ISTANBUL - MARELE BAZAR

Marele Bazar (Kapili Çarşi = Bayarul Acoperit) a fost, pe parcursul ultimelor cinci secole, una dintre cele mai mari piaţe acoperită din lume. Deşi detronat de unele centre comerciale moderne, el rămâne un complex edilitar şi comercial în care noul venit se poate pierde uşor. Este compus din 66 de străduţe, 4400 de magazine, 2195 de ateliere, 18 fântâni, 2 bedestene (pieţe acoperite cu mici cupole), 40 de hanuri (caravanserai), 2200 de camere de han, 12 mescide, sau masjide (case ale lui Allah), 12 antrepozite, o şcoală, o baie turcească (hammam) şi 19 puţuri cu pompă. Este un oraş într-alt oraş, închis pe timpul nopţii de 19 porţi, botezate diferit: Bayazid, Çarşicapi, Çuhacihan,  Kuyumcular, Fesciler, Sahaflar, Kurkculer, Nuruosmaniye, Mahmudpaşa, Mercan, Örücüler, Sepetçihan, Takkeciler Tavukpazan, Zenneciler, etc. Atrage zilnic între 250.000 şi 400.000 de vizitatori.

Totdeauna porţile au fost închise pe timpul nopţii, dar au rămas deschise numai cu două ocazii, în 1546, după un incendiu devastator şi în sec. al 19-lea, pe timpul celebrării reîntoarcerii sultanului Abodűlmecit din călătoria în Egipt. In prezent batarul se închide la ora şapte seara, oră după care intră în grija a cincizeci de paznici înarmaţi.

O parte a Marelui Bazar s-a amenajat sub domnia lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, între 1455-1461, dar s-a extins apreciabil sub domnia lui Soliman I-ul Magnificul, în prima jumătate a sec. al 16-lea. Atât edificiul de început cât şi extinderea s-au realizat din lemn. S-a trecut la folosirea pietrei şi a cărămizii după trei mari incendii, cele din 1546, 1651 şi 1710.

Marele Bazar este atât de extins şi de întortocheat prin adăugirile haotice succesive, încât autorii dau date diferite atunci când îl descriu. Are în jur de 310.000 mp suprafaţă şi formează un labirint în care numai cei înzestraţi cu simţ de orientare se pot descurca singuri, sau fără greutăţi pe parcurs. O mare parte este acoperit cu tablă plumb peste un acoperiş cu arcuri şi bolţi semisferice.

Centrul bazarului este numit bedesten şi corespunde primei pieţe acoperite construite în 1461. De altfel, se presupune că acesta, sau nucleul lui, ar fi existat încă din epoca bizantină pe o suprafaţă cu laturile de 48x36 metri, cuprinzând 15 bolţi şi 8 piedestale. Incetul cu încetul, noi dughene, noi magazine, s-au instalat pe căile de acces spre bedesten-ul cel vachi (Inner Bedesten) dând naştere la noi străduţe. Progresiv au fost acoperite şi noile străduţe, iar la extremităţi li s-au construit porţi pentru securitatea de noapte. Totul a evoluat printre incendii şi cutremure de pământ. Ultimul cutremur de pământ care a afectat Marele Bazar s-a dezlănţuit în 1894, iar ultimul incendiu l-a devastat în 1953. Renăscut în 1956 şi puţin reînnoit, el a pierdut ceva din originalitatea de altă dată, dar a rămas totuşi o promenadă încântătoare şi plină de inedit.

După fiecare sinistru, Marele Bazar a aşteptat ani mulţi până la terminarea reparaţiilor şi a reaşezării unei noi vieţi peste ruine sau cenuşă, până ca viaţa negustorească să-şi reia firul.

La răsăritul marelui labirint comercial se găseşte cel de al doilea bedesten (Sandale Bedesten), care a adăpostit până în 1846 vechea piaţă de sclavi. Acesta are cele mai multe cupole mici de tip turco-arab. Pe toată aria Marelui Bazar, înconjurată de caravanseraiuri (hanuri) şi de străduţe cu magazine de toate felurile, trăiesc şi muncesc zeci de mii de oameni care îşi câştigă existenţa numai din comerţ şi din servicii adiacente. Pe de o parte, pentru turci bazarul a rămas totdeauna un templu al comerţului, iar pe de altă parte, cu timpul, a devenit o peşteră a lui Ali-Baba pentru turismul de masă. Aluzia la Ali-Baba include şi existenţa „celor 40 de hoţi“, dar şi bogăţiile nemăsurate găsite de el în peşteră.

Străduţele sunt atât de ticsite cu mărfuri afişate, la vedere, în faţa magazinaşelor, încât aerul este insuficient. De altfel, întregul spaţiu este insuficient aerisit, cu toate că agitaţia rămâne mereu mare, orientală. Străinii par a fi uitat de magazinele moderne cu aer condiţionat şi cu o iluminaţie înviorătoare. In bazar numai iluminaţia din strada principală a bijuteriilor este ameţitoare. Acolo nu se face nici o economie, spoturile luminoase ale unor mici reflectoare pun în evidenţă strălucirea metalului preţios şi atractiv. Totul străluceşte ca într-o altă lume, iar dacă se cere un exponat pentru probă sau analiză, acela este fierbinte. Cel mai direct acces în galeria bijuteriilor este poarta Nuruosmaniye, cea aflată în imediata apropiere a moscheei în stil baroc cu acelaşi nume.  

De-a lungul timpului, în Marele Bazar s-au structurat adevărate cartiere specializate şi dedicate unor anumite produse: bijuterii, obiecte de alamă şi cupru, covoare şi tapiţerii diverse, antichităţi, veşminte, suveniruri, pielărie, artizanat divers, sticlărie, faianţă, narghilele, obiecte şi bibelouri de onix, alabastru sau chihlimbar, etc.

In magazine şi în faţa lor, până sub vitrină, dacă aceea există, fiecare colţişor este exploatat pentru o etalare a unui produs cât de neînsemnat. Munca de expunerea mărfurilor, dimineaţa, şi cea de strângerea lor, seara, este greu de imaginat de obositoare şi migăloasă. Acolo unde negustorul este specializat în oferta unor produse mai de valoare, curtoazia orientală se manifestă la cotele cele mai înalte. Cumpărătorul este invitat imediat să se aşeze comod şi i se oferă, după alegere, un ceai, o băutură răcoritoare, sau o cafea. Orice trataţie este adusă din afara magazinului de un tânăr subordonat. Se respectă uimitor diviziunea muncii şi a comerţului. Pentru trataţii există locaţii specializate pentru fiecare zonă a bazarului. Nici un negustor nu se înjoseşte să facă singur un ceai, sau o cafea, sau să ţină un frigider pentru apă şi răcoritoare. Nici unul nu este surprins mâncând dintr-o pungă, sau pe un şerveţel, toţi apelează la un confrate specializat în”minuturi”.   

Afacerile din bazar continuă ca şi în trecut, numai că în prezent ele au cuprins în decor miile de turişti în şort, cu pălării înflorate şi cu câte un aparat foto atârnat de gât.

Cumpărăturile sunt aici obositoare, cu excepţia cazului când, pe traseul ales, turistul găseşte pe adevăraţii meşteri sau artizani, care oferă de la început un preţ corect şi rezonabil. In târguiala cu oricare din negustorii bazarului nu se poate şti cât de jos va ajunge preţul iniţial. Acela poate scădea chiar până la 50%. Pentru a nu risca să te înşeli trebuie să cercetezi preţurile aceluiaşi produs la mai mulţi vânzători, după care să îl impui pe al tău. Numai aurul şi argintul se cumpără prin cântărire aşa că este mai uşor de negociat. Este bine însă ca de la început să ceri preţul pe gram.

Oricum, este foarte uşor să părăseşti bazarul plin de cumpărături şi cu buzunarul gol, de cele mai multe ori chiar înşelat. Vizitarea bazarului este o aventură şi o capcană pentru un începător. El trebuie să fie la fel de abil şi perseverent ca şi vânzătorul din faţa sa. Din păcate printre ofertele interesante şi originale se strecoară un fluviu de oferte de proastă calitate.

Bazarul rămâne interesant pentru micile suveniruri ce se găsesc într-o cantitate sufocantă şi prin copiile veşmintelor de marcă, pe care, de altfel, turcii nu le poartă. La porţile cele mai circulate de turişti, Baiazid şi Nuruosmaniye („lumina sacră”) stau la pândă, cu ochi ca ai păsărilor de pradă, ţiganii naturalizaţi. Ei aşteaptă autocarele cu turişti încercând să le vândă numai mărfuri contrafăcute şi de cea mai proastă calitate. Cu acei bandiţi nu trebuie angajată nici o convorbire pentru că gena lor blestemată este aceeaşi ca în toată Europa. Turcii nu îi agreează şi îi izgonesc din labirint dacă încearcă să se lipească în vreun colţ.

Cele mai bune cumpărături ce se pot face în bazar sunt legate de manufactura originală turcă, adică de tapiţerie, bijuterii din aur sau argint, obiecte din alamă, bronz, aramă sau onix, etc.

Cei ce nu au mai văzut un bazar oriental, sau cei împătimiţi a colinda magazinele, sunt în situaţia tragică de a-şi pierde enorm de mult timp în giganticul templu al comerţului, fără a simţi şi vedea celelalte bogăţii păstrate pe întinsul Istanbulului, bogăţii materializate în monumente venerabile de arhitectură, artă şi în muzee.

La primul contact cu Marele Bazar turistul trebuie să facă numai o plimbare senină, fără nici o intenţie de a cumpăra ceva anume, sau de a se apropia prea mult de vreo vitrină, sau de vreun exponat. Totul trebuie să fie cântărit şi analizat numai din mers pentru întipărirea unor imagini, a unor varietăţi şi pentru compararea lor fără manifestări. Orice manifestare de interes, sau orice întrebare adresată vânzătorului poate conduce la o avalanşă de reclame din partea lui şi, mai ales, la insistenţe supărătoare, insistenţe cu care un european modern nu este obişnuit. 

Marele Bazar a pierdut mult din savoarea deceniilor trecute. Negustorii sunt îmbrăcaţi modern, iar majoritatea mărfurilor sunt dintre cele importate ieftin, prea puţine sunt autentic turceşti sau orientale. Cu toate acestea el rămâne o lume în care se poate face o plimbare încântătoare. Etalările coloristice sunt o adevărată încântare pentru ochi.

Chiar cânt vizitatorul nu are nici o ţintă sau nici un interes comercial, periplul său de „observator“ dezinteresat răpeşte pe nesimţite ceva ore, încingând tălpile obosite şi făcând să şiroiască transpiraţia..

Nu se poate realiza o sinteză privind ”Marele labirint” negustoresc  al Istanbulului numai prin câteva aprecieri consemnate, prin câteva trăiri sau păreri. Orice sinteză, oricât de restrânsă, se reduce la un rezumat diluat, dacă nu este însufleţită de o idee centrală. Iar idea care se desprinde la ieşirea din Marele Bazar este aceea că deşi omul are dreptul de a-şi făuri istoria şi viitorul după propriile capacităţi, „truditorii” din labirintul comercial sunt oameni mărunţi, cu o construcţie psihică deformată de nevoia banului mărunt, oameni a căror trudă  aduce prea puţin ţării sau societăţii, în afară de exotism şi valorificarea unor produse manufacturate cu prea multă muncă şi prea puţin câştig.

Una dintre cele mai populate porţi, poarta Baiazid, sau poarta nr.7, cea mai frecventată de străini, se deschide spre Piaţa Baiazid, unde o suprafaţă întinsă serveşte ca parcare provizorie pentru autocarele turistice şi drept cap de linie pentru o mulţime de trasee de autobuz.