ROMÂNIA ȘI DINASTIA ÎN DECENIUL AL 4-LEA DIN SEC. 20

                   La mai puțin de o săptămînă după asasinarea în gara Sinaia a lui I.Gh.Duca, la 3 ianuarie 1934, regele Carol al II-lea l-a chemat să formeze guvernul pe Gheorghe Tătărescu, un politician din eşalonul secund al PNL, care se ilustrase ca secretar de stat la ministerul de interne în timpulul guvernului Brătianu. Făcea parte dintre tinerii liberali, un tehnocrat. Desemnarea sa confirma tactica lui Carol al II-lea de a numi în funcţii importante fideli şi de a slabi prin asta partidele. Liderii liberali consacraţi au fost ignorati cu acest prilej. O criză a izbucnit în partid. Intre tinerii reprezentați chiar de Tătărescu şi garda veche , reprezentată de şeful partidului, Dinu Brătianu, a apărut un conflict. Şi la PNŢ au apărut asemenea crize. Ca exemplu, Alexandru Vaida Voevod, fost prim-ministru în cîteva guverne, şi-a creat propriul său partid. Regele nu era niciodată străin de asemenea evenimente, ci le încuraja, conform dictonului: dezbină şi stăpîneşte (divide et impera).

Gheoghe Tătărescu

Tătărescu a reuşit să se menţină la putere un mandat întreg, pînă în toamna anului 1937.

Anii ‘30 în Europa au marcat expansiunea Germaniei. Spiritul ei revanşard-revizionist s-a impus. Anglia şi Franţa, învingătoare în primul război mondial, au adoptat politici defensive. Franţa trăia epoca Frontului Popular, refuzând să vadă primejdia apărută odată cu ascensiunea la putere a lui Hitler. Puţini credeau că Berlinul va îndrăzni să încalce tratatele semnate, presupunînd greşit că înfrîngerea şi capitularea din 1918 au fost o lecţie suficient de descurajantă pentru a nu declanşa un nou conflict militar.
Anglia credea că este apărată de Canalul Mînecii. Guvernată de conservatorii lui Chamberlain, stătea în expectativa ei traditională vizavi de bătrînul continent. La Paris și Londra se credea că atitudinea conciliatoare va salva pacea şi tratatul de la Versailles…
Din păcate, lipsa lor de reacție l-a facut pe Hitler şi mai agresiv. El a reluat înarmarea Germaniei şi a încălcat pe rând toate prevederile tratatului de pace, apoi toate graniţele statelor vecine. Logica violentă a confruntării a pus stăpînire pe Europa. Austria și Cehoslovacia au fost primele victime. Din păcate, în afara unor proteste diplomatice, nu s-a produs nici o reacţie concretă a marilor puteri.

Carol al II-lea

Hitler s-a simţit încurajat și convins că nu va primi nici o ripostă. Democraţiile păreau slabe, lipsite de voinţa de a se impune.

România, cu fiecare agresiune ordonată de Hitler era tot mai ameninţată. Prinsă într-un angrenaj european fatal, căuta cu disperare să se salveze.

In familia regelui Carol al II-lea era de multă tensiune. Elisabeta se măritase, în 1922, cu George al Greciei. Cei doi au trăit la Bucureşti o vreme, apoi în Anglia. Menajul lor nu a mers. După divorț Elisabeta a venit să trăiască în România, în preajma mamei ei, regina Maria, la Sinaia şi la Balcic. Tot în anii 30 şi-a construit un palat pe şoseaua Kiseleff, unde apoi s-e stabilit.

Prințul Nicolae

Mai bine a mers căsătoria Mariei (alintata Mignon), cu regele Iugoslaviei, Alexandru I-ul. Cuplul a avut trei băieţi, Petru, Tomislav, Andrei. Unul dintre ei, Petru, s-a suit la rîndul lui pe tron după asasinarea tatălui sau la Marsilia, în 1934. Reginei Maria i-a plăcut să se afle în preajma acestei perechi liniştite şi fericite. Ultima fiică a reginei Maria, Ileana era şi favorita ei. S-a căsătorit, în iulie 1931, cu arhiducele Anton de Habsburg, la Sinaia. S-a stabilit în Germania, la Munchen. Un an mai tirziu li s-a născut un fiu, Ştefan. Au avut şase copii.

Regina Maria și Maria Mignon

In noiembrie 1932, fratele regelui, prinţul Nicolae, s-a căsătorit în secret cu Ioana Doletti-Săveanu. La fel făcuse Carol al II-lea, în 1918, cînd dezertase de pe front şi fugise la Odessa să se căsătorească cu Zizi Lambrino, căsătorie anulată ulterior de regele Ferdinand.

Regele a Carol al II-lea a reactionat ferm la căsătoria fratelui său. Dar deşi Carol i-a cerut insistent, Nicolae a refuzat să divorteze. A trebuit să  plece în occident, unde şi-a luat, tot in secret, să nu afle Carol, soţia cu el.

Elisabeta, fiica reginei Maria

In  aprilie 1933, prinţul Nicolae s-a întors la Bucuresti fără să aibă consimțământul lui Carol. Cei doi frați s-au certat. Printul Nicolae a fost silit sa plece din nou şi s-a stabilit în Franţa.

In 1935, cei doi s-au împăcat aparent. Carol a acceptat căsătoria morganatică a fratelui său şi prinţul Nicolae a revenit la Bucuresti. Au ajuns repede la conflict din cauza simpatiilor și sprijinului acordat de prinţul Nicolae legionarilor. Cum regele se găsea în război declarat cu legionarii, reacţia sa nu a întîrziat.

In aprilie 1937, printul Nicolae a fost şters din registrele Casei de Hohenzollern-Sigmaringen şi obligat să se stabilească în occident, unde a  purtat numele de Nicolae Brana.

Prințul Nicolae și Ioana Doletti

Nici relaţiile dintre regina mamă, Maria, şi fiu nu au fost mai bune. Ajuns pe tron, Carolal II-lea a îndepărtat-o complet pe regina Maria de politică. A vrut să guverneze singur, fără sfaturile şi amestecul mamei sale.

Ca urmare i-a interzis să mai întâlnească cu oameni politici. Aceştia, aflînd dorinţa regelui, au evitat-o. Singură, izolată, spionată de fiul ei, cu bugetul redus la minim, Maria s-a retras pentru perioade lungi în palatul de la Balcic, pe ţărmul Mării Negre.

Palatul de la Balcic

Presa internaţională a urmărit scandalurile din familia monarhică de la Bucuresti, deoarece familia furniza destule subiecte pentru prima pagină. Certurile, idilele amoroase, declaraţiile contradictorii au fost reflectate pe larg. Era o familie cu multe personalităţi  accentuate, începînd cu regina Maria şi terminînd cu Carol al II-lea. Membrii familiei arătau mult interes pentru publicitate. Erau nişte vedete ale presei, făceau adesea cronica mondenă a ziarelor. Intr-un fel, anticipau ce se va întîmpla mai tîrziu, în anii 70-80, cu familiile de sînge albastru europene, care au ieşit din discreţia cerută de tradiţie pentru a duce o viaţă agitată, sub lumina reflectoarelor mass-media.

Frămîntările lui Carol al II-lea au ţinut mai ales de jocul politicii europene, care era tot mai strînsă, şi mai nesigură pentru România. A stat ferm alături de Franţa şi Anglia, şi nu vedea cu ochi buni ce se întîmpla în Germania. A notat în insemnările sale : “Totul se joacă între Germania, Rusia şi Societatea Naţiunilor”.
Dar Societatea Naţiunilor şi-a pierdut influenţa. Pe continent jocul periculos a rămas dominat de cele doi dictatori, Hitler şi Stalin.
In România, comuniştii practic nu existau. Dar la extrema dreaptă, lucrurile au luat o întorsătură tot mai ameninţătoare. Sustinuţi de Berlin legionarii cîştigau teren. Carol a încercat întâi să îi aducă sub controlul său. Apoi, cînd ruptura s-a produs, a luat măsuri ca mişcarea să fie interzisă. Mai multe procese le-au fost intentate, dar justitia i-a lăsat să scape cu pedepse uşoare, sau cu achitări. Spectacolul le-a adus legionarilor destule simpatii., în postura de victime ale regimului.

Caseta cu inima Reginei Maria,

depusă după război în capela de la Bran

Ei au devenit cel mai mare pericol pentru Carol. Atacul începea cu tema amantei sale de origine evreiască, Elena Lupescu, continua cu acuzaţia de corupţie adusă camarilei, şi se termina cu tronul şi viaţa regelui.

In 1937, liberalii lui Gheorghe Tătărescu guvernau de 4 ani. PNŢ se afla de tot atîţia ani în opoziţie. A treia forţă politică era Garda de fier, stipendiată de Germania şi Italia.

A.C.Cuza

Alegerile organizate la sfirşitul anului 1937 au avut un rezultat nedecis. Nici PNŢ, nici PNL nu au obţinut cele 40 de procente necesare pentru a forma guvernul. Sistemul electoral romanesc acorda o primă de 10% partidului care obţinea mai mult de 40%. Carol, care subminase atît PNL-ul cît şi PNŢ-ul, credea că a sosit momentul să instituie dictatura sa personală, după un model tot mai răspîndit în Europa, unde democraţiile cădeau una după alta.
A chemat întîi la guvernare pe Octavian Goga şi A.C. Cuza, care obtinuseră în alegerile din decembrie numai 9%. Acest guvern a rezistat doar 44 de zile. Suficiente pentru a lua măsuri antidemocratice şi antisemite. Ion Antonescu a devenit pentru prima dată ministru.

Octavian Goga

In februarie, Carol al II-lea a renunţat la orice faţadă parlamentară a regimului său şi a instituit dictatura regală. Constituţia din 1923 a fost abrogată. L-a numit prim-ministru pe patriarhul Miron Cristea. A desfiinţat partidele şi a înfiinţat unul singur, Frontul Renaşterii Naţionale. Garda de fier a fost desfiinţată, iar capii legionarilor au fost arestati. Judecati pentru trădare, au primit pedepse de cîte zece ani de închisoare.
Pe plan extern, nori negri s-au adunat deasupra Europei. Hitler a invadat Austria în martie 1938, şi a fost primit de populaţie cu entuziasm la Viena. Reacția marilor puteri democratice, Anglia si Franta, a fost inexistentă. In ţară legionarii au devenit tot mai agresivi.

Regina Maria de mai multă vreme trăia  retrasă la Balcic pe malul Mării negre. Rar mai apărea la diferite ceremonii. Relaţiile dintre mamă şi fiu au rămas puțin cordiale. In primăvara anului 1938 Maria s-a îmbolnăvit. La începutul verii s-a internat în Germania, la o clinică din Dresda. Era prea tîrziu, boala intrase într-o fază ireversibilă

Regina Maria

La începutul lunii iulie, Carol s-a întîlnit cu doctorii apropiaţi casei regale, Mamulea şi Hortolomei. Boala reginei Maria era incurabilă. Cancer la ficat. O scrisoare a reginei Maria trimisă de la Dresda l-a înştiinţat pe Carol că vrea să revină în ţară. Nu voia să moară printre străini.

In trenul de întoarcere a avut o hemoragie violentă. In gara Sinaia, o așteapta regele Carol, însoţit de fiul lui, nepotul Mariei, Mihai. A fost dusă la Pelişor, unde Mariei îi placea să stea şi unde îşi trăise viaţa alături de Ferdinand. Chiar în noaptea de după sosire, a avut o nouă hemoragie.

A doua zi, 18 iulie, regina Maria a apucat să o mai vadă pe Elisabeta. A  fost împărtăşită de patriarh. Au  mai fost de faţă ministrul de interne şi cel de justiţie, chemaţi de la Bucureşti.

La 5,38 după amiază regina s-a stins. Avea 62 de ani. Dorinţa ei a fost  să fie înmormîntată la Curtea de Argeş, lîngă regele Ferdinand. Trupul ei a fost expus la Peleş, unde lumea a venit s-o vadă pentru ultima dată. Regina, la dorinta ei, nu a fost îmbrăcată în negru, ci cu o roche simplă de culoare albă. Asta a fost marţi. Miercuri au început să vină oaspeţii din străinătate ca să îi aducă ultimul omagiu. Printre ei şi prinţul Nicolae. Au venit mulţi membri ai familiilor regale din Europa, ai familiilor nobiliare, diplomaţi de rang inalt, politicieni, miniştri.

Pe 21 iulie, dimineaţa, sicriul, pe un afet de tun. a fost dus la gara Sinaia. Era urmat de cortegiul funerar unde se găseau regele Carol al II-lea, Mihai, a Elisabeta, Ileana, Nicolae, oaspeţii străini și mulţi oameni simpli veniţi s-o conducă pe ultimul drum.

La Bucureşti, membrii guvernului, generali, parlamentari, au aşteptat la gara Cotroceni. Sicriul a fost aşezat în sala mare a tronului. O mulţime de oameni s-a scurs îndurerată prin faţa catafalcului. A fost iubită. Lumea toată  era în lacrimi. Mulţi au admirat-o pentru curajul ei din primul război mondial, cînd străbătea spitalele şi îngrijea răniţii. De numele reginei Maria se lega cauza Romaniei Mari şi ataşamentul ţării pentru Aliaţi. Deşi trecuseră de atunci 20 de ani, poporul nu a uitat. A fost o mare, o mare regină.

O dorinţă testamentară a ei prevedea să i se scoată inima din piept şi să fie depusă la Balcic pe ţărmul mării. Slujba religioasă a avut loc în sala tronului, duminică dimineaţa. Pe un afet de tun, sicriul a fost purtat prin oraş pînă la gară. Trotuarele pline lume, steagurile în bernă. La gara Mogoşoaia a luat drumul spre Curtea de Arges, unde a ajuns la amiază.

In faţa mănăstirii s-a ţinut ultima slujbă. Apoi sicriul a fost coborît în criptă aşa cum i-a fost dorinţa, lîngă Ferdinand. Era duminică 24 iulie 1938. Se stingea o întreagă epocă…