ROMA - TEMPLUL LUI APOLLO DE PE PALATIN XXXX 1

        

Ansamblul constructiv de pe Palatin, recompus de Augustus, este reprezentativ pentru modul său de remodelare, puțin câte puțin, a mitologiei și de a alătura unii zei străini cauzei sale.

La începuturi exista o casă particulară, simplă și săracă, deosebit plasată pe acea latură a colinei Palatin care domină Circus Maximus. Un fulger a lovit într-o zi alături de acea casă și locul a fost declarat proprietate publică.

In anul 36 e.A, după bătălia de la Naulochus, contra lui Sextus Pompeius, Octavius a decis să dedice, pe Palatin, un templu dedicat lui Apollo. L-a amplasat chiar pe locul lovit de fulgerul zeilor. Dar cum bătălia de la Actium s-a dat în largul unui promontoriu dominat de un templu dedicat lui Apollo, Apollo Actius zeul a devenit protectorul său personal în războaiele pe care urma să le ducă. Acestei divinități i-a dedicat templul ce urma a dăinui chiar lângă locuința sa, pe colina Palatin.

Templul a fost inaugurat și dedicat la 9 octombrie anul 28 e.A. A fost construit în marmură albă de Luna. Carul soarelui îi domina acoperișul, iar porțile erau placate cu fildeș.

Iată cun a descris Propercius porticul care înconjura templul: “Tu mă întrebi de ce aștept? Este faptul că divinul Augustus a deschis magnificul portic al lui Apollo. El este susținut din toate părțile de coloane de marmură de o frumusețe admirabilă, având între ele statui ale fetelor lui Danaos. Acolo am văzut un zeu de marmură, mai frumos decât Apollo însuși, acompaniindu-și cântece la liră și în jurul altarului patru juninci, opere minunate ale lui Myron, cărora le-a dat viață. In mijlocul porticului se ridică în marmură, templul lui Apollo din Delos, locul unde a văzut lumina zilei. Se admiră în partea de sus un car al Soarelui din aur și o dublă poartă acoperită cu fildeș nobil de la elefanți din Africa, care reprezenta de o parte Gali care urcau pe  vârfurile Parnasului și pe alta moartea crudă a nefericitei Niobe. In fine, Apollo, îmbrăcat cu o robă lungă, făcea să  răsune cântele sale între sora și mama sa ” (Propercius, Elegii, II, 31).

Casa Liviei și templul făceau parte dintr-un complex de culoare, rampe și scări. De altfel, templului îi erau alăturate porticul Danaidelor și două biblioteci, una latină și una greacă, completând un ansamblu care a devenit rapid unul din locurile cele mai frecventate din Roma.

Dar Ovidius a folosit cuvinte rele în Fastele lui Apollo de pe Palatin, “Phoebe domestice”. El a scris: “Divinitățile protectoare ale prințului își pierd independența și statutul tradițional, relevând că ele nu sunt decât simple creații ale voinței sale suverane”.

Cu toate acestea, în anul 27 e.A, anumite semne politice au făcut să se creadă că Octavius va reda Republica poporului roman. Poarta casei sale a fost încadrată cu lauri și cu o coroană de frunze de stejar. Casa a devenit și casa Principelui, a lui Augustus. Casa era modestă, dar aflată în apropierea unui loc unde locuia un zeu. Se aflau alături un zeu și un om care nu era muritor ca și alții.

In anul 17 e.A, în fața templului lui Apollo Palatinul s-a cântat Carmen saeculare, de Horațiu, pe timpul festivităților Jocurilor seculare. Apollo a reprezentat reîntoarcerea la Epoca de Aur.

In ultima etapă, când a devenit Pontifex Maximus, la 6 martie anul 12 e.A, Augustus a luat în mâini, official, toată religia romană. In această situație, două dintre deciziile sale interesează complexul său de pe Palatin.

Suetonius susține că acea ocazie a permis împăratului să prelucreze vechile cărți de profeții, printre care și cărțile sibiline. Foarte multe texte au fost distruse, cele care au avut acordul său au fost mutate de la Capitoliu la Palatin, în soclul statuii lui Apollo, devenit zeul zeilor, Jupiter Optimus Maximus fiind deposedat de un zeu mai favorabil pretențiilor lui Augustus.

Pontimex Maximus trebuia să locuiască la Regia, un spațiu public din apropierea templului zeiței Vesta, în Forum Romanorum. Augustus a declarat publică propria casă de pe Palatin. Astfel a putut să transfere, la 28 aprilie anul 12 e.A, printr-un Senatus Consult, un altar și o statuie a zeiței Vesta. Probabil că palladium, relicva cea mai venerată a Romei, care era apărată în templul Vesta din Forum, a luat acelaș drum. In acest fel Penații Troiei au fost transferați unui particular.

Ovidiu a ironizat cu jumătate de gură în Faste, confuzia totală între cultul public și cel privat și ca neprincipială localizarea unei zeițe virgine în casa unui bărbat, In viitor pe Palatin urma să coabiteze o nouă Triadă, cea formată din Apollo, Vesta și…Augustus. Vechile zeități au fost perfect deturnate de la prima lor vocație, și frumos și bine recuperate.