SAKSAYWAMAN

Saksaywaman, Saqsaywaman, Sasawaman, Saksawaman, Sacsahuayman, Sasaywaman  sau Saksaq waman (în limba Quechua, waman înseamnă șoim. Există grafii hispanizate precum Sacsayhuaman, Sacsayhuaman, Saksayhuaman, Saxahuaman și altele) este o citadelă la periferia de nord a orașului Cusco, din Peru, capitala istorică a Imperiului incaș. Primele secțiuni au fost construite de cultura Killke în jurul anului 1100. Cei din această cultură au ocupat zona din jurul anului 900. Complexul a fost extins și adăugat de incași prin sec. al 13-lea. Incașii au construit ziduri de piatră fără lianți folosind blocuri uriașe. Muncitorii au taiat cu grijă blocurile de rocă pentru a le potrivi bine împreună fără mortar. Complexul arheologic se află la o altitudine de 3.701 de metri. Din 1983, Cusco și Saksaywaman împreună au fost cuprinse pe lista UNESCO privind Patrimoniul Mondial, pentru recunoaștere și protecție.
Locația arheologică de origine incașă Sacsayhuaman, mai este menționată și sub alte nume, menționate mai sus, însemnând "Royal Eagle" (Vulturul Regal). Complexul arhitectural a fost o cetate-templu, o citadelă, și străjuia la marginea de nord a fostei capitale incașe Cuzco. Complexul construit în formă finală în timpul domniei lui Pachacuti (1438-1471 e.N.) și a succesorilor săi, are zidurile masive, bine construite și cu atribute megalitice. El a rămas astăzi ca o mărturie atât a puterii incașe, ci și a abilităților arhitecților incași, care în abordarea lor au amestecat armonios structurile lor monumentale în peisajul natural. Cetatea-templu, sau citadela Sacsayhuaman mai este încă folosită astăzi pentru ceremonii de reconstituiri de inspirație incașă.
Construcția 

Această cetate a fost cea mai mare structură construită de către incași, din punct de vedere al volumului individual al blocurilor de rocă flosite. Ea a fost realizată pe un promontoriu stâncos mai ridicat cu care se confruntă solul mlăștinos nordic din afara capitalei incașe, Cuzco. Descoperiri de ceramică indică faptul că site-ul a fost anterior ocupat de rezidenți incași. Construcția a fost începută (peste vechile urme) în timpul domniei marelui constructor al Imperiului incaș, Pachacuti Inca Yupanqui, sau poate de către fiul său, Thupa Inca Yupanqui, la mijlocul sec.al 15-lea. Se presupune că primele structuri au fost realizate folosind doar lut. Domnitorii ulteriori au înlocuit structura perisabilă cu o zidărie magnifică care a angajat imense blocuri poligonale fin taiate, multe dintre ele de peste 4 metri în înălțime și cu o greutate de peste 100 de tone. Pentru a finaliza un astfel de proiect impresionant s-au implicat peste 20.000 de muncitori, majoritatea de la popoarele cucerite. Aceștia au fost folosiți atât la extragerea materialului din carieră, cât și la eificare. Se pare că s-a folosit un sistem de lucru calculat și de rotație prin care 6000 de oameni lucrau în carieră, în timp ce ceilalți 4000 au săpat șanțuri și au pus bazele. Zidurile cetații au fost construiți în secțiuni verticale, și probabil că fiecare secțiune a intrat în responsabilitatea unui anumit grup etnic de muncă.

Incașii s-au dovedit buni maieștri pietrari. Blocurile immense necesare au fost extrase din carieră în formă definită folosindu-se numai pietre mai dure și unelte de bronz. Semnele de pe blocurile de piatră indică faptul că au fost lucrate, în cea mai mare parte, prin percuție, mai degrabă decât prin tăiere. Blocurile au fost mutate folosindu-se funii, bușteni, stâlpi, pârghii, și rampe de pământ (indicatoare pot fi încă observate la unele blocuri). Unele pietre au încă noduri proeminente din masa lor, sau crestături, elemente care au fost folosite pentru a ajuta muncitorii la prinderea blocurilor, pentru ridicare și transport. Faptul că blocurile de rocă au fost cioplite aproximativ în cariere și apoi prelucrate din nou la destinația lor finală este indicat în mod clar prin exemple lăsate neterminate la cariere și pe diverse căi către construcție. Tăierea fină și stabilirea blocurilor de pe locul lor a fost atât de precisă încât mortarul nu a fost necesar. In cele din urmă, o suprafață finită a fost asigurată folosindu-se frecarea cu pietre de polizat și cu nisip.
Incașii au supravegheat minuțios geometria blocurilor de rocă și s-au asigurat că blocurile se vor interblocata și pereții au fost înclinați pentru a maximiza rezistența lor la deteriorarea prin cutremure. Timpul a dovedit eficiența lor, astfel că 500 de ani de cutremure au făcut extrem de puține daune structurilor fiind lăsate în starea lor completă, iar Sacsayhuaman nu este o excepție.
Probleme de aspect

In cazul în care era corectă teoria că toate structurile din zona Cuzco au fost concepute pentru a crea o formă a animalului sud-american puma când zona era privită de sus, atunci Sacsayhuaman constituia capul animalului imaginat. Cetatea are trei terase distincte, care se retrag în spate una față de cealălaltă. Zidurile, fiecare atingând o înalțime de 18 metri, sunt dispuse într-o manieră de zig-zag. Se întind peste 540 de metri, astfel încât fiecare perete are până la 40 de segmente, Acestea au permis apărătorilor a prinde pe atacatori într-un schimb de proiectile favorabil (săgeți, sulițe și altele). 
Volumul estimat de piatră este de peste 6.000 de metri cubi. Estimările pentru greutatea celor mai mari blocuri de andezit variază de la 128 tone la aproape 200 de tone.
Proiectul apărării a fost ajutat, de asemenea, de curbura generală a întregii fațade a cetății. Arhitecții incași au căutat de foarte multe ori să amestece armonios structurile lor în peisajul înconjurător natural. Ca urmare conturul cetății Sacsayhuaman a fost construit în mod similar pentru a imita conturul muntos din spatele ei. Acest lucru apare evident mai ales atunci când soarele creează umbre triunghiulare profunde între terasele în zig-zag exact în același mod în care o face lanțul muntos, cu vârfurile și văile sale.

Un alt considerent defensiv este acela că există doar o singură ușă mică pe fiecare terasă care să permită acces spre clădirile interioare și turnurile  din spate de pe deal. Relatări ale martorilor oculari spanioli vorbesc de un mare turn circular cu patru sau cinci etaje, amplasat central în interiorul cetății. Bazele sale ale altor două două turnuri pot fi văzute astăzi. La partea din spate a complexului, într-o zonă cunoscută sub numele de Suchuna, au existat mai multe terase, dependinte, și un sistem de alimentare cu apă, inclusiv cisterne și apeducte. Unele dintre clădiri aveau ferestre (deschideri) mari, orientate peste oraș. Deasemeni există urmele bine conturate ale unor terase în trepte tăiate în coasta dealului Rodadero, pe care se crede că a existat un altar religios, probabil dedicat zeiței pământului, Pachamama, sau o platformă pentru observații astronomice.
Folosire

Se apreciază că la finalizare cetatea a avut o capacitate de cel puțin 1000 de războinici, dar era rareori necesar ca incașii să o populeze la capacitate deoarece nu au suferit invazii și amenințări de la state inamice. Probabil, din acest motiv, construcția Sacsayhuaman a fost concepută cu funcțiune mai amplă decât aceea de fortăreață. Complexul de temple de aici a inclus, mai ales unul al zeului soarelui Inti, și a fost folosit ca locație pentru diverse ceremonii incase. De asemenea, Sacsayhuaman a fost un mare depozit de stocare incaș pentru arme, armuri, produse alimentare, textile valoroase, ceramică, unelte din metal, și metale prețioase.

Sacsayhuaman a funcționat ca cetate în timpul cuceririi spaniole din Peru începând cu anul 1532. Spaniolii, conduși de Francisco Pizarro, au cucerit Cuzco la scurt timp după uciderea domnitorului incas, Atahualpa, în 1533, dar apoi s-au confruntat cu un asediu organizat și susținut  de o mare armată incașă. Pizarro a trimis pe fratele său, Juan, să atace fortăreața Sacsayhuaman folosind cavalerie și scări de asalt. Ofensiva a avut succes, chiar dacă Juan a murit în luptă, iar ocuparea cetății a permis spaniolilor de a rezista, la rândul lor, unui asediu.

Utilizarea târzie

In urma prăbușirii imperiului incas după invazia europeană, cele mai multe dintre pietrele de la Sacsayhuaman au fost refolosite ca materiale în clădirile coloniale de la Cuzco.

In timp scurt, de numai câțiva ani, blocurile de piatră ale construcției au început a fi luate de cuceritori, astfel că a fost demolată o mare parte a complexului. El a fost distrus bloc-cu-bloc pentru a construi noi clădiri guvernamentale și religioase spaniole ale orașului colonial, precum și casele spaniolilor cei mai bogați.

Ruinele au fost acoperite cu pământ de spanioli pentru a preveni utilizarea lor de către forțele rebele incașe. Ca urmare fortăreața nu a fost redescoperită până la o excavare din anul 1934. Astăzi, ruinele cetății sunt locația pentru festivalul anual incaș Reenactment INTI Raymi, organizat la solstițiul de iarnă.

De cercetat : Huaca de Chena, Tahuantinsuyo














Zidărie incașă pe o stradă din Cusco

În 1950, un cutremur major a devastat mănăstirea, dezvăluind o parte a complexului templului inițial.

Ruinele Templului Soarelui de la Saksaywaman