ROMA - CANALIZARE XXXX

                    O problemă de urbanism care a preocupat antichitatea în cele mai diverse zone ale sale, reprezentând și nivelul de civilizație, a constituit-o canalizarea. Aceasta a atins soluții de la cele mai simple și deschise, la cele mai bine elaborate și subterane. Toate au avut darul de a elimina atât apele pluviale, cât și dejecțiile menajere.

Canalizarea Romei antice a reprezentat unul din cele mai vechi și mai complexe sisteme de csanalizare din lume. Și aici canalizarea nu servea doar pentru evacuarea reziduurilor, ci avea mai multe funcțiuni, printre care tranzitarea apelor pluviale care se scurgeau de pe cele șapte coline din oraș spre zonele sale joase, prin diferite cursuri de apă mici, sau prin rigole săpate de populația unor căi de circulație. Sistemul de canalizare s-a aflat într-o continuă dezvoltare și extindere, servind și la evacuarea apelor de infiltrație care proveneau din sistemele de alimentare cu apă, de la fântâni, iar mai târziu, de la evacuarea apelor uzate de la băile publice. Drenarea zonelor joase și mlăștinoase din inima orașului și din lunca râului Tibru a determinat primul mare proiect de canalizare, cel care va rămâne în istorie drept Cloaca Maxima, o lucrare demnă de un oraș care va deveni capitala lumii, robustă și cu dimensiuni care a avut în vedere evoluțiile de viitor.

                                                       Zona centrală a Romei antice 

                                           cu traseul canalului colector Cloaca Maxima

In Roma antică sau creat cu timpul trei sisteme de canalizare independente, sisteme adaptate unor trei mari zone topografice:

·                    Sistemul Campus Martius

·                    Sistemul Cloaca Maxima

·                    Sistemul Circus Maximus

Fiecare din aceste sisteme consta dintr-un canal colector în care se vărsau multe canale de ramificație, create ulterior, după nevoile tot mai mari ale populației în creștere și ale noilor cartiere în extindere.

Sistemul Campus Martius

Sistemul Campus Martius colecta și evacua apele din partea orașului situată la nord de dealurile Capitoliu și Quirinal. Din acest sistem s-au păstrat doar puține porțiuni de vestigii, respectiv:

·                    Un tronson lungul actualei străzi Corso Umberto I-ul, de la San Carlo la Palazzo Sciarra

·                    Un tronson în lungul actualei străzi Via del Seminario, până la Pantheon

·                    Un tronson de la actuala Piazza Mattei, până la Tibru,

Se pare că inginerii din antichitate au profitat de avantajul drenajului care era furnizat de Petronia Amnis, un pârâu care avea originea din izvorul Cati fons, de pe coasta vestică a colinei Quirinal și traversa Câmpul lui Marte, vărsându-se în Tibru lângă navalia, zona portuară pentru navele de comerț romane, sau străine.

Sistemul Circus Maximus

Sistemul Circus Maximus este cel mai puțin cunoscut dintre sistemele de canalizare ale Romei antice. El drena partea de sud a orașului și avea 8 canale de ramificație care se uneau într-un canal colector, care debușa în Tibru cu cca. 100 m. în aval de Cloaca Maxima.

Sistemul Cloaca Maxima

Sistemul Cloaca Maxima, cel mai mare sistem de canalizare al Romei antice, drena partea centrală a orașului, în particular văile dintre dealurile Esquilin, Viminal și Quirinal. El este și sistemul de canalizare cel mai bine cunoscut, la aceasta contribuind și faptul că a fost amintit în repetate rânduri de diferiți scriitori din antichitate. Din acest sistem s-au păstat până azi mai multe porțiuni ale canalului, care au făcut obiectul unor studii arheologice.

                                                     Vedere a colectorului Cloaca Maxima

Conform tradiției, sistemul a fost început în secolul al 6-lea e.A, din inițiativa regelui Romei, Lucius Tarquinius Priscus, (deși, în contradicție cu alți istorici, Titus Livius l-a desemnat ca inițiator pe regele Tarquinius Superbus). Este probabil ca lucrarea să fi fost proiectată și executată cu ajutorul unor ingineri etrușci. Date aspra lucrării sunt prezentate de Titus Livius, Dionysius din Halicarnas, Strabon și Plinius cel Bătrân. Mărturiile au fost confirmate de săpăturile arheologice recente din Forul Roman, unde s-au găsit dovezi ale marelui canal de drenaj și canalizare din acea perioadă istorică îndepărtată.

                                                     Vedere a colectorului Cloaca Maxima

Autorii nu s-au bazat pe informații certe, deoarece au trăit mult după realizarea lucrării. Astfel, Titus Livius susține că lucrarea a fost făcută prin excavații subterane, ca un tunel. Săpăturile arheologice au demonstrat însă că este mult mai plauzibilă ipoteza realizării lucrării, într-o primă etapă, ca un sistem de canale deschise. Acestea urmau cursul a trei pâraie care veneau de pe dealurile din vecinătate și se uneau într-un curs de apă mai mare care ducea apele până în vecinătatea Forului Roman și de acolo în Tibru. Porțiunea de după confluență până în Tibru a căpătat denumirea de Cloaca Maxima. Traseul ei inițial urmărea cursul de apă care se scurgea prin porțiunea mlăștinoasă a luncii Tibrului, și pe care inginerii regelui etrusc Tarquinius l-au reprofilat și consolidat cu ziduri laterale, menținându-i însă cursul relativ sinuos. Din punct de vedere tehnic, lucrarea inițială nu reprezenta o lucrare de canalizare, ci una de reprofilare și regularizare a unui curs de apă.

                                        Gura de vărsare a colectorului Cloaca Maxima în Tibru

Unii arheologi consideră eronată cronologia conform căreia execuția inițială a canalului a avut loc în perioada regilor Romei, deoarece, în special pe tronsoanele din aval, nu au fost găsite urme ale unor lucrări atât de vechi. Aceste argumente nu au niciun fundament tehnic. Pe de o parte, din moment ce tronsonul din lunca Tibrului nu era situat în partea locuită a orașului, ci într-o zonă de cimitire, nu era necesar ca pe marginile canalului să se execute ziduri de sprijin de piatră, ci putea fi executat un simplu canal în săpătură. Cum, din cauza sporirii debitelor din amonte, din care o parte însemnată provenea din infiltrațiile unor apeducte executate mai târziu, porțiunea aval a canalului colector era cea care inevitabil avea o secțiune insuficientă care trebuia mărită.

Arcul lui Janus Quadrifons

Astfel, chiar dacă ar fi existat ziduri ale canalului, acestea ar fi trebuit dărâmate pentru lărgirea secțiunii. Deși are anumite curbe, traseul actual al canalului este mult mai puțin sinuos decât traseul natural al unui mic râu într-o zonă de luncă. De aceea, este evident că multe părți ale traseului inițial au fost abandonate și rectificate ulterior, atât din motive hidraulice cât și pe considerente urbanistice.

Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat, s-a extins și rețeaua de canale afluente, menite să deservească noi porțiuni ale orașului, canale care probabil erau tot deschise în faza lor inițială. Aceasta este dovedit de existența, în pereții unora din canalele mai vechi, a unor goluri care serviseră la așezarea bârnelor de lemn pentru podețele care traversau canalul. Faptul că, în piesa sa numită Curculio, scriitorul Plautus, care a trăit între 254 și 184 e.A, se referă la sistemul de canalizare cu expresia “in medio propter canalem” a fost considerat de unii istorici ca o dovadă suplimentară că Cloaca Maxima era descoperită pe vremea lui Plautus și acoperită abia ulterior.

Studiile arheologice arată că din secolul al 6-lea e.A. până în perioada imperiului, și chiar mai târziu, au fost executate numeroase lucrări de refacere, mai mult sau mai puțin radicale. Studiile au arătat și existența unor tehnologii de lucru diferite și folosirea unor materiale specifice diferitelor epoci, ceea ce demonstrează că asemenea lucrări de întreținere, reabilitare și extindere au fost făcute de mai multe ori și permite datarea aproximativă a lucrărilor.

Nu există o evidență a tuturor modificărilor suferite de Cloaca Maxima, dintre care unele aveau un caracter local, iar altele erau mai ample. Multe părți ale sistemului de canalizare nu au făcut încă obiectul unor studii arheologice detaliate și este posibil ca viitoare excavații să scoată în evidență noi amănunte. Lucrări importante de refacere a canalului Cloaca Maxima au fost întreprinse în 184 e.A, când Cato cel Bătrân era censor. Pentru meritele legate de lucrările întreprinse i s-a  ridicat o statuie în Templul lui Salus. Alte lucrări de refacere au fost executate în anul 78 e.A, în vremea dictatorului Sulla.

                                 ’’Bocca della verita’’ în pridvorul bisericii Santa Maria in Cosmedin,

                             este de fapt o veche gură de canal din sistemul de canalizare Cloaca Maxima

In planurile lui Iulius Caesar de conturarea unui oraș nou, la un nivel arhitectonic și urbanistic demn de capitala lumii mediteraneene, era necesară și o renovare a întregului sistem de canalizare. Dionysius descrie renovarea ca o lucrare de proporții colosale, menită să dreneze fiecare stradă a orașului. Se pare că Augustus a încredințat realizarea lucrărilor prietenului și sfătuitorului său apropiat, Marcus Vipsanius Agrippa, unul din edilii orașului. Acela, în anul 33 e,A, a inspectat canalul și a ordonat executarea lucrărilor de modernizare. In paralel cu modernizarea lucrărilor de canalizare, amenajările întreprinse în acea perioadă cuprindeau și regularizarea cursului Tibrului printr-o nouă îndiguire. Lucrările au continuat până în anul 8 e.A, fiind terminate la 4 ani după moartea lui Agrippa.

Traseul Cloacei Maxima

In enunțurile diverse despre Cloaca Maxima au apărut uneori informații aparent contradictorii, pentru că unele se referă și la diverse canale afluente, dându-le tot numele de Cloaca Maxima, pe când altele se referă doar la canalul principal. De fapt, Cloaca Maxima propriu-zisă reprezintă exclusiv marele canalul colector de la sfârșitul traseului.

Schema Romei din prima perioadă de existență

Cloaca începea în Argiletum, în apropiere de Templul Minervei. Existau diferite canale secundare care debușau în acest punct, unul în lungul Forului lui Augustus, iar altul venind din Argiletum. Din acest punct inițial, traseul colectorului urmărea strada din lungul Forului lui Augustus și al celui al lui Iulius Cezar până în dreptul Basilicii Aemilia. Prima parte, cea din dreptul Forului lui August, a fost construită exclusiv din blocuri de peperino, cu partea superioară boltită și pavată cu blocuri de lavă, un stil de construcție caracteristic perioadei republicii. Partea din dreptul Forului lui Iulius Cezar are atât pereții, cât și bolta, realizate din blocuri mari de piatră, sistem de construcție specific perioadei imperiale. In această porțiune canalul are o înălțime de 4,20 m și o lățime de 3,20 m.

In continuare, cloaca traversa oblic zona care se află azi sub nava Basilicii Aemilia. Această porțiune a fost reconstruită din tuf și travertin în anul 34 e.N. In fața Basilicii Aemilia exista templul Sacrum Cloacinae, dedicat zeiței Venus Cloacina, zeița curățeniei, protectoarea sistemului de canalizare. Apoi, canalul făcea un cot pentru a trece prin zona Forului Roman, pentru ca apoi să urmeze un traseu spre sud-vest, trecând prin fața Basilicii Iulia. Porțiunea de sub treptele Basilicii Iulia a fost executată pe vremea lui Iulius Cezar, odată cu basilica. Traseul continuă apoi paralel cu Vicus Tuscus, strada care ducea în cartierul Velabrum. In zona forurilor, Cloaca Maxima colecta apele aduse de o serie de canale laterale dintre care cele mai imporante sunt:

·   - Canalul care venea din Tullianum (sau închisoarea Mamertină), de pe versantul colinei Capitoliu, trecea în lungul Forului lui Iulius Cezar și se unea cu Cloaca Maxima în amonte de Basilica Aemilia, După caracteristicile construcției, acest canal secundar a fost amenajat mai recent, ceea ce confirmă ipoteza că el și secțiunea din Cloaca Maxima, în care se vărsa, au fost executate în același timp cu reconstrucția Basilicii Aemilia, după incendiul din anul 14 e.A.

·   - Canalul din lungul căii Via Sacra, în lungul Casei Vestalelor, care se unea cu Cloaca Maxima, în punctul unde aceasta cotea pentru a trece pe sub Forul Roman. Nu au fost încă cercetate ramificațiile de sub for.

·    - Un canal mai vechi, care trecea prin fața Templului lui Castor și Polux.

·   - Un alt canal venea din spatele Templului lui Castor și Polux, executat probabil în epoca lui Octavianus Augustus.

·   - Un canal care prelua apele de la izvoarele nimfei Juturna (Lacus juturnae), executat probabil la sfârșitul epocii republicii, sau în epoca lui Augustus.

·    - Un canal care venea din direcția arcului de trimf al lui Septimius Severus, în lungul Forului Roman.

·    - Un canal important, care cobora pe sub strada Clivus Capitolinus, aproximativ până în dreptul Templului lui Jupiter Capitolinus pentru ca apoi să traverseze Vicus Jugarius înainte de a se vărsa în Cloaca Maxima. Această lucrare a fost realizată în perioada lui Augustus.

In perioada târzie a imperiului au existat și diferite canale colectoare mai mici, care deversau apele în canalul principal. Se presupune însă că toate aceste canale colectoare deserveau băile publice, toaletele publice, sau alte edificii publice.

Un alt monument care este legat de Cloaca Maxima este Arcul lui Janus Quadrifons. Semnificația nu este cunoscută, însă constructorii au avut grije să construiască arcul exact deasupra canalului, Arcul lui Janus Quadrifons marchează limita de nord-est a Forumului Boarium, locul unde se ținea târgul de vite. El a fost construit din cărămizi și acoperit cu marmură albă și aparține, cu probabilitate, perioadei domniei împăratului Constantin I-ul cel Mare (306-337 e.N), fiind numit uneori și “Arcus Constantini.” De la acest arc Cloaca Maxima trecea pe sub Forum Boarium pentru a se vărsa în Tibru.

Canalizări secundare

Tot în aceeași zonă a Romei, sub porticul de la intrarea în biserica Santa Maria in Cosmedin, într-o latură a fostului Forum Boarium, se află incastrată în zid o placă de piatră circulară cu presupusa imagine a zeului Oceanus, placă circulară stranie numită “Bocca della Verita”. Placa reprezintă în prezent un punct de atracție turistică. Se afirmă că gura din mijlocul placii se închide și taie mâna oricărui care nu este sincer dacă introduce mâna în gura aceea. In credința populară placa acționează ca un vechi detector de minciuni. În realitate “Bocca della Veria” este un capac de canalizare din sistemul Cloaca Maxima, probabil din dreptul templului lui Hercules din Forum Boarium.

Punctul de vărsare a canalului Cloaca Maxima în Tibru este vizibil astăzi lângă Ponte Rotto și lângă Ponte Palatino. Există o scară care coboară până în canal lângă Basilica Julia din Forum Romanum. O parte din canal mai este vizibilă de pe terenul din fața bisericii San Giorgio al Velabro. Se afirmă uneori că anticul canal este în funcțiune și în prezent, ceea ce nu este adevărat. Prin canal se scurge în prezent doar apa care provine din infiltrații.

Exploatarea sistemului Cloaca Maxima

In timpul imperiului roman, Cloaca Maxima și canalele afluente au fost bine întreținute. Edilii Romei, funcționari publici, se ocupau și de coordonarea întreținerii sistemelor de canalizare. Există mărturii care arată că acest renumit sistem de canalizare mai era în funcțiune mulți ani după căderea Imperiului Roman de Apus. Istoricul Cassiodorus arată că pe vremea regelui ostrogot Teodoric I-ul canalizările Romei mai erau considerate ca fiind lucrări remarcabile.

Unele porțiuni ale sistemului mai sunt utilizate și astăzi. Ele au fost însă legate la sistemul colector modern al orașului, care evacuează apele în aval de oraș, pe de o parte pentru a evita refluxul apei Tibrului în canal în perioadele de creșterea apelor, iar pe de altă parte pentru a permite epurarea apelor. Apele Tibrului intrau uneori cu putere prin Cloaca Maxima creând multe neplăceri. De astfel de situații s-a plâns și Plinius cel Bătrân.

S-au păstrat relatări, mai mult sau mai puțin credibile, că în anumite cazuri romanii aruncau cadavrele unor persoane indezirabile în Cloaca Maxima. Printre acestea s-au aflat, împăratul Elagabalus și Sfântul Sebastian.

Canalizarea caselor de locuit din Roma antică

Unii arheologi consideră că sistemul de canalizare al Romei antice nu era eficient deoarece erau foarte puține reședințe care erau conectate la sistemul de canalizare. Totuși, după anul 100 e.A, când rețeaua de canalizare era practic terminată, a început și racordarea la canalizarea orașului a locuințelor oamenilor cu stare.

Neavând instalații sanitare în case, romanii aveau trei alternative:

- Pentru o sumă relativ redusă ei puteau utiliza latrinele publice, care existau în tot orașul și care erau conectate la canalizare. Canalizările romane par să fi cuprins cel mai vechi sistem de latrine publice cu plată din lume.

- Să utilizeze oale de dejecții, soluție pentru straturile mai sărace ale populației, care nu-și puteau permite să plătească de câteva ori pe zi accesul la latrinele publice. In principiu, acele recipiente rău mirositoare trebuiau golite în haznale, sau în vase mari, așezate sub scări, care erau apoi transportate și golite în gurile de canal de pe străzi. Erau însă mulți care găseau drumul până la cisterne sau la gurile de canal prea lung, și preferau să le golească pe fereastră în stradă.

- Deși Roma  era celebră pentru sistemele sale complicate de canalizare, cu toate acestea, in ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor, multi romani nu aveau acces la ele deoarece fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea săraci pentru a plăti serviciul sanitar. Chiar și cei care iși permiteau canalizare personala, nu o alegeau întotdeauna cu bucurie, deoarece experiența demonstrase că labirintul de galerii adăpostea cohorte de șobolani, iar mirosul fecalelor care bălteau sub casa cetățeanului Romei era deopotriva insuportabil și persistent.

Intr-o astfel de situație, soluția a venit de la Stercorarius, primul "vidanjor" patentat în istorie. Slujba acestuia era aceea de a bate de doua ori pe zi la ușa cetățenilor, cu scopul de a colecta într-o găleată mare fecalele produse de aceștia în ziua respectivă. După efectuarea scârboasei operațiuni, stercorariul își conducea liniștit caruța ticsită cu butoaie doldora de excremente spre periferia Romei. Acolo, la porțile orașului, stercorariul era așteptat de țăranii din împrejurimi care cumpărau excrementele la preț bun pentru a le folosi apoi drept ingrășeminte, pe deplin organice, pentru culturile lor de legume și cereale.

In ciuda îndeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre, istoria ne relatează că mulți erau aceia care se înghesuiau pentru o slujba de stercorarius, oferindu-se deseori mite substanțiale pentru ocuparea "pestilențialului" post.

Asemenea neplăceri au fost citate de Juvenal.

”Ad cenam si intestatus eas: adeo tot fata, quot illa nocte patent uigiles te praetereunte fenestrae. Ergo optes uotumque feras miserabile tecum, ut sint contentae patulas defundere pelues”

Saeva urbs.

”Dacă pleci să iei cina în oraș fără a-ți face testamentul, ignorând pericolele care te amenință dela fiecare fereastră, roagă-te ca soarta să fie milostivă cu tine și să nu-ți cadă în cap decât conținul unui țucal care se golește.”

Orașul sălbatic

După  relatările lui Cicero, Horatius și Juvenal, la etajele superioare stăteau de obicei oameni mai săraci care nu dispuneau de sclavi pentru diferite servicii și trebuiau să se deplaseze singuri pentru ducerea deșeurilor la locurile de colectare.

Edictul Dejecti Effusive Actio

Trecătorii murdăriți, sau răniți, nu puteau face altceva decât să se adreseze justiției. Problema deșeurilor aruncate pe fereastră nu era de importanță minoră, deoarece mulți juriști romani au analizat implicațiile juridice. Pe vremea lui Marcus Tullius Cicero, senatul roman a aprobat un edict, numit Dejecti Effusive Actio care se ocupa de problema dejecțiilor aruncate pe străzile orașului.

Conform edictului, dacă o persoană arunca sau vărsa ceva de pe ferestrele unor camere situate la etajele superioare (“caenaculum”) pe un drum care era frecventat de trecători sau pe o piață unde oamenii se întâlneau să stea, și prin aceasta vătăma o persoană, edictul acorda părții vătămate diferite compensații. Acțiunea era intentată împotriva persoanei care ocupa acel “caenaculum”. Dacă în momentul faptei existau mai multe persoane în cameră și făptașul era incert, acțiunea putea fi intentată împotriva oricăruia din ocupanți. Dacă un “un om liber” era ucis de un obiect aruncat pe fereastră, despăgubirea era de 50 aurei (monezi de aur). În principiu, în caz de deces, oricine putea cere despăgubirea, în termen de un an de la accident, însă se acorda preferință descendenților (“cognati”) sau rudelor prin alianță (“affines”). Dacă un om era doar vătămat, pagubele erau definite ca fiind "quantum ob eam rem aequum judici videbitur eum cum quo agatur condemnari," ceea ce includea costurile medicale și alte cheltuieli pentru tratament, sau necesare pentru însănătoșirea victimei, costul timpului pierdut pentru acestea, precum și valoarea totală a veniturilor de care victima a fost privată, sau de care urma să fie privată în viitor, ca urmare a incapacității de a lucra rezultată în urma vătămării. Despăgubirea reprezenta dublul valorii pagubei suferite (“actio in duplum”). Aceleași prevederi au fost repetate de Ulpianus, un jurist roman din secolul al IV-lea e.N, care a prezentat indiciile pe baza cărora partea vătâmată îl putea identifica pe făptaș. Totuși, nu se acordau despăgubiri decât dacă victima era rănită, iar costul îmbrăcăminții deteriorate nu era inclus în valoarea pagubelor. Unii juriști consideră că prevederile erau aplicabile doar dacă accidentul avea loc în timpul zilei dar nu și în timpul nopții.

Sistemul de latrine publice

Latrinele publice au început să apară în Roma începând cu secolul II e.A și numărul lor a crescut pe măsura extinderii sistemului de canalizare. Se pare că în anul 315 e,N existau 144 de latrine publice în Roma. Locul unde Iulius Cezar a fost asasinat în Curia lui Pompei din Theatrum Pompeium, în Campus Martius, a fost declarat ”locus sceleratus” de Octavianus Augustus; Ca urmare statuia lui Pompei a fost mutată din curie, și locul a fost transformat în latrină publică.

Muncitorii care prelucrau țesăturile la Roma descoperiseră că amoniacul are proprietatea de a le albi, iar urina era în acea perioadă singura sursă de amoniac.

Ca atare, împăratul Vespasianus (69-79 e,N) a ordonat ca produsul din urinalele orașelor să fie colectat, decantat și depozitat în cisterne, pentru ca apoi să fie vândut breslei țesătorilor. Se spune că la protestele fiului său Titus (79-81 e.N), împotriva acestei practici, împăratul Vespasianus i-a pus o monedă de aur sub nas, spunându-i că “aurul nu are miros” afirmație care este utilizată și în prezent sub forma “banii nu au miros”. La începutul domniei lui Vespasianus imperiul se aflase într-o situație financiară dezastroasă, pe când la moartea sa vistieria era plină. Nu se știe cu cât a contribuit venitul latrinelor la această redresare economică, însă nu există nicio îndoială că în Roma antică funcționau curățătorii chimice și reciclarea deșeurilor era o politică de stat.

CRAIOVA - POSTUL DE RADIO OLTENIA, CRAIOVA

            In anul 2014 postul de radio Oltenia, Craiova, va aniversa șase decenii de existență, trecând peste marile greutăți ale începuturilor, ale dotării tehnice, ale autorizațiilor forurilor comuniste, privind programele și, mai ales, ale urcării treptelor experienței. Este de admirat tenacitatea și dăruirea colectivelor care s-au succedat de-a lungul deceniilor, dar și rezultatele muncii și inițiativelor.

1926

• 25 februarie: la Craiova s-a constituit Asociaţia Prietenii Radiotelefoniei. 
• septembrie (ultima duminică): s-a transmis în eter prima emisiune radiofonică din Craiova, fiind una dintre primele din ţară. Emisiunea a durat o jumătate de oră şi a cuprins ştiri şi un miniconcert de muzică populară, interpretată în direct la fluier, frunză, viori şi clarinet. Staţia avea o putere de 100 de waţi şi s-a recepţionat pe circa 100 de kilometri. 
• octombrie: prima transmisie din Craiova a fost confirmată şi de românii de pe Valea Timocului. "Studioul" era improvizat între câteva... căpiţe de fân, care asigurau izolarea fonică.

1952

• 13 decembrie: Consiliul de Miniştri prin hotărârea nr. 417, a autorizat înfiinţarea unor comitete regionale de radio, pe măsura intrării în funcţiune a unor noi emiţătoare.

1953

• Ianuarie: comitetul de Radio, de pe lângă Consiliul de Miniştri, decide amenajarea Casei Radio din Craiova, în imobilul din strada Ştirbei Vodă, nr.3. (Prin aceeaşi hotărâre se stabilea şi amenajarea caselor radio de la Cluj şi Timişoara). 
• Mai: primul stat de plată, pentru 7 angajaţi: un director, trei redactori, un contabil, o femeie de serviciu şi un portar. 
• Mai: unitatea de construcţii şi montaj primeşte avizul Direcţiei tehnice regionale pe proiectele de execuţie a lucrărilor de amenajare a studioului. 
• Mai 1953: mai 1954 - se amenajează şi adaptează clădirea, cu un studio pentru înregistrări muzicale, un studio pentru crainici, cabine de regie tehnică, puncte de copiere-ascultare-fonotecare, comutator de reţea, fonotecă.

1954

• 6 iunie, ora 15.00: "Aici studioul regional de radio Craiova. Transmitem pe staţia de radio cu lungimea de undă de 206 metri. Dragi ascultători, bună ziua". Emisiunea inaugurală a avut durata de o oră. Emiţătorul pe care s-a transmis începând din 6 iunie 1954 era amplasat lângă comuna gorjeană Turceni. Antena de la Turceni fusese construită de germani înainte de război şi foloseau un deal din preajmă drept "oglindă parabolică" pentru reflectarea semnalului. Programul Radio Craiova a fost transmis şi pe staţia de unde medii, cu lungimea de undă de 228 metri, amplasată în cartierul Belcineanu din Craiova. 
• iulie: s-au făcut primele înregistrări muzicale pe teren, cu solişti, formaţii, tarafuri şi ansambluri folclorice din diferite localităţi.

1956.

• S-a primit în dotare primul autovehicul: un autoturism GAZ 69.

1960.

• "Baza auto" a studioului s-a "dublat": GAZ-ului din 1956 i s-a adăugat o motocicletă cu ataş M 72. 
• Magnetofonul cu care se făceau înregistrările în teren era marca Philips Junior şi cântărea 14 kg. I se adăuga trusa cu microfoane şi stative. 
• Programul de emisie ajunge la o oră şi jumătate zilnic. 
• Titluri din emisiunile anului 1964: "Jurnal sonor", "Emisiunea pentru sate", "Revista presei locale", "Cronica filmului", "Interviul săptămânii", "Răsfoind scrisorile corespondenţilor", "Veşti din întreprinderile industriale", "Poşta redacţiei", "Şcoala şi viaţa", "Să ne cunoaştem regiunea", "Cu microfonul prin sălile de spectacol".

1969

• Prima ediţie a Festivalului Naţional al cântecului popular românesc "Maria Tănase", transmis în cea mai mare parte şi înregistrat integral de ROC. Postul nostru deţine înregistrarea integrală a tuturor celor 17 ediţii.
• Din podul clădirii studioului a fost amenajată o mansardă încăpătoare, suficientă pentru o cabină de ascultare-fonotecare şi cinci birouri, unde, practic, s-a mutat întreaga redacţie.

1970

• Este pus în funcţiune emiţătorul de la Tg.Jiu, cu frecvenţa de 558 KHz, lungimea de undă de 538 metri. Puterea acestuia era de 400 KW, ceea ce a permis o recepţie excelentă în toată Oltenia, în vestul Munteniei şi în zonele de peste Dunăre. 
• În spatele clădirii au fost construite trei garaje, chiar dacă studioul încă nu avea atâtea maşini. În acelaşi an a fost asfaltată curtea, după 16 ani de mers prin noroaie. 
• Documentele arată că se păstra încă titulatura de Studioul Regional de Radio Craiova. Mai târziu, pentru o vreme, studiourile din ţară au fost considerate "teritoriale". 
• Titluri de emisiuni ale anilor 70: "Matinal", "Post-meridian", "În sat la noi", "Magazin duminical", "Brâncuşiana", "Historia magistra-vitae", "Agora literară", "Atlas folcloric", "Familie, educaţie, răspundere", "Gaudeamus igitur", "Pe meleagurile patriei", "Orizont cultural", "Curier săptămânal", "Patriei, mai mult cărbune", "Faţa marelui vizionar". 
• S-au introdus primele magnetofoane de studio STM 200, tranzistorizate, fabricate în Ungaria. Acestea au înlocuit treptat magnetofoanele MEZ 28, de fabricaţie sovietică, pe lămpi. 
• A început şi înlocurea pupitrelor de mixaj cu tuburi electrice, tip Belloyanis, cu pupitre tranzistorizate.

1971

• Programul zilnic de emisie ajunge la trei ore. 
• O statistică prezintă situaţia aparatelor de radio din gospodăriile populaţiei, din zona de audienţă a postului.

Zona	Total	În mediul rural	În mediul Urban
Pe ţara	2.285.980	1.015.438	1.270.542
1959 = 1.152.417
Dolj	70.466	35.637	34.829
Gorj	28.668	20.153	8.515
Mehedinţi	25.907	15.843	10.064
Olt	36.331	23.864	12.467
Vâlcea	31.382	21.753	9.629
Argeş	45.900	25.320	20.580
Teleorman	21.899	12.902	8.99

1974

• A fost introdusă în programe, cu difuzare lunară, emisiunea "Radiorama unei nopţi de vară", care a fost o reuşită profesională, pe fondul imobilismului editorial general din acea vreme.

1976

• Primele spectacole transmise în direct. S-au bucurat de succes cele de la Căciulata, Râmnicu Vâlcea, Motru, Turnu Severin, Sadu, Porţile de Fier II, Clubul Electroputere, Slatina.

1978

• 19 - 21 iunie - primul duplex radiofonic între două studiouri regionale: Craiova şi Timişoara. Transmisiuni în direct de la Festivalul "Hercules 78".

1979

• Se taie încă un "nod gordian": intrarea în direct a redactorilor, dar cu condiţia respectării întocmai a textelor prezentate la viză, la emisiunea "Actualitatea radio"; mai întâi o jumătate de oră, apoi o oră, între 15.00-16.00.

1980

• 1 aprilie !!! - A fost extins programul de emisie zilnică, la 4 ore.

1982

• Programul de emisie al studioului se extinde la 6 ½ ore.

1985

• ianuarie, 12: închiderea postului.

1989

• 22 decembrie, ora 14.00: a fost difuzat în eter, după aproape cinci ani de tăcere, memorabilul mesaj: "AICI CRAIOVA LIBERĂ. Transmitem pe staţia de radio cu lungimea de undă de 540 de metri, frecvenţa de 558 KHz. Stimaţi ascultători, bine v-am regăsit!". 
• 26 decembrie: s-a transmis în direct primul concert de colinde religioase de la Râmnicu Vâlcea. 
• decembrie: începe colaborarea radiofonică, redacţională şi tehnică, cu posturile de radio Europa Liberă, BBC şi Deutche Welle .

1990

• primele luni: o preocupare deosebit de importantă a fost aducerea la Craiova a ceea ce mai rămăsese din valoroasa fonotecă transportată, după închiderea postului din 1985, în beciurile închisorii de la Jilava. 
• februarie-martie: începe să se contureze echipa postdecembristă a studioului: alegeri confirmate prin concursuri profesionale. Reangajarea celor mai valoroşi redactori şi tehnicieni din "vechea gardă"; angajarea şi formarea rapidă a unui "nou val", revoluţionar şi talentat. 
• aprilie: se elaborează şi se pune în aplicare prima grilă-program de emisiuni sistematică, la aproximativ 4 luni de la redeschiderea postului. 
• mai-iunie: au fost completate prin readucerea de la Bucureşti a unor echipamente, cabinele de emisie şi de producţie. 
• septembrie: a început să fie folosită denumirea Radio Oltenia Craiova. 
• octombrie: se introduce in grila de programe emisiunea "Aven amentza", destinată minorităţii de romi din zonă. 
• iunie-noiembrie: s-a făcut dotarea studioului cu mobilier şi covoare, creându-se condiţii rezonabile pentru lucrătorii din redacţie şi celelalte activităţi. 
• Mineriadele pornite din Valea Jiului şi din Oltenia au fost un adevărat examen pentru profesionalismul noului tip de jurnalism radiofonic. Comandamentul operativ, echipele de reporteri, organizarea şi logistica au fost elementele care au permis, practic, asigurarea operativă cu informaţii a radioului românesc. "Infiltrarea" reporterilor, sub acoperire.

1991

• ianuarie: durata programului ajunge la 12 ore (7-19), iar activitatea se organizează pe secţii: actualităţi, social-economic, cultură-învăţământ-artă, muzical. 
• mai: s-a elaborat o grilă program de post de anvergură, cu ţinute socio-profesionale bine direcţionate şi radioprograme de largă respiraţie, realizate în direct, pe maniere jurnalistice moderne. 
• iunie: programul s-a extins cu încă două ore, una dimineaţa şi una seara (6-20). 
• iunie: primele transmisiuni de fotbal, din divizia B. 
• august-septembrie: se generalizează emisiunile tip multiplex, între "teritoriale", în acest fel o ţară întreagă fiind "ospete radiofonic" în vatra oltenească.

1992

• Generalizarea studiului pieţei audio prin sondaje de audienţă relevă o creştere remarcabilă a notorietăţii postului.

1993

• septembrie: este introdusă în grila de programe emisiunea "La fântâna dorului", destinată românilor din afara graniţelor.

1994

• Apariţia Legii 41, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

1997

• Revigorarea emisiunilor de actualităţi. 
• Criza de bandă a impus trecerea de la viteza de 38 cm/sec.la cea de 19 cm/sec. 
• Expoziţiile, lansările de carte şi aniversările instituţiilor culturale organizate în holul radioului capătă caracter permanent, sub denumirea Galeriile Radio Arts. Prin transmisiunile în direct, radioul îşi amplifică rolul de creator de cultură.

1999

• 25 noiembrie La ora 5.55 a intrat în funcţiune primul control tehnic digitalizat din ţară. 
• Tradiţia spectacolelor cu public se reia sub un generic nou: "Oltenia de ieri şi de azi".

2000

• 8 februarie: s-a utilizat pentru prima dată înregistrarea pe minidisc. 
• 9 februarie: racordarea studioului la Internet. 
• 10 februarie: prima transmisiune în FM, pe 92 MHz. 
• 4 martie: inaugurarea emiţătorului în FM. 
• Mileniul III: prag jubiliar pentru emisiuni de tradiţie. "Izvoraşul", "Magazin radiofonic duminical", "Agora literară", "Historia magistra vitae", "Orizont cultural", "Matinal", "Actualităţi post-meridian", ating venerabila vârstă de trei decenii. 
• Inovaţia dă replică tradiţiei. 

2001

• iunie: întreaga înregistrare primară se realizează pe suport digital, prin achiziţionarea a 24 de reportofoane cu minidisc. Este primul studio din ţară care atinge această performanţă. 
• septembrie: se sărbătoresc 75 de ani de la înfiinţarea radioclubului "Oltenia" şi de la prima emisiune de radio difuzată din Craiova. Se dezveleşte, pe locul vechiului redioclub, o placă aniversară.

2002

• 26 februarie: vizita în studio a preşedintelui Ion Iliescu. 
• martie: prima ediţie a Târgului de carte "Gaudeamus". 
• ianuarie-decembrie: reorganizarea, completarea, sistematizarea şi transcrierea pe suport digital a patrimoniului de teatru radiofonic şi a fonotecii de aur. "Sectorul" a devenit o adevărată instituţie în sine, înglobând reale valori de patrimoniu, în bună parte unicate. De atunci fonoteca se îmbunătăţeşte continuu. 
• noiembrie: introducerea sistemului de atribuire a emisiunilor pe baza licitaţiei de programe. 
• noiembrie: introducerea în grila de programe a emisiunii "Audienţa la dumneavoastră acasă", prin intermediul căreia, în fiecare miercuri, timp de două ore, autorităţile judeţene la vârf răspund în direct ascultătorilor.

2003 martie.

• Cea de a doua ediţie a Târgului de carte "Gaudemus". 
• Punerea în funcţiune a primei cabine digitale. 
• Se realizează primul duplex radiofonic între Radio Oltenia Craiova şi ostaşii de la Brigada 2 mecanizată Rovine, aflaţi în Irak. 
• 1 noiembrie: începe transmisiunea pe frecvenţa de 105.0 MHz. Emiţătorul, cu putere de 10 KW, este amplasat în masivul Parâng, la Rânca. 
• 13 noiembrie: intră în funcţiune, pentru o mai bună audiţie în Craiova, frecvenţa de 102,9 MHz.

2004

• 2-6 martie: cea de a treia ediţie a Târgului de carte "Gaudeamus" 
• 21 aprilie: Comitetul Director al studioului a cerut oficial Consiliului de Administraţie al SRR schimbarea denumirii din Studioul Teritorial de Radio Craiova în Postul Regional de Radio "Oltenia" Craiova. 
• 24 aprilie: prima ediţie a manifestării "Week-end la Casa Radio Oltenia". A cuprins cros, desene pe asfalt, şah şi table, iar participarea s-a ridicat la peste 600 de persoane, majoritatea fiind formată din tineri.

2005

• Radio Oltenia este indicat de sondaje ca lider de piaţă în Oltenia şi între primele 6 posturi din ţară, alături de radio România Actualităţi, Europa FM, Kiss FM, PRO FM şi Radio Iaşi;
• Campanie de mare efect în regiune, pentru solidarizare cu familiile afectate de inundaţiile din Moldova;
• În cadrul campaniei "Radio România te ajută să menţii legătura cu lumea", Radio Oltenia a dotat cu aparate de radio performante 12 şcoli din Oltenia;
• Modernizarea legăturilor tehnice cu Societatea Română de Radiodifuziune, prin STS Bucureşti; intră în funcţiune soluţiile de rezervă prin fibră optică şi radio-modem.

2006

• Modernizarea masivă a aparaturii şi echipamentelor de studio, pentru prelucrarea audio digitală;
• Februarie: intarea în dotarea studioului a încă două pupitre de mixaj şi emisie digitale, Studer ON AIR 2000;
• Realizarea unor proiecte majore de implicare în viaţa comunităţilor din zonă: spectacole cu public, Anul Francofoniei, Zilele Eminescu, Zilele Brâncuşi, Caravana Gaudeamus;
• Decembrie, 20: se semnează, la Bucureşti, contractul pentru cumpărarea clădirii din str. Ştirbei Vodă, nr. 3, care fusese retrocedată vechilor proprietari. Este prima clădire achiziţionată în proprietate de către Radio România după 1944. Se reuşeşte prin aceasta păstrarea sediului iniţial al Radio Oltenia şi evitarea disfuncţionalităţilor pe care le-ar fi creat o eventuală mutare.

2007

• "Încheierea unui acord de colaborare între Radio Oltenia Craiova şi Radio Plovdiv (Bulgaria). Are loc prima vizită a unei delegaţii de la Radio Plovdiv şi se stabileşte calendarul unor contacte redacţionale şi schimbul de informaţii şi emisiuni;
• Este pusă în undă emisiunea "ROC Estival", un proiect de amploare privind deplasarea radioului în staţiuni balneo-climaterice şi promovarea turismului în Oltenia.

2008

• Cea de a 7-a ediţie a Caravanei Gaudeamus aduce un număr de peste 14.000 de vizitatori şi editurile ating cea mai mare cotă de vânzări de la organizarea târgului;
• Se modernizează legătura de radio-releu şi emiţători şi sunt instalate legături de rezervă, prin fibră optică şi streaming radio.

2009

• 6 iunie: 55 de ani de radiofonie oltenească. Suită de manifestări dedicate evenimentului, la sediul studioului şi în judeţele arondate;
• Noiembrie-decembrie: se amenajează un nou spaţiu pentru Camera ştirilor şi se crează condiţii tehnice pentru îmbunătăţirea programelor de ştiri;

2010 

• Achiziţia şi punerea în funcţiune a unor sisteme electronice de control acces şi supravegherea video a incintei studioului;
• Reamenajarea în manieră modernă a spaţiilor de la etajul clădirii. Inaugurarea unei expoziţii permanente de fotografii din istoria radioului;
• Instalarea celui de al III-lea pupitru digital şi încheierea procesului de digitalizare a fluxurilor de producţie şi emisie radio;
• Achiziţia unui automobil "Ford Transit Conect", în vederea asigurării condiţiilor mai bune pentru transmisiunile din teren;
• 12 noiembrie: şedinţă a Consiliului de Administraţie al SRR desfăşurată la Radio Oltenia. Este prima astfel de vizită şi constă în analiza şi evaluarea rezultatelor studioului, precum şi în stabilirea unor obiective pentru creşterea influenţei şi notorietăţii studioului în zonă.

2011

• Februarie-martie: se desfăşoară cea de a X-a ediţie, jubiliară, a Caravanei Gaudeamus la Craiova.
• Numărul contractelor de parteneriat ajunge la 30, Radio Oltenia fiind coorganizator, partener sau partener media la cele mai importante evenimente desfăşurate în judeţele Olteniei;
• Întocmirea documentaţiei pentru consolidarea, extinderea şi mansardarea corpului B de clădire aparţinând Radio Oltenia, în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru desfăşurarea activităţii

2012

• Februarie-martie: se desfăşoară cea de a XI-a ediţie, jubiliară, a Caravanei Gaudeamus la Craiova
•  A fost reamenajat holul central al studioului 
•  A fost realizată, după 97 de ani, restaurarea elementelor de tâmplărie şi readucerea lor la starea iniţială

2013

• Februarie-martie : se desfăşoară cea de a XII-a ediţie a Caravanei Gaudeamus - Radio Romania Oltenia Craiova
• 15 mai : site-ul Radio Romania Oltenia Craiova incepe sa aibă  o nouă  configuraţie


• 22 mai : se lansează pagina de facebook Radio Romania Oltenia Craiova

 Expunerea se bazează pe datele făcute publice, cu amănunțime, de conducerea postului în 2013.