ROMA - BISERICA SAN PAOLO ALLA REGOLA - SUBTERANE XXXX 2

        Complexul arheologic de la biserica San Paolo alla Regola, excavat și și restaurat, este în prezent vizitabil la primul și al doilea nivel în subsolul Palazzo degli Specchi, palat ce aparține secolului al 15-lea și care este ocupat astăzi la primul etaj de Biblioteca comunală a tinerilor și la etajele superioare de locuințe private.

Fațada - San Paolo alla Regola

Complexul arheologic este orientat spre Via di San Paolo alla Regola, stradă ce urmează traiectul uneia antice republicană, care lega Circus Flaminius cu Câmpul lui Marte. Urbanizarea în Câmpul lui Marte, spre sud, pe timpul lui Augustus, a fost intensă, în special în zona clădirilor de la biserica Sf. Paul. Incepând cu podul Sisto realizat de Agrippa, s-a trasat o grilă de străzi paralele cu Tibrul, trasată asemănător cu Via modernă Zoccolette și Via di San Paul perpendicular pe acesta, dar și cu Via Conservator și Via dei Pettinari, care legau podul Sisto cu centrul Câmpului lui Marte.

Mozaic subteran

 In epoca lui Domitianus, zona a fost ocupată de un vast complex de magazine – antrepozite, care se întindeau paralel cu râul, între Via Pettinari și Arenula. In perioada Severilor zona a fost supusă unei transformări radicale, alături și peste antrepozite construindu-se  diverse case și edificii ce nu aveau mai puțin de patru etaje. Zona a fost distrusă ulterior de un incendiu.

Subterane

Pe timpul lui Constantin s-a pus în operă un plan de protejare a edificiilor contra inundațiilor Tibrului, zidurile fiind puternic consolidate. După o perioadă de utilizare, totuși, edificiile au fost abandonate, au căzut în ruină și s-au prăbușit. Ruinele au fost acoperite și de aluviunile inundațiilor.

Case romane sub biserica San Paolo alla Regola

In sec. al 11-lea și al 12-lea, în urma unei noi activități constructive intense, construcțiile romane au fost consolidate la sol și mai sus. S-a ridicat un edifiu de cărămidă cu turn și s-a amenajat un traseu de echitație între două edificii din timpul lui Domitianus. Apoi între sec.al 12-lea și al 13-lea întreaga zonă a fost ocupată de clădiri, cu 4-5 etaje, de formă alungită și îngustă, clădiri care  au saturat spațiul disponibil.

Subterane

Spațiul arheologic al bisericii San Paolo alla Regola începe dela nivelul al doilea, la 8 metri adâncime față de actulul nivel al străzii, de la două mari magazine din timpul lui Domitianus, cu structură de cărămidă, acoperite cu mari bolte cu vedere spre aleea paralelă cu Tibrul.

Subterane

Mai sus, la primul nivel al subsolului se receptează o serie de depozite din timpul Severilor, care se dezvoltă lângă o curte. Lângă restructurarea masivă din timpul lui Constantin apare o întărire masivă modernă de cărămidă pe care s-a dezvoltat deasupra Palazzo degli Specchi. Alte două zone, pardosite cu mozaic, completează suprafața până la primul etaj al clădirii, la al cărei parter se aflau spațiile din timpul lui Domitianus. Mozaicul din alb și negru aparține epocii dinastiei Serverus.

ROMA - COLUMBARIUL LUI POMPONIUS HYLAS - SUBTERANE XXXX 2

Columbarium  (termen derivat din latinescul columba – porumbel) era un loc (amenajat cel mai adesea într-un cimitir) în care se depuneau în nișe urnele cu cenușa de la incinerarea decedaților, Nișele se asemănau, prin dimensiuni cu mici cuiburi de porumbei.

Pe timpul Romei antice columbariile erau mari încăperi subterane, în ale căror ziduri erau amenajate micile nișe. Acele nișe erau însemnate cu plăci comemorative, sau cu sculpturi cu efigia decedatului.

Columbarium era o modalitate ieftină de depunerea rămășițelor celor decedați. Ele aparțineau de collegia, un fel de asociații funerare, accesibile tuturor claselor sociale de a găsi un loc de veci. Costurile funerare erau minime. Unii împărați au recurs la alocații funerare, pentru a înlesni cât mai multor supuși săraci să obțină un loc în aceste columbarii.

Columbariul lui Pomponius Hylas este un columbarium din primul secol al erei noi, mormânt comun descoperit în 1831, complet intact. Este situat în Parcul Via Latina, între aceasta și Via Appia, suprafață în care se găsesc multe morminte antice. Deși a primit numele lui Pomponius Hylas, personaj care a trăit Flaviilor (69-96 e.N.), edificiul este datat între anii 14-54 e.N, datorită a douădintre nișele sale (una dedicată unui libert al lui Tiberius și alta unei liberte a Claudiei Octavia, fiica lui Claudiu și Messalina). Mai târziu colombariul a fost cumpărat pentru sine și soție, de către Pomponius Hylas. Atunci s-a adăugat un panou de mozaic pe treptele de la intrare, decorat cu grifoni și un text:

CN(aei) POMPONI HYLAE E(t) POMPONIAE CN(aei) L(ibertae) VITALINIS

(A Gneo Pomponio Hylas Pomponia di Gnao liberti di Vitalino)

Inscripția are și un V (care semnifica vivit) deasupra numelui Pomponiei, ceea ce indica că era încă vie când s-a adăugat panoul de mozaic.

Colombariul a fost un tip de mormânt colectiv mult folosit la Roma în special de către oamenii săraci, care nu-și puteau permite unui loc de veci personal și un monument funerar aparte.

Camera dreptunghiulară a columbariului lui Pomponius Hylas este săpată în stâncă și are o suprafață de aproximativ 4x3 metri. Este remarcabilă complexitatea arhitecturii lui și a decorațiunilor de stuc și de vopsea.

In partea de jos se află o absidă largă, cu un chioșc în centrul podiumului, flancat de două coloane, care susțin friza și frontonul. Toate elementele sunt realizate din cărămidă și tencuială. Pe părțile laterale există două chioșcuri, cu două timpane sparte cu un cadru înclinat. Pe partea dreaptă, pe perete, se încheie cu un alt fronton triunghiular. Intr-un spațiu dreptunghiular creat sub scară este amplasat un sarcofag de lut, acoperit cu țiglă. Partea stângă a mormântului a fost reconstruită ulterior.

Două edicule din frontonul triunghiular, mai mari decât celelalte și decorate cu picturi în culori luminoase din stuc, sunt suprapuse pe patea arhitecturală cea mai veche, care este simetrică cu partea dreaptă. Stilul de decorare și inscipțiile permit atribuirea acestei structuri ca aparținând perioadei Flaviilor. Clădirea originară și restul decorurilor aparțin, totuși, unei perioade mai vechi. Unele inscripții aparțin perioadei lui Tiberius (mai veche cu câteva decenii) și Claudiei Octavia, fiica împăratului Claudius și a Messalinei (perioadă între Tiberius și Nero).

Din această a doua perioadă provin picturile de pe bolta absidei și spațiile subțiri în care sboară figuri feminine, dintre care două sunt cu aripi, arcul de deasupra absidei, cu reprezentări de figuri umane și pegași, timpanul și friza centrală (în care apare un satir între doi tritoni și o scenă dionisiacă. In pățile laterale ale nișei este reprezentată o figură masculină, care ține un rulou, și una feminină, între care se găsește o cistă mistică, reieșind clar sensul dionisiac.

Doi defuncți al căror nume se află menționat pe marmura de jos, Granius Nestor și Vinileia Heron, au fost primii  propietari ai columbariului. Pomponius Hylas a devenit proprietar mai târziu. Unul din chioșcurile de la stânga, a aparținut epocii Flavienilor și poartă reprezentări clare ale centaurului Chiron și a lui Achille, iar, probabil, în friză, tortura lui Ocnus, Urnele funerare ale proprietarului și ale soției sale au fost furate în evul mediu și au ajuns la Amalfi, unde se găsesc și astăzi.

ROMA - GRĂDINILE LUI MECENA XXXX

   Horti Maecenatis au fost grădinile ce au fost deținute de bogatul roman Gaius Maecenas Cilnio (68-8 e.A.), de origine etruscă, un consilier puternic și prieten al imparatului Augustus. Grădinile erau situate pe colina Esquilin, din Roma, în preajma porții Esquilin din Zidul servian. .Se găsea, cu aproximație, în colțul de sud-vest a actualei Piazza Vittorio Emanuele al II-lea și era mărginită, la est, cu Horti Lamiani (Grădina Lamiani), așa cum a reiese din surse literare.

Intre anii 42 și 35 e.A., Mecena a creat grădinile și propria vilă pe colina Esquilin,  recuperând o zonă a unei necropole antice, amintită de poetul Horatiu, care a și criticat acțiunea. Dar memoria terenului funerar antic nu a fost, probabil, eliminată în întregime de prietenul lui Augustus, care a păstrat într-o anumită zonă de grădinii  unele monumente funerare valoroase la exterior.

Auditorium Mecena

Se spune că Mecena (Mecenas) a fost primul care a construit la Roma, în grădinile sale, o piscină cu apă termală fierbinte.

Horti (grădinile) au devenit proprietate imperială, după moartea lui Mecena, iar viitorul împărat Tiberius (14-37 e.N) le-a folosit mult timp după întoarcerea sa la Roma din exilul autoimpus pe insula Rhodos..

Nero le-a incorporat palatului său Domus Aurea. Se spune că dintr-un turn situat în acele grădini, Nero a urmărit, probabil, focul ce a cuiprins Roma în anul 64 e.N,. foc care i-a creat loc ca să refacă urbanismul mizer al capitalei învechite.

Grădinile Mecenas se învecinau cu grădinile din proprietatea lui Lucio Elio Lamia (Horti Lamiani). Este dificil de conciliat între indicațiile topografice furnizate de autorii antici pentru a stabili limitele lor și localizarea lor exactă. Cercetătorii nu sunt de acord că s-ar fi extins pe ambele părți ale agger-ului, la nord și la sud de poarta Esquilină. Totuși, faptul că multe morminte din necropola antică Esquilină au fost gasite la nord-vest de colțul din Piazza Vittorio Emanuele al II-lea, zonă situată în afara Porții Esquiline și al agger-lui și la nord de Via Tiburtina Vetus, conduce la concluzia că Maecenatis Horti s-ar fi extins la nord de acea poartă și pe ambele părți ale digului de apărare republican acum în desuetudine (agger-val de pământ ce sprijinea un zid).

In secolul al doilea e.N, Grădinile Mecena au devenit proprietatea lui Marcus Cornelius Fronto (Cirta, 100 - Roma, 166), un profesor de retorică și tutore al lui Marcus Aurelius și al lui Verus Lucius (sunt, probabil, Maecenatiani Horti menționate de însuși orator într-una din scrisorile sale). O însemnare cu numele de Fronto a fost găsită în Auditoriumul lui Mecena.

Singura dovadă arheologică minunat conservată din monumentele vilei lui Mecena o constituie așa-numitul Auditorium al lui Mecena, un triclinium subteran folosit în special vara, decorat cu picturi de grădină și îmbogățit cu sculpturi mici și fântâni. Picturile provin din primul deceniu al sec.1 e.N, etapă în care grădinile au devenit proprietate imperială. Se apreciază că Auditoriul , cu  gradene de teatru era folosit pentru spectacole de recitări și de muzică pe perioadele calde ale anului, când poziționarea subterană și șuvoaiele de apă creau un ambient plăcut pentru Roma.

Numeroasele lucrări de artă găsite, în principal, în secolul al 19-lea, în timpul lucrărilor de construcție a noului cartier Esquilin, atestă existența colecțiilor de artă, de excepție, ale lui Mecena, dar și mobilierul de lux ale reședinței sale. Multe dintre lucrările din marmură și piatră s-au găsit sub formă de fragmente și reutilizate ca material de construcție în pereții unor clădiri noi, potrivit unui obicei bine atestat la Roma.

Printre aceste lucrări s-a găsit o fântână în formă de corn de băut (rhyton), semnată de către Pontios grecul, Aceasta se remarcă printr-un relief fin, cu subiect dionisiac, derivat din modele elenistice ale sec.al 2-lea e.A. S-a mai găsit lucrarea numită Moartea lui Seneca, tot o inspirație după modelele grecești din sec. al 5-lea e.A, dar și o copie a unei Amazoane, originară tot din sec.al 5-lea e.A, o statuie de marmură reprezentând pe Marsyas și o statuie a unui câine din marmură verde.

                                        

                                                                   Corn de băut - rhyton

Foarte importantă este prezența unui grup de Muze perfect integrat în programul decorativ al grădinii, lucrare care, și ea, reflectă bine înclinațiile artistice ale Mecena.

Grupul Auriga Esquilină, este o lucrare cu profil artistic remarcabil de la începutul anilor imperiali, creat în stilul sec.al 5-lea e.A. Această lucrare este, împreună cu statuia lui Marsyas, este un exemplu de succes de recuperare prin reasamblare a fragmentelor găsite în aceeași zonă.

Alte lucrări remarcabile, care reprezintă o reamintire constantă a culturii artistice grecești, sunt reprezentate de un grup de monumente funerare de exterior, originale și copii excelente ale unor opere grecești, cum ar fi statuia lui Demeter, sau luptătorul del Ercole, un original de la sfârșitul sec.al 4-lea e.A, statuia muzei Erato. In plus față de aceste lucrări enumerate succint, s-au mai găsit torsuri de fauni și al zeiței Venus, un ghiveci în forma unui cap împodobit cu ramuri de iederă și flori, un altar rupt, partea de jos a unui grup de eroi și o femeie drapată și șapte Hermeși, filozofi, sportivi, etc. Pe lângă sculpturi s-au descoperit multe mozaicuri, inclusiv cele lucrate în opus vermiculatum montate pe plăci.

Istoria săpăturilor din Grădinile lui Mecena a început cu descoperirea celebrului Auditorium al lui Mecena, până în prezent cea mai valoroasă dovadă arheologică privind reședința somptuoasă a  lui Gaius Clinius Maecenas.