Circul lui Caligula și al lui Nero (circul
lui Nero, Gaianum, sau circul
Vaticanului; Circus Vaticanus) era
situat între colina Janiculus și cea a Vaticanului, la periferia Romei, în
șesul vatican şi în lungul Viei Cornelia.
Construcția a debutat sub domnia
lui Caligula, în primul secol al erei noi, către anul 40 e.N, în grădinile sale
de la Vatican, proprietate de la mama sa Agrippina pe ager Vaticanus, de unde și numele de circ al Vaticanului (Circus Vaticanus).
El a fost terminat de Nero, de unde a
apărut denumirea de Circ al lui Caligula și Nero.
Sub domnia lui Nero, începând cu anul 65 e.N,
circul a fost locul primelor martirizări ale crețtinilor la Roma, printre care
și martiriul Sfântului Petru, în anul 67 e.N. Conform lui Tacitus, creștinii au
fost acuzați că s-ar fi aflat la originea marelui incendiu din Roma, din anul
64 e.N.: “acoperiți cu
piei de animale creștinii din arenă au fost devorați de câini, iar alții au
murit pe cruce, sau au fost acoperiți cu materiale inflamabile, și când ziua
înceta de a mai fi luminoasă,ei erau arși în locul făcliilor”.
Conform tradiției imemoriale,
crucificarea apostolului Petru a avut loc intra
duas metas, adică între cele două borne ale Spinei, adică, aproximativ, la baza obeliscului de la Vatican, care
la acea dată se afla pe alt amplasament decât cel actual. Apostolul a fost
îngropat în afara circului, la baza colinei Vatican, într-o necropolă situată
la nord de circ și de care era despărțită de un drum secundar, drum ce se abătea
din Via Cornelia. Mormântul a fost încorporat mai târziu la baza celor două basilici
care i-au fost consacrate, cea veche datorată împăratului Constantin și actuala
basilică grandioasă.
Vespasianus, succesorul lui Nero,
dorind să se uite amintirea predecesorului, a închis circul lui Nero. Acesta a
căzut în ruină până ce Constantin I-ul, în 324 e.N, a distrus resturile sale
pentru a construi prima basilică dedicată Apostolului Petru pe locul presupus al
mormântului său.
In sec.al 15-lea, basilica lui
Constantin I-ul era amenințată de prăbușire, așa că papii au decis să o demoleze
pentru a construi una nouă, actuala Basilică Sfântul Petru..
Basilica și Piața Sfântul Petru
sunt, deci, ridicate peste vechia suprafață a Circului Vaticanului și desigur, deasupra
vechiului cimitir în care se afla mormântul Sfântului Petru. Circul măsura în jur de 280 de metri în lungime și 90 de metri în lățime. Spina era ornată pe mijloc de un obelisc pe care
Caligula l-a adus din Egipt, în anul 37 e.N.
In 1586, papa Sixtus al V-lea (Quintus) a deplast obeliscul în piața
Sfântul Petru prin priceperea lui Domenico Fontana.
Circul Vaticanus, ca toate circurile romane, era destinat
în special curselor de care, curse ce pasionau pe romani, fiecare parte a
spectatorilor aoptând culorile unui anumit echipaj. Din șase celule, cacesres, ieșeau de la două la
șase echipaje conduse de surugii, aurigae. Aceia lăsau în partea lor stângă
despărțitura centrală, Spina,
pe care o ocleau pentru a realiza mai multe ture. Spina era marcată la cele două extremități
de niște borne, numite metae.
Bsilica Sântul Petru ridicată de Cnstantin
Echipajele erau susținute de spectatorii reprezentând culoarea albă (albata), alții culoarea roșu (russata), următorii culoarea albastră
(veneta) și de cei care susțineau culoarea verde (prasina). Sub Domitianus culorile de
violet şi auriu au avut existenţă efemeră. Roşul şi albastrul erau culorile senatului şi
nobilimii, iar albul şi verdele erau ale poporului.
Cursele produceau dezordini şi
pasiuni vii între facţiunile de fautores (
de sectatori) şi nu erau rare cazurile cănd se produceau revolte. Aurigii erau
la începuturi sclavi sau liberţi, dar ulterior s-au recrutat şi dintre simplii
cetăţeni, din senatori şi chiar dintre împăraţi. Aceasta, pentru că prestigiul
învingătorilor era mare. Astfel, împăratul Nero nu pregeta să concureze,
adoptând culorile populare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu