ÎNCORONAREA DE LA AIBA IULIA IN AFARA CATEDRALEI BBB - X

             In 1922, la Alba Iulia, a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei Maria ca regi ai României Mari. Tradiția românească spunea că încoronarea sa aibă loc într-o catedrală, iar mitropolitul Miron Cristea ar fi dorit ca regele sa fie “uns” cu mir.

Cu toate acestea, ceremonia de încoronare a avut loc în fața catedralei construite special pentru acest moment.

Ferdinand devenise moștenitorul tronului României la 1889, Carol I neavând copii (unicul copil al lui Carol I-ul și al Elisabetei, Principesa Maria, nu a trăit decât trei ani). Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol a fost desemnat moștenitor, însă în 1880 acesta a renunțat în favoarea fiului său, Wilhelm. In 1888, însă, Wilhelm a renunțat și el la tron, în favoarea fratelui său mai mic, Ferdinand.

Un an mai târziu, Parlamentul României l-a recunoscut ca prinț moștenitor pe Ferdinand, însă nu i-a cerut să se convertească de la catolicism la ortodoxism, ci doar ca viitorii copii sa fie botezați ortodox.

Ferdinand a devenit rege pe 12 octombrie 1914, la o zi după moartea lui Carol I. Ceremonia a avut loc la Palatul Regal din București.

Ferdinand I a prestat jurământul constituțional. Principesa Maria a fost prezentă la ceremonie, purtand un voal negru. Membrii Parlamantului, în picioare au strigat : «Traiască Regele ! Traiască Regina !» La aceasta scandare, Regina Maria și-a dezvelit fața.

Probleme de natură religioasă

Dupa război și după Unire, s-a pus problema organizării unei ceremonii în cadrul căreia regele să fie încoronat drept rege al României Mari.

Incă din vara anului 1921, mitropolitul primat al României, Miron Cristea, întocmise un tipic al încoronării regelui Ferdinand Reîntregitorul şi al reginei Maria, tipic alcătuit după tradiția țaristă, a celei austriece, dar mai ales după literatura bizantină.

Inaltul prelat ţinea foarte mult la ungerea monarhilor României, mai ales că ultimul domnitor român încoronat, după tradiție, fusese Alexandru Ioan Cuza.

Dar iniţiativa lui a fost blocată de către nunţiul papal Marmaggi. La 9 septembrie 1922, trimisul papal spunea: “Voi face totul pentru ca mitropolitul primat să nu-l încoroneze pe regele catolic, sau să-l ungă în vreun fel. Am trimis deja pe cineva la rege, pentru mediere, iar astă-seară vine domnul Brătianu la mine. Lumea se teme că voi pleca. […] Vor fi împiedicate încoronarea şi ungerea de către mitropolit”.

O incoronare prea civila

“A doua zi, în mediul catolic românesc se anunţase că la ceremonia încoronării, ungerea nu va fi săvârşită, precum şi binecuvântarea coroanei. După un Te Deum, în biserica din Alba Iulia, cei doi monarhi urmau să iasă şi în faţa incintei, să primească coroanele de la preşedinţii camerelor parlamentare. Apoi, regele îşi va aşeza singur coroana pe cap, urmând ca regina să o primească de la acesta. La 15 octombrie 1922, ceremonia s-a desfăşurat întocmai planului făcut de nunţiu. Prezent la ceremonie, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer, nota: “Încoronarea se petrecuse aşa cum fusese stabilit între guvern şi nunţiul papal, într-un loc public şi ca un act civil. Fusese civil, chiar prea civil! Încoronarea a fost o acţiune lipsită de sfinţenie, o acţiune fără nici un ideal şi la care episcopii şi preoţii [catolic, n.n.] nu au avut ce căuta!”

“La 15 octombrie 1922, ora 9.30 a sosit în gara orașului Alba Iulia trenul regal: Regale Ferdinand și regina Maria au fost insoțiți de Regina Maria a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei, Principele Mostenitor Carol și soția sa Elena, Principele Nicolae ți Principesa Ileana.

Familia Regal a fost întâmpinată pe peron de Președintele Consiliului de Miniștri, de Președintii Senatului, Adunării deputaților, de membrii guvernului, înalți demnitari, generali, ziariști și de o companie de onoare.

S-a intonat inmul regal și li s-a oferit Suveranilor pâine și sare. Cortegiul Regal s-a indreaptat spre catedrală. Tot ceremonialul încoronarii Suveranilor României Mari a fost foarte fastuos. Mantia Reginei Maria era facută după modelul celor bizantine, având brodate emblemele tuturor provinciilor care formau Romania Mare, iar coroana era facută de giuvaiergiul parizian Faliza.

O mulțime imensă s-a strâns i
în fața catedralei din Alba Iulia, construită anume pentru acest eveniment. Suveranii au asistat întâi la o slujbă religioasă celebrată de patriarhul României și de Mitropoliții provinciilor Romanești”.

Ceremonia

“Serviciul religios a fost asigurat de către Miron Cristea, Patriarhul României, care a ţinut o Liturghie solemnă şi a sfinţit coroanele regale gata pregătite. In faţa clopotniţei a fost aranjată o scenă imbrăcată in pănză roşie, şi aici, pe un larg soclu roşu, s-a intins, cateva minute mai tărziu, baldachinul incoronării intreţesut cu brocart roşu şi galben pe un fond alb.

De la ieşirea din catedrală pană la scenă au fost aşternute covoare roşii. După terminarea serviciului religios, care a durat o jumătate de oră, alaiul încoronării s-a rânduit spre baldachin, in faţă aflandu-se regele Ferdinand şi regina Maria, imbrăcaţi pentru ceremonie cu mantiile ţesute din purpură, tivite cu blană de hermină, cu fiii şi fiicele lor.

După ce şi-a aşeazat pe cap coroana de oţel, suveranul a  așezat apoi coroana de aur pe capul soţiei sale îngenunchiate. Salve de tun au anunţat imediat că primul suveran al tuturor romanilor a primit consacrarea religioasă a demnității sale.

După ce regele a dat citire proclamaţiei sale de încoronare, însoţit de regină, trecând printre emisari, parlamentari, invitaţi străini, s-a indreptat spre incăperile regale, salutand mulţimea”.
Conform datelor istorice, la festivităţile de la Alba-Iulia au luat parte reprezentanţi din 13 state ale lumii ca o confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia au fost prezenţi la ceremonia de incoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, pe lângă reginele Maria a Iugoslaviei şi Elisabeta a Greciei, principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand.

Incoronarea văzută de Regina Maria

Ferdinand şi Maria au devenit regii României Mari la data de 15 octombrie 1922. S-a întâmplat într-o zi cu vreme mohorâtă, dar luminată de bucuria oamenilor şi a împlinirii în totalitate a visului de veacuri al poporului român: România Mare.

"Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi, şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (Averescu) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o clădire, ca o mănăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită", a descris Regina Maria locul în care a primit coroana de Regină a Tuturor Românilor.

"După ce s-a terminat slujba, Nando şi cu mine, urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit afară, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei, unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri."

Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camerei, au înaintat cu coroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia Majestăţii Sale, şi generalul Popovici cu a mea” a scris Regina Maria.

Regele Ferdinand a fost cel care a citit Proclamaţia Incoronării. Aceasta conţinea dorinţele Regelui pentru Poporul Român.

"Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu: Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă Patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă întru viaţă de armonie şi dreptate socială. Vreau ca, în hotarele României-Mari, toţi fiii buni ai ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, în care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei depline înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a Statului. Vreau ca în timpul Domniei Mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, Patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului European, după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări.(...)"