ROMA - COLUMBARIUL LUI POMPONIUS HYLAS - SUBTERANE XXXX 2

Columbarium  (termen derivat din latinescul columba – porumbel) era un loc (amenajat cel mai adesea într-un cimitir) în care se depuneau în nișe urnele cu cenușa de la incinerarea decedaților, Nișele se asemănau, prin dimensiuni cu mici cuiburi de porumbei.

Pe timpul Romei antice columbariile erau mari încăperi subterane, în ale căror ziduri erau amenajate micile nișe. Acele nișe erau însemnate cu plăci comemorative, sau cu sculpturi cu efigia decedatului.

Columbarium era o modalitate ieftină de depunerea rămășițelor celor decedați. Ele aparțineau de collegia, un fel de asociații funerare, accesibile tuturor claselor sociale de a găsi un loc de veci. Costurile funerare erau minime. Unii împărați au recurs la alocații funerare, pentru a înlesni cât mai multor supuși săraci să obțină un loc în aceste columbarii.

Columbariul lui Pomponius Hylas este un columbarium din primul secol al erei noi, mormânt comun descoperit în 1831, complet intact. Este situat în Parcul Via Latina, între aceasta și Via Appia, suprafață în care se găsesc multe morminte antice. Deși a primit numele lui Pomponius Hylas, personaj care a trăit Flaviilor (69-96 e.N.), edificiul este datat între anii 14-54 e.N, datorită a douădintre nișele sale (una dedicată unui libert al lui Tiberius și alta unei liberte a Claudiei Octavia, fiica lui Claudiu și Messalina). Mai târziu colombariul a fost cumpărat pentru sine și soție, de către Pomponius Hylas. Atunci s-a adăugat un panou de mozaic pe treptele de la intrare, decorat cu grifoni și un text:

CN(aei) POMPONI HYLAE E(t) POMPONIAE CN(aei) L(ibertae) VITALINIS

(A Gneo Pomponio Hylas Pomponia di Gnao liberti di Vitalino)

Inscripția are și un V (care semnifica vivit) deasupra numelui Pomponiei, ceea ce indica că era încă vie când s-a adăugat panoul de mozaic.

Colombariul a fost un tip de mormânt colectiv mult folosit la Roma în special de către oamenii săraci, care nu-și puteau permite unui loc de veci personal și un monument funerar aparte.

Camera dreptunghiulară a columbariului lui Pomponius Hylas este săpată în stâncă și are o suprafață de aproximativ 4x3 metri. Este remarcabilă complexitatea arhitecturii lui și a decorațiunilor de stuc și de vopsea.

In partea de jos se află o absidă largă, cu un chioșc în centrul podiumului, flancat de două coloane, care susțin friza și frontonul. Toate elementele sunt realizate din cărămidă și tencuială. Pe părțile laterale există două chioșcuri, cu două timpane sparte cu un cadru înclinat. Pe partea dreaptă, pe perete, se încheie cu un alt fronton triunghiular. Intr-un spațiu dreptunghiular creat sub scară este amplasat un sarcofag de lut, acoperit cu țiglă. Partea stângă a mormântului a fost reconstruită ulterior.

Două edicule din frontonul triunghiular, mai mari decât celelalte și decorate cu picturi în culori luminoase din stuc, sunt suprapuse pe patea arhitecturală cea mai veche, care este simetrică cu partea dreaptă. Stilul de decorare și inscipțiile permit atribuirea acestei structuri ca aparținând perioadei Flaviilor. Clădirea originară și restul decorurilor aparțin, totuși, unei perioade mai vechi. Unele inscripții aparțin perioadei lui Tiberius (mai veche cu câteva decenii) și Claudiei Octavia, fiica împăratului Claudius și a Messalinei (perioadă între Tiberius și Nero).

Din această a doua perioadă provin picturile de pe bolta absidei și spațiile subțiri în care sboară figuri feminine, dintre care două sunt cu aripi, arcul de deasupra absidei, cu reprezentări de figuri umane și pegași, timpanul și friza centrală (în care apare un satir între doi tritoni și o scenă dionisiacă. In pățile laterale ale nișei este reprezentată o figură masculină, care ține un rulou, și una feminină, între care se găsește o cistă mistică, reieșind clar sensul dionisiac.

Doi defuncți al căror nume se află menționat pe marmura de jos, Granius Nestor și Vinileia Heron, au fost primii  propietari ai columbariului. Pomponius Hylas a devenit proprietar mai târziu. Unul din chioșcurile de la stânga, a aparținut epocii Flavienilor și poartă reprezentări clare ale centaurului Chiron și a lui Achille, iar, probabil, în friză, tortura lui Ocnus, Urnele funerare ale proprietarului și ale soției sale au fost furate în evul mediu și au ajuns la Amalfi, unde se găsesc și astăzi.

ROMA - GRĂDINILE LUI MECENA XXXX

   Horti Maecenatis au fost grădinile ce au fost deținute de bogatul roman Gaius Maecenas Cilnio (68-8 e.A.), de origine etruscă, un consilier puternic și prieten al imparatului Augustus. Grădinile erau situate pe colina Esquilin, din Roma, în preajma porții Esquilin din Zidul servian. .Se găsea, cu aproximație, în colțul de sud-vest a actualei Piazza Vittorio Emanuele al II-lea și era mărginită, la est, cu Horti Lamiani (Grădina Lamiani), așa cum a reiese din surse literare.

Intre anii 42 și 35 e.A., Mecena a creat grădinile și propria vilă pe colina Esquilin,  recuperând o zonă a unei necropole antice, amintită de poetul Horatiu, care a și criticat acțiunea. Dar memoria terenului funerar antic nu a fost, probabil, eliminată în întregime de prietenul lui Augustus, care a păstrat într-o anumită zonă de grădinii  unele monumente funerare valoroase la exterior.

Auditorium Mecena

Se spune că Mecena (Mecenas) a fost primul care a construit la Roma, în grădinile sale, o piscină cu apă termală fierbinte.

Horti (grădinile) au devenit proprietate imperială, după moartea lui Mecena, iar viitorul împărat Tiberius (14-37 e.N) le-a folosit mult timp după întoarcerea sa la Roma din exilul autoimpus pe insula Rhodos..

Nero le-a incorporat palatului său Domus Aurea. Se spune că dintr-un turn situat în acele grădini, Nero a urmărit, probabil, focul ce a cuiprins Roma în anul 64 e.N,. foc care i-a creat loc ca să refacă urbanismul mizer al capitalei învechite.

Grădinile Mecenas se învecinau cu grădinile din proprietatea lui Lucio Elio Lamia (Horti Lamiani). Este dificil de conciliat între indicațiile topografice furnizate de autorii antici pentru a stabili limitele lor și localizarea lor exactă. Cercetătorii nu sunt de acord că s-ar fi extins pe ambele părți ale agger-ului, la nord și la sud de poarta Esquilină. Totuși, faptul că multe morminte din necropola antică Esquilină au fost gasite la nord-vest de colțul din Piazza Vittorio Emanuele al II-lea, zonă situată în afara Porții Esquiline și al agger-lui și la nord de Via Tiburtina Vetus, conduce la concluzia că Maecenatis Horti s-ar fi extins la nord de acea poartă și pe ambele părți ale digului de apărare republican acum în desuetudine (agger-val de pământ ce sprijinea un zid).

In secolul al doilea e.N, Grădinile Mecena au devenit proprietatea lui Marcus Cornelius Fronto (Cirta, 100 - Roma, 166), un profesor de retorică și tutore al lui Marcus Aurelius și al lui Verus Lucius (sunt, probabil, Maecenatiani Horti menționate de însuși orator într-una din scrisorile sale). O însemnare cu numele de Fronto a fost găsită în Auditoriumul lui Mecena.

Singura dovadă arheologică minunat conservată din monumentele vilei lui Mecena o constituie așa-numitul Auditorium al lui Mecena, un triclinium subteran folosit în special vara, decorat cu picturi de grădină și îmbogățit cu sculpturi mici și fântâni. Picturile provin din primul deceniu al sec.1 e.N, etapă în care grădinile au devenit proprietate imperială. Se apreciază că Auditoriul , cu  gradene de teatru era folosit pentru spectacole de recitări și de muzică pe perioadele calde ale anului, când poziționarea subterană și șuvoaiele de apă creau un ambient plăcut pentru Roma.

Numeroasele lucrări de artă găsite, în principal, în secolul al 19-lea, în timpul lucrărilor de construcție a noului cartier Esquilin, atestă existența colecțiilor de artă, de excepție, ale lui Mecena, dar și mobilierul de lux ale reședinței sale. Multe dintre lucrările din marmură și piatră s-au găsit sub formă de fragmente și reutilizate ca material de construcție în pereții unor clădiri noi, potrivit unui obicei bine atestat la Roma.

Printre aceste lucrări s-a găsit o fântână în formă de corn de băut (rhyton), semnată de către Pontios grecul, Aceasta se remarcă printr-un relief fin, cu subiect dionisiac, derivat din modele elenistice ale sec.al 2-lea e.A. S-a mai găsit lucrarea numită Moartea lui Seneca, tot o inspirație după modelele grecești din sec. al 5-lea e.A, dar și o copie a unei Amazoane, originară tot din sec.al 5-lea e.A, o statuie de marmură reprezentând pe Marsyas și o statuie a unui câine din marmură verde.

                                        

                                                                   Corn de băut - rhyton

Foarte importantă este prezența unui grup de Muze perfect integrat în programul decorativ al grădinii, lucrare care, și ea, reflectă bine înclinațiile artistice ale Mecena.

Grupul Auriga Esquilină, este o lucrare cu profil artistic remarcabil de la începutul anilor imperiali, creat în stilul sec.al 5-lea e.A. Această lucrare este, împreună cu statuia lui Marsyas, este un exemplu de succes de recuperare prin reasamblare a fragmentelor găsite în aceeași zonă.

Alte lucrări remarcabile, care reprezintă o reamintire constantă a culturii artistice grecești, sunt reprezentate de un grup de monumente funerare de exterior, originale și copii excelente ale unor opere grecești, cum ar fi statuia lui Demeter, sau luptătorul del Ercole, un original de la sfârșitul sec.al 4-lea e.A, statuia muzei Erato. In plus față de aceste lucrări enumerate succint, s-au mai găsit torsuri de fauni și al zeiței Venus, un ghiveci în forma unui cap împodobit cu ramuri de iederă și flori, un altar rupt, partea de jos a unui grup de eroi și o femeie drapată și șapte Hermeși, filozofi, sportivi, etc. Pe lângă sculpturi s-au descoperit multe mozaicuri, inclusiv cele lucrate în opus vermiculatum montate pe plăci.

Istoria săpăturilor din Grădinile lui Mecena a început cu descoperirea celebrului Auditorium al lui Mecena, până în prezent cea mai valoroasă dovadă arheologică privind reședința somptuoasă a  lui Gaius Clinius Maecenas.

ROMA - SUBTERANE - AUDITORIUM MECENA XXXX

               Auditorium-ul lui Mecenas este o experiență arhitectonică descoperită la Roma (de fapt, un nymphaeum, mai degrabă decât un auditoriu) situată în Largo Leopardi pe colina Esquilin. Astăzi este un site condus de municipalitatea din Roma, care programează vizitarea.

Vedere longitudinală a Auditoriului Mecenas

Cladirea a fost subterană și a făcut parte din Horti Maecenatis (grădinile lui Meceas), fiind descoperită și excavată în 1874. 

Se prezintă sub forma unui subsol mare, dreptunghiular (24.10 x 10.60 m), cu o absidă pe una dintre laturile scurte. S-a dedus că a fost creată în jurul anului 30 e.A.  Gaius Mecenas Cilnius (68-8 e.A) a provenit dintr-o vrche familie etuscă și a devenit un consiler influent, dar și un prieten al împăratului Augustus.  

Absida Auditoriului Mecenas

Marele poet roman Quintus Horatius Flaccus a identificat locul cu Vila de Mecena de pe Esquilin, vilă care a fost construită pe partea de sus a zonei cu o veche necropolă și după nivelarea unui agger antic, adică a unui val de pământ ce susținea un zid. Pe latul Viei Leopardo, edificiul s-a suprapus peste Zidul servian distrugând totul.

Spații adiacente subterane cu legătură la Auditoriumul  Mecenas

După moartea lui Mecenas (8 e.A.), vila a fost anexată la proprietățile imperiale și apoi acordată împăratului Tiberius, după întoarcerea lui din exilul la Rodos. El a realizat o restructurare. Din această fază au rămas picturi de grădină la fântână, picturi din stilul trei al clasificării picturilor romane, picturi care pot fi asemănate cu frescele din grota subterană a vilei Liviei (sfârșitul sec. 1 e.A).

Secțiune longitudinală a Auditoriumului Mecenas

Partea din față a camerei este mai mare decât în spate, în care, de fapt, au fost realizate șase nișe pe fiecare parte. Alte cinci nișe sunt situate pe peretele absidei, deasupra unei cavea (adâncitură semicirculară de teatru) cu șapte gradene circulare, inițial acoperite cu marmura cipollino, ca să formeze un fel de teatru auditoriu mic. Acesta poate fi accesat (în antichitate ca si astăzi), printr-o scară. La cel mai înalt nivel al cavea veneau niște tuburi (mai târziu, blocate).  Șuvoaiele de apă, care curgeau în sală de la această instalație specială, au identificat clădirea drept un nymphaeum cu trepte, probabil decorate cu vaze de flori, astfel că apa curgea scenografic. Ansamblul a fost împodobit cu picturi în nișe cu picturi de gradină, obținându-se impresia unui parc magnific subteran.

Nișă pictată din Auditorium Mecenas

Mediul auditoriului nu a fost izolat, acesta fiind conectat la un sistem de camere și coridoare, din care nymphaeum-ul a făcut parte. Datarea stabilimentului s-a făcut ținând seama de tehnica de construcție (opus reticulatum) cu cărămizi mici de secțiune patrată și zidite cu unul din colțuri în jos. 

Spectacol de muzică modern în Auditorium Mecena

Acest mod de construcție al zidurilor confirmă o perioadă de realizare cuprinsă între sfârșitul Republicii și anii Imperiului timpuriu. Contemporană acelei perioade este o podea acoperită cu mozaic, cu gresie fină albă pictată cu benzi roșii printr-o tehnică specială, numită encausto. Deasupra s-a pus apoi o podea de marmură. O a treia etapă a fost, probabil, zidul de cărămidă ce se odihnește pe partea de jos a cavea.

Intersectarea cu zidul servian

Acest mod de construcție al zidurilor confirmă o perioadă de realizare cuprinsă între sfârșitul Republicii și anii Imperiului timpuriu. Contemporană acelei perioade este o podea acoperită cu mozaic, cu gresie fină albă pictată cu benzi roșii printr-o tehnică specială, numită encausto. Deasupra s-a pus apoi o podea de marmură. O a treia etapă a fost, probabil, zidul de cărămidă ce se odihnește pe partea de jos a cavea.

Auditorium Mecenas văzut din Piazza Leopardi

Conturul copacilor, care pare suflat de vânt, era populat de un număr mare de păsări în zbor și în stare de odihnă. Folosirea nișelor i-au forțat pe artiști să inventeze o modalitate de a ocupa grosimi mai mari, grosimi care au fost decorate cu o ploaie de flori artificiale. Nișele se configurează ca elemente independente în arhitectura camerei, par fi "arcuri de fereastră" de sticlă cu vedere spre o grădină dincolo de care se deschide un spațiu "infinit" fără elemente perceptibile.