ROMA V - COLOANA LUI ANTONINUS PIUS

Coloana Antonină (Columna Antonini Pii) a fost o coloană triumfală ridicată, în anul 161 e.N, pe mica colină de astăzi Montecitorio, la nord de Câmpul lui Marte, de către succesorii meritosului împărat Antoninus Pius (138-161 e.N). Succesorii săi la tron au avut calitatea de co-împărați: Marcus Aurelius și Lucius Verus. In realitate conducătorul adevărat al imperiului a rămas numai împăratul filozof, Marcus Aurelius, atât pe timpul vieții celuilalt, cât și după dispariția lui.

Din coloană nu a mai rămas întreg decât soclul sculptat minunat în marmură, păstrat actualmente la Vatican. Din coloana propriu-zisă de granit roșu s-a păstrat puțin, iar din ce s-a recuperat o parte s-a folosit la recondiționarea unui obelisc plasat în piața Montecitorio de astăzi.

Coloana a fost ridicată imediat după moartea împăratului, în 161 e.N, în apropierea unui ustrinum (incintă destinată incinerării cadavrelor umane) construit chiar de împărat după decesul soţiei sale, în 141 e.N. Acel ustrinum se găsea spre nord-vest faţă de piaţa Montecitorio de astăzi înspre mausoleul lui Augustus.

Diametrul coloanei era de 1,90 metri și avea o înălțime de 14,75 metri, în jur de 23 de metri împreună cu soclul și statuia așezată deasupra. Această alcătuire a coloanei este atestată de monedele emise după moartea împăratului.

Blocul de branit roșu, din care s-a dăltuit coloana, se pare că a fost extras în anul 106 e.N, așa cum atestă o inscripție aplicată de la carieră pe baza sa. Fusul coloanei era neted în întregime, spre deosebire de celelalte două coloane triumfale păstrate la Roma până în zilele noastre, coloana lui Traianus și coloanalui Marcus Aurelius, amândouă bogat ornamentate cu scene în baso-relief și în alto-relief.

Soclul de marmură al coloanei a fost acoperit în întregime de pământ și moloz pe timpul evului mediu, dar partea inferioară a fusului coloanei se ridica încă cu 6 metri deasupra solului. Vestigiile se găseau pe Via degli Uffici del Vaticano. Ele au fost decopertate integral în anul 1703, în același timp cu demolarea ustrinum-ului lui Antoninus Pius.

Deși degajate complet, nu au făcut imediat obiectul unei decizii de restaurare. De aceea monumentul a avut din nou de suferit pe timpul unui incendiu, din anul 1759, din apropierea sa. S-a emis un nou proiect de restaurare, în 1764, dar nu s-a pus în practică. In final, fragmente de granit din coloană au fost refolosite, în 1789, pentru completarea obeliscului egiptean reamplasat în piața Montecitorio, obelisc care fusese folosit drept ac central pentru orologiul solar, de mari dimensiuni, al lui Augustus 27 e.A-14 e.N).

Soclul sculptat din marmură albă de Italia a fost restaurat între anii 1706-1708 și așezat în centrul pieței Montecitorio, în anul 1741. Apoi, în anul 1787, a fost mutat la Vatican, atunci când s-a decis ca pe locul său să fie reașezat obeliscul solar al lui Augustus, Soclul s-a păstrat mult timp în nișa Michel Angelo din Cortila della Pigna, iar astăzi se află în curtea de la intrare în pinacoteca Vaticanului.

Soclul de marmură are o secțiune patrată și este ornat pe trei fețe cu alto-reliefuri și cu o dedicație pentru Antoninus Pius, pe cea de a patra.

Pe fața opusă dedicației figurează un alto-relief al apoteozei lui Antoninus Pius. Impăratul care ține în mână un sceptru cu un vultur în vârf, este purtat spre cer împreună cu Faustina, soția sa, de către un geniu înaripat, identificat ci Aeton (Eternitatea), care poartă, la rândul său,  o sferă pe care se urcă un șarpe. Din dreapta, scena este privită de zeița Roma, cu cască și cu un scut, ornat cu Romulus și Remus, alăptați de lupoaică. La stânga tabloului de marmură se află geniul Câmpului lui Marte, purtând obeliscul solar al lui Augustus (obelisc plasat acum în piața Montecitorio). Doi îngeri însoțesc de deasupra pe soții imperiali spre ceruri.