ROMA - VIA LABICANA XXXX

Via Labicana era una dintre cele unsprezece vechi drumuri, create pe timpul Republicii, care porneau din Roma spre diverse ținuturi ale Italiei. Ea pornea pe direcţia sud-est. Se pare că pentru început ea conducea spre Tusculum, de unde s-a prelungit spre Labici şi, mai târziu, a devenit un drum intens pentru circulaţia de tranzit. La un moment dat a subclasat Via Latina în drum spre sud-est pentru că distanţa de la Roma până la prima lor joncţiune principală la bivium (sau la altă joncţiune de la compitum Anagninum ) era pracric identică. Nivelul celei dintâi era cu 22 de metri mai jos decât al celei din urmă, puţin la vest de trecătoarea Mons Algide. Este probabil ca după joncţiunea lor drumul a purtat numai numele de Via Latina trecând în uitare numele de Via Labicana. Traseul vechiului drum, după primele șase mile de la Roma, nu mai corespunde cu niciunul din drumurile moderne, dar poate fi trasat în mod clar prin vestigiile păstrate, dar şi prin edificiile care i-au însoțit cursul.

Via Labicana intra în Roma prin Zidul lui Aurelianus, prin poarta monumentală Porta Prenestina, după care, spre interiorul orşului atigea Zidul servian, intrând prin Porta Esquilina, decorată ca arc de împăratul Gallianus. Secţiunea din apropiere de Roma este cunoscută astăzi sub numele Via Casilina. Pe acest drum, într-o vilă a Liviei, pe pantele colinei Oppius s-a găsit, în 1910, o statuie a lui Augustus în postură de pontifex maximus. Statuia are capul acoperit de un voal, ca pentru un sacrificiu şi se apreciază ca fiind realizată după anul 12 e.N. Astăzi este păstrată în Palazzo Massimo alle Terme (termele lui Diocletianus), în cadrul Muzeului Național al Romei.

Porta Prenestina

Este o statuie importantă care confirmă că Augustus nu era numai conducătorul politic al Imperiului Roman, ci și cel religios. In Res Gestae 19-21, se vorbește de toate binefacerile lui religioase în slujba Romei, precum construcția templelor zeităţilor Minerva, Junona Regina şi Jupiter Libertas.

                                    Porta Esqulina

Reprezentările lui Augustus sub formă de statuie au fost foarte bine conturate şi urmau stilul grecesc al tinereţii personajului. Aceasta în opoziţie cu reprezentările tradiţionale republicane, mai apropiate de realitatea vârstei. Impăratul Didius Julianus a fost îngropat la cea de a cincea milă de Roma, pe Via Labicana, după asasinarea sa în anul 193 e.N 

MILITARE - NAVY SEALs

Navy SEALs: tridentul de comando al Americii

 

In limba engleză, termenul de ”seal” trimite direct la foci, simpaticele mamifere din mări şi oceane. Când descoperiţi iniţialele SEALs în orice contex, ei bine atunci este vorba de unele dintre cele mai bune trupe

speciale din întreaga lume - probabil cei mai periculoşi adversari pentru inamicii SUA.

Lupi de mare, aer şi pământ

Pe numele său complet United States Navy's Sea, Air and Land Teams, sau pe scurt Navy SEALs, această unitate este cea mai importantă şi eficientă forţă de intervenţie din cadrul Naval Special Warfare Command. Celebrul lor acronim este derivat din capacitatea lor de a opera pe mare, în aer sau terestru, indiferent de vitregia condiţiilor meteo sau alţi factori de periculozitate a misiunii.

De la înfiinţare până în prezent, unitatea SEALs a fost trimisă aproape exclusiv în misiuni cu risc maxim, precum salvare de ostatici, intervenţii anti-teroriste, conflicte neconvenţionale, răpiri de suspecţi, misiuni de recunoaştere în teritoriul inamic, intervenţii în prima linie a frontului militar sau operaţiuni interne.

Eficienţa membrilor SEALs a făcut ca Divizia de Acţiuni Speciale din cadrul CIA să-şi recruteze personalul din rândul membrilor acestei unităţi de elită a Marinei Militare a SUA.
Această unitate îşi are originile la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, când Marina Militară a ordonat înfiinţarea unui corp de elită care să asigure misiuni de recunoaştere pe coastele marine unde urmau să se desfăşoare debarcări de trupe şi material militar, precum şi asigurarea apărării propriului litoral. Un prim rezultat s-a concretizat prin apariţia precursorului SEALs, formaţiunile Navy Scouts & Raiders, care şi-au început pregătirea în anul 1942. Un an mai târziu a fost fondată Naval Combat Demolition Unit.

Cele trei formaţiuni au fost grupate în ceea ce avea să fie cunoscut ca ultimul precursor al SEALS, OSS (Operational Swimmers of the Office of Strategic Service).
Botezul focului a fost făcut sub ordinele preşedintelui John. F. Kennedy, care a recunoscut necesitatea trimiterii unor trupe speciale care să acţioneze ca o contra-măsură în cazul atacurilor gherilelor vietnameze.

In focul tuturor intervenţiilor militare americane

Unitatea s-a remarcat imediat prin eficienţă şi spirit combativ fără egal, comparativ cu celelalte unităţi militare americane. Fapt care a convins CIA să apeleze la soldaţii din Navy SEALs, pentru o serie de asasinate demarate de agenţie în anul 1963, asasinate cărora le-au căzut victime numeroşi ofiţeri din cadrul Armatei Nord-Vietnameze, alături de simpatizanţi ai Viet Cong-ului.
Navy SEALs au băgat frica în trupele nord-vietnameze, care se referau cu teamă la ei ca la nişte "demoni cu feţele verzi", expresie cu trimitere directă la culoarea vopselei de camuflaj folosită de comando-urile SEALs în junglă.

După eşecul şi retragerea din Vietnam, aventurile periculoase ale celei mai galonate unităţi de intervenţie americane aveau să continue cu invazia Grenadei, cu ocazia operaţiunii Urgent Fury.
Cariera lor sud-americană a fost marcată apoi de invazia americană din Panama, când echipele 2 şi 4 din Navy SEALs au atacat cu succes portul Balboa, iar unitatea PAPA a cucerit aeroportul Paitilla şi a distrus avionul per4sonal al preşedintelui în exerciţiu, Manuel Noriega.

Operaţiunile militare ale Washington-ului în Golful Persic, concretizate prin atacul, respectiv invazia Irakului, şi-au datorat în mare parte succesul prezenţei operative a elitei Marinei Militare Americane.
Nici Afganistanul nu a scăpat de prezenţa lor. Imediat după atentatele din 11 septembrie 2001, unităţile SEALs cantonate la Camp Doha au primit ordinul de intervenţie în ţara condusă pe atunci de regimul talibanilor. Echipele cantonate în Camp Rhino au reuşit capturarea mullahului taliban Khirullah Said Wali Khairkwa.
Alte echipe SEALs au fost grupate în unitatea K-Bar, după care au acţionat în operaţiuni militare extrem de dificile în imensul compex de peşteri din Zhawar Kili.
Tot ei au cucerit Kandaharul, oraşul Prata Ghar, alături de imense teritorii în partea de sud şi est a Afganistanului.

Navy SEALs au participat intens şi la Operaţiunile Anaconda şi Red Wing, acţiuni de comando care au costat vieţile a numeroşi soldaţi şi ofiţeri de elită americani.

Antrenamentul unor super războinici moderni

Conduc operaţiuni clandestine în spatele liniilor inamice. Capturează sau distrug ţinte inamice în condiţii aproape imposibile. Lichidează ţinte vii atunci cînd acestea se consideră în maximă siguranţă. Salvează ostatici atunci când nimeni nu mai credea în şansele lor. Aceste reuşite, incredibile pentru omul de rând, au la bază motto-ul zilnic al celor din SEALs.
De altfel, când antrenamentul şi pregătirea lor au în spate motto-ul adevărat "Singura zi uşoară a fost cea de ieri", înţelegem intensitatea şi seriozitatea care stau la baza creării soldatului de elită din SEALs.
Pentru a fi admis în cadrul acestei unităţi de elită, cadetul are de trecut unele dintre cele mai dificile şi mai detaliate teste medicale imaginabile.

Trebuie să fi absolvit măcar liceul (sau o altă şcoală de nivel echivalent), dar mai trebuie să ai o inteligenţă nativă peste media unui om obişnuit.
Activitatea lor se bazează foarte mult pe două concepte strategice: adaptabilitate şi lucru în echipă. Antrenamentele şi pregătirea constau în parcurgerea a 14 luni de Iad, perioadă în care cadetul care a trecut de testele iniţiale învaţă să lupte sub apă, să pună mine şi explozibili în cele mai diverse condiţii, să sară cu paraşuta, să se orienteze oriunde pe Terra şi să supravieţuiască în toate tipurile de mediu înconjurător.
Din punct de vedere financiar, sunt retribuiţi cu solda obişnuită, la care se adaugă însă numeroasele sporuri de periculozitate şi bonusuri consistente pentru îndeplinirea misiunilor.

Pe lângă aceşti bani, soldatul SEALs primeşte în plus suma de 15.000 $ anual, doar pentru faptul că activează în această unitate de prestigiu internaţional.

Probele fizice sunt deosebit de solicitante. Astfel, fiecare cadet care intenţionează să fie primit în rândurile elitei comando-urilor americane trebuie să înoate distanţa de 450 metri în minim 12:30 minute, să facă o pauză de 10 minute de refacere, după care să facă minim 42 flotări corecte într-un interval de 2 minute. Fără nicio pauză, urmează testul celor 50 de genuflexiuni timp de 2 minute. Apoi mai trebuie să facă 6 tracţiuni complete la bară în 2 minute. Se va odihni doar 10 minute, după care trebuie să alerge 3 kilometri în 11 minute.

Vânătorii lui Bin Laden
Controversata identificare şi execuţie a celui mai căutat terorist al planetei a readus în atenţia opiniei publice celebrele trupe SEALs.
Conform delaraţiilor oficiale, Osama bin Laden a fost ucis în Pakistan, pe data de 2 mai anul curent, ca urmare a demarării Operaţiunii Neptun Spear (trimitere la tridentul lui Neptun, emblema celor din SEALs).
Operaţiunea a fost ordonată de preşedintele SUA, Barack Obama, şi a fost pusă în planificată în cele mai mici detalii de către CIA.

Dar cei aleşi să o ducă la capăt cu bine au fost soldaţii din cadrul unei echipe din cadrul Navy SEALs, fosta echipă SEAL Team Six, rebotezată DEVGRU. Echipa a decolat din Afganistan , iar restul este istorie recentă, vizionată de milioane de oameni pe Internet sau pe ecranele posturilor de ştiri. Cei din Delta Force, rivalii tradiţionali ai Navy SEALs, au privit astfel cu amărăciune recunoaşterea superiorităţii colegilor din Marina Militară.

Tot SEALs au fost însărcinaţi cu aruncarea în Oceanul Indian a trupului lui bin Laden, într-o locaţie care va rămâne secretă pentru mult timp. Criticile şi suspiciunile au ajuns al apogeu în urma misteriosului accident de elicopter pentrecut în Afganistan câteva săptămâni mai târziu, după episodul executării lui bin Laden. Accidentul a dus la moartea a circa 40 de soldaţi de comando din DEVGRU, toate victimele accidentului fiind implicate în asaltul şi uciderea lui bin Laden.

Precizări

US Navy SEALs operează în mod obişnuit cu 8 echipe de intervenţie, numerotate SEAL Team 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 10.
Vârsta maximă pentru a candida la admiterea în rândul SEALs este de 28 ani.
SEALs are comandamente şi tabere de antrenament în Virginia, California, Florida şi Hawaii
Navy SEALs deţine unii dintre cei mai bine pregătiţi şi policalificaţi oameni din domeniu. Cristopher Cassidi, comandant în cadrul unei echipe de intervenţie directă, a fost selectat pentru o misiune spaţială la bordul navetei Endeavour, pe data de 15 iulie 2009, devenind cu această ocazie persoana cu numărul 500 trimisă de NASA în spaţiu.
Soldaţii de aici sunt porecliţi Oamenii Broaşte, pe baza calificării lor de scafandri de luptă.
Personalul Navy SEALs constituie mai puţin de 1% din personalul Marinei Militare Americane.
Prima victimă din SEALs căzută în Irak a fost ofiţerul Marc A. Lee, ucis şi ulterior decapitat de insurgenţii din Ramadi.
Un alt SEAL din Irak a fost Michael A. Monsoor, care s-a aruncat pe o grenadă trasă de un insurgent. Prin sacrificiul său, a salvat viaţa altor 4 camarazi.
11 agenţi SEALs au fost ucişi până în prezent în Afganistan.
Numărul total al celor din SEALs este de 2.300 soldaţi, Marina Militară intenţionând pe viitor să crească numărul lor cu încă 500.
Nicio femeie nu este primită, în prezent, în rândurile Navy SEALs

MILITARE - RONINII JAPONEZI

Roninii - Samuraii ratacitori

 

Nimic nu a perturbat mai mult ceremoniile rigide si curgerea unei zile obisnuite din Japonia feudala decat existenta acestor briganzi luptatori care, de multe ori, alegeau viata de aventurier liber si temut de toti membrii castelor japoneze. Proscrisi, onorati, blestemati, temuti, ridiculizati, neintelesi, adorati, cazuti in uitare…samuraii vagabonzi ai Japoniei au fost in mod paradoxal cei mai mari maestri de arme ai stravechilor arte martiale din Tara Soarelui Rasare.

In mod explicabil sau nu, depinde aici de interpretarea fiecaruia, istoria si aparitia roninilor in istoria japoneza este trecuta deseori sub tacere chiar de catre ilustrii istorici japonezi. Parca se doreste nestirbirea aureolei de tara opaca si perfecta, de imperiu cu origini divine si cu destin maret al Japoniei, de catre existenta unor samurai care si-au permis sa sfideze tot ce insemna rigoare, cutume si obiceiuri ale timpului. Adevarati rebeli din voia sortii, roniniierau cu adevarat liberi…liberi in toata puterea acestui cuvant. Totusi, orice monedă are un revers. La urma urmei, inclusiv japonezii traiesc intr-o lume a dualitatii, si astfel au fost nevoiti sa accepte valorile si virtutile unor samurai care au fost, de fapt, vagabonzii care umileau in lupta insasi pe maestrii de arme ai shogunilor. De fapt, tot ce a insemnat progres in cunostintele de lupta si in evolutia scolilor de arte martiale japoneze, faimoasele Ryu, a fost adus de libertatea creatoare si de mentalul nonconformist al acestor samurai fara stapan.

Insasi sintagma “Samurai fara stapan” era una nu doar peiorativa, ci o blasfemie in toata puterea cuvantului, in Japonia acelor vremuri…Rigidul sistem social japonez se temea prea mult de neinregimentarea unor luptatori atat de redutabili dar, in acelasi timp, se folosea de serviciile lor…Politica a fost duplicitara in orice parte a lumii si in orice perioada istorica. Fara indoiala, au existat si excese ale acestora. Au fost, spre exemplu, ronini care au devenit hoti, talhari de drumul mare, ori care s-au asociat in bande care terorizau tinuturi intregi Oricum, Japonia feudala era terenul propice pentru dezvoltarea unor astfel de fenomene sociale extreme, in care samuraii vagabonzi erau actorii principali. Nu trebuie uitat ca in ciuda unificarii statale si a sistemului strict de guvernare shogunala, in toate provinciile imperiului japonez erau neincetate lupte interne intre nobilii locali. Fenomenul in sine a favorizat anarhia si violenta de la care acesti Razboinici-Golani, dupa cum i-a denumit un istoric nipon, nu s-au dezis niciodata.

Libertate din varf de sabie

Conform acceptiunii japoneze, un ronin era un samurai fara stapan sau suzeran din perioda feudala a Japoniei (1185-1868). Fenomenul se intampla, cel mai adesea, datorita ruinarii financiare a stapanului sau a mortii acestuia pe campul de lupta. Totusi, un samurai devenea ronin si daca pierdea favorurile sau cadea in dizgratia seniorului sau. Termenul de Ronin insemna intr-o traducere apoximativa : “Om care incalca regulile”. Inainte de secolul al X-lea, acest nume era dat taranilor care, pentru a evita impozitele foarte grele, isi paraseau pamanturile si se stabileau in regiunile inca neluate in stapanire de templele budiste sau de nobilii de la curtea imperiala. Termenul a aparut in timpul epocilor Nara si Heian. In scurt timp a fost folosit si la adresa samurailor care-si pierdusera stapanii.

Conform Bushido Soshinonshu (nimeni altul decat faimosul Cod al Samurailor, ale carui percepte acestia trebuiau sa le respecte cu sfintenie), orice samurai care si-a pierdut stapanul trebuia sa-si faca seppuku - sinuciderea rituala, si astfel sa paraseasca cu onoare acesta existenta…Bineinteles ca povestea conform carora toti samurai ardeau de nerabdare sa se sinucida de dragul stapanului nu este decat un mit popular, de altfel insusit perfect de catre occidentali dupa cel de–al doilea Razboi Mondial. Adevarul este ca multi samurai au ales viata pribeaga si libera in loc sa-si ia viata de dragul unui stapan de care, de multe ori, nu-i legau decat banii. In timpul epocii Edo (1603-1868), numarul roninilor a crescut, in mare parte, datorita sistemului social rigid si al legilor dure ale shogunatelor. In aceasta perioada, denumirea de ronin a fost data tuturor razbonicilor Bushi si samurailor care nu mai depindeau direct de senior. Confiscarea pamanturilor marilor seniori de catre shogunul Iemitsu Tokugawa a dus la cresterea numarului roninilor.

Soarta razboinicului – Calea hoinarului

Totusi, in timpul perioadelor Kamakura si Muromachi, atunci cand nobilimea japonezadetinea pamanturile, ronin era si samuraiul care-si pierdea pamantul datorita masinatiunilor si intrigilor nobiliare. In acele vremuri, multe lupte interne au avut loc in intregul arhipelag nipon intre nobili sau cetele de razboinici pribegi. Atunci, multi astfel de samurai someri s-au asociat in grupuri care jefuiau satele, percepeau taxe de protectie si chiar isi permiteau sa atace curtile nobiliare. Mai multi razboinici s-au distins atunci, iar unii dintre ei si-au castigat chiar titulatura de Daimyo - Mare Nobil…
Spre exemplu, Saito Dosan s-a nascut intr-o familie de comercianti, categorie sociala careia ii era interzis portul armelor. Totusi, micul Saito si-a dorit de copil sa devina samurai. Cum nu avea ascendenta necesara, a fugit de acasa si a intrat in anturajul unei bande de ronini. Cu timpul a invatat artele martiale iar talentul sau de luptator i-a permis sa ajunga un Daimyo. Un alt exemplu este cel al roninului Todo Takatora care a servit pentru inceput sub zece seniori pentru a-i abandona si a deveni un ronin. In memoriile sale scrie ca “Libertatea si calea armelor sunt doi copii care nu trebuie despartiti unul de altul”
Momentul hotarator in existenta acestor samurai atipici a fost cel al marii batalii de la Sekigahara. La sfarsitul acestei lupte, multi nobili si-au pierdut pamanturile, in consecinta un mare numar de samurai au devenit ronini. Circa 100 000 de ronini si-au unit fortele cu armatele generalului Toyotomi Hideyori si au luptat in ceea ce a ramas in istorie sub numele de Asediul de la Osaka. In anii de pace care au urmat, armatele personale ale stapanilor de pamanturi au fost desfiintate. Multi ronini in lipsa exercitiului functiunii, au devenit tarani si au inceput sa practice agricultura. Unii dintre ei, cum a fost roninul Yamada Nagasaga, au devenit mercenari in afara coastelor Japoniei. Cu toate acestea, cei mai multi dintre ei traiau in saracie, ca niste razboinici de ale caror servicii nu mai avea nevoie nimeni. Pacificarea Japoniei a dus intr-un mod trist la decaderea celor mai teribili samurai…

Multi ronini au devenit atunci instructori de arte martiale pentru marele public al Japoniei, care nu beneficiase in trecut de dreptul de a invata artele de lupta. Altii au ales indeletniciri demne de onoarea lor de samurai: garda de corp (Yojimbo) sau aparatori ai satelor de tarani agricultori. Unii s-au facut talhari care atacau orice le iesea in cale, devenind spaima familiilor bogate japoneze. Trupele shogunale au fost adesea obligate sa lupte impotriva lor si, de multe ori, erau infrante de catre mult mai experimentatii samurai ratacitori.

Maestrii celebri ai arteler martiale nipone

Datorita experientei si priceperii lor neegalate in toate artele martiale, numerosi ronini au fondat unele dintre cele mai redutabile Ryu, scoli de arte martiale. Oameni aspri si foarte bine antrenati, acesti samurai atipici intruchipau de fapt, in mod paradoxal, toate valorile din Codul Bushido, fara a trece in extremele absurde ale acestui cod…Virtuti si idealuri precum libertatea personala, non-atasamentul, onoarea si curajul, erau intruchipate, de fapt, de catre acesti razboinici renegati si uitati de o societate japoneza care isi pierdea incet indentitatea si valorile sub influenta crescanda a coruptiei si a civilizatiei occidentale.
Acestia erau cei care personificau omul drept, razboinicul vertical in fata mortii sau a tentatiilor si desertaciunilor vietii. Unii ronini au dus de fapt la maximum aceste concepte demne de viata, acestia erau cu adevarat oameni independenti care isi alegeau propriul drum in viata, dand socoteala doar propriei constiinte si Divinitatii.Ca si pregatire de lupta, roninii erau niste autodidacti naturali. Departe de tipicul si regulile limitatoare ale scolilor de lupta traditionale, roninii si-au dezvoltat propriile stiluri de lupta, influentate strict de pragmatism, eficienta in lupta si transpunerea meditatiei Zen in practica martiala. In confruntatile cu maestrii oficiali de sabie, roninii invingeau fara drept de apel pe acesti luptatori domesticiti de viata buna si confortabila de la curtile nobililor.
Cel mai cunoscut si îndragit samurai al Japoniei a fost nimeni altul decat roninul Myamoto Musashi. Acesta a fost, de fapt, cel mai mare spadasin din intreaga istorie a Tarii Soarelui Rasare sau, cum considera unii istorici, a intregii umanitati. Fiu de samurai, Musashi ramane orfan la o varsta frageda si ajunge ronin. Autodidact al sabiei, el avea sa fondeze o scoala de Ken-Jutsu denumita Niten Ichi Ryu, una dintre cele mai renumite scoli de acest gen.

Cea mai iubită epopeie a Japoniei, celebra Chushingura sau Legenda celor 47 de samurai din Ako, aminteste vitejia si sacrificiul acestor samurai deveniti ronini care s-au sacrificat in memoria seniorului lor. Ecoul lasat in memoria colectiva a niponilor de catre faptele de arme ale samurailor ratacitori mai rasuna si in prezent in ciuda tehnologizarii galopante a societatii japoneze actuale.

Precizări

• La fel ca orice samurai, roninul avea dreptul sa poarte cele doua sabii caracteristice razboinicilor niponi
• Mii de productii moderne japoneze din domeniile cinematografiei, teatrului si desenelor animate au ca subiect viata roninilor.
• In timpul perioadei Edo, roninii erau prezentati in nuvelele japoneze drept garzi de corp, mercenari, si comercianti de umbrele.
• Celebrele capodopere ale regizorului Akira Kurosava, “Cei sapte samurai” si “Yojimbo” portretizeaza fidel rolul roninului in societatea japoneza.
• Printre cei mai mari admiratori ai roninilor s-a numarat ilustru autor Jorge Luis Borges care a scris de altfel o nuvela in amintirea celor 47 de ronini din Ako.