vineri, 29 martie 2013

ROMA - BASILICA LUI JUNIUS BASSUS XXXX


   Basilica lui Junius Bassus (Basilica Junii Bassi) este basilica construită de Junius Annius Bassus. Junius Bassus (317 – 359 e.N) a fost un politician roman care a câștigat titlurile ilustre de Vir clarissimus (un titlu senatorial care indică starea),  Vicarius (deputat urban al Prefectului) și Prefect al Romei (Praefectus Urbi). S-a aflat în cele mai înalte cercuri ale aristrocrației.


A murit în anul 359 e.N, la numai 42 de ani dar de la el au pervenit până la noi somptuoase decoruri opus sectile (perete realizat, sau decorat, din bucăți și plăcuțe, pietre colorate, plăcuțe de sticlă, decupate și asamblate într-un mod din care să rezulte un desen adesea figurativ) în basilica pe care a construit-o. Acest mod de construcție decorativă s-a extins în ultimile secole ale Imperiului Roman și apoi spre Renașterea medievală. La Ostia s-au descoperit lucrări opus sectile de mare valoare.
Basilica lui Junius Bassus a fost situată pe colina Esquilin, pe movila Cispius. Această movilă a format împreună cu cea numită Oppius, platoul Esquilin chiar lângă Zidul servian, la interior.
Locul ocupat de basilică se afla la răsărit de actuala basilică creștină Santa Maria Maggiore, Via Napoleon al III-lea nr. 3, loc ocupat acum de un seminar.
Basilica civilă (nu religioasă) din sec. al 4-lea era un edificiu cu absidă. Era prevăzută și cu un atrium, ale cărui laturi necurbate erau în totalitate acoperite în opus sectile.
Edificiul civil a fost transformat, în sec.al 5-lea e.N, de papa Simplicius (468-483 e.N) într-o biserică creștină, cu numele de Sant’Andrea Cantabarbara.
Vestigiile au fost scoase la lumină în anul 1930, în același timp cu elemente ale unei case anterioare, din epoca lui Augustus.


Elementele de décor în opus sectile sunt păstrate la muzeul Conservatorilor și la palatul Massimo alle Terme.
La moarte, Junius Bassus a fost depus într-un sarcofag intens sculptat pe toate laturile. Subiectele sculptate sunt dovada că el s-a creștinat în preajma morții sau chiar pe patul de moarte, ele combinând elemente creștine și păgâne. Ornamentele arată interacțiunea dintre iconografia creștină biblică și iconografia păgână tradițională.


                                          
Sarcofagul a fost depus în vechea basilică Sf. Petru (construită pe timpul lui Constantin cel Mare) și a fost regăsit în anul 1597. El constituie un artefact de mare valoare al muzeului de la Vatican. Bassus a servit sub Constantius al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu