ROMA - BASILICI MAJORE

In ierarhia bisericilor (basilicilor) Romei s-au desemnat patru locaşuri de primă importanţă pentru Biserica catolică. Acelea se numesc Basilici Majore şi trebuie să fie primele cărora să li se închine pelerinii.

Conceptul de Bazilică majoră s-a născut în anul 1300, anul în care papa Bonifacius al VIII-lea a promulgat bula Anticuorum fida relatio. Prin aceasta instituia Anul sfânt şi preciza condiţiile de acordarea indulgenţelor, printre care şi vizitarea a două basilici din Roma: San Pietro din Vatican şi San Paulo din afara zidurilor (San Paolo fuori de mura), locurile de odihnă veşnică ale celor doi sfinţi apostoli.

Cu ocazia celui de al doilea jubileu, în 1350, Clement al VI-lea a adăugat o a treia bazilică majoră: San Ioan de Latran, catedrală a Romei, care poartă titlul de omnium urbis et orbis ecclesiarum mater et caput, ceea ce semnifică : «  mama şi capul tuturor bisericilor oraşului şi ale lumii » .

Cu ocazia celui de al treilea jubileu, prezidat de Bonifacius al IX-lea, în 1390, s-a a dăugat cea de a patra basilică majoră. Santa Maria Maggiore, cea mai veche biserică consacrată Sfiintei Fecioare.

Trebuie precizat că basilica San Ioan de Latran, reşedinţă papală, este cea mai veche şi prima în ordinea protocolară a basilicilor papale, înaintea celor lalte : San Pietro de Vatican, San Paolo fuori de mura şi Santa Maria Maggiore. Fiecare dinre aceste basilici este înzestrată cu câte o Poartă Sfântă, care se deschide solemn la fiecare început de An Sfânt, după care se închide şi se izolează până la anul următor.