CELE 10 FEMEI CARE CONDUC LUMEA IN 2011

Yingluck Shinawatra, premierul Thailandei

Criticii spun ca singura calitate politica a lui Yingluck Shinawatra este ca aceasta este sora cea mica a premierului demis Thaksin Shinawatra.
Yingluck, care a studiat administratia publica de la Universitatea de Stat din Kentucky, si-a petrecut o mare parte din viata facand sa mearga afacerile lui Thaksin.
Dar, pe 17 mai, ea a crescut in importanta nationala dupa ce a fost aleasa presedintele partidului fratelui ei. Doar doua saptamani mai tarziu, pe 3 iulie, partidul sau a castigat 265 din 500 de locuri parlamentare, si pe 5 august parlamentul thailandez oficial a confirmat-o in functia de prim-ministru. Pe langa depasirea prejudecatilor ca fratele ei conduce Thailanda din exil, Yingluck trebuie sa indeplineasca promisiunile sale populiste, cresterea salariului minim si oferirea de servicii gratuite Wi-Fi, fara a distruge economia.
Aceasta va mai trebui, pe plan extern, sa abordeze diplomat relatia defectuoasa cu statul Cambodgia.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei

Cel mai influent politician de sex feminin din lume, Angela Merkel, a facut un doctorat in fizica in Germania de Est, inainte de a se indrepta spre politica. Ea a castigat un loc in Bundestag in timpul alegerilor generale dupa unificarea celor doua Germanii in decembrie 1990, pentru ca apoi cancelarul Helmut Kohl sa o numeasca ministru doar un an mai tarziu.
Fara copii si casatorita de doua ori, presedinte al Uniunii Crestin Democrate, Merkel este rezervata si modesta in cele mai multe cazuri. Dar, asa cum a spus revistei TIME intr-un interviu 2010, ea are multa incredere in propriile forte: "Ai putea spune cu siguranta ca nu m-am subestimat niciodata. Nu este nimic in neregula cu a fi ambitios”.

Cristina Fernandez de Kirchner, presedintele Argentinei

Aleasa presedinte in noiembrie 2007 (fiind succesoare sotului ei Nestor Kirchner), Cristina Fernandez de Kirchner a dovedit ca este propriul ei stapan.
Chiar daca elita argentiniana formata din barbati se adapteaza mai greu ca o femeie le conduce tara, Fernandez a supravietuit unui impas puternic in care se afla agricultura statului sau, problemelor economice si de coruptie, care au culminat cu remiterea din functie a guvernatorului Bancii Centrale a Argentinei.
Cu aspectul ei uimitor si talentul retoric, ea este comparata innevitabil cu fosta Prima Doamna Eva Peron.

Dilma Rousseff, presedintele Braziliei

 

 

"As dori parintii care au fete sa se uite direct in ochii lor si sa le spuna: 'Da, o femeie poate!’,” a spus Dilma Rousseff in urma victoriei sale in alegerile din al doilea tur de scrutin al Braziliei din octombrie 2010.
Cand si-a inceput mandatul in cea de-a patra democratie din lume ca numar de locuitori, ea a devenit primul presedinte de sex feminin al tarii sale. Victoria ei a fost considerata un castig al tuturor femeilor-lideri din lume. Aceasta s-a bucurat si de sustinerea fostului presedinte brazilian Inácio Lula da Silva.

Julia Gillard, premierul Australiei

Dupa ce a ajutat la organizarea unei lovituri alaturi de partidul Muncii din Australia pentru a-l demite pe premierul Kevin Rudd pe 24 iunie 2010, Julia Gillard a devenit atunci primul premier femeie din Australia la varsta de 48 de ani. Pentru a-si propulsa partidul, ea a cerut organizarea alegerilor anticipate la numai trei sptamani de cand a ocupat functia de prim-ministru.
Cu toate astea, alegerile din august 2010 nu au avut rezultatele scontate, partidele primind un numar de voturi asemanator. Dupa negocieri prelungite timp de doua saptamani, Gillard a reusit sa asigure o majoritate de 50% in parlament si sa formeze un guvern minoritar cu mai multi candidati independenti.

Ellen Johnson Sirleaf, presedintele Liberiei

Educata la Universitatea din Wisconsin si la Harvard, primul presedinte de sex feminin din Africa a fost ministru de finante al Liberiei la sfarsitul anilor 1970.
Dar, atunci cand Samuel Doe a preluat puterea printr-o lovitura de stat militara in 1980 si i-a executat pe seful statului si pe membrii Cabinetului, Ellen Johnson Sirleaf a fugit in Kenya, unde a devenit director la Citibank.
Ea a revenit pentru a candida la alegerile prezidentiale din 1996 si a pierdut in favoarea lui Charles Taylor. In 2005, ea a candidat din nou si a castigat, cu promisiunea de a aduce sensibilitatea materna si emotie presedintiei- o promisiune importanta pentru o tara care nu si-a revenit din anii de razboi civil.

Sheik Hasina Wajed, premierul statului Bangladesh

 

 

Sheik Hasina Wajed, in varsta de 63 de ani, lider al partidului de centru-stanga Liga Awami, are o poveste impresionanta. In timpul loviturii de stat din 1975, niste asasini au ucis 17 membri ai familiei sale - inclusiv fiul ei, cei trei frati, mama si tatal acesteia, fostul prim-ministru Sheikh Mujibur Rahman.
Hasina, care avea atunci 28 de ani, era din intamplare in afara tarii. Mai apoi, ea a supravietuit mai tarziu unui atac cu o grenada care a ucis mai mult de 20 de persoane.
Hasina a fost aleasa pentru prima data prim-ministru in 1996. Dar, in 2001, Transparency International a numit Bangladesh cea mai corupta tara din lume, iar Hasina a fost demisa. Acesta nu a fost sfarsitul ei politic, deoarece in ianuarie 2009 Liga Awami a castigat 230 din 299 de locuri in parlament si de atunci ea ocupa pozitia de premier. 

 

Johanna Sigurdardottir, premierul Islandei

Dupa ce economia Islandei s-a prabusit in octombrie 2008, Johanna Sigurdardottir s-a luptat cu un val de nemultumire pe tot drumul catre functia de premier.
Nu a fost tocmai o surpriza faptul ca acesta a fost aleasa premier: fosta insotitoare de zbor devenita politician a castigat opt alegeri consecutiv de la intrarea in 1978 in Parlamentul European, fapt care a facut sa fie cel mai longeviv europarlamentar si unul dintre cei mai populari.
In afara prima femeie prim-ministru al Islandei, Sigurdardottir, in varsta de 68 de ani, este, de asemenea, primul sef de stat din lume care si-a declarat orientarea sexuala. In iunie 2010, atunci cand Islanda legalizat casatoriile intre homosexuali, Sigurdardottir si partenera ei si-au unit destinele.

 Laura Chinchilla, presedintele statului Costa Rica

 

Fostul vice-presedinte in cabinetul laureatului Premiului Nobel, Oscar Arias Sanchez, Laura Chinchilla a castigat 47% din voturi la alegerile prezidentiale din februarie 2010.
Intr-o tara din ce in ce mai ingrijorata de criminalitate, politiciana de centru-stanga a jucat roluri importante in domeniul securitatii, fiind atat ministru al Securitatii Publice, cat si al Justitiei din partea Partidului Eliberarii Nationale. Fiind o conservatoare, acesta se opune casatoriilor intre homosexuali, avortullui si legalizarii pastilei de a doua zi.

 

Tarja Halonen, presedintele Finlandei

 

 

Provenind dintr-o familie din clasa muncitoare din centrul orasului Helsinki, Tarja Halonen a construit o cariera de mare succes politic prin inchegarea de legaturi cu sindicatele si organizatiile neguvernamentale. Ocupand functia de presedinte din 2000, ea a aparat vehement rolul Presedintelui in calitate de comandant suprem al fortelor armate si a militat impotriva aderarii tarii sale la NATO.
Hobby-urile ei sunt atipice pozitiei ei puternice, aceasta spunand ca ii place inotul si sa aibe grija de cele doua pisici ale ei.

 

ROMANIA - CELE MAI MARI 10 ORAŞE

10 IULIE 2010
1. Bucuresti - 1.942.254
2. Timisoara - 311.428
3. Iasi - 309.631
4. Cluj-Napoca - 305.636
5. Constanta - 301.221
6. Craiova - 298.740
7. Galati - 290.593
8. Brasov - 276.914
9. Ploiesti - 227.194
10. Braila - 210.245

CAMP BASTION - ORAŞ AL RĂZBOIULUI

Inaugurat în urmă cu 5 ani. Ridicat de la zero în inima asprului Afganistan. Păzit de 12.000 de soldaţi de elită. Poate adăposti şi găzdui peste 30.000 de oameni. A costat peste 80 milioane USD. Are spital, închisoare, supermarket, precum şi cele mai avansate şi sofisticate arme din lume. Este cea mai mare baza militară din lume de la al doilea Război Mondial încoace. Pregătiţi-vă, deci, pentru o incursiune în Camp Bastion, locul în care strategii militari ai NATO cred că se va decide soarta secolului XXI!

Oraşul Războiului
Undeva în pustietatea duşmănoasă a Afganistanului, în nord-vestul oraşului Lashgar Gah, capitala turbulentei provincii Helmand, tronează mândră şi trufaşă citadela Camp Bastion, mărturie palpabilă a apetenţei speciei Homo sapiens sapiens pentru război, jaf, dominare şi distrugere.
Aici, avioane şi elicoptere militare de ultimă generaţie aterizează neîntrerupt, zi şi noapte, dezlănţuind nori de praf şi nisip răscolit de motoarele lor puternice.
Împrejurimile par smulse intr-un film SF cu acţiunea derulată pe o planetă aridă şi ostilă.

Este doar o simplă impresie. Suntem la noi pe Terra, în (probabil) cea mai periculoasă zonă activă de război. Furnicarul în jurul căruia roiesc oameni şi maşini se numeşte Camp Bastion, un oraş eminamente militarizat, dur, funcţional, marţial, construit din nimic, comandament suprem de unde trupele britanice orchestrează toate operaţiunile împotriva talibanilor şi facţiunilor rivale insurgente afgane. Este un loc unic pe planetă.
Un articol recent publicat în cotidianul britanic The Guardian a prezentat publicului o imagine a acestui nou-născut orăşel, a vieţii în interiorul unei aşezări umane destinate, de la bun-început, ostaşilor.
Camp Bastion are forma unui patrulater, înconjurat de un zid cu lungimea de 40 kilometri, iar aeroportul care îl deserveşte este, uneori, mai aglomerat decât un aeroport civil din Marea Britanie.
Nu se ştie care va fi soarta lui viitoare. Dacă conflictul din Afganistan va înceta în viitorul apropiat, păstorii afgani vor moşteni gratis, cu siguranţă, cel mai modern şi occidental oraş din ţara lor. Dacă nu, este posibil ca umbrele zidurilor sale sumbre şi securizate să se întindă peste Afganistan mult timp de acum încolo. Depinde doar de voinţa zeului Marte...
Construită la începutul anului 2006, uriaşa bază militară Camp Bastion beneficiază de facilităţi pentru mii de soldaţi. Baza este divizată în două mari secţiuni, Bastion 1 şi Bastion 2. Bastion 2 include două tabere mobile de corturi.

Tot în incinta acestui colos militar sunt incluse alte două baze militare ale coaliţiei NATO: Camp Leatherneck, care aparţine americanilor, şi Camp Viking, care deserveşte trupele daneze detaşate în Afganistan. Armata naţională afgană beneficiază şi ea de o bază în interiorul oraşului militarizat ridicat de britanici, anume Camp Shorabak.
Aeroportul său are capacitatea de a găzdui un număr de 600 de de avioane şi elicoptere de toate tipurile, fie ele civile sau militare. Acelaşi aeroport operează zboruri de luptă, recunoaştere, transport. În luna februarie a anului curent, s-a definitivat construcţia unei piste speciale care permite decolarea şi aterizarea oricărui tip de aeronavă din lume, indiferent de dimensiunile acesteia.
Spitalul său este echipat cu toată aparatura avansată disponibilă la acestă oră şi este principalul loc unde sunt transportaţi şi îngrijiţi soldaţii coaliţiei răniţi în confruntările cu gherilele afgane. Cazurile grave sunt, totuşi, evacuate de aici şi transportate direct la Spitalul Queen Elizabeth din Birmingham, Marea Britanie. Politica britanicilor a fost aceea de a nu închide uşa cetăţenilor afgani suferinzi, astfel că, în prezent, etnicii afgani sunt trataţi la spitalul din Camp Bastion indiferent de vârstă şi indiferent de tipul de probleme medicale de care suferă, de la accidente de maşină la naşteri dificile.
Astfel, a devenit cel mai aglomerat, apreciat şi căutat spital NATO din Afganistan.

Fosta bază sovietică
Niciun analist militar britanic nu şi-ar fi imaginat că se va lua decizia construirii unei tabere militare de aceste proporţii în imediata apropiere a teatrelor de operaţiuni militare.
O astfel de decizie contrazicea toate manualele de strategie valabile în prezent în cadrul Her Majesty's Armed Forces. Cu toate acestea, britanicii au decis să se folosească de experienţa altora în regiune, hotărând construirea Camp Bastion pe locul unde înainte fusese o mică bază militară, înconjurată de tranşee, ridicată acolo de sovietici.
"Era, la origine, o răscruce de drumuri, unde păstorii afgani se întâlneau anual pentru comerţ şi reînnodarea legăturilor. Este un punct strategic foate bun, de unde putem supraveghea uşor toată regiunea", declară Clive Walker, ofiţer în cadrul Royal Navy, comandantul în exerciţiu al întregii baze militare.

Britanicii au decis să-l numească Bastion, datorită sacilor uriaşi umpluţi cu pământ folosiţi iniţial la delimitarea perimetrului viitoarei baze militare. Sacii cu pricina erau produşi de o companie britanică, pe numele ei Hesco Bastion. Fondatorul companiei, Jumi Handelsen, a murit anul trecut, nu înainte de a face o avere frumuşică, "pe ultima sută de metri", cum se spune, din vânzarea sacilor către armata britanică.
O imagine caracteristică cea a enormelor containere de mărfuri - tip Iso - împrăştiate prin toată baza, containere în care sunt aduse provizii de tot felul, necesare celor ce trăiesc aici.
În loc să importe apa necesară, britanicii au ajuns la concluzia că este mai ieftin să foreze două puţuri în interiorul bazei şi să instaleze o staţie proprie de îmbuteliere a apei. Capacitatea acesteia este de 1 milion de sticle de plastic, umplute săptămânal cu apa pura din pânza freatică situată în subsolul bazei.
Majoritatea alimentelor sosesc însă pe calea aerului. Iar depozitul de alimente din bază este cel mai mare din Afganistan. Circa 27 tone de legume şi fructe sunt consumate săptămânal de militarii şi personalul auxiliar care deserveşte Camp Bastion. Baza a devenit, în timp, atât de mare, încât la ora actuală este echipată cu 8 crematorii, unde sunt arse resturile medicale şi alimentare.
În interiorul său există propriile legi şi reguli de conducere. Bunăoară, există o limită de viteză de 24 km/oră, iar şoferului care a încălcat-o, i se dă amendă, reţinută direct din soldă sau salariu.

Locuitorii nu au parte de o viaţă de noapte impresionantă, cu toate acestea există un restauurant fast food Pizza Hut, precum şi un bar pe nume Heroes, echipat cu un televizor cu ecran gigantic, unde soldaţii se înflăcărează la transmisiile meciurilor de fotbal din Premier League.

În viaţa soldaţilor, are un rol important sala de forţă, culturismul devenind cel mai apreciat mod de petrecere a timpului liber, precum şi o modalitate eficientă de a scăpa de stresul misiunilor de luptă. Sala de forţă are, evident, program non-stop.
Charm - şeful neoficial...
Soldaţii proaspăt sosiţi din ţările de origine, pentru un contract "clasic" de 6 luni de zile, petrec o lună de acomodare şi adaptare în Camp Bastion, înainte de a porni efectiv în misiunile de luptă, recunoaştere sau securitate. Aclimatizarea este şi ea o etapă absolut necesară. Aici, temperaturile ajung la + 55 grade Celsius pe timpul verii şi pot coborî sub -20 grade în lunile cumplite de iarnă afgană.
Camp Bastion este echipat şi cu o canisă, unde circa 20 de câini militari de top lucrează cot la cot cu oamenii în operaţiunile de identificare a încărcăturilor explozive plantate de talibani în jurul bazei şi de-a lungul drumurilor de acces.
Şeful câinilor este un ciobănesc german pe nume Charm, al cărui mârâit arţăgos îi înspăimântă chiar şi soldaţii care cred ca i-au câştigat prietenia cu nenumărate oase şterpelite de la cantină.
Totul se pare că se va schimba, inevitabil, deoarece forţele armate afgane vor intra curând în posesia bazei. La sfârşitul anului 2014, forţele NATO vor trebui să pună capăt operaţiunilor militare împotriva talibanilor. Cel puţin, atunci expiră mandatul NATO în Afganistan.

Până atunci, vieţile soldaţilor continuă, punctate zilnic de aceleaşi coordonate: misiuni în care pot muri oricând sau pot ajunge infirmi, şi nelipsitele escapade la sala de forţă şi pub-ul Heroes, cu ale sale râuri de bere şi meciuri de fotbal, condimentate cu imnurile echipelor britanice.
Numai viitorul ne va spune ce se va alege de cea mai mare bază militară.
În interiorul său vor paşte caprele, sau va deveni un atipic cartier general, fie pentru guverul afgan sprijinit de americani, fie pentru posibilul viitor regim taliban? Depinde doar de cine va lua puterea la Kabul după retragerea coaliţiei "antiteroriste".