ARCUL DE TRIUMF

În București au mai fost ridicate mai multe Arcuri de Triumf, cu existență temporară, în 1846 - în onoarea vizitei domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, în 1877 în onoarea regelui Carol I întors de pe câmpul de luptă, în 1878 – pentru a marca victoria României în Războiul de Independenţă, în 1906 – la jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I şi în 1918, la revenirea familiei regale române din exilul de la Iaşi.

In 1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru construi un nou Arc de Triumf, pe şoseaua Kiseleff. Arcul de Triumf, cu schelet din beton armat şi basoreliefuri exterioare realizate din ipsos, a fost în centrul serbărilor de încoronare, dar, în timp s-a degradat din cauza intemperiilor.

Prin 1932, situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf a revenit în atenţia opiniei publice şi primăria Bucureştiului a decis înlocuirea basoreliefurilor din stuc cu unele mult mai rezistente, din piatră sau marmură de Ruşchiţa. 

La subscripţia publică, lansată în 1935, de edificare a Arcului de Triumf au contribuit cu donaţii, de peste 7 milioane de lei, populaţia şi numeroase asociații şi societăți ale foştilor combatanți din Primul Război Mondial.

Un an mai târziu,  a fost construit monumentul, din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris. Arcul este un paralelipiped, cu o lungime de 11 metri, o lățime de 9,5 metri şi o înălțime de 27 de metri, iar boltă este sprijinita pe doi stâlpii cu scări interioare care duc spre terasă. Arhitectul Petre Antonescu, a cerut artiştilor pe care i-a cooptat la lucrări, Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea şi Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică, să dea monumentului o notă mult mai sobră.

Pe faţada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au realizat câte o reprezentare simbolică a Victoriei, iar pe faţada de nord au fost plasate alegoriile Bărbăţie de Ion Jalea, Credinţă de Constantin Baraschi, şi alte două Victorii create de Cornel Medrea şi Dimitrie Onofrei.

Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, în prezenţa regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prinţului moţtenitor Mihai, a membrilor guvernului României şi a numeroşi invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate.

După instalarea regimului comunist, Arcul de Triumf a fost afectat prin scoaterea de pe părţile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire şi cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922, şi prin scoaterea de pe frontispici a efigiilor  regelui Ferdinand şi a reginei Maria, substituite de două mari flori de piatră. După anul 1989, florile de piatră au fost înlocuite cu două medalioane din bronz care înfăţişează chipurile regelui Ferdinand şi al reginei Maria.

Astăzi, Arcul de Triumf este unul din simbolurile Bucureştiului şi o atracţie turistică importantă. În spaţiile scărilor interioare şi în sala de pe terasă este adăpostit un mic muzeu, care poate fi vizitat cu anumite ocazii speciale, cu patru expoziţii permanente: Marele Război al Reîntregirii Neamului , Heraldica Marilor Familii Boierești,  Arcul de Triumf în Imagini şi Marea Unire de la 1918.

In prezent Arcul de Triumf se afla într-un proiect de reabilitare cu fonduri europene care va fi incheiat în 2016. Elementele ornamentale vor fi refăcute, iar monumentul va fi iluminat.