vineri, 1 iulie 2011

ROMANIA - 23 AUGUST GEST IRESPONSABIL AL REGELUI MIHAI

23 august 1944, un act iresponsabil făcut de rege

Urmările plecării regelui sunt mii şi zeci de mii de arestări şi de morţi în închisori

Regele Mihai şi Mareşalul ion Antonescu în gara de la Chişinău
Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Sergiu Nicolaescu, a declarat pentru Mediafax, referitor la comentariile pe care Traian Băsescu le-a făcut despre abdicarea regelui Mihai, că un preşedinte de stat nu trebuie să comenteze acest subiect, dar că plecarea regelui a fost „o trădare“. „Nu cred că trebuia ca un preşedinte de stat să comenteze acest subiect, dar îi dau dreptate, în sensul că a spus că este o trădare. Sunt direct amestecat în treaba asta. Până acum, am ţinut-o pentru mine. Acuma, când se tulbură lucrurile, vreau să spun adevărul“, a spus Sergiu Nicolaescu.
Regizorul a povestit că familia sa ar fi putut pleca atunci cu trenul regal, în momentul în care regele Mihai a părăsit ţara, tren care a plecat de la Sinaia. Astfel, Sergiu Nicolaescu şi-a amintit că tatăl său a primit un telefon pentru a o transporta pe logodnica unui apropiat al regelui.
„A plecat tata cu maşina şi, la un moment dat, a vrut să ia şi familia, ca să ne urcăm în tren cu regele. Mama n-a vrut“, a povestit Nicolaescu.
„Eu vreau să spun că urmările plecării regelui sunt mii şi zeci de mii de arestări şi de morţi în închisori. Bun, nu e de vină regele pentru treaba asta. Eu vă spun adevărul, că regele a plecat din ţară cu un tren, cu prieteni. S-a căsătorit, are fete, să fie sănătos şi să trăiască“, a continuat regizorul.
Nicolaescu a povestit şi despre alte aspecte ale activităţii regelui.
„Dar, dacă asta voi vreţi să o consideraţi vitejie, spuneţi-i cum vreţi voi, dar pentru mine este o trădare. Mai mult decât atât, pe 23 august 1944, regele, aşa cum am arătat şi în filmul «Oglinda», i-a arestat pe cei doi Antoneşti şi a anunţat seara la radio românilor că e pace. (...) Ca să închei o capitulare fără condiţii care s-a iscălit pe 14 septembrie la Moscova, ca să iscăleşti un astfel de document, în primul rând trebuie să anunţi cu gura ta şi pe urmă să faci, pentru că armata era pe front cu ruşii. În condiţiile respective, între 130.000 şi 150.000 de soldaţi români şi ofiţeri au căzut prizonieri. Din aceştia, s-or mai fi întors 70-80.000 de oameni vii“, a spus regizorul.
„Consideraţi că şi acest lucru este un act de vitejie? Spuneţi-i cum vreţi voi. Dar eu consider că şi 23 august este un act iresponsabil făcut de regele Mihai. Are scuză că era tânăr. Are o scuză, fără doar şi poate, că a fost părăsit de politicieni, dar, în acelaşi timp, şi politicienii care s-au rupt de el ştiau de ce se rup. Pentru că nu puteţi să-mi spuneţi mie că Maniu a fost un prost. Maniu a fost un om politic de mare clasă. Maniu s-a ascuns şi părerea lui Maniu era aceeaşi despre acţiunea făcută de rege. Dar are o scuză, încă o dată, era tânăr. Aceste lucruri eu le ştiu şi l-am cunoscut şi pe rege, când eram în ‘43-’44-’45“, a continuat el.
„Acuma se discută lucrurile astea pentru că domnul Băsescu le-a spus la televizor. Consider că un preşedinte de stat nu avea voie să spună aşa ceva. Domnul Ion Iliescu, care ştim cu toţii că este un fost comunist, i-a permis regelui să vină în ţară. Şi a venit în ţară regele şi a primit proprietăţile înapoi. Cum e posibil acuma, astăzi, după atâţia ani, să comentezi un astfel de gest, când ştie foarte bine că o mare parte din fondurile cheltuite de Casa Regală le plăteşte statul român“, a continuat Nicolaescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că decizia regelui Mihai de a abdica a fost „un act de trădare“, el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală. „Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea regelui. Acesta este punctul meu de vedere“, a spus Băsescu.
„Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu - n.r.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?“, a comentat Băsescu.
Întrebat dacă nu i s-a reproşat în întâlnirile cu regele Mihai apropierea faţă de prinţul Paul, preşedintele a spus că relaţia cu acesta a fost pentru a proba faptul că nu are probleme în ceea ce priveşte Casa Regală. „Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru că Paul e parte a Casei Regale“, a spus preşedintele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu