Domus
Aurea, în traducere Casa de Aur,a fost un
palat imens construit de Nero după marele incendiu din anul 64 e.N, când
împăratul a putut acapara o mare intindere de teren devastat şi părăsit de
vechii locuitori. Palatul a ocupat o parte importantă a terenului dintre
zidurile vechi ale Romei.
Domus
Aurea a constat din mai multe
clădiri separate, grădini întinse, un lac artificial, dar şi o sală de banchet
cu plafon sub forma bolţii cereşti. După moartea lui Nero, terenul a fost redat
romanilor şi pe o porţiune din el s-a ridicat grandiosul amfiteatru al lui
Vespasianus, terminat de fiul său Titus, amfiteatru care a împrumutat numele de
Colosseum de la statuia gigantică, de bronz, ridicată de Nero pentru gloria sa,
ca zeu al soarelui.. Colosseum-ul a fost ridicat pe locul unui lac. Ingropat
timp de secole, palatul Domus Aurea a fost redescoperit în timpul Renaşterii,
dar atunci nu a fost săpat şi decopertat.
Săpăturile moderne şi munca de restaurare, care s-au întins
în timp de douăzeci de ani, au permis deschiderea vizitelor publice în anul
1999. Urmele de degradare ce au urmat au condus la o nouă închidere în 2005. In
toamna lui 2009, un comunicat de presă a anunţat descoperirea unui element
central al surselor literare pe timpul săpăturilor din situl Barberini Vinga pe
Palatin. La 30 martie 2010, plafonul subteran din camera 15 s-a prăbuşit peste
zeci de muncitori.
Imediat după incendiul din anul 64 e.N, incendiu de care a
fost acuzat, Nero a conferit la doi arhitecţi, Severus şi Celer, construcţia
unui palat somtuos, care trebuia să se întindă de la colina Palatin la colina
Caelius, şi pe partea avansată a colinei Esquilin. Constituit din apartamente
vaste şi săli de recepţie, ansamblul cuprindea în plus băi, case rustice,
criptoporticuri şi grădini în care se găseau colonade care se oglindeau în
nymphee (fântâni ornamentale cu bazine).
Suetonius,cu
toate că nu l-a putut vedea personal, căci a scris pe timpul lui Hadrianus, a
transmis o descriere bogată în superlative:
- “Nero…a
construit o casă care se întindea de la Palain la Esquilin, pe care a numit-o
la început Domus Trasitoria (trecerea), construcţie care apoi
a fost distrusă de un incendiu, aşa că a reconstruit acolo o alta sub numele de Domus Aurea….. In vestibulul
său s-a putut ridica o statuie colosală a lui Nero, înaltă de 120 de picioare;
construcţia era atât de vastă încât cuprindea porticuri cu trei rânduri de
coloane, lungi de o mie de paşi; un spaţiu cu apă, asemănător cu marea,
înconjurată de case care formau sate şi pe deasupra o întindere de câmpie pe
care se vedeau culture, vii, păşuni şi păduri, în care trăiau o multitudine de
animale domestice şi sălbatice. In restul edificiului totul era acoperit de
aurituri înfrumuseţate de pietre preţioase şi sidef. Plafonul sălilor de ospeţe
erau făcute din tablete de fildeş mobile şi străpunse de găuri prin care să se
poată răspândi asupra convivilor parfum şi flori. Sala principală era rotundă
şi şi se rotea continuu, alternând ziua cu noaptea ca şi în univers. In sălile
de baie curgea apă de mare sau de
la Albula. ”
- Tacitus a confirmat această descriere:
“pietrele
preți
oase
și aurul…..mirau mai mult decât câmpiile, iazurile așa cum se văd în
câmpiile deschse, pădurile, spații deschise, perspective… ”
- Pentru decorațiunile unor numeroase săli, Plinius cel
Bătrân menționează picturi în fresca Fabullus, care se asocia cu cromatismul și
efectele fastuoase ale stucului aurit.
Construcția
celor două complexe arhitectonice, Domus
Transitoria și Domus Aurea au prilejuit introducerea în lumea
romană de inovații arhitecturale și artistice remarcabile:
-multiplicarea sălilor cu boltă și cupolă. Sala de
banchet rotunjită cu cupola sa de 13 metri diametru, deschisă în centru
printr-un oculus și suportată de 8 pilaștri, prefigura
arhitectura Pantheonului.
-fântânile monumentale din interior (nimphee) difuzau
răcoarea și reflecții luminoase ce dansau prin săli.
-mozaicuri plasate pentru prima dată în lumea antică pe
pereți verticali, sau pe bolte, tehnică care s-a răspândit după Nero și s-a
perpetuat de-a lungul secolelor.
-fresce murale de inspirație fantastică, reprezentând
tablouri care dădeau aparența naturii, prefigurare a ultimelor stiluri ale
picturii pompeiene.
Termele lui Traian construite peste Domus Aurea
Edificiile de
la
Domus Aurea atingeau un gigantism
de neegalat și extraordinar: săpăturile din sec.al 20-lea, realizate pe pantele
micii coline Oppius, au permis degajarea unui ansamblu monumental de 240 de
metri lungime (lungimea de la origine estimată la 370 de metri) construit din
cărămidă și beton, cuprinzând circa 200 de încăperi (în jur de 150 deja
degajate). Bolțile interioare atingeau 10 metri înălțime. Curios este faptul că
nu a fost reperată nici o instalație necesară locuirii (bucătării, latrine),
ceea ce lasă să se presupună că această parte a palatului, alipită colinei, era
numai de décor, sau spațiu vast de reprezentare, nu o reședință imperială
permanentă.
Acapararea unei
asemenea suprafețe a fost văzută nefavorabil de locuitori, astfel că au
circulat diverse glume, printre care și cea transmisă de Suetonius:
“Roma
va deveni casa sa. Cetățeni, emigrați la Veies, dacă această casă blestemată nu
va ajunge până la Veies.”
Otho, unul dintre succesorii lui Nero, a reușit să
obínțină votul Senatului, în anul 69 e.N, pentru un credit de 50 de milioane de
sesterți, în vederea terminării lucrărilor de la Domus Aurea. Dar după anul
acela suprafața a fost redată publicului roman și reamenajată progresiv.
Vespasianus a creat într-o parte o vastă gădină publică, apoi a construit
Forumul Păcii. Partea adosată colinei Caelius a fost acoperită cu ocazia
edificării Termelor lui Titus și ale lui Traian pe platoul colinei Caelius. Pe
locul lacului, Vespasianus a construit amfiteatrul care a luat numele de
Colosseum, nume inspirit de statuia colosală a lui Nero, păstrată ca statuie a
lui Helios și mutată de Hadrianus în apropierea amfiteatrului. Pe amplasamentul
vestibulului de care dispunea Domus
Aurea, Hadrianus a construit marele templu dedicat zeităților Venus și Roma.
Așa, progresiv, Domus
Aurea a dispărut din
privirile romanilor, dar a fost protejată în mod involuntar.
La
sfârșitul sec.al 15-lea un tânăr a căzut printr-o gaură pe pantele micii coline
Oppius și s-a găsit într-un fel de grotă acoperită de picturi surprinzătoare.
Alți tineri artiști au explorat și ei sălile miraculoase. Frescele descoperite
astfel au inspirit un stil nou de decorare plin de fantezie, pe care l-au
botezat “grotesc”. Celebrii artiști Domenico Ghirlandaio, Rafael și
Michelangelo au coborât și ei în grotă, având, astfel, revelația artei antice
uitate. Se presupune că Rafael a datorat o parte din inspirația sa pentru
decorarea faimoaselor încăperi pictate la Vatican.
Aici și-au lăsat semnătura o serie de vizitatori celebri,
precum marchizul de Sade, Giacomo Casanova și pictorul Filippino Lippi. Aceste
vizite au fost însoțite, din păcate, de umiditate, până la asigurarea
protecției și au provocat un process lent de degradare a frescelor.
