CEAUȘESCU ȘI REFORMAREA SECURITĂȚII

         După declanşarea destalinizării de către Hruşciov în 1956, liderii comunişti români au trecut şi ei la schimbări. Ceauşescu a primit sarcina să reformeze Securitatea. Raportul secret al lui Nikita Hruşciov din februarie 1956, prin care „acuza" crimele lui Stalin, nu a avut efecte imediate asupra regimului de la Bucureşti.

Opoziţia altor lideri faţă de Gheorghiu-Dej a fost neînsemnată şi anihilată rapid. Comuniştii români ­s-au aliniat, în felul lor, acţiunilor de destalinizare. Iar membrii Secretariatului CC al PMR au participat la şedinţele activului de partid din ministere, pentru a transmite noua ­„linie" a regimului.

Gata cu informatorii comunişti!

În calitatea sa de secretar al Comitetului Central responsabil şi cu Internele, Nicolae Ceauşescu a participat în vara anului 1956 la şedinţa activului de partid din acest minister. La finalul întrevederii, Ceauşescu a ţinut un lung discurs, în care a urmărit să-i anunţe pe activişti ce s-a greşit până atunci şi ce era de făcut. Mişcarea lui Ceauşescu se lega de transformările din societatea sovietică. După îndepărtarea lui Beria, partidul a început o adevărată luptă pentru recuperarea puterii pe care o acumulaseră serviciile secrete. Se spune că însuşi Stalin susţinea că Internele erau stat în stat şi nu putea controla ministerul.

În discursul său, Nicolae Ceauşescu s-a referit la activitatea „organelor". Astfel, l-a criticat discret pe Alexandru Drăghici, şef al Securităţii şi rival al său în Biroul Politic. Ceauşescu a spus că nu nega munca aparatului de Securitate în „lupta contra elementelor contrarevoluţionare", însă a observat că „spiritul de partid" nu se regăsea în funcţionarea acestei structuri. Deci Securitatea nu asculta de partid, realitate gravă din punct de vedere al ideologiei.

Ceauşescu era nemulţumit mai ales de colaborarea Securităţii cu „organele de partid" la nivel local, unde ofiţerii de la Interne refuzau să se furnizeze informaţii activiştilor, motivând secretul de serviciu. El a sugerat că astfel de practici erau folosite înainte de „reformarea" partidului din 1952, când Teohari Georgescu a fost înlăturat din fruntea Ministerului de Interne. Adică, în România, încă înainte de moartea lui Stalin se făcuse destalinizarea! Secretarul CC era nemulţumit mai ales de practica Securităţii de a recruta informatori din rândul membrilor de partid, fără a avea în prealabil acordul comitetelor regionale sau al raioanelor de partid. Considera că această practică trebuia lichidată.

După venirea la putere, Ceaușescu a dispus ferm ca Securitatea să nu recruteze informatori dintre membrii Partidului. Trebuia ca aceștia să dea dovadă de o conduită morală superioară. Aceasta nu a însemnat că mulți dintre ei nu au informat Securitatea, având delațoinea în sânge.

Securitatea, organ politic al Partidului

O altă problemă pe care a ridicat-o Nicolae Ceauşescu în şedinţa cu activul de partid din MAI a fost relaţia de subordonare dintre Securitate şi PMR. În ultima vreme, Internele păreau că acţionau pe cont propriu, practic ce punea probleme legate de controlul pe care-l exercita Partidul Comunist asupra ţării. Ceauşescu a ţinut să puncteze în cuvântare cine avea întâietate: „Lupta împotriva duşmanilor nu o duce numai Securitatea şi Miliţia, lupta împotriva duşmanilor o duce partidul şi lupta pentru cucerirea puterii a dus-o partidul care a organizat clasa muncitoare, ţărănimea muncitoare, poporul, i-a unit şi i-a dus la victoria împotriva burgheziei şi moşierimii.

Lupta împotriva claselor exploatatoare a dus-o partidul şi pe linie ideologică, economică şi pe linie represivă a dus-o Securitatea, care ­este un organ politic al partidului şi guvernului pentru aplicarea liniei politice a partidului şi guvernului. În condiţiile actuale în care ne desfăşurăm munca noastră să punem mai mult sau mai puţin accent depinde de etapa în care ne aflăm - conducător este partidul. Lupta împotriva exploatatorilor şi duşmanilor nu o duce Securitatea".

O nouă epocă în istoria Securităţii

După ce a clarificat care era statutul Securităţii în raport cu partidul, în noul stil sovietic, Nicolae Ceauşescu şi-a continuat critica la adresa organelor represive, în maniera „raportului secret" al lui Hruşciov. A obiectat împotriva arestărilor în masă fără justificare, dar şi a folosirii violenţelor fizice în anchete. Securitatea trebuia să acţioneze numai împotriva celor care pregăteau concret acţiuni contra regimului, şi nu să aresteze orice cetăţean asupra căruia existau bănuieli. „Faptul că el (cetăţeanul) a fost capitalist nu este deloc un motiv ca să-l aresteze Securitatea", puncta Ceauşescu. „Doar noi avem şi oameni de ştiinţă care au fost moşieri şi capitalişti, noi îi plătim cu bani grei şi căutăm să-i influenţăm şi în măsura în care ei lucrează loial le dăm chiar şi premii de stat", argumenta Ceauşescu.

 „Sarcina cea mai importantă a Direcţiei de Cadre şi a organelor sale este aceea de a studia cu toată scrupulozitatea însuşirile politice şi profesionale ale lucrătorilor, de a crea rezerva necesară de cadre, în scopul promovării în funcţiile de conducere a lucrătorilor celor mai devotaţi cauzei partidului, care dau dovadă de iniţiativă creatoare şi posedă o temeinică experienţă în muncă. Direcţia de Cadre trebuie să desfăşoare o activitate neobosită pentru creşterea politică şi profesională a lucrătorilor, să lupte cu hotărâre împotriva lipsei de răspundere în muncă, împotriva pălăvrăgelii, indisciplinei şi diferitelor abateri de la morală".

Ceauşescu, responsabil cu înarmarea grănicerilor

În calitate de secretar al Comitetului Central responsabil cu activitatea Ministerului de Interne, Nicolae Ceauşescu răspundea şi de buna funcţionare a trupelor de grăniceri. La biroul său ajungeau adesea şi rapoarte strict secrete despre înarmarea soldaţilor care apărau frontiera. Situaţia era de-a dreptul îngrijorătoare în unele puncte de graniţă, armamentul din dotare fiind uzat sau muniţia învechită. Spre exemplu, în luna octombrie 1957, la brigada de grăniceri de la Turnu Măgurele, jumătate din armament era inutilizabil din cauza faptului că nu era calibrat sau, mai grav, era ruginit. Militarii nu puteau efectua exerciţii de tragere, comandanţii lor fiind nevoiţi să împrumute armament de la Ministerul Forţelor Armate.

Situaţia nu era roză nici la trupele de Securitate, care în unele zone nu puteau folosi autoturismele din dotare din cauza diverselor lipsuri. Fie nu erau reparate, fie o parte din piese zăceau în depozitele din Bucureşti, fără ca nimeni să se îngrijească de aprovizionare.

Comisia Controlului de Stat, care a efectuat verificarea, îi solicita lui Nicolae Ceauşescu să intervină la responsabilii Ministerului de Interne întrucât paza frontierelor şi operaţiunile Securităţii erau puse în primejdie.
Historia.ro+adăugiri