ISTANBUL - PIAŢA EMINÖNÜ

Capătul dinspre sud al Podului Galata, cel ce se sprijină pe pământul vechiului Constantinopol, este o zonă urbană dintre cele mai agitate, unde, în afară de trafic, se adună milioane de interese cotidiene. Cheiurile Cornului de Aur sunt despărţite, la nord, de vechiul Constantinopol, printr-un bulevard extrem de aglomerat cu circulaţie auto şi linii de tramvai metrou. Dincolo de bulevard se întinde cu o piaţă vastă, pavată cu dale şi lipsită de orice vegetaţie, Piaţa Eminőnǖ (Eminönü Meydanı).

Se intră într-o agitaţie umană brauniană cu adevărat orientală. Tramvaie, autobuze, maxi-taxiuri, covoare de autoturisme şi taxiuri, vapoare şi vaporaşe lipite de cheiuri, mulţime de oameni ce-şi urmau direcţiile şi interesele. Spaţiul pietonal este aglomerat până la încâlceală şi acoperit pe margini cu tonetele vânzătorilor ambulanţi de peşte prăjit, de porumb fiert, de seminţe, de covrigi şi de câte altele.   Printre aceştia răsar tonetele stabile cu răcoritoare şi fel de fel de patiserii, cu produse preambalate, cu fructe şi cu sandvişuri cu kebab, dar şi cu kebab adevărat. Printre vânzători şi tonete se învârt samsarii vapoarelor, sau căpitanii de vaporaşe, care îşi caută călători pentru mici sau mari croaziere pe Bosfor, pe Marmara, sau pe Cornul de Aur. Se fac tocmeli, se stabilesc ore de plecare, se pleacă şi se revine, apa clipoceşte şi ea în cheiuri plină de toate murdăriile pământului, dar lumea este vioaie şi agitată. Sfidând gălăgia şi agitaţia, pe bordura cheiurilor şi la balustradele podului îşi aşteaptă norocul o mulţime de pescari amatori pierde-vară. Peştele pe care speră să-l prindă, este mic şi atras la mal de mizeriile, uneori comestibile, aruncate de oameni.

Pentru a traversa de la cheiurile Cornului de Aur spre piaţă trebuie urmată o cale subterană lată şi puternic iluminată electric, un tunel care are menirea să te treacă pe sub liniile tramvaiului şi pe sub panglicile de asfalt ale bulevardului despărţitor. Tunelul s-a adaptat ideal pentru amenajarea unui mic bazar cu mici magazine de o parte şi de alta. Prin el se scurge tot fluxul pietonal asfixiant dintre Istanbulul Vechi şi cheiurile Cornului de Aur, cheiuri de unde Podul Galata deschide calea spre Istanbulul Nou („Oraşul Nou”), parte de oraş care are şi ea o istorie de un mileniu.

Pe treptele scărilor de acces şi de ieşire din tunel se înşiră mulţime de vânzători ambulanţi, care oferă cele mai neaşteptate nimicuri, până şi medicamente.

Un alt tunel de beton, perpendicular pe cel anterior, trece pe sub capătul podului pentru a uni cheiurile Cornului de Aur aflate de pe parte şi de alta a lui. De o parte a podului, spre Bosfor şi răsărit, se deschide cheiul cel mai populat, Gara maritimă Eminőnű, iar dincolo, spre apus, spre interiorul golfului Cornul de Aur, activitatea navală pe cheiuri este mai calmă, ele servind mult pentru parcarea navelor de diverse mărimi, de diverse fabricaţii şi de diverse vârste, care sunt destinate, în principal, circulaţiei utilitare pe apele golfului. De la acestea din urmă pleacă micile croaziere spre profunzimea mirificului golf, unde apusul revarsă peste ape o hlamidă de aur. In acest fel capătul emblematicului pod poate fi definit drept principala gară navală turistică şi utilitară a metropolei. La răsărit de pod acostează navele pentru Bosfor şi Marmara, iar la apus cele pentru apele mult mai liniştite ale Cornului de Aur.

Eminőnű a fost unul dintre cele mai vechi şi prospere cartiere ale vechiului Constantinopol, atât în epoca bizantină, cât şi în cea otomană. Aici se concentra comerţul naval al celor două imperii succesive, apele liniştite ale Cornului de Aur fiind ideale pentru un port. In secolul al 12-lea portul a fost dominat de navele şi comerţul republicilor navale italiene: Veneţia, Genova, Amalfi şi Pisa, care au profitat de slăbiciunea crescândă a Imperiului Bizantin. La scurt timp aceste puteri navale au primit învoire să-şi amenajeze propriile cheiuri şi cartiere pe malul de nord al Cornului de Aur.  

Cartierul era apărat de puternicele ziduri bizantine până aproape de epoca modernă. Aici se concentrau importatori, magazioneri,, marinari, comercianţi din toate domeniile, se ţesea un labirint de străduţe strâmte, cu meseriaşi şi mici pieţe stradale.

Numele cartierului este reflectat de istorie şi derivă din cuvintele turceşti emin = justiţie şi onu = în faţă, ceea ce ar însemna „în faţa justiţiei”. Numele s-a născut, probabil, pe timpul puterii otomane, care deţinea în zonă tribunale şi case de vamă. In perioada otomană tardivă, zona portului s-a aglomerat cu alte edificii de piatră, printre care o serie de birouri comerciale şi Poşta Centrală. Din primele zile ale Republicii Turcia, întregul cartier Eminőnű a cunoscut o amplă transformare, urmându-se ideile novatoare ale lui Mustafa Kemal Ataturk..

Prin demolarea unor clădiri ale statului, dar şi a unei mase de magherniţe particulare s-a deschis marea Piaţă Eminőnű, care a aerisit zona şi a pus în valoare două monumente atractive şi valoroase. Latura de răsărit a pieţii este dominată de masiva Moschee Nouă (Yeni), sau Sultan Valide (adică „mama sultanului“), iar latura de sud invită la intrarea în Bazarul Egiptean, dincolo de care se urcă spre vechiul centru al Constantinopolului, pe străduţe întortochiate şi specifice altor vremuri. Spre apus se învăluresc cartiere vechi ale Constantinopolului otoman, care urcă spre mândra Moschee a lui Soliman Magnificul. Inainte de a ajunge la aceasta, privirile sunt atrase de cupola şi celelalte forme ronde ale Moscheei lui Rüstem Paşa, care ocupă un plan inferior. In acea direcţie se simte atmosfera şi parfumul unui Constantinopol oriental, încă neatins de valurile modernizării, o mărturie vetustă.

Tot atunci s-a procedat la o renovare a Bazarului Egiptean, numit şi Bazarul Mirodeniilor şi s-a deschis o arteră care să unească, de-a lungul Cornului de Aur, Piaţa Eminőnű (Eminönü Meydanı) cu cartierul Unkapani, aflat mai în adâncul golfului, acolo unde se găseşte cel de al doilea mare pod aruncat peste golf, numit mai târziu Podul Ataturk. A fost mutată din zonă şi extrem de diversa şi mirositoarea piaţă de peşte.

Cu toate acestea zona a rămas una dintre cele mai asfixiante din oraş şi s-au continuat lucrări de lărgire a arterelor adiacente şi de dirijarea circulaţiei. Mulţimea continuă să afluiască spre Piaţa Eminőnű şi cheiurile din laturile Podului Galata, cu nave de tranzit pentru pasageri sau  pentru vehicole, cu autobuze, cu maxi-taxi, cu tranvaiul metrou şi dinstre gara feroviară Sirkerci. Zilnic circa 2.000.000 de oameni străbat punctul nodal Eminőnű. Locuitorii de astăzi ai zonei sunt în majoritate muncitori şi conservatori ai vechilor obiceiuri. Fluxul uman este potenţat semnificativ de turiştii de pe toate continentele.

In renumita piaţă nu există nici urmă de vegetaţie aşa că pavajul ei arde ca o plită foarte multe luni din primăvară şi până în toamnă. Turiştii sensibili la căldură se reped pentru câteva clipe de răcoare şi destindere în impozanta Moschee Sultan Valide, iar cei mai rezistenţi se îndreaptă direct spre galeria Bazarului Egiptean.

Nimeni nu uită clipele trăite în preajma Podului Galata şi a Pieţei Eminőnű (Eminönü Meydanı), în jurul cărora de deschid circular tablouri răpitoare. Nimeni nu uită nici mirosurile de bucătărie orientală ce pluteşte peste tot şi nici parfumul vieţii simple şi agitate, dar extrem de diverse.   

.