Secția Istorie - Arheologie
In secolele 17-19 pe suprafața pe care se găseşte în momentul de faţă clădirea secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei exista un izvor de la care se aprovizionau sacagii cu apă potabilă şi pe care o distribuiau contra cost în zona istorică a Craiovei. Terenul aparţinea Bisericii Maica Precistă din Dud, astăzi Madona Dudu. Tot pe acest teren se afla o parte dintr-un codru străvechi, din care se mai păstrează o mică porţiune, în actualul parc Mihai Bravu și izolat în unele curți particulare. Suprafața aparţinea parțial şi mahalalei Brânduşa, de care era despărţit printr-un pârâu, ce făcea legătura între pârâul ce curgea din Valea Vlăicii şi unul din braţele minore ale Jiului de altă dată. In acele vremuri Jiul se despărțea în două brațe principale la apus de craiova. Unul mai puternic urma albia principală a râului, iar un fir de apă curgea pe un traseu ce urmărea terenurile mai înalte ale orașului, pe sub Obedeanu și Sf. Dumitru, revărsându-se, la sud de oraș, în cursul principal al râului. Intre cele două brațe se formaseră întinderi mlăștinoase și inundabile. Din acele terenuri foarte joase se desprindeau firicele de apă ce curgeau pe unele viroage, sau șanțuri, printre care și cel de la Brândușa
In secolele 17-19 pe suprafața pe care se găseşte în momentul de faţă clădirea secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei exista un izvor de la care se aprovizionau sacagii cu apă potabilă şi pe care o distribuiau contra cost în zona istorică a Craiovei. Terenul aparţinea Bisericii Maica Precistă din Dud, astăzi Madona Dudu. Tot pe acest teren se afla o parte dintr-un codru străvechi, din care se mai păstrează o mică porţiune, în actualul parc Mihai Bravu și izolat în unele curți particulare. Suprafața aparţinea parțial şi mahalalei Brânduşa, de care era despărţit printr-un pârâu, ce făcea legătura între pârâul ce curgea din Valea Vlăicii şi unul din braţele minore ale Jiului de altă dată. In acele vremuri Jiul se despărțea în două brațe principale la apus de craiova. Unul mai puternic urma albia principală a râului, iar un fir de apă curgea pe un traseu ce urmărea terenurile mai înalte ale orașului, pe sub Obedeanu și Sf. Dumitru, revărsându-se, la sud de oraș, în cursul principal al râului. Intre cele două brațe se formaseră întinderi mlăștinoase și inundabile. Din acele terenuri foarte joase se desprindeau firicele de apă ce curgeau pe unele viroage, sau șanțuri, printre care și cel de la Brândușa
In faţa actualei clădiri care alcătuiește nucleul muzeului oltean exiata un
podeţ de lemn care făcea legătura cu mahalaua Dorobănţia, în apropiere de biserica Sf. Nicolae-Dorobănția, mahala unde locuiau
dorobanţii cu familiile lor, cei care apărau ordinea în Craiova
şi aveau şi atribuţii militare. La sfârşitul sec.al 19-lea în condiţiile
donaţiei făcute fundaţiei Madona Dudu de un oarecare Preda s-a pus problema
construirii, de către municipalitate, în imediata apropiere a bisericii a unui ospiciu. In aceste condiţii proiectul
viitoarei clădiri cuprindea o curte interioară închisă şi ferestrele zăbrelite
la o înălţime mai mare decât la clădirile obişnuite.
Conducerea oraşului Craiova , care primise, prin donaţie acest teren, de la fundația Madona Dudu, a socotit că amplasarea unui asemenea spital este
neadecvată, fiind prea aproape de centrul oraşului. Ca atare, noua clădire a
spitalului s-a construit în afara Craiovei de atunci. In cele din urmă s-a decis construcția unui local pentru școală.
Cu fonduri de la Ministerul Invăţământului
şi Cultelor, precum şi de la Primăria Craiovei, la începutul sec.al 20-lea a
început construcţia actualului sediu al Muzeului Olteniei, sediu afectat secției de Istorie și Arheologie.
Construcţia acestei clădiri a Secţiei de
Istorie şi Arheologie a Muzeului Olteniei, a fost începută în 1905, fiind realizată după planurile arhitectului austriac Francisc Billek (realizatorul Teatrului Național din Caracal). De devize s-a ocupat Carol Litarczek, inginerul șef al orașului, devize pe care le-a prezentat Primăriei Craiova la 12 iunie 1905. Construcția s-a realizat cu fonduri de la Ministerul Invățământului și Cultelor, alături de cele alocate de Primăria orașului. Lucrarea a fost încheiată în anul 1906 şi inaugurată în toamna aceluiaşi an, cu prilejul
jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, având ca funcționalitate o școală primară de băieți și de fete. In acest spaţiu au fost adăpostiţi mulţi
copii orfani care învăţau și o meserie. Clădirea a fost realizată în stil arhitectural neoromânesc cu influențe oltenești în repertoriul decorativ. Incepând cu anul școlar 1908, devine școală primară pentru
elevii orfelinatului patronat de Biserica și Fundația “Madona Dudu”, care
învățau carte, dar și o meserie. Cu fondurile proprii obținute prin
diverse mijloace: obiecte de artizanat lucrate de elevi şi vândute de Comitetul
Doamnelor Craiovene la marile sărbători de peste an, se asigura hrana multor
elevi săraci, totul patronat de preoții slujitori ai Bisericii Madona Dudu.
Secția Istorie-Arheologie - latura nouă a muzeului, construită în spatele celei vehi și mărginită de străzile Brândușa (în Față) și Libertății
In timpul ocupației germane din
Primul Război Mondial (1916-1918), școala a fost devastată, așa cum s-a întâmplat cu mai
multe clădiri din oraș, printre care Palatul Administrativ, Palatul
Justiției, Școala de Meserii, Liceul Militar, Liceul Carol I, Școala
Lazaro-Otetelișanu, gara și altele.
Secția Istorie-Arheologie - latura nouă a muzeului, construită în spatele celei vehi și mărginită de străzile Brândușa (în Față) și Libertății
In noiembrie 1940 clădirea a fost grav afectată de cutremurul de atunci, activitatea şcolară fiind transferată pentru o perioadă până la reconsolidarea clădirii. In urma ocupării sovietice a României din 1944, clădirea școlii a fost ocupată de trupele rusești până în 1946. După numirea în 1946 prin Înalt Decret Regal a dr. C. S. Nicolăescu-Plopșor în funcția de director al Muzeului Regional al Olteniei, acesta a adresat un memoriu Primăriei Craiova prin care solicita pentru muzeu etajul Școlii Primare de fete „Madona Dudu”, evacuată de trupele sovietice.
Aripa nouă (2009) a muzeului de Istorie și Arheologie
In anul 1948 au fost desfiinţate de către regimul comunist fundaţiile religioase şi şcolile particulare. Odată cu desființarea de către regimul comunist a fundațiilor religioase și a școlilor particulare, clădirea Fundației „Madona Dudu” a fost preluată de către Ministerul Educației Naționale. Prin urmare, la intervenţia directă a viitorului academician C.S. Nicolăescu-Plopşor şi a colegului său de şcoală – Ştefan Voitec, pe atunci ministru al învăţământului, clădirea a fost acordată Muzeului Olteniei. La început s-a acordat "sala mare de la parter și întregul etaj". La începutul anului 1948, întreaga clădire a școlii împreună cu grădina și curțile interioare au fost repartizate muzeului pentru desăvârșirea reorganizării colecțiilor și organizarea unui parc etnografic în grădina din spatele clădirii. Datorită schimbării destinației sale inițiale, de școală, clădirea a avut nevoie de numeroase modificări necesare realizării unui circuit logic petru vizitatori. Sumele necesare pentru lucrările din interiorul și reparațiile exteriorului clădirii au fost alocate de Prefectul județului, Dumitru Cumpănașu, respectiv primarul Craiovei, Ștefan Dima, și s-au ridicat la un total de 562.187 lei. Aici s-au adăpostit iniţial, pentru un timp, şi Arhivele Statului şi toate muzeele din
Inaugurarea
noului sediu al Muzeului Regional al Olteniei a avut loc la 13 iunie, odată cu
deschiderea expoziției documentare dedicată centenarului revoluției de la 1848.
La acea dată, inventarul muzeului includea piese de mobilier, o vastă
bibliotecă, exponatele secțiilor de științe naturale, etnografie, arheologie,
istorie și numismatică. In 1951, la parterul edificiului s-a amenajat secția de
artă, cu obiecte provenite de la Muzeul Aman. Această secție a funcționat aici
până în anul 1954, când s-a mutat la Palatul
Jean Mihail, iar
piesele au trecut în posesia nou înființatului Muzeu de Artă din Craiova .
In perioada 1957-1960 au avut loc o serie de amenajări la
localul muzeului care constau în introducerea încălzirii centrale,
redistribuirea și mărirea spațiului de expunere, de depozite, de laboratoare și
birouri prin desființarea unor ziduri, executarea de instalații electrice și
sanitare.
In urma cutremurului din 1977, clădirea muzeului a fost grav
afectată, ea fiind chiar propusă spre demolare. Activitatea instituției a fost
oprită brusc atât din cauza stării localului, cât și din cauza distrugerii
expoziției de bază de la secția de istorie și a avariilor suferite de
depozitele secțiilor de istorie, etnografie și științele naturii.
De-a
lungul anilor, aspectul clădirii a fost modificat în repetate rânduri, atât din
cauza transformărilor cauzate de schimbarea destinației sale, cât și din cauza
cutremurelor care au afectat-o. În anul 2008, Consiliul Județean Dolj a
solicitat o finanțare europeană pentru consolidarea, restaurarea și
modernizarea Secției de Istorie-Arheologie. Cu acest prilej s-au solicitat
fonduri și pentru extinderea clădirii în vederea realizării de noi spații
necesare pentru depozite, Laboratorul de restaurare și conservare, birouri,
săli de expoziții și sală de conferințe. Extinderea clădirii s-a finalizat în
anul 2009, în timp ce în 2012 s-au terminat lucrările de consolidare,
restaurare și modernizare a clădirii celei vechi a Secției de Istorie-Arheologie.
Inaugurată la 2 decembrie 1923 sub denumirea de "Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei", de către membrii Cercului Ştiinţific Craiovean condus de profesorul de ştiinţe naturale Marin Demetrescu, a devenit secţie a Muzeului Regional al Olteniei, în anul 1928.
La 13 mai 1928 s-a hotarât ca
Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei care, în anul 1927 a primit spre
administrare şi colecţiile Muzeului de Etnografie şi Antichităţi al judeţului
Dolj, să-şi "mărginească aria de explorare la ţinutul oltean" (Vincenz,
1928) şi să funcţioneze sub denumirea de Muzeul Regional al Olteniei, sub
conducerea profesorului Marin Demetrescu.
Secţia de Ştiinţele Naturii a
funcţionat iniţial în clădirea Prefecturii; între anii 1934 - 1948 s-a mutat în
actualul sediu al Secţiei de Etnografie, iar între anii 1949 - 1975 a
funcţionat în actualul sediu al Secţiei de Arheologie - Istorie.
In această perioadă, patrimoniul
Secţiei de Ştiinţele Naturii a fost dat spre vizitare publicului sub diferite
forme de expunere pâna în anul 1963, când s-a dat în circuit expozitia de bază,
amenajată la parterul clădirii din strada Madona Dudu nr. 44, realizată după un
proiect tematic întocmit de profesorul dr. Ioan Firu. Această expoziţie a fost
desfiinţată în anul 1975 pentru extinderea expoziţiei de bază a Secţiei de
Istorie - Arheologie.
Intre anii 1975 - 1986, din lipsa
unui spațiu adecvat, activitatea expozițională a Secției de Ştiinţele Naturii a
încetat, continuând activitatea de completare şi diversificare, evidenta şi
valorificare ştiinţifică a patrimoniului.
Noua campanie expozițională a
început la 13 martie 1986, la parterul clădirii din strada Popa Sapca nr. 8
unde funcţioneaza şi în prezent, când au fost date în circuit de vizitare două
expoziţii temporare: "Fluturii - petale zburătoare" si "Din
lumea animalelor". Cele două expoziţii, au fost urmate periodic de zeci de
expoziții temporare care au avut darul de a rula valorosul patrimoniu,
îmbogăţit şi diversificat de-a lungul anilor cu piese muzeale rezultate în urma
activităţii de cercetare a muzeografilor. Anual au fost realizate cel puţin
patru expoziții temporare la sediul Secţiei, unele dintre ele fiind itinerate
la alte muzee din ţară (Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Târgu Mureş, Brăila,
Curtea de Argeş, Suceava, Bacău, Bârlad, Bistrița Năsăud etc).
La 18 septembrie 2008, s-a
vernisat expoziția de bază de la etajul I, amenajată în urma implementării
proiectului "Creşterea atractivităţii turistice a municipiului Craiova şi
a judeţului Dolj prin amenajarea expoziţiei de bază de la etajul I - Secția de
Ştiințele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova", depus la 16 decembrie
2002, în cadrul Programului PHARE 2001 Coeziune Economica si Sociala - Schema
de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură mica, de către
C.J. Dolj, în parteneriat cu Muzeul Olteniei - Secţia de Ştiinţele Naturii
(foto 1-3).
La 22 februarie a fost introdusă
în circuitul expoziţional şi expoziţia de bază de paleontologie “Oltenia –
Terra fossilis”, amenajată la parterul imobilului din str. Popa Şapcă nr. 8.
Secția Etnografie
Secția Etnografie
Casa Băniei, monument de
arhitectură medievală şi cea mai veche construcţie civilă din Craiova, a fost
zidită la sfârşitul secolului al XV-lea de boierii Craioveşti, iar în anul 1699
a fost reconstruită de domnitorul martir, Constantin Brâncoveanu. Din construcţia
iniţială a Craioveştilor se mai păstrează doar o parte a pivnițelor.
In vâltoarea istoriei, vechea
ctitorie a fost incendiată de nenumărate ori, a trecut în stăpâniri şi
administrări diferite şi a "suferit", după nevoi, transformări,
adaosuri şi suprimări arhitecturale.
Astfel, în perioada 1718 - 1739,
Casa Băniei devine sediul administrației austriece, care o fortifică pentru
apărare. În 1750, clădirea este cedată de domnitorul Grigore Ghica Episcopiei
Râmnicului. Din 1850, clădirea devine sediu pentru diverse instituții ale
oraşului: Tribunalul Craiovei, Liceul Fraţii Buzeşti, Seminarul local, Arhivele
Statului. Din anul 1933, clădirea va adăposti Muzeul Olteniei până în 1948,
când trece în folosința Mitropoliei Olteniei.
Din anul 1966, vechiul monument
de arhitectură brâncovenească găzduieşte Secţia de Etnografie a Muzeului
Olteniei.
Casa Băniei - Secția de etnografie
Casa Băniei - Secția de etnografie
Sectia de Etnografie organizează:
expoziţii pemanente şi temporare cuprinzând valori documentar-etnografice, de
artă tradiţională şi contemporană din patrimoniul propriu sau aparţinând altor
instituţii; sesiuni de comunicări, simpozioane, întâlniri cu specialişti în
domeniu, lansări de carte, proiecţii de filme etnografice şi alte acţiuni para
şi metamuzeale.
Secţia de Etnografie oferă
publicului: informaţii de specialitate, bibliografii asupra modelelor si
valorilor culturii si artelor traditionale; publicaţii de specialitate editate
de muzeu cu specific etno-folcloric, printre care anuarul Oltenia, Studii şi
comunicări, Etnografie, precum şi alte materiale de popularizare: pliante
informative, ghiduri, vederi etc.; obiecte de arta traditionala contemporana
(ceramica, icoane, tesaturi, oua incondeiate, instrumente muzica etc.) si
obiecte de arta traditonala, spre vanzare, prin magazinul "La carul cu
oale".
Laboratorul de restaurare și conservare
Laboratorul de restaurare și conservare
Infiinţat în
anul 1975, Laboratorul de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei Craiova
şi-a desfăşurat activitatea în mod neîntrerupt.
In prezent laboratorul cuprinde următoarele secţii: investigații
fizico-chimice, restaurare ceramică – sticlă - porţelan, metale, textile, carte
veche şi document, în care îşi desfăşoară activitatea un număr de 14
specialişti dintre care 6 acreditaţi ca experți în restaurare.
Valoarea şi eficiența activității desfăşurate în cadrul acestui laborator s-a
concretizat în miile de obiecte salvate de la distrugere, obiecte de patrimoniu
cultural - naţional aparținând numeroaselor muzee şi instituții din zona
Olteniei şi din ţară, printre care amintim: Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de
Artă Craiova, Filiala Academiei Române din Craiova, Biblioteca Judeţeană Dolj,
Universitatea din Craiova, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul
Naţional Cotroceni, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Braşov, Muzeul de
Etnografie Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Olt, Muzeul de Istorie
Miercurea - Ciuc, Muzeul Județean de Istorie şi Arheologie Gorj, Muzeul
Orăşenesc Corabia, muzeele săteşti din Celaru, Padea, Cernăteşti etc.
Concomitent cu activitatea de restaurare - conservare şi consultanţă,
specialiştii laboratorului au desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică,
participând la numeroase sesiuni de comunicări, simpozioane şi expoziţii
naţionale şi internaţionale de restaurare, toate acestea fiind concretizate în
publicaţii de specialitate.
De
asemenea laboratorul asigură stagiul de practică al restauratorilor debutanți
din rețeaua Ministerului Culturii. (articolul de prezentare al muzeului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu