ȘARJA DE LA PRUNARU - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

     

Șarja de la Prunaru a reprezentat, calendsristic, după cea de la Robănești. una din cele mai eroice acțiuni de luptă ale armatei române din timpul Primului Război Mondial. Șarja de cavalerie a avut loc pe data de 28 noiembrie 1916 în localitatea Prunaru (județul Teleorman) și a fost operațiune componentă a „Bătăliei pentru București”, sau "Bătălia Neajlov-Argeș".

In urma forțării Dunării de către trupele germano-bulgaro-turce dar și a trecerii Carpaților de către trupe germane și austro-ungare, Puterile Centrale urmăreau blocarea și nimicirea armetelor române între aceste două obstacole naturale și implicit scoaterea României din război. In sectorul Argeș-Neajlov a avut loc, la sfâtșitul lui noiembrie 1916, cea mai complexă operațiune a armatei române rămasă în istorie sub denumirea de „Bătăliei pentru București”.

In ziua de 24 noiembrie Grupul „Kosch” (Divizia 217 infanterie germană, Divizia 26 infanterie turcă și Divizia de cavalerie von der Glotz) a înaintat viguros pe direcția Zimnicea - Drăgănești-Vlașca - București, iar o grupare secundară (Diviziile 1 și 2 infanterie bulgară) a înaintat pe direcția Zimnicea - Giurgiu ocupând orașul Giurgiu în seara aceleiași zile. Pe direcția principală atacul a fost oprit ca către Divizia 18 infanterie română pe aliniamentul format de valea râului Teleorman. Cu scopul de a întoarce apărarea diviziei, un batalion de vânători de munte, Alpenkorps, din avangarda Diviziei 217 germane a ocupat, în după-amiaza zilei de 27 noiembrie, satul Prunaru. Manevra amenința cu încercuirea divizia română. Situația era cu atât mai gravă, cu cât localitatea asigura o rută directă catre Capitală. Pentru a evita încercuirea și asigurarea retragerii forțelor spre o nouă pozitie, generalul Alexandru Refendaru (comandantul Diviziei 18 Infanterie) a hotărât atacarea inamicului în zona Dragănești-Vlașca cu Brigada 43 mixtă și Regimentul 2 Roșiori. In dimineața zilei de 28 noiembrie s-au dat lupte deosebit de crâncene la marginea satului Prunaru între avangarda Brigăzii 43 mixte și forțele de ocupație. Profitând de lăsarea ceții inamicul a inițiat o manevră de învăluire a Brigăzii 43 cu unități situate în afara satului. In acel moment, generalul Refendaru a cerut colonelului Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori, să intre în luptă și să deschidă o breșă pentru retragerea preconizată.

Astfel s-a ajuns la celebra șarjă de la Prunaru. Locotenentul Constantin Postelnicu a primit misiunea de a informa comandamentul român de planul de atac. El a fost capturat de soldatii germani și impușcat, în urma refuzului său de a divulga informații despre mișcările de trupe. Primind ordinul de atac, cavaleriștii s-au repezit spre pozitiile germane. In afara satului, zeci de nemti au fost surprinși. Multi au fost zdrobiti de cai, iar alții spintecați de cavaleriști. Escadroanele și-au împărțit directiile de atac și au continuat spre sat. Acolo, amplasamentul mitralierelor germane era astfel organizat încat asigura foc incrucișat.

Comandantul Gheorghe Naumescu fusese împușcat. Locotenentul Emanoil Pop a descalecat pentru a încearca să îl ajute. Colonelul i-a spus să il lase și i-a ordonat sa sune din nou reluarea sarjei.
Pop a sunat din trompetă pentru a reaprinde scânteia razboinică a soldaților români, dar în scurt timp a fost și el  impuscat.
Luptele au continuat în sat cu o ferocitate nemaiîntâlnita. Caii cazuți au fost folosiți ca scut de cavaleriști, iar luptele corp la corp au fost de o ferocitate extraodinară. Cadavrele a sute de oameni au împânzit câmpul de batalie.

Cavaleristii romani care au supravietuit sarjei au încercat sa se retragă din sat, dar soldații nemti creasera din niste copaci doborați un punct strâmt de-a lungul drumului de iesire din sat, punct în care plasaseră o mitralieră.
Cavaleristii au fost întampinati de focuri de arma, foarte mulți fiind secerați. Capitanul Tudor, sublocotenentul Diaconu Poposa, plutonierul Alexandru Chitan si sublocotenentul Ion Hristea s-au desprins de grupul principal si s-au napustit asupra cuibului de mitraliera.
Hristea a reușit sa omoare servantii mitralierei, dar capitanul Tudor si sublocotenentul Poposa au fost ucisi, iar Chitan a fost ranit.

In urma sacrificiului cavaleristilor de la Prunaru, divizia 18 infanterie a reusit sa spargă încercuirea și să se retragă.

Descrierea făcută de Constantin Kirițescu este emoționantă:

„După garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul a ascuns zeci de mitraliere. A aruncat o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând impreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant.”

Deși Regimentul 2 Roșiori a pierit aproape în totalitate, grație eroicei șarje de la Prunaru, Divizia 18 Infanterie s-a putut regrupa pe aliniamentul Letca Veche - Jilava contribuind din plin la operațiunile de apărare a Bucureștiului. Paradoxal, colonelul Naumescu Gheorghe, comandantul regimentului, care a condus în fruntea trupei sale atacul deși era bolnav (pneumonie și o rană de operație ce nu se închidea de câtăva vreme), nu a murit în timpul atacului, ci a fost luat prizonier și internat în Bulgaria, unde a murit în luna iulie 1917, răpus de mizeria binecunoscută a lagărelor bulgărești de atunci. Locotenent-colonelul Pop Emanuil (ajutorul comandantului) a preluat comanda regimentului pe care l-a condus cu destoinicie până în 1919 (participând la bătălia de la Mărășești și campaniile pentru apărarea unirii din Basarabia și Ungaria). La ora 12:30 a aceleiasi zile, in padurea Dârzea, s-a făcut apelul Regimentului 2 Rosiori. Fuseseră uciși 209 soldați si 7 ofițeri.

Printre sutele de victime s-au mai aflat capitanul Vasilescu, maiorul Gheorghiu, locotenentul Munteanu, Dumitrescu, Ieremia, sublocotenentul Paia, Vintila, Alexandrescu, Georgescu, sergentul Medeleanu, soldatii Ionascu, Pintilie, Barsan si Toma.
O familie din sat l-a ascuns pe Alexandru Chițan si a avut grijă de el până când si-a revenit complet. Știind ca își asuma un risc imens, a căutat să ajungă la liniile romanești.
A reușit să scape fără a fi capturat și s-a alăturat unitatii sale, spre surprinderea colegilor si a superiorilor, ce îl credeau mort.

Unii din eroii de la Prunaru au scăpat cu zile, devenind legende vii (sublocotenentul Ioan Hristea, viitor comandant al Regimentului 2 călărași-cercetare în campania din 1942, cu fapte deosebite și atunci, sergentul Chițan Alexandru, salvat miraculos și ajuns și mai miraculos la regiment înainte de bătălia de la Mărășești, locotenentul Postelnicescu Constantin și mulți alții), ceilalți intrând în nemurire...

Un cimitir militar a fost înființat pe locul unde s-au desfășurat luptele și unde au căzut la datorie sutele de soldați din Regimentul 2 Roșiori.
In 1933 a fost ridicat în incinta cimitirului militar un monument comemorativ contituit dintr-o stelă de piatră cioplită în vârful căreia se află o statuie de bronz înfățișând un vultur cu aripile întinse gata să-și ia zborul.

Pe 29 mai 1927 la Iași, în prezența familiei regale, a fost dezvelit „Monumentul Eroilor Diviziei 2-a Cavalerie” sau „Statuia Cavaleristului în atac”, monument realizat din bronz de către sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad. Statuia a fost realizată din inițiativa ofițerilor Diviziei a II-a de Cavalerie care au luptat în războiul din 1916-1918. Fondurile au fost colectate prin subscripții, la adunarea cărora un rol important a avut soția generalului Naum, comandantul Diviziei.

Statuia ce încununează monumentul reprezintă o alegorie turnată în bronz și formată din două grupuri statuare simbolizând Victoria și Sacrificiul. Victoria este înfățișată de un cavalerist călare avântat în plină șarjă, cu cască pe cap, având în mână o suliță și în spate o carabină, însoțit de un înger care are în mâna întinsă o cunună de lauri. Nimfa simbolizează îngerul de pază sau mama, soția, fiica pe care eroul nu avea să le mai vadă niciodată.Soclul statuii are 6 metri înălțime, în el existând o criptă a Sacrificiului, în care se intră prin Poarta Nemuririi (confecționată și ea tot din bronz) cu basorelieful reprezentând Sacrificiul: un călăreț rănit mortal căzând în brațele unui înger care-i încununează fruntea cu lauri. În interiorul criptei se afla o candelă, iluminată electric, care veghea veșnicia celor înscriși pe listele săpate în marmură de pe părțile laterale ale soclului.

Pe cele patru laturi ale soclului erau încrustate basoreliefuri de bronz cu imagini din luptele duse de către Divizia a II-a de Cavalerie la Prunaru, Măgheruș (Maghyerus), Nistru și Tisa - Budapesta. În prezent, unul dintre cele patru basoreliefuri (cel aflat în partea dreaptă spate) este dispărut. Inițial existau patru inscripții referitoare la bătăliile purtate de regimente ale Diviziei a II-a Cavalerie.
In partea stângă a soclului, între cele două basoreliefuri este o placă de marmură albă pe care scrie: "În anul 1927 sub glorioasa domnie a M.S. Regelui Ferdinand I". În partea dreaptă a soclului, pe placa de marmură aflată tot între cele două basoreliefuri, scrie: "Divizia 2-a Cavalerie recunoscătoare acelor cari s'au sacrificat pentru țară în răsboiul întregirei neamului 1916-1919".
Deasupra Porții Nemuririi se găsește un fronton pe care au fost inițial trecuți anii 1916-1919, apoi în anul 1947 anii au devenit 1916-1918 și după 1989 s-au reinscripționat din nou anii 1916-1919. Deasupra anilor se afla stema regală a României, care a fost și ea dată jos.