Arcul dedicat de senat lui Constantin I-ul (306-337 e.N.) a fost amplasat pe traseul Viei Triumphalis, pe porțiunea dintre Circus Maximus spre Forum Romanum, între Colosseum și Palatin. Această cale triumfală începea în Câmpul lui Marte, trecea pe la Circus Maximus și ocolea Palatinul până la Arcul lui Constantin. Imediat după acesta cotea la stânga pe Via Sacra, trecea pe sub arcul de triumf al lui Titus și pe sub cel al lui Septimius Severus și urca pe Capitoliu urmând panta Clivus Capitolinus.
Senatul a ridicat, cu slugărnicie, arcul de triumf pentru a comemora victoria lui Constantin asupra lui Maxentius, la Podul Milvius, în ziua de 28 octombrie 312 e.N.
Inaugurat în 315 e.N, acest arc a fost ultimul din seria marilor arcuri de triumf ale Romei antice. Deși impunător, el se distige prin folosirea sistematică a unor elemente jefuite de la monumente anterioare.
Arcul măsoară 35,70 metri lungime, 7,40 metri lățime și 31,10 metri înălțime. El este străpuns de trei deschideri boltite, din care cea din mijloc este mai înaltă. Are 11,50 metri înălțime și 6,50 metri lărgime. Deschiderile laterale măsoară numai 7,40 metri înălțime și 4,40 metri lățime.
Partea inferioară a monumentului este construită din blocuri de marmură, iar cea de sus, aticul, este din zidărie de cărămidă acoperită cu placaj de marmură. Printr-o ușă laterală dinspre Palatin se accede la o scară ce duce la înălțimea arcului.
Cele patru coloane neangajate, plasate pe fiecare din fațade, și aticul, cu o inscripție monumentală pe centru, aseamănă acest arc cu cel dedicat lui Septimius Severus, din Forum Romanum. Unii autori au sugerat că partea inferioară a edificiului ar aparține unui monument anterior, probabil din epoca lui Hadrianus (117-138 e.N).
In timpul evului mediu, arcul lui Constantin a fost încorporat într-o fortăreață de familie nobiliară, ca foarte multe alte monumente antice ale Romei.
Cu tot ceea ce a păstrat monumentul în sine și după modificările produse de restaurări moderne și contemporane (ultima operată în anii 1990), decorul arcului diferă mult de starea inițială. A dispărut grupul statuar care îl încorona și care, probabil, îl reprezenta pe Constantin într-o quadrigă, dar și majoritatea placajelor din piatră colorată care acopereau fațada. Nu au mai rămas decât fragmente de porfir pe latura de nord.
La decorarea arcului s-au refolosit masiv fragmente ale unor monumente mai vechi. Decorațiunile altor edificii au căpătat o nouă semnificație, pe aceea de de comemorare a victoriei lui Constantin. O friză nouă, care a fost lucrată în timpul lui Constantin, se întinde ca o bandă în jurul monumentului și prezintă scene din campania împăratului în Italia și acte ale sale după cucerirea orașului.
Elementele de decor sculptat au fost luate de pe monumentele Epocii de Aur, din timpul lui Traianus, Hadrianus și Marcus Aurelius, situând pe Constantin în linia acelor împărați model. Ele evocă imaginea unui conducător pios și victorios.
Utilizarea acelor elemente străine se explică atât prin rapiditatea inpusă ridicării monumentului, cât și prin incapacitatea atelierelor de sculptură de la începutul sec.al 4-lea de a produce opere de o calitate asemănătoare cu cele din sec.al 2-lea.
Jefuirea monumentelor anterioare reprezenta atât recunoașterea inferiorității tehnice și artistice a timpului lui Constantin, cât și recunoașterea admirativă a operelor epocii precedente. De altfel, această practică a jefuirii monumentelor anterioare constituia o obișnuință pe timpul lui Constantin, așa cum s-a manifestat și în cazul primei basilici Sfântul Petru din Roma și, mai ales, în cazul a numeroase monumente din noua capitală imperială, Constantinopol.
Deasupra deschiderii centrale a arcului, pe atic, locul principal este ocupat de o inscripție. Ea este identică pe ambele fațade. De fiecare parte a inscripțiilor se găsesc câte două panouri cu baso-reliefuri, în total opt pe întregul arc. Acestea provin de la un monument neidentificat, sau încă nerealizat, în onoarea lui Marcus Aurelius.
Din aceeași epocă provin și cele două mari panouri (3 metri înălțime) care ornează laturile cele mici ale aticului. Ele reprezintă scene ale războaielor cu dacii. Alte două baso-reliefuri, situate pe oereții pasajului central, provin și ele dintr-o mare friză care celebra victoria asupra dacilor. Ele s-au găsit, probabil, în Forumul lui Traianus, sau pe pereții cazărmilor de cavalerie de pe Caelius. Figurile care îl reprezintă pe Traianus au fost reprelucrate pentru a corespunde noului personaj.
Coloanele sunt realizate din marmură galbenă de Numidia. Una dintre ele a fost transferată la basilica Sfântul Ioan de Latran și înlocuită cu una din marmură albă. Bazele coloanelor sunt ornate în față cu Victorii și pe lateral cu captivi barbari și soldați romani.
In colțurile formate de bolta centrală cu orizontala de desupra se găsesc decorațiuni cu reliefuri ale Victoriei purtând trofee, iar aceleași colțuri de la bolțile laterale prezintă personificări ale fluviilor. Toate aceste ornamente de colț aparțin epocii lui Constantin.
Deasupra fiecărei bolte laterale se găsesc perechi de reliefuri circulare din epoca lui Hadrianus, de la un monument necunoscut. Se presupune că acel monument celebra vânătoarea, una din preocupările favorite ale împăratului. Toate portretele lui Hadrianus au fost reprelucrate și ele pentru a reprezenta pe Constantin în scenele de vânătoare și pe Licinius sau Constantius I-ul Chlorus, tatăl lui Constantin, în scenele de sacrificiu.
Reliefurile circulare aveau un diametru de 2 metri și erau încadrate cu porfir. Acesta se mai regăsește numai pe latura de nord. Medalioane asemănătoare, dar produse pe timpul lui Constantin, au fost plasate pe laturile mici ale arcului. Unul reprezintă razele Soarelui care răsare, pe latura estică și Luna, pe latura vestică.
Baso-relieful principal, contemporan lui Constantin, este o friză cu motivație istorică, care se desfășoară în jurul monumentului, mai jops de medalioane. Friza reprezintă episoade ale campaniei din Italia a lui Constantin contra lui Maxentius și acte ale împăratului după cucerirea orașului, precum cuvântarea lui în Forum Romanum și distribuirea de bani.
Inscripția principală, reprodusă pe ambele fațade, a avut la origine litere de bronz aurit. Aceasta este încă lizibilă prin cavitățile rămase după smulgerea caracterelor de bronz. Provine din partea senatului și este lungă și servilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu