COMUNISM - GENERALI FĂRĂ STAGIU MILITAR

Emil Bodnaraş, Ministrul Apărării Naţionale, i-a avansat pe activiştii comunişti Valter Roman, Nicolae Ceauşescu si Leontin Sălăjan la gradul de general, deşi nu aveau nici o zi de armată. In schimb, ei au politizat armata română prin Directia Superioară Politică a Armatei (DSPA) care acţiona ca secţie a CC-ului. De „corectitudinea politica” a militarilor se ocupa politia politica numita Sectia Contrainformatii a Armatei.



Emil Bodnăraş



In 1948 ministrul Emil Bodnaras si-a desavarsit „opera” transformarii Armatei Romane. Sfatuit de consilierul sovietic S. Kolganov, Bodnaraş a adus armata sub comanda Comitetului Central al PMR, promovand la rangul de generali activisti ai partidului.
„SA TRAITI, TOVARASE!”. „Armata noua” populara s-a inspirat in toate privintele dupa modelul Armatei Rosii. Noua uniforma a soldatilor se compunea din vestoane si mantale inchise pana la gat, cu camasi gen rubasca. Gradele militare, pana atunci sub forma de trese, erau reprezentate prin stele. Din 1949 s-a introdus gradul de locotenent-major, inexistent pana in acel moment. Stemei Regatului Romaniei i-a luat locul pe drapelele de lupta ale fortelor armate stema RPR, cu textul „Pentru Patria noastra Republica Populara Romana”. Emblemele Casei Regale au disparut, in favoarea stelei cu cinci colturi. Formula de salut consacrata anterior in armata – „Am onoarea sa va salut!” – a fost interzisa, din 1949 subordonatii fiind obligati sa se adreseze cu „Sa traiti, tovarase!” Prezenta preotilor in armata romana facea parte dintre traditiile ostasesti, amintind de perioada medievala in care domnitorii luptau in numele crucii. In vara anului 1948, Ministerul Apararii Nationale a decis desfiintarea Episcopiei Armatei, iar clerul militar a fost silit sa paraseasca institutia. De asemenea, prelatii au pierdut gradele militare.



Valter Roman



DSPA. In contextul transformarilor armatei romane dupa 1947-1948, Inspectoratul General al Armatei pentru Educatie pentru Cultura si Propaganda a devenit Directia Superioara Politica a Armatei (DSPA). Se oficializa astfel trecerea acestei sectii de propaganda sub tutela CC al PMR. DSPA era un organism politic ce avea ca sarcina indoctrinarea tuturor militarilor. Directii politice subordonate DSPA au aparut in cadrul comandamentelor de arma, corpurilor de armata, diviziilor, academiilor si scolilor militare. Din structura DSPA faceau parte urmatoarele directii: Agitatie si Propaganda, Organizare, Cadre si Administratie. Propunerile DSPA (avizate prealabil de consilierii sovietici) erau inaintate ministrului fortelor armate, apoi erau aprobate de catre CC si numai dupa aceea deveneau ordine ale MApN. In 1949 s-a infiintat Sectia de Contrainformatii a Armatei (SIA). Aceasta verifica orientarea politica a personalului militar si civil al armatei. Pe linia acestor verificari, SIA colabora direct cu DSPA de unde primea informatii despre „contra-revolutionari”. DSPA furniza intreaga documentatie lucratorilor SIA, iar cercetarile trebuiau facute cu multa discretie.

GENERALUL CEAUSESCU. Si totusi, consilierii sovietici au fost nemultumiti de realizarile „tovarasilor romani” in domeniul militar. Fapt evident din raportul despre armata romana inaintat de Generalul K.S. Kolganov, Consilierul sovietic pe langa Marele Stat Major roman, sefului Marelui Stat Major sovietic S. Stemenko. Raportul reprosa Secretariatului CC al PMR ca nu se preocupa serios de educatia politica a ofiterilor. Intamplator sau nu, la cateva zile dupa raportul nesatisfacator al lui Kolganov, liderii PMR au decis trecerea SIA in subordinea Ministerului Afacerilor Interne si transferul unor inalti activisti de partid in structurile politice ale armatei. In martie 1950, tanarul Nicolae Ceausescu, membru al CC al PMR, ce nu facuse nici o zi de armata, a fost numit in fruntea DSPA cu grad de general-maior, iar Leontin Salajan, si el membru al CC al PMR, a devenit seful Marelui Stat Major (MStM).

EROUL DIN SPANIA. Unul dintre noii comandanti ai Armatei Romane a fost tatal primului-ministru post-comunist Petre Roman, Valter Roman (Ernst Neulander). Nascut la Oradea intr-o familie instarita de origine evreiasca (1913) a studiat la Politehnica din Brno si Bucuresti (1930-1934), obtinand diploma de inginer. Student fiind a aderat la Partidul Comunist Cehoslovac (1931), iar din 1933 a activat in PCdR la Sectia de Propaganda in judetul Ilfov. Arestat si judecat in libertate de autoritatile romane, a fugit in Franta si apoi in Spania (1936). S-a inrolat voluntar in Brigazile Internationale ale comunistilor, desi nici el nu avea experienta militara. Dupa putin timp, tovarasii il considerau un expert intr-ale artileriei, iar comandantii „rosii” l-au promovat maior. Infrangerea stangii spaniole l-a obligat sa emigreze in URSS. A revenit la meseria de inginer, fiind angajat al Institutului de Cercetari Stiintifice (1941-1945). Sub coordonarea Anei Pauker a organizat Divizia de voluntari Tudor Vladimirescu (1943) alaturi de care, la sfarsitul razboiului, a venit in Romania. Intre anii 1945-1948 a condus Directia de Propaganda din Inspectoratul General al Armatei pentru Educatie, Cultura si Politica. Pentru meritele sale de propagandist a fost urcat in rangul de general-maior (1 mai 1948) si numit loctiitor politic al MStM.

Politică şi la tun şi la plug
„Armata populara” a fost dintru-inceput folosita pe „frontul muncii” – campanii agricole, santiere de constructie si mine. Dupa model sovietic, indoctrinarea politica, numita „munca educativa”, nu putea renunta nici la plug, nici la tun. „In ce priveste munca de educatie, recomanda in paginile ziarului Glasului Armatei Sorin Toma, viitorul redactor-sef al Scanteii, ea trebuie sa fie nu slabita, ci intarita in cursul muncilor agricole. (...) In cantonament detasamentul trebuie sa aiba conferinte, convorbiri, sezatori, ziare de perete si foi volante care sa mentioneze ravna celor mai buni ostasi, colturi ale ostasului etc. Ei trebuie sa aiba o legatura permanenta cu unitatea pe linia aparatului de educatie.”

Trenuie să piară armata burgheză
Pentru a-i convinge pe tineri de schimbarile benefice din „noua armata”, comunistii apelau la propaganda scrisa si orala. Scriitori precum Gheorghe Braescu, autor interbelic al unor schite umoristice reunite intr-un volum intitulat „Din vechea armata”, erau revalorizati de noul regim. In prefata cartii, G.G. Nicolescu prezenta armata dinainte de 1945 drept un „instrument odios prin care burghezo-mosierimea isi exercita dominatia de clasa”. Emil Bodnaras, ministru de Razboi din 23 decembrie 1947, denunta astfel obiceiurile vechii armate: „Ofiterul (...) era tinut in stransa si umilitoare dependenta de clasele dominante, obligat sa serveasca orice aventura. Subofiterul, tinut intr-un regim de serviciu, care inevitabil ducea la abrutizare, era ferecat de pozitia sa, fara posibilitatea de a o depasi. Soldatul era instrument orb, mecanism automat, destinat sa-si verse sangele in razboaie nedrepte si la nevoie sa ridice arma si impotriva parintilor si a fratilor sai.”