SCURTĂ ANALIZĂ A PIERDERILOR MILITARE ROMÂNE IN SEC.19 ȘI 20

       

Autorii istorici dau diverse informații despre pierderile Armatei Române de-a lungul timpului, și mai ales pentru cele două războaie mondiale. Totuși precierile pierderilor nu sunt exagerat de deosebite. In ultimul timp istoriografia militară românească a ajuns, după cercetări minuţioase în arhivele româneşti şi străine, la aprecieri foarte apropiate de adevăr. Oricum, cercetările sunt departe de a fi finalizate, dar informaţiile sunt credibile.

România a participat, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea la patru mari războaie: 1877-1878 (Războiul pentru Independenţă); 1913 (al Doilea Război Balcanic, primul consumându-se în anul 1912, fără participare românească), 1916-1919 (Războiul Reîntregirii-Primul război modial); 1941-1945 ( Războiul al doilea mondial, cu două etape, una sfântă(22 iunie 19413 august 1944) şi alta datorată evoluției războiului(23 august 1944-12 mai 1945).
Efectivele angajate în aceste conflicte au fost numeroase, iar pierderile umane însemnate, datorită mai multor factori: slaba înzestrare asigurată pe timp de pace forţelor militare; raportul de forţe, îndeobşte nefavorabil; erori grave în planificarea strategică şi în conducerea trupelor; condiţiile de timp şi anotimp( la Stalingrad şi Caucaz în toamna anului 1942, cei aproape 400.000 de soldaţi români au fost prinşi de “iarna rusească”, în ţinută de vară, așteptând echipamentul de iarnă, care nu a mai sosit până la terminarea luptelor) etc.
Ultimile aprecieri ale pierderilor noastre militare sunt:
1. In Războiul de Independenţă, armata română a pierdut:
-4.302 morţi şi dispăruţi, din care 40 de ofiţeri şi 15 medici;
-3.316 răniţi din care 70 de ofiţeri.
De asemenea, în acest conflict armata a avut 19.084 de bolnavi din care 210 ofiţeri şi 74 de medici.

2.In al Doilea Război Balcanic(1913) nu au avut loc ciocniri sau lupte, dar armata a avut 1.150 de militari morţi, datorită epidemiei de holeră, declanşată în zona muntoasă a Balcanilor.

3.In Războiul de Intregire – Primul r[zboi mondial
Cercetările serioase din arhive arătă următoarea situaţie:
-1913 ofiţeri şi 95.454 de soldaţi morţi pe front, în infirmerii sau spitale din ţară ca urmare a bolilor sau rănilor; aceştia au fost identificaţi nominal
-248 de ofiţeri şi 51.177 de soldaţi morţi pe front, în ţară sau străinătate în împrejurări necunoscute; în mare parte ei sunt neindentificaţi
-169 de ofiţeri şi 70.335 de soldaţi morţi în lagărele de prizonieri.
Numărul total al morţilor armatei române se ridică, prin urmare, la 2.331 de ofiţeri şi 216.966 soldaţi.
Numărul civililor morţi ca urmare a bătăliilor, rănilor ori tifosului exantematic este apreciat la circa 250.000. Nu intră aici decesele considerate normale.
Cifrele de mai sus sunt pentru Vechiul Regat. Dar, în anii Primului Război Mondial, sute de mii de români au luptat în armatele austro-ungare şi ruse. Numărul militarilor români, morţi sub steag străin este greu de apreciat. Cercetări estimative vorbesc de circa 50.000 de morţi pentru românii transilvăneni, în anii 1914-1918.

4. In al Doilea Război Mondial situaţia s-a prezentat astfel:
-campania din est: 71.585 de morţi, din care 3.113 ofiţeri, 1.823 de subofiţeri şi 66.649 de soldaţi;
-campania din vest: 21.053 de morţi din care 859 de ofiţeri, 776 de subofiţeri ţi 19.400 de soldaţi.
Total în cele două campanii: 92.620 de morţi, din care 3.372 de ofiţeri, 2599 de subofiţeri şi 86.049 de soldaţi.
La aceştia se adaugă 333.966 de răniţi (243.622 în Est şi 90.344 în Vest.) şi 367.976 de dispăruţi, cei mai mulţi prizonieri, din care 309.533 în Est şi 58.443 în Vest.
Cifrele totale ale pierderilor se ridică la 794.562 militari (624.740 în Est şi 169.822 în Vest.)

Aceste date s-au preluat dintr-un articol al domnului Petre Otu