marți, 26 martie 2013

ROMA - ALTARUL LUI CONSUS XXXX


               Altarul lui Consus (Ara Consi) este legat prin tradiție de celebrarea jocurilor în onoarea divinității arhaice Consus (asimilat cu Neptun) în cursul cărora, pe timpul epocii lui Romulus, a avut loc răpirea sabinelor. Cultul era, deci, foarte vechi și se adresa unei vechi divinități italice.
Altarul era subteran, situat în sec.al 3-lea e.A.în apropiere de bornele murciene”, adică la sud de Circus Maximus, în valea Murcia, între colinele Palatin și Aventin. El marca în această parte limita primului pomerium. Pomerium era limita sacră care separa orașul de teritoriul său (ager), formând o limită juridică și religioasă, limită a autorității tribunilor plebei și puterii militare (imperium militiae) și limită care nu trebuia depășită de armată. Pomerium s-a extins de mai multe ori pe parcursul istoriei Romei.
Acest altar arhaic era subteran și acoperit, cu excepția timpului în care se celebrau sărbătorile Consualia, celebrate la 21 august și 15 septembrie în fiecare an, în onoarea lui Consus.
Sărbătoarea se desfășura în Circus Maximus. Pe acea perioadă se dezgropa altarul ținut acoperit , se făceau libațiuni și se organizau curse de cai și de care. Pe timpul acelor jocuri festive caii și catârii nu trebuiau puși muncă și erau decorați cu flori. Cu timpul această sărbătoare s-a stins.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu