Tibrului, mausoleu ce a devenit în evul mediu Castelul Sant Angelo. Doisprezece ani mai târziu Hadrianus a ridicat o a doua lucrare, un pod cu acelaş nume, peste râul Tyna (Tyne), la extremitatea orientală a Zidului lui Hadrianus în nordul insulei britanice.

In evul mediu, podul Aelius a devenit principalul punct de acces dinspre centrul Romei spre basilica Sfântul Petru şi spre Vatican. Numele podului s-a creştinizat în evul mediu, el devenind  Podul Sant-Angelo . Această creştinizare s-a datorat unor două legende foarte diferite, ambele cu referinţă Arhanghelul Mihail, căruia i s-a atribuit un rol major în salvarea Romei, lovită de o epidemie de ciumă. Ambele legende au luat naştere sub pontificatul papei Grigore cel Mare, în anul 590. Prima s-a regăsit în însemnările sfântului Grigore, la 12 mai : Grigore a ordonat ca o icoană a Sfintei Fecioare, atribuită Sfântului Luca, să fie purtată în procesiune de sărbătoarea Paştilor. Imediat, ciuma a încetat şi un înger a apărut înfigându-şi sabia în teacă, fapt ce a semnificat sfârşitul epidemiei.  Cea de a doua legendă este menţionată în însemnările Sfântului Mihail, la 29 septembrie: atunci pe când Grigore celebra marea litanie, a văzut apărându-i un înger care, asemănător, a pus sabia în teacă, punând sfârşit ciumei. Ambele legende au determinat rebotezarea mausoleului lui Hadrianus, devenit o fortăreaţă pontificală, Castelul Sant Angelo, iar podul din faţa sa a devenit Podul Sant Angelo.

Pe timpul Renaşterii, în 1527, podul a jucat un rol important pe timpul jefuirii Romei de către halebardierii mercenari ai împăratului Carol Quintus. Podul a fost ocupat de armata imperială, care a asediat pe papa Clement al VII-lea, aflat în interiorul castelului. Papa a reuşit să fugă şi să părăsească Roma. Revenit în anul următor, papa a lansat un vast program iconografic pentru această zonă a oraşului. Acţiunea era menită să reîntărească prestanţa pontificală. A curăţat intrările pe pod şi a demolat construcţiile rămase în ruină prin preajmă. In 1534, a plasat la intrarea pe pod, pe malul stâng al Tibrului, statuile Sfântului Petru şi Sfântului Paul, lucrate de Lorenzetto şi Paolo Romano. Piedestalul primei statui poartă inscripţia hinc humilibus venia (aici iertarea celor umili), iar al doilea piedestal poartă inscripţia hinc retributio superbis (aici  pedeapsa trufaşilor). In acest fel Podul Sant Angelo a căpătat o nouă importanţă, el devenind tribună a puterii pontificale.

In 1534, Carol Quintus, reconciliat cu papa, a avut parte de o intrare triumfală în Roma şi a traversat Podul Sant Angelo, decorat pentru această ocazie cu opt noi statui. Pe parapetul apusean a fost figurat Sfântul Petru şi cei patru evangheliști, iar pe cel răsăritean, Sfântul Paul şi patru patriarhi din Vechiul Testament : Adam, Noe, Abraham şi Moise. Pentru primirea împăratului, papa a întreprins şi alte reamenajări şi decopertări în vechiul Forum Romanum, devenit anterior o simplă păşune.

In cursul sec.al 16-lea, intrarea pe pod a devenit teatrul execuţiilor, care înainte aveau loc în centrul Romei. Capetele tăiate erau expuse apoi în lungul parapetelor podului.

Papa Alexandru al VII-lea a întreprins renovarea podului, dar a murit înainte de a vedea proiectul său finalizat. Succesorul său,  Clément al IX-lea a reluat lucrările în 1667, conferind lucrarea lui Bernini. Acela s-a inspirat de la Podul Roşu, care unea, pe atunci, insula Saint-Louis cu insula "de la Cite", la Paris (pod înlocuit astăzi de Podul Saint-Louis), adăugând o balustradă deschisă, necunoscută până atunci la Roma la podurile de piatră. Acea balustradă lăsa să se vadă mai bine apa Tibrului.

Bernini a întărit picioarele podului cu contraforturi, pentru a le permite să reziste mai bine curenţilot de apă din timpul revărsărilor. Edificiile de la intrarea pe pod, inclusiv eşafodul, au fost demolate pentru a se crea Piazza San Celso. Cu aceeaşi ocazie a demolat şi construcţiile de la cealălaltă extremitate a podului şi s-a lărgit strada, pentru a degaja vederea către basilica Sfântul Petru şi Vatican. Bernini a dat podului simbolul de drum al Crucii, prin ornarea parapeţilor cu zece statui de îngeri ce poartă instrumente ale Patimilor. 

ROMA - PODUL CESTIUS XXXX

Cestius Pons ( Ponte Cestio, în limba italiană)

Cele două poduri care au legat insula Tiberina de malurile Tibrului au avut viață lungă. Cu toate acestea, în timp ce Podul Fabricius a rămas intact în întregime, Podul Cestius a fost parţial demontat în secolul al 19-lea, păstrându-se numai o parte a structurii antice. Este podul roman antic care se întinde peste Tibru la vest de Insula Tiberina, spre cartierul Trastevere. Podul a fost construit în sec 1 e.A, între anii 62 şi 27 e.A, mai târziu decât Podul Fabricius, situat pe cealaltă parte a insulei.

Cestius Pons este primul pod care a ajuns pe malul drept al Tibrului trecând de Insula Tiberina. Până la construirea lui insula a avut legătură numai cu malul stâng al Tibrului şi cu inima Romei. De pe insulă, în actualul cartier Trastevere, se putea ajunge numai prin traversarea apei.

Sunt cunoscuţi mai mulţi membri importanţi ai familiei Cestia din secolul 1 e.A, dar nu este sigur care dintre ei a construit acest pod.  

In secolul al 4-lea e.N, Cestius Pons a fost reconstruit succesiv sub împăraţii  Valentinian I-ul, Valens şi Gratianus și redenumit, în anul 370 e.N, drept Gratiani Pons. Podul a fost reconstruit cu tuf şi peperino şi decorat  pe exterior cu travertin . Unele dintre materialele necesare refacerii au provenit din demolarea porticului din apropierea Teatrului lui Marcellus.

Pe timpul construirii de zidurilor de îndiguirea Tibrului, între anii 1888-1892, unele părți din pod au fost demolate și reconstruite. Canalul dinspre vest a fost extins de la 48 la 76 de metri. Podul cel vechi avea două arcuri mici, care s-au dovedit curând insuficiente. Ca urmare, s-a construit un nou pod în locul său, cu trei arcade mari, cea mai largă aflându-se în centru. Cu acea ocazie s-a reutilizat aproximativ două treimi din materialul original.