Palatul Beylerbeyi este o bijuterie arhitectonică, una dintre dovezile că Imperiul Otoman a încercat în sec.al 19-lea să se înscrie în rândul imperiilor vremii. El este şi o mărturie strălucită a dorinţei ultimilor sultani şi demnitari otomani de a se apropia de lumea apuseană stilată, lume în care nu numai bogăţia brută avea importanţă, ci şi modul ei artistic de transformare. Surprinzătorul cuib de visuri şi de tihnă zâmbeşte de pe malul asiatic al Bosforului, puţin mai la nord de Podul Bosfor. Numele de Beylerbeyi se poate traduce ca Bey al beylor, în înţelesul de guvernator general. Titlul a fost purtat de către Mehmed Paşa care a construit o casă admirată în apropiere de centrul Istanbulului. Sultanii următori acelui moment i-au urmat exemplul şi au construit case moderne de plăceri. In 1829, sultanul Mahmud al II-lea (1808-1839) a construit un palat din lemn (konak) pe malul Bosforului, dar acela a căzut pradă unui incendiu. Sultanul Abdülaziz (1861-1876)l-a înlocuit cu actualul edificiu strălucit, pentru a-i servi ca reşedinţă de vară şi de primire a şefilor de stat.
Arhitectul Sarkis Balyan, membru al unei familii de arhitecţi străluciţi de origine armeană, a conceput palatul în stil baroc francez. Mai sobru decât palatele Dolmabahçe şi Küçüksu, construite mai înainte, Palatul beylerbeyi s-a ridicat între anii 1861-1865.
La apus de palat, în lungul ţărmului, adică al cheiului străjuit de un gard scund din zidărie albă se desfăşoară o peluză senină. Spre aceasta, îndreptată spre Bosfor, se deschide intrarea oficială.
Prima sală are centrul marcat de o gigantică lustră de cristal de Bohemia. Podeaua este acoperită cu împletitură de paie de Egipt, cu scopul de a o proteja contra umidităţii. Scara ce conduce la primul palier este situată pe partea opusă intrării şi se desparte spre ambele laturi la jumătatea urcuşului. Lângă ziduri, în dreptul scării, sunt plasate două vase japoneze. Un gigantic şi magnific vas de Sevres aşezat pe un soclu marchează centrul spaţiului.
Pe partea stângă se succed trei încăperi. Cea din extrema stângă a avut destinaţia de secretariat. Cea din mijloc a servit drept Sală de aşteptare a vizitatorilor palatului. In centrul ei un vas frumos tronează pe o masă de acaju. Parchetul este şi el remarcabil. Cea de a treia încăpere a servit ca Sală de Recepţie a Ministrului Marinei. Decoraţiunea este inspirată de cordaje şi noduri marinăreşti aurite. Tablouri ale lui „Şeker Ahmed Paşa“ împodobesc pereţii, iar tavanul este pictat cu reprezentări de nave.
Din sala de recepţie se trece în Marea Sală cu bazin din marmură în centru, unde au avut loc diferite sărbători. Câte un vas chinezesc este plasat în cele patru colţuri ale bazinului. Ceva mai departe, pe stânga se intră în Sala de Recepţie a Sultanului. In această sală, scaunele sunt construite cu speteaza în unghi drept, cu scopul ca invitaţii să aibă o poziţie corectă în prezenţa Sultanului. Deasupra ferestrei se află un panou din lemn masiv aurit şi sculptat. Este realizat dintr-o singură bucată de lemn.
In spatele Sălii de Recepţie se găsea Haremul palatului. După ce se parcurge un pasaj, din partea stângă, se pătrunde în Sufrageria Sultanei-mamă, încăpere dotată pe centru cu masă lungă pentru 20 de persoane. Scaunele acoperite cu piele de căprioară au fost lucrate chiar de sultanul Abdűlhamit al II-lea, foarte atras, în timpul liber, de lucrările de tâmplărie. Monograma sa este imprimată cu fildeş pe spatele fiecărui scaun. Sala mai este ornată cu patru bufete şi cu picturi istorice.
Spre dreapta se ajunge în Holul de intrare în Harem. Continuând traseul, prima cameră din stânga era destinată primei soţii a Sultanului Abdűlhamit al II-lea, iar în cea alături şi-a petrecut ultimii ani din viaţă după reîntoarcerea din exilul de la Thessalonic. A domnit 33 de ani, dar comparând splendoarea palatului cu camera sa de odihnă se simte o contradicţie izbitoare. Vizitatorul înţelege că sultanul a căutat înadins simplitatea pentru a-şi uita trecutul glorios.
Din Holul de intrare în Harem se urcă spre magnifica Sală de Reuniune a femeilor. Aceasta a mai fost numită şi Holul de sidef, din cauza mobilelor încrustate cu sidef. Mijlocul încăperii este ocupat de un vas de Yildiz, aşezat pe o masă masivă. Pe lângă ziduri sunt aşezate două mobile „secretaire“ încrustate cu sidef.
Mai este prezentă o comodă italiană şi un alt dulap în care sultanul îşi păstra armele de vânătoare. De fiecare parte a sălii sunt alipite două comode cu numeroase sertare, pentru bijuterii.
Din Holul de sidef, pe latura dinspre mare se găsesc trei încăperi alipite. Prima din dreapta era Sala de baie a Haremului, iar a doua era Sala de Recepţie a Sultanei-mamă. Din acel punct se părăsesc spaţiile haremului, adică acea parte permisă vizitării şi se pătrunde în Sala Albastră, concepută în stil baroc german şi înconjurată de arcade mari. Pe o masă centrală este aşezat un orologiu mare, de 60 de kg, oferit de către nefericitul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea.
Plafonul este încărcat cu un mare candelabru originar din Istanbul şi alte patru cu cristal de Bohemia. Covorul din mătase pură, produs la Hereke, măsoară 150 de mp. In vitrine sunt expuse primele porţelanuri produse la Yildiz, printre care se pot remarca, carafa şi ceaşca de cafea ale lui Mustafa Kemal Atatűrk.
In fiecare colţ al sălii se face legătura cu câte o altă încăpere. Prima, cu faţa spre mare, era Cabinetul de lucru al sultanului, cu un plafon bogat decorat şi cu vase japoneze. Cea de a doua încăpere este cea mai frumoasă din palat. Ea era Sala de Recepţie a Sultanului Abdülaziz. Tronul acoperit cu aur este expus aici. Cea de a treia încăpere a găzduit pe împărăteasa Eugenia a Franţei. Acestei camere i se alătură una de baie şi o alta de repaus. Cea de a patra încăpere a servit pentru ceremonii de căsătorie.
După Sala Albastră se intră în Sala de Conferinţe a sultanului Abdűlaziz. Frumuseţea acestei încăperi este răpitoare. Pardoseala şi pereţii au fost acoperiţi cu lemn de nuc. Acestora li se adaugă patru nişe impresionante prin sculptură. Incăperea următoare este Sala de Rugăciune a sultanului.
Traversând Holul de sidef (Sala de Reuniune) se ajunge în Sala de Repaus de după servirea mesei. Această încăpere şi Sufrageria sunt decorate tot cu panouri din nuc. Alte 25 de scaune acoperite cu piele de căprioară şi lucrate de sultanul Abdűlhamit al II-lea înconjoară o masă lungă.
In 1869, împărăteasa Eugenia, soţia lui Napoleon al III-lea, a vizitat palatul în drum spre Canalul de Suez, dar a primit o palmă din partea sultanei-mamă, pentru că îndrăznise să intre în palat ţinându-l de braţ pe sultan. Trecând peste primirea de care avusese parte, împărăteasa Eugenia a fost încântată de eleganţa palatului, ajungând să comande o copie a ferestrelor pentru a orna unele camere de la palatul Tuileries.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu