luni, 25 martie 2013

ROMA - AMFITEATRUL LUI NERO XXXX


                 Amfiteatrul lui Nero (Amphitheatrum Neronis) a fost construit de către împăratul Nero între anii 57-64 e.N. Amplasamentul său a avut legătură cu amfiteatrul neterminat al lui Caligula, situat tot în proximitatea edificiului Septa  de pe Câmpul lui Marte. A fost respinsă ipoteza ridicării sale în locul amfiteatrului lui Statilius Taurus, distrus de incendiul din anul 64 e.N, dar nu este imposibilă.
Nero a organizat aici lupte de gladiatori, dar nu a lăsat să fie ucis nimeni, nici criminalii. In schimb a organizat lupte între 400 de senatori și 600 de cavaleri (rang social). Amfiteatrul era construit în întregime din lemn și de aceea era foarte efemer. A fost distrus, cu siguranță de un incendiu, cel mai probabil de cel din anul 80 e.N, sub împăratul Titus.
Plinius cel Bătrân a citat de două ori acest amfiteatru în opera sa Istoria naturală. Unul din comrntarii se referea și la un arbore gigantic adus pe Câmpul lui Marte sub formă de bârnă, iar celălalt comentariu se referea la pânzele ce se croiseră pentru anfitearul lui Nero, pânze azurii, ornate cu stele, pânze care se întindeau cu cordaje.

Se crede că cel mai mare arbore care a existat vreodată este cel pe care l-a văzut Roma, și pe care împăratul Tiberius l-a expus ca obiect de curiozitate pe podul naumahiei, despre care s-a vorbit. Acest arbore a fost adus împreună cu alți arbori. El a  fost păstrat până la construcția amfiteatrului lui Nero. Erta o bârnă de o sută douăzeci de picioare cu grosimea uniformă de două picioare. Dacă se calculează cât a avut arborele până la vârf, se  ajunge la o evaluare de necrezut.” (Cartea XVI,76)

“Foarte recent pânze de culoarea cerului, ornate cu stele, au fost întinse cu ajutorul cordajelor în amfiteatrul împăratului Nero” (Cartea XIX,6)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu