SULEYMAN MAGNIFICUL - PASIUNE DE BIJUTIER XXXX

Sultanii otomani, ca și alte capete încoronate, se ocupau atent de educația copiilor, influențați fiind de lumea bizantină cucerită, dar și de lumea califatelor arabe, a Persiei și a țărilor europene din Apus. In ceea ce îl privește pe Suleyman Magnificul, pe când era prinț a fost trimis de tatăl său, Selim I-ul (1512-1520) să învețe o meserie, folositoare în viață. Arta mânuirii armelor, se vafla pe primul loc, dar era o meserie pentru vreme de război Selim I Viteazul (Yavuz) și-a trimis fiul să deprindă o profesie și pentru timpuri de pace. Și-așa a ajuns la Trabzon (fostul Trapezunt), cel mai mare centru de giuvaergie din Imperiu, unde-a ucenicit la un bijutier. După un timp de inițiere meșterul care l-a l-instruit a venit el la palat, cu toate sculele și cu calfele lui. Suleyman a fost atât de atent la lecțiile pe care le-a primit și atât de atras încât se zice că și-a întrecut cu mult maestrul.

Se presupune că Selim I-ul avea și el o pasiune pentru arta fină a bijuteritului. Selim I care a extins enorm imperiul spre răsărit, spre Arabia și Egipt și a dus o viață de războaie  nu doar că lucra niște bijuterii superbe (unele dintre ele – ca și dintre cele făurite de Suleyman – pot fi admirate în muzeele Istanbulului, unde se precizează clar că au fost create de el), dar era și protectorul oficial al breslei bijutierilor, cunoascută sub numele de Ehl-i  Hiref.

Metalele prețioase, precum aurul și argintul, intraseră în palatul sultanilor otomani încă din veacul al XV-lea, o dată cu așezarea capitalei în Constantinopolul abia cucerit. Aurul și gemele prețioase erau semn al puterii, al unei puteri ce nu se cădea a fi contestată de nimeni.

 Aurarii din vremea lui Suleyman Magnificul își afirmau din ce în ce mai mult meseria, atât în capitală, cât și în mari orașe, dând naștere la o emulație pe întinsul imperiului

Suleyman, care a domnit 46 de ani, între 1520 și 1566, aproape de 6 ori mai mult decât tatăl său, a deprins arta orfevăriei de la meșteri din Trabzon șin din capitală. O dată ajuns în capitală, o dată urcat pe tron, a luat sub protecția sa pe bijutieri. Mai mult decât atât, vreme de aproape o jumătate de secol, el avea să fie cel care dădea tonul modei podoabelor, nu doar printre femeile lui (mama, surorile, favoritele, între care una, Hurrem/- Roxelanna avea să-i devină nevastă cu acte-n regulă), ci în tot imperiul. Modelele create de el îi inspirau pe ceilalți meșteri membri ai breslei. Se pare că mareke sultn era foarte dotat și cu gust artistic de mare migală în alegerea formelor, a culorilor și a materialelor îmbinate.

Aurarilor li se spunea „zergeran” sau „zernișani”, iar celor care foloseau pietre prețioase (în monturi de aur sau argint) li se zicea „hakkakan”. Cel mai cunoscut dintre meșterii bijutieri din epoca lui Suleyman Magnificul a fost Mehmet Usta. Din păcate, în vremea aceea, bijutierii nu-și însemnau creațiile, așa că nu se pot identifica prea multe nume și cui anume a aparținut un model sau altul.

O explicație a dezvoltării artei bijuteriilor ar fi cucerirea de vaste teritorii euro-asiatice și îmbogățirea otomanilor prin jafuri.Venea atât de mult metal prețios din noile provincii, încât Istanbulul nu putea să rămână singurul centru de prelucrare din Imperiu. La Damasc, la Alep, la Diyarbakîr breasla bijutierilor s-a dezvoltat până-ntr-atât încât s-au deschis adevărate școli. Centrele vechi și centrele noi ale giuvaergiilor și-au dau mâna: Trabzon, Diyarbakîr, Erzincan, Kayseri, Erzurum, Sivas, Van și Gumuşhane. Un alt fapt interesant este acela că bijutierii,cei mai mulți dintre ei, nu erau turci, ci se ridicau dintre celelalte neamuri care locuiau în aceste teritorii: armenii, grecii, iranienii, arabii, slavii și evreii, cre aveau să devină majoritari între aurari și argintari.

Și pentru că tot mai mulți voiau să poarte podoabe, către sfârșitul vieții lui Suleyman au apărut și faslificatorii. Ei lucrau diferite obiecte din cupru, bronz sau fier, pe care le poleiau cu „tombac”, aur fals, obținut din 8 părți aur și o parte mercur. Acesta dădea bijuteriilor aspectul aurului. Insă pe lângă faptul că erau false, ele erau și toxice, din pricina mercurului. Ca un fel de răzbunare divină, tombacul îi ataca întâi de toate pe cei care lucrau cu el.

Modelul preferat al sultanului era Hayati. In trezoreria Palatului Topkapî se păstrează o mulțime de bijuterii care au aparținut casei imperiale otomane, unele dintre ele lucrate chiar de cei doi sultani, Suleyman Magnificul și tatăl lui, Selim I. Viteazul. Setul de bijuterii creat de Selim I pentru Sultana Ayșe, mama tătăroaică a lui Suleyman, poate fi admirat într-o vitrină a Palatului Topkapî. La fel alte câteva zeci de piese semnate de cei doi și dăruite femeilor din harem, slugilor devotate ori purtate chiar de ei.

Ele sunt dovada unei lumi elegante și a unei epoci în care giuvaergia și-a câștigat locul binemeritat pe podiumul artelor. Alături de obiecte de podoabă și obiecte decorative, s-au remarcat ca bijuterii și mânerele iataganelor sau unele componente ale armurilor. Cele mai interesante piese sunt însă cele care au fost descoperite în camera în care era păstrată mantia Profetului Mohamed, la Topkapî, între care cheile din Kaaba, sabia Profetului și o mulțime de casete cu relicve sfinte, toate obiecte din metal cu decorații superbe, despre care se spune că l-ar fi inspirat pe Suleyman atunci când gândea propriile podoabe.

Cele mai importante teme ale bijuteriilor lui Suleyman Magnificul au rămâs cele vegetale, flori, precum lalelele, garoafele și crinii, trandafirii și zambilele și apoi modelele zoomorfe, leul și păunul aflându-se în centrul de interes și arabescurile. Un cercetător cu ochi atent va descoperi ușor moștenirile arabe, iraniene și selgiucide, dar și elementele noi, care definesc timpul de glorie al neamului otoman. Unul dintre motivele preferate de sultanul Suleyman era „hayati”, un „arabesque” care constă în ramuri și frunze stilizate care se întrepătrund pe întreaga suprafață a desenului, cu mici rozete florale care par să se ițească din această încrengătură. Cuvântul provine din arabă și înseamnă „viață”. 

MAREȘALUL ION ANTONESCU - RĂSPUNS LA SCRISOAREA ȘEFULUI EVREILOR

Domnule Filderman

In două petiţii succesive îmi scrieţi „de tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sînteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România, care sînt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decît aceea de a fi evrei“.

Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi, la timp, pe a mea , care era aceea a unui neam întreg.
Vă gîndiţi, v-aţi gîndit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, cînd zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sînge, cu foarte mult sînge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?

Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plîngeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atît mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi cînd au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bîte. Avem dovezi.

Aceiaşi ticăloşi au întîmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mînă prietenească acestor fiare ingrate.
Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorîţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgîndu-se temporar şi-au lăsat cîţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Cînd au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?
Te îngrozeşti? Te înduioşezi?

Te întrebi, de ce atîta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.
Plîngeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă face şi Dvs. atîta rău.
MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941

REGELE CAROL I LA BAD GASTEIN IN AUSTRIA BBB X

Bad Gastein este o staţiune balneară în inima Alpilor austrieci. Astăzi nu se mai află în topul stațiunilor Austriei, dar își păstrează venerabilitatea secolului trecut și a epocii imperiale austriece. Este un loc pitoresc, cu climat montan ponderat, la altitudinea de aproape 1000 de metri, pe vechea vale numită de romani a Gastumei. Stațiunea, deși mai mare și cu clădiri mai impunătoare, amintește de Sinaia românească aflată cam la aceeaşi altitudine. Este un orăşel care, ca şi staţiunea de pe Valea Prahovei, poartă urmele paşilor primului rege român. Regele Carol I şi-a petrecut patru veri la rând la Bad Gastein, unde probabil se simțea mai aproape de elemental germanic și unde avea parte de un public mai variat. Pentru rege Bad Gastein era un loc pe care îl vizitase prima oară cu aproape trei decenii în urmă, în 1876 și care era legat de istoria României. In această stațiune, în 1883, I.C. Brătianu negociase cu Bismark o alianță secretă a micului regat roman cu Tripla Alianță formată din Germania, Austro-Ungaria și Italia, alianță care a fost reînnoită de câteva ori. A avut un character secret până la izbucnirea Primului Război Mondial. Alianța prevedea intervenția armată a semnatarilor în caz că unul din state va fi atacat. Romania nu i-a dat curs deoarece Austro-Ungaria fusese cea care declanșase războiul, atacând Serbia. In Consiliul de Coroană de la începutul lunii august 1914 s-a decis starea de neutralitate a României, deși regele a pledat pentru onoare și respectarea cuvântului dat.

In anul 1902 Regele Carol I a sosit la Bad Gastein la 25 iulie Era însoţit de aghiotantul regal Gracowsky şi a ajuns la hotelul său, Kaiserhof, pe seară, către ora 6 seara. Era aşteptat de personalul hotelului, de patronul acestuia, Heinrich Hirt, de generalul doctor Theodori, dar și de mulți români aflaţi şi ei la tratament în staţiune. A început cura chiar de a doua zi, conform recomandărilor doctorului său. Regele suferea de gută.

Regele şi Regina călătoriseră împreună din ţară până la Viena, unde suitele celor doi s-au despărţit. Elisabeta a plecat cu doamnele de onoare la Neuwied. Carol I, cu aghiotanţii săi, la Bad Gastein. La Westbanhof (gara de vest a Vienei, monarhul român a fost petrecut de membrii legaţiei române, în frunte cu prinţul Emil Ghica, ministru plenipotenţiar la Viena, în epocă.

In drum spre Bad Gastein, Regele Carol al României l-a vizitat, în zilele de 22-23 iulie, la Ischl, pe Împăratul Franz Josef, aflat de asemeni la cura sa anuală, în această staţiune. Cei doi monarhi s-au întreţinut cordial şi, cu aceeaşi trăsură, au plecat într-o scurtă călătorie în localitatea Weissenbach. Pentru a-şi onora gazda, Carol a îmbrăcat în acea zi uniforma sa de colonel al regimentului său austriac de infanterie No. 6. Cei doi suverani au mai făcut o plimbare pe lacul Atter, pe un vapor pus la dispoziţia lor de un bogat fabricant de mobile, Schmidt, care nu a ezitat să îşi prezinte, cu acest prilej, fastuoasele mobile în stil Ludovic al XV-lea, dar şi piese antice, între care câteva goblenuri franţuzeşti şi covoare persane din secolul al 16-lea. Satul Unterach, unde au descins cei doi suverani, era pavoazat cu drapelele celor două ţări. Pe 23 iulie, la prânzul de la vila imperială din Ischl, au mai luat parte, afară de cei doi suverani, prinţesa Ghizela de Bavaria şi soţul ei, George, arhiducesa Maria Valeria, dar şi generalul Priboianu, comandorul Gracowsky şi maiorul Baranga (al cărui fiu vitreg a fost nimeni altul decât viitorul mareşal Ion Antonescu). Pe seară, întreaga asistenţă a participat la un cocert de muzică vieneză.
Bad Gastein, care avea să fie, pentru trei săptămâni, o inedită „capitală” a României.

Regele Carol I a rămas regele ţării sale chiar dacă se află departe de teritoriul peste care domneşte. In cursul săptămânilor de cură la Bad Gastein, Regele Carol al României a primit în audienţă, între alţii, pe dl. Feldzeugmeister, ministrul ungar al Apărării naţionale, pe dr. Von Hartel, ministrul instrucţiunii publice al Imperiului austriac, ca şi mulţi alţi miniştri prusaci, baroni, cavaleri, generali, ambasadori. Intre cei pe care i-a primit la reşedinţa sa temporară de la hotelul Kaiserhof, s-a aflat şi medicul Wick, preşedintele societăţii pentru cura oamenilor săraci, societate căreia regele i-a donat o importantă sumă de bani. S-a remarcat și schimbul de vizite al suveranului român cu marea ducesă Constantin a Rusiei ori cu ducele George de Saxa-Meiningen. 
Pe 5 august, când întreg imperiul austro-ungar sărbătorea a 72-a aniversare a naşterii Majestăţii Sale Franz Josef, regele Carol I a îmbrăcat uniforma regimentului său austriac şi, împreună cu aghiotanţii săi, a participat la Te-Deum-ul ce s-a oficiat în biserica din Bad Gastein. După terminarea serviciului religios, Majestatea Sa Regele a binevoit a purta discuții cu domnii miniştri  austro-ungari, prezenţi şi ei la cură, în aceeaşi staţiune. In final, luând loc în trăsură, a fost condus la reşedinţa Sa, în mijlocul unor manifestații călduroase de apreciere şi profund respect din partea întregului public prezent în piaţa bisericii şi pe stradă.

La jumătatea lunii august, a pleacat din Sigmaringen şi principele Leopold de Hohenzollern, fratele regelui Carol I. La 17 august, terminându-şi cura la Bad Gastein, Regele Carol a plecat la Lend Gastein, cu o trăsură, şi de acolo cu trenul, la Innsbruck, unde avea să rămână peste noapte. A doua zi a treacut, cu trăsura, în Elveţia. Pe 21 august era aşteptat acolo pentru o nouă cură, în compania fratelui său.

In 1903 regele Carol I era așteptat la Bad Gastein pentru finele lunii iulie. Acolo se găsea și Regele Leopold al Belgiei care făcea băi în fiecare zi şi plimbări prin împrejurimi. Regele Leopold, era înrudit cu Carol I prin sora acestuia, Maria de Flandra și locuia la hotelul „Austria”.

Primul-ministru român, prinţul Dimitrie Sturdza, se afla și el la cură de ape termale, pentru... durerile lui de şale (la Heilstollen, la sanatoriul amenajat într-o fostă mină de aur, se facea tratament în galeriile de piatră pentru spondiloză anchilozantă, boală de care suferea şi prinţul român. In paranteză fie spus, fizioterapeutul şef al sanatoriului era doctoriţa româncă Elena Martea, originară din Mediaş. Prințul Sturdza locuia la hotelul Redlinger, dar, în vederea apropiatei sosiri a Regelui Carol I, avea să se mute şi el la hotelul Kaiserhof.

Pe parcursul călătoriei sale din România până în staţiunea austriacă, Regele Carol a făcut câteva escale. La Budapesta, la Viena, dar şi la Ischl, unde s-a întâlnit din nou cu Împăratul Franz Josef.

La otelul Kaiserhof, unde urma să stea, s-au rezervat 14 camere la etajul întâi, camere pe care le-a ocupat şi cu un an înainte. Cu toate că regele Carol să sosească incognito, urma a fi primit la hotel de primar, precum şi de toţi românii care se aflau acolo.
Kaiserhof era unul dintre cele mai frumoase hoteluri din stațiune, fiind costruit de curând. Ocupa una dintre cele mai frumoase poziţii din Bad Gastein, dominând valea Gastein şi râul Achen, care curge prin mijlocul văii, precum şi satul Hofgastein, care se află la mijlocul văii, la 3 kilometri depărtare. In acelaşi hotel se aflau primul-ministru D. Sturdza şi Alexandru Beldiman, ministrul României la Berlin”. 

Kaiserul Franz Josef trimisese în staţiune şase agenţi secreţi şi pe comisarul Roth, din Salzburg, pentru a asigura paza celor doi monarhi, Regele Carol I al României şi Regele Leopold al Belgiei, urmând să mai sosească şi cinci jandarmi. De la Lend Gastein la Bad Gastain, regele Carol a călătorit din nou cu trăsura (calea ferată între cele două localităţi fiind în lucru), o trăsură trasă de patru cai, în care tovarăş de drum i-a fost primul ministru român. Călătoria cu trăsura a durat 5 ore.

Presa austriacă a epocii a relatat că pe tot drumul de la Lend Gastein la Bad Gastein erau înşiraţi, la distanţe egale, jandarmi complet înarmaţi. Regele era îmbrăcat în redingotă, cu pălărie neagră moale. De la Lend Gastein până la Bad Gastein, trăsura regelui a schimbat de trei ori caii. In momentul în care regele a ajuns la Kaiserhof, pe hotel a fost ridicat drapelul românesc, care a fluturat tot timpul cât a locuit acolo. Suita regală era compusă din colonelul Mavrocordat, locotenent-colonelul Volvoreanu şi generalul doctor Theodori, însărcinat cu urmărirea tratamentului regelui.

In acele zile, o telegramă a venit din ţară. La Sinaia, la Castelul Pelişor, Principesa Maria îl aducea pe lume pe cel de-al doilea fiu al său, pe Principele Nicolae. Era 5 august 1903 și în zilele următoare regele a fost asaltat de felicitări. Vizitele între el şi regele Belgiei s-au înteţit. Obişnuiau să iasă şi la plimbare împreună, prin oraş, până la cascada din inima staţiunii, apoi pe malul râului Achen.

Acele lungi plimbări aveau să-l facă pe rege să pornească o discuţie, cu proprietarul hotelului Kaiserhof, despre necesitatea unei alei de promenadă, care să plece chiar de la intrarea din spate a hotelului. Aceasta a fost următoarea investiţie pe care avea să o facă proprietarul Hirt, iar aleea a fost prelungită de primărie cu o stradă care coboară către albia râului şi care până în ziua de astăzi se numeşte Stradă Regele Carol de România (König Carol von Rumänien Weg).

In acea vară din 1903, regele Carol I a fost invitat să viziteze şantierul viitoarei gări din Bad Gastein, precum şi al traseului noii linii ferate, în idea că nu va mai fi necesară călătoria cu trăsura în viitor. Intreprinzătorii localnici nu știau că tocmai deschiderea aceasta către lume, cu ajutorul căii ferate, avea să dezvolte la Bad Gastein turismul de masă şi că, în acelaşi timp, avea să alunge toate acele capete încoronate, toţi acei principi, lorzi, baroni şi miniştri care veneau la cură în staţiune. Regele Carol însuşi a mai venit la Bad Gastein doar în următorii doi ani, apoi a renunţat la această staţiune, culmea, tocmai când Marie Curie avea să testeze capacităţile de vindecare ale radonului, element chimic de care pacienţii beneficiau până atunci fără să ştie. Elementul duce şi astăzi în lume faima oraşului balnear.

Regele Carol şi-a continuat cura până pe 22 august, când a plecat din Bad Gastein, îndreptându-se spre Elveţia, pentru o nouă cură, la Ragaz. A plecat întâi spre Innsbruck, iar la Woergl a urcat în vagonul său Principele Leopold de Hohenzollern, venit de la Sigmaringen

Pe 30 iulie 1904 din gara Sinaia, suveranii au plecat împreună spre Austria şi Germania. La Viena, cei doi se vor despărţi pentru câteva săptămâni. Carol şi-a urmat cura anuală de la Bad Gastein, însoţit de aghiotanţii săi, colonelul Mavrocordat şi maiorul Baranga, precum şi de doctorul Theodori. Inainte de a pleca la băi, regele a prezidat la Sinaia Consiliul de Miniştri. Din Viena, el a plecat pe 1 august, la gară fiind de faţă şi Argetoianu, consulul general al României în capitala Austro-Ungară. La Bad Gastein, a ajuns pe seară, fiind întâmpinat de autorităţi. Inutil să spunem că programul său de vizite a fost destul de încărcat.

Carol a urmat cu stricteţe cura balneară şi, mai ales că acum avea propria-i promenadă, s-a bucurat de lungi plimbări pe jos. Pe 5 august, n-a lipsit de la Te Deum-ul pentru cea de a 74-a aniversare a Kaiserului (care, întâmplător, coincidea cu prima aniversare a nepotului său, Principele Nicolae). Numeroase persoane aflate în localitate s-au grăbit să se înscrie în registrul MS Regelui, deschis la hotel, printre ei aflându-se numeroşi demnitari şi persoane oficiale ale monarhiei austro-ungare, generali şi alţi ofiţeri austro-ungari sau germani, precum şi toţi românii (din ce în ce mai mulţi, de la un an la altul), care aleseseră să-şi urmeze cura în această staţiune balneară.

Pe 13 august a sosit la Bucureşti o telegramă îngrijorătoare, de la Bad Gastein: „Pe munţi ninge. Termometrul s-a coborât la 7 grade şi jumătate. Pe văi plouă. Regele Carol al României face preumblări la orele când ploaia încetează sau se micşorează, însoţit de medicul său, doctorul Theodori. Multe persoane venite aici pentru cură pleacă”. Regele nostru, încă nu. Mai ales că, a doua zi, în staţiune ajunge şi primul-ministru, Prinţul Sturdza. El avea să stea acolo până pe 19 august. A doua zi, regele se întâlneşte cu arhiepiscopul Bavariei, cu care discută despre casele rurale de ajutor din acest land al Germaniei. În urma acestei întâlniri, pune să se traducă statutul societăţii, spre a fi împărţit în satele româneşti, pentru a încerca să se constituie şi la noi astfel de case de ajutor reciproc.

De altfel, pe 23 august, terminându-şi cura, regele avea să plece la Berchtesgaden, în Bavaria, unde vizitează chiar o astfel de casă rurală. In drum, trenul opreşte la Salzburg, pentru a-l lua şi pe ambasadorul nostru la Petersburg, Rosetti, aflat de asemenea în concediu.

In ziua de 5 august 1905, Regele şi Regina au părăsit Sinaia, spre a pleca în străinătate cu un tren special. Trenul a oprit 20 de minute la Predeal. La Bad Gastein, sosirea Regelui Carol era aşteptată pentru ziua de 7 august. 

Ziarul “Universul” a relatat că pe peronul gării din Sinaia s-a aflat un alai impunător, compus din miniştri - între care Take Ionescu şi generalul Manu -, foşti miniştri, miniştri plenipotenţiari, secretari de stat, procurorul general Ciocârdia, prefectul poliţiei Capitalei, Moruzi şi directorul general al Poştelor. Regele îmbrăcase o ţinută lejeră, de călătorie, în vreme ce regina alesese o rochie neagră. Aghiotanţii regali Wartiadi şi Volvoreanu, ca şi doamnele de onoare Bengescu şi Mavrogheni, se pregătiseră de asemenea pentru călătorie. Se mai aflau pe peron ofiţerii vânători din regimentul de gardă, sala de aşteptare era pavoazată cu drapelul regal, iar locuitorii Sinaiei au dăruit perechii regale buchete de flori. 

Spre deosebire de alte plecări, aceasta a fost mult mai tăcută. Toată lumea purta panglici de doliu, pentru moartea Principelui Leopold de Hohenzollern, fratele regelui şi tatăl Principelui de Coroană Ferdinand. Trenul regal a plecat, deci, fără fanfară, la orele 1 şi 20 p.m., fiind condus chiar de către directorul general al Căilor Ferate, Miclescu. Până la graniţă, la Predeal, trenul a făcut opriri în gările din Buşteni şi Azuga, unde de asemenea aşteptau mulţimi de oficiali şi de oameni obişnuiţi. La Predeal, regele a coborât din tren şi a conversat cu persoanele oficiale. Câteva fetiţe au oferit flori reginei, care le-a mângâiat delicat pe creştet. După numai 12 minute, trenul a plecat spre graniţa maghiară, fiind trecut în Imperiul Austro-Ungar de către inspectorul general al căilor ferate ungare, Dax, de controlorul general, Eghy și de inspectorul general Horth. Locomotiva a fost condusă, pentru o porţiune din drum, de către inginerul şef al căilor ferate imperiale, Winkler.

Toată această atenţie acordată regelui, de o parte şi de alta a graniţei, cu implicarea oficialilor căilor ferate din cele două ţări, făcea parte dintr-un protocol ce nu trebuia sub nici o formă încălcat.

Odată ajuns la Munchen trenul regal, drumurile lui Carol şi al Elisabetei aveau să se despartă, pentru perioada vacanţei. Regina s-a îndreptat spre Neuwied, la familia sa, în vreme ce Carol a plecat spre Lend Gastein. Acolo s-a urcat într-o caleaşcă, trimisă anume pentru el de primarul oraşului, care îl aştepta pe peronul hotelului Kaiserhof. In scurtă vreme, regele a intrat în programul său de cură, iar pe 10 august a făcut o vizită de curtoazie Regelui Leopold al Blegiei. 

Dincolo de vizitele oficiale sau particulare, în hotelurile şi palatele locuite de alţi principi şi regi ai Europei, regele Carol şi-a continuat cura balneară, până pe 29 august, când a părăsit staţiunea. De fiecare dată, regele respecta cu stricteţe cele 21 de zile de tratament balnear. Pe 29 august, în holul hotelului Kaiserhof l-au aşteptat toate oficialităţile oraşului, pentru a-şi lua rămas bun de la el. Apoi, Dratschmit, inspectorul general al căilor ferate austriece, l-a condus la Lend Gastein, de unde a luat trenul care s-a îndreptat spre Salzburg. Acolo, regele a oprit, a coborât, a dejunat şi a plecat mai departe cu trăsura la Berchtesgaden, spre a vizita pe ducesa-mamă de Anhalt. Şi-a întâlnit acolo alte auguste rude, după care a făcut o excursie la Lacul Hintersee, unde a luat masa cu principele Carol de Baden. A rămas peste noapte la Anhalt, apoi s-a îndreptat, cu trenul, spre Munchen, unde avea să se întâlnească cu consoarta sa regală, dar şi cu Principii moştenitori Ferdinand şi Maria şi cu copiii lor mai mari, Carol şi Elisabeta. Cu acest prilej, Regele Carol i-a dăruit nepotului său, principele Carol, un costum tipic austriac, pe care acesta îl va purta în aceeaşi toamnă la Sinaia.

Amintirea trecerii regelui României prin Bad Gastein dăinuie încă în galeria de portrete a hotelului Kaiserhof, unde deține primul loc.

ISTANBUL - RUSTEM PAȘA ȘI MIHRIMAH XXXX

Căsătoria dintre Mihrimah și Rustem s-a transformat într-una de atașament și de iubire, conform celor afirmate de istoricii vremii. Aceasta cu toate că la început ea a fost una de aranjament uneltit de sultana Hurem (Roxelana), soția de nedespărțit a sultanului Suleyman I-ul Magnificul. Mihrimah a fost singura fiică a cuplului imperial ottoman, născută în ziua echinocțiului de primăvară a anului 1522 (21 martie). Numele ei semnifică această dată de naștere, însemnând Soare și Lună.

Sultanul Suleyman avea o sensibilitate deosebită pentru singura sa fiică. Mihrimah a călătorit în întregul Imperiu Otoman cu tatăl ei și alături de el a supravegheat posesiunile și a cucerit unele noi. Este menționat în literatura persană  că a călărit alături de Suleyman pe un armăsar pur sânge arab, numit Batal, în bătălia de la Gizeh, în nordul Egiptului.

Alegerea lui Rustem ca ginere a făcut-o experimentata mamă Hurem, care a intuit calitățile lui politice și de ambiție. Sultanul Suleyman a fost convins de Hurem, care avea deosebite calități diplomatice și o influență hotărâtoare asupra lui.

Rustem Opukovici, de origine croat creștin, venise la Constantinopol (numit Istanbul din 1923) la vârsta de 11 ani, fiind unul dintre copiii luați ca tribut de către turci. Odată sosit în capitala otomană nu a fost destinat instrucției de ienicer ci celei de devchime, adică instruirii pentru a servi în administrația imperiului. Toți copiii luați ca sclavi prin tribut erau convertiți la Islam, indifferent de direcția în care erau instruiți.

Inteligent, perseverent și abil, Rustem a reușit să se ridice de la condiția de simplu sclav la cea de guvernator a unei provincii și, mai târziu la cea mai înaltă demnitate în stat, cea de Mare Vizir.

Mihrimah și Rustem s-au căsătorit la 26 noiembrie 1539, în timpul fastuoasei ceremonii organizate pentru circumcizia prinților imperiali Baiazid și Cihangir. Impreună au reușit să construiască o avere uriașă (Rustem a fost cotat ca fiind aproape tot atât de bogat ca și sultanul Suleyman) și un formidabil capital de putere. La data căsătoriei Rustem avea 39 de ani, iar Mihrimah numai 17 ani.

Dotați amândoi cu o inteligență superioară, au devenit două personalități redutabile, care nu ar fi precupețit nimic în goana lor pentru putere. În inima lui Mihrimah n-a mai fost loc multă vreme de altă iubire decât cea pentru Rustem, dar s-a vorbit și despre o anumită slăbiciune pentru arhitectul șef al imperiului, Mimar Sinan. Acesta, născut în 1489/1490, avea totuși o vârstă foarte înaintată în anul căsătoriei lui Mihrimah, așa că nu a putut fi vorba de o afecțiune, ci numai de o bunăvoință a prințesei.

În calitate de soț al fiicei sultanului, a primit titlul de „Damat” (ginerele Dinastiei), de aceea istoria îl va cunoaște și sub numele de Damat Rustem Pașa.

In copilărie și în adolescență, Mihrimah purtase un atașament puternic față de fratele său mai vârstnic, Mustafa, fiul altei mame, Mahidevran, și cel care, de drept, ar fi trebuit să moștenească tronul ottoman. După căsătorie tânăra Hihrimah și-a schimbat atitudinea. A devenit, cu încetul, părtașă la uneltirea mamei sale pentru uciderea și eliminarea lui Mustafa. Profitând de dragostea pe care i-o purta tatăl său, Padișahul, Sultana Mihrimah a reușit să-și împingă soțul cât se poate de sus, pentru ca din poziția de Mare Vizir (1544) să aibă puterea de a schimba destinul prinților.

Complotul învinovățirii lui Mustafa a reușit și prințul a fost executat, însă revolta ienicerilor dat peste cap, de moment, planurile triumviratului Hurem, Rustem și Mihrimah. Suleyman i-a restrâns lui Rustem Pașa prerogativele și chiar l-a schimbat din funcție, în 1553. Insă în 1555, cele două puternice femei au reușit să-l impună din nou la conducerea divanului, pentru încă 6 ani, până la sfârșitul vieții (1561).

Cuplul Rustem-Mihrimah a reușit să adune o avere colosală în cei doi ani de convițuire. Au deținut 5 seraiuri, 815 ferme, 476 de mori de apă, 1.700 de sclavi, 2.900 de cai, 1.106 de cămile și încă o mulțime de alte animale. La acestea s-au adăugat bani, bijuterii, haine brodate cu fir de aur, veselă de aur și argint, etc.

Fragment de ornamentație în moscheea Rustem Pașa

Înainte de intra în ultimul său an de viață și de Mare Vizir, în 1560, Rustem Pașa i-a cerut arhitectului Sinan Mimar să-i construiască o moschee, una atât de frumoasă cum nu era alta la Istanbul. Construcția și împodobirea acestei clădiri impunătoare cunoscută sub numele de Rustem Pașa Camii, a durat patru ani. Moscheea este situată în cartierul Eminou și este faimoasă pentru valoroasa ei faianță cu glazură albastră de Iznik (vechea Niceea bizantină), desenată cu garoafe, lalele, lăcrămioare și crini, ca și pentru terasa de unde se consideră că se cuprinde cea mai frumoasă priveliște asupra Cornului de Aur. Din păcate, Rustem nu avea să o vadă finalizată. Marele Vizir, ginerele Dinastiei otomane, a murit în iulie în 1561, iar moscheea a fost inaugurată abia în 1564.

Rustem și Mihrimah au avut împreună o fiică, numită Ayșe Humașah (după numele bunicei sale, mama lui Suleyman Magnificul) și doi fii, Murad și Mehmet.