ROMANIA - MONUMENTE - Mănăstirea Râşca

Mănăstirea este situatã pe şoseaua Fãlticeni – Tg. Neamţ, cu ramificaşie din Boroaia spre dreapta Râşca – Slãtioara, 20 km sud-vest de oraşul Fãlticeni şi la 1 km nord de centrul satului Râşca. La vest de mânãstirea Râşca 10 km se află mânãstirea Slãtioara, iar la 5 km se află mânãstirea Bogdãneşti. In apropierea mânãstirii, la nord şi rãsãrit, trece râul Râşca de la care şi-a luat numele mânãstirea şi satul. Tot în apropiere, la apus de mănãstire, se proiecteazã marginea albăstrie a codrilor nesfârşiţi din lanţul Carpaţilor.

Construita de Petru Rareş în 1542, manastirea Râşca s-a deosebit iniţial de celelalte ctitorii ale voievodului prin dimensiunile ei mai reduse, precum si prin planul relativ simplu şi apreciat ca arhaizant: treflat, fără pridvor si camera mormintelor. Potrivit tradiţiei, în aceste locuri existau sihastrii încă de la inceputul sec.al 14-lea, pe valea raului Moldova. Ei si-au intemeiat o mica obste monahala, pe locul unde se afla astazi comuna Bogdanesti-Falticeni, cu o biserica de lemn inchinata Sfantului Ioan Teologul. Voievodul Bogdan I a înnoit biserica de lemn a sihastrilor din lunca Moldovei şi de la el, aceasta mică asezare monahală s-a numit "Schitul Bogoslov" sau "Sihastria Bogdanestilor". Sihăstria a fost numită la începutul ei, Bogdãneşti, deoarece a fost amebajată în mijlocul satului Bogdãneşti, în 1359, de cãtre Bogdan Vodã şi doamna Maria, ca sã slujeascã ca bisericã domneascã în vecinãtatea târgului Baia, întemeiat de curând.

          

O parte din calugari traiau in obste, iar cei mai austeri trăiau singuri în desăvârsită asceză, fie pe valea pârâului Rasca, fie in adancul muntilor din apropiere. De obicei sihastrii din Bogdanesti se linisteau, mai ales in timpul posturilor, în Muntele Pleşu şi Slătioru, 10 km mai sus de schit. Sihastria Bogdanesti s-a extins si mai mult sub Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, fiind înnoita de Bogdan cel Orb intre anii 1512-1517, printr-o noua biserica cu hramul Sfantul Nicolae.

 A fost distrusã de tătari prin foc în 1510 şi 1512. Bogdan cel Orb, fiul lui Ştefan cel Mare a dat poruncă a se zidi din nou. Pustiită şi aceasta de oştile turceşti ale lui Soliman Magnificul, care au prădat şi devastat şi alte mânãstiri ale Moldovei, Petru Rareş a zidit-o din nou în anul 1542, în a treia domnie a sa, dar de data aceasta, pe un dâmb la 3 Km spre munte, dincolo de râul Râşca, primind numele acestuia. Zidirea bisericii a fost încredinţatã fostului cãlugãr Macarie, devenit episcop de Roman, istoric şi om de încredere a lui Rareş. El şi-a luat ca ajutoare pe logofeţii Ioan şi Teodor Balş.

Biserica mănãstirii Raşca este mai mică decat Probota, dar la fel de solidă. Zidul împrejmuitor, ridicat de Bogdan, a fost lărgit împrejur pe patru laturi, pentru a sluji la nevoie ca cetate. Mănãstirea a fost sfinţitã la 9 mai 1542, ziua în care au fost aduse moaştele Sfântului Nicolae, îndeplinind rolul de metoc al Probotei.

            

Cei mai alesi sihastri ce s-au stabilit în această nouă vatră au fost: schimonahii Iov Sihastrul (sec. 15), Iov Sihastrul (sec. 16), Ioan Sihastrul (sec. 16-17).

Dupã învingerea şi uciderea lui Ioan Vodã cel Cumplit, în 1574, cãlugãrii au fugit de turci, dupã ce au ascuns clopotele într-un iaz. Se spune cã în continuare, ctitoria lui Petru Rareş a rãmas pustiitã 40 de ani. A apărut însă un nou ctitor, Costea Bacioc, mare vornic al Ţãrii de Jos, care a înnoit viaţa mănăstirii şi a zidit actualul pridvor între anii 1611 şi 1618. Pe peretele din miazãzi, deasupra uşii de intrare în bisericã, este scris în slavonă: “Cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului  Duh s-a început acest pridvor şi cu stăruinţă s-a zidit în numele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, cu zidirea şi cu ordinul dumnealui Costea Bacioc, mare vornic al Ţãrii de Jos şi cu principesa Candachia şi s-a început a se zidi în zilele bine credinciosului domnitor Io Constantin Moghilă voievod, la anul 1611 iunie 7 zile şi cu voia lui Dumnezeu s-a săvarşit în zilele binecredinciosului domnitor Io Radu Mihnea voievod, la anul 7126 (1618) luna septembrie 30, pentru aceasta rog sã vestiţi toate.”

Intre acei ani, 1611-1617, vornicul Costea Bacioc a mărit biserica, adaugând catre vest o mare încapere desparţită în doua parti inegale si nesimetrice de o arcada. Acest adaos tulbura ordonanţa tradiţională a încaperilor, dupa cum modifica ciudat planul de asamblu al edificiului, părând să dispună un pronaos după o cameră a mormintelor, care comunica direct cu pronaosul, fără despartire, şi prin care pătrunde în biserică dintr-un pridvor lateral.

               

In pridvor pe stânga se vede mormântul soţiei lui Alexandru Lãpuşneanu cu inscripţia: “Bine credinciosul şi de Hristos iubitorul Io Alexandru Voievod Domnitorul Moldovei a înfrumuseţat acest mormânt soţiei sale Doamna Anastasia Alexandru Lãpuşneanu care a trecut la veşnicele lăcaşuri şi a fost îngropatã aici la anul 7066 (1558) luna mai 2”

In 1677, Mitropolitul Dosoftei a închinat mănãstirea Probota Patriarhiei de Ierusalim. Dar mănãstirea Râşca, care era închinatã Probotei, nu s-a supus şi s-a separat cu gospodãria ei. Un ctitor însemnat s-a dovedit şi egumenul Calistru Ene care, pe la 1750 a început construcţia chiliilor şi a înalţat zidurile. Chiril, stareţul, a înzestrat mănãstirea cu carţi, vase şi veşminte. Arhiereul Sofronie a fost un cãrturar şi caligraf vestit, iar călugãrul Ioan pe cât era de sfânt, pe atât era de cărturar.

Dupã 1821 stareţul Isaia a dãrâmat un perete interior şi a zidit veşmântăria, a construit douã turnuri şi a acoperit biserica. El a strămutat hramul mănãstirii de la 9 mai la 6 decembrie, a introdus rânduielile aspre de la Muntele Athos şi a înfiinţat o şcoalã de cântăreţi bisericeşti. Chipul lui Isaia este zugrãvit pe peretele exterior al pridvorului.

In 1921, stareţ fiind Pancratie Fasolă, un groaznic incendiu a ars acoperişul bisericii, veşmântăria, turnul din mijloc, casa de oaspeţi, chiliile şi întreaga gospodãrie, mănãstirea fiind ameninţatã cu pustiirea. Din îndemnul şi cu stãruinţa Mitropolitului Pimen al Moldovei a fost refăcutã prin munca şi osârdia călugărilor, ajutaţi de popor şi autorităţi. Renovarea  s-a terminat în timpul Regelui Carol al II-lea (1930– 1940), prim-ministru fiind marele istoric Nicolae Iorga, iar stareţ al mănãstirii, Arhimandritul Paisie Cosma. Acest vrednic stareţ a plantat în grădină pomi fructiferi şi a împrejmuit mănãstirea cu gard.

In timpul primului  razboi mondial, între anii 1916–1918, cãlugãrii din mănãstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptã pentru îngrijirea rãniţilor. Cãlugãrii în vârstã au îngrijit rãniţii din chiliile mănãstirii, în care s-a înfiinţat un spital militar şi astfel ca buni români şi-au fãcut cu toţii datoria în acele vremuri grele.

Intre anii 1972 şi 1991 mănãstirea a fost restaurată din fondurile statului şi prin purtarea de grijă a Mitropoliţilor Moldovei Justin şi Teoctist deveniţi ulterior Patriarhi ai României. 

Elementele de decor arhitectural sunt caracterizate de patrunderea formelor de influenta munteneasca si orientala, ca de ex: portalul de intrare de pe latura de sud, cu arcada in dubla acolada, incadrata de baghete incrucisate si suprapusa de "spranceana" cu profile de tip Renastere. Planul iconografic si compozitional pastreaza datele initiale mai cu seama in sfantul altar (Sfantul Nicolae) si naos (Inmultirea painilor). Remarcabil este Tabloul votiv (familia domnitorului).Pictura exterioara datorata lui Stamatello Kotronas din Zante (1552) se mentine relativ bine pe fata sudica (Scara lui Ioan Climax, Judecata de Apoi, Viata Sfantului Antonie).

              

In 1827 s-au realizat reparatii, comportand modificari importante ale aspectului manastirii: acoperisurile cu bulb de pe turnul portii si de pe cuhne, daramarea pridvorului, inchiderea intrarii in biserica de pe latura de sud si deschiderea celei dinspre vest, repictarea integrala, dar culoare peste culoare.

           

Prin poziţia sa retrasă, mănãstirea Râăca a avut şi utilizarea de închisoare pentru cãlugãrii vagabonzi şi îndeosebi pentru boierii răzvrătiţi împotriva domnului. Din ordinul lui Mihail Struza (1835–1849) a fost închis aici,  în 1844, pentru ideile lui politice înaintate, marele bãrbat de stat Mihail Kogãlniceanu. A stat închis 6 luni într-o chilie din zidul clopotniþei existentã şi astãzi.