BASARABIA - 1812 REGULI PENTRU GUVERNAREA TEMPORARĂ BBB X

Contextul general în care s-a încheiat Pacea de la Bucureşti ruso-turcă din 1812

Stema Basarabiei ţariste 1826-1878

Războiul ruso-turc din 1806-1812 a izbucnit pe 18/28 octombrie, țarul Alexandru I ordonând trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române. Cei mai importanți factori de influențare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese dintre Prusia, Franța și Imperiul Habsburgic.
La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea "nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia", urmărind doar "prevenirea intenției lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru". In pofida asigurărilor inițiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit de pe 25 iunie/7 iulie 1807 dintre Rusia și Franța și după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene – Valahia și Moldova – în cazul victoriei rușilor în războiul cu otomanii din 1806-1812.
Un armistițiu a fost semnat cu sârbii revoltați și s-a acordat autonomie Serbiei. Tratatul, semnat de comandantul rus Mihail Kutuzov, a fost ratificat de către Alexandru I al Rusiei cu doar o zi înainte de invazia lui Napoleon în Rusia.

Tratativele de pace

Având asemenea asigurări diplomatice, rușii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia. Propunerile țariste prevedeau ca "principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia" să se alipească "pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor", specificându-se că "fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii".
Mediatorii britanici și francezi au încercat să tărăgăneze cât mai mult tratativele de pace, iar, în același timp, din partea țaristă, Mihail Kutuzov depunând toate eforturile pentru încheierea păcii mai înainte de previzibila invazie napoleoniană.
Inalta Poartă s-a opus propunerilor inițiale țariste, Rusia declarându-se mulțumită și cu ocupare "doar" a teritoriului dintre Siret și Nistru.Evoluțiile militare și politice i-a determinat pe unii politicieni și generali ruși să ceară guvernului țarist să accepte doar ocuparea Bugeacului (viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă). Odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru.

Tratatul de pace

Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei. Tratatul avea 16 articole publice și două articole secrete.
Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată "Bessarabia ".
Articolul 6 prevedea retrocedarea către Imperiul Otoman a orașelor Anapa, Poti și Akhalkalaki, din răsăritul Mării Nrgre dar ocuparea de către Rusia a portului Suhumi și altor localiutăți din Caucaz.
La București s-au pus bazele independenței Serbiei, care a căpătat un grad sporit de autonomie, fapt care a dus la primele inițiative de sârbizare a românilor timoceni.

 Regulile pentru guvernarea temporară a Basarabiei

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei ţariste Dunărene, a semnat la Bucureşti, în Ţara Românească, Regulile pentru guvernarea temporară a Basarabiei, document remis boierului moldovean Scarlat Sturdza - primul guvernator civil al Basarabiei țariste. Documentul a intrat în vigoare la 2 februarie 1813. Impunerea Regulilor de guvernare temporară a Basarabiei erau necesare pentru evitarea răscoalelor în regiunea Moldovei proaspăt anexată Imperiului Rus în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, anexare confirmată prin Pacea de la București (16 mai 1812). 

Prin actul său Ciciagov fără nici un temei a „conferit” regiunii dintre râurile Prut și Nistru, ce au aparținut Țării Moldovei, denumirea părţii sudice a acestei regiuni, în acel moment raia turcească cu numele de Basarabia. Conform acestui document, teritoriilor moldovene recent anexate Imperiului Rus, care au obţinut un statut de regiune, le-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor le-a fost permis utilizarea în continuare a legilor locale. A fost organizat guvernul provizoriu din două camere în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (camera) soluţiona subiecte legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt. A doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industriea locală. Justiția penală sau civilă era efectuată în corespundere cu obiceiurile locale, iar poliția activa în baza legilor ruseşti. Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi română. Limba rusă se folosea în şcoli şi biserici. E de remarcat că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917). Guvernul Basarabiei țariste era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui, fapt care transforma această autonomie relativă în una declarativă.

Scarlat Sturdza a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812. Scarlat Sturdza a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917) și a fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh. Guvernatorul Basarabiei țariste Scarlat Sturdza era provenit dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții cărturărești, dar acceptarea trecerii sub stăpânire rusescă constituie o trădare tipic fanariotă şi degradantă.