Basilica Sempronia (Basilica Sempronia) a fost ridicată, în
anul 170 e.A, de către cenzorul Tiberius Sempronius Grcchus. Edificiul s-a
înălțat pe amplasamentul ocupat odinioară de locuința lui Scipio Africanul și
peste magazine adiacente, construcții pe care cenzorul le-a eliminat cu
ajutorul fondurilor alocate de questori pentru lucrări publice.
Basilica se găsea acolo unde Vicus Tuscus pătrundea în Forum Romanum,
fiind înconjurată de Templul lui Saturn și de Templul lui Castor și Polux
(locația se poate analiza în planul Forului Roman dinainte de Julius Caesar).
Bătrâna basilică Sempronia a fost
distrusă de un incendiu, pe locul ei fiind construită basilica Julia, în anul
55 e.A, în Forum Romanum. De construcție s-a ocupat edilul Lucius Aemilius Paullus, fratele triumvirului Marcus
Aemilius Lepidus (din al doilea triumvirat), în numele lui Caesar. Conform
tradiției constructive romane vechi, basilica Sempronia a fost și ea un
edificiu dominat de o structuă de lemn, cu ornamente de argilă arsă.