După stabilimentele de băi construite de Agrippa, apoi de Nero, în Câmpul
lui Marte, după cele ale lui Titus, ridicate în apropiere de Domus Aurea și de ale lui Traian pe
Esquilin și puțin peste Domus Aurea, Caracalla
a ridicat cele mai mari terme cunoscute de Roma până atunci, începând cu anul
212 e.N. Suprafașa lor, de peste 11 ha, nu a fost depășită decât de cea a
termelr lui Diocletianus. Următorii doi împărați din dinastia Severilor (222-235)
au finalizat lucrările adificiului.
Construcția băii a fost probabil inițiată de împăratul Septimius Severus și
terminată în timpul domniei fiului său, Caracalla. Acestea au fost inaugurate
în anul 216 d.Hr. Băile erau situate în zona de sud a orașului, Regio XII, unde
membrii familiei Severus au comandat și alte lucrări de construcție: Via Nova
care duce la băi și Septizonium la marginea Colinei Palatin.
Pentru ca munca să fi fost finalizată cât mai repede, Caracalla a impus ca
muncitorii să pună în operă peste 2000 de tone metrice de material în fiecare
zi timp de șase ani, între anul 211 (când Severus a murit) și 216.
Lucrările de decorare suplimentare au continuat sub succesorii lui
Caracalla, Elagabalus și Severus Alexander. Băile au fost, probabil, terminate
în cea mai mare parte de 235. Mai târziu, renovările au fost efectuate sub
Aurelian (după un incendiu) și de către Diocletian. Sub Constantinul cel Mare
caldariul a fost modificat.
Clădirea a fost încălzită de un hypocaust, un sistem de ardere a cărbunelui
și a lemnului sub paviment pentru a încălzi apa furnizată de un apeduct special.
Băile au fost libere și deschise publicului.
Contrastând cu exteriorul sobru, interiorul era bofat decorat, pavimentul
acoperit cu marmură sau mozaic, pereții acoperiți de mozaicuri și stucaturi
aurite. Capitelurile din marmură albă și cornișele se amestecau cu placaje de
marmură policromă, porfir și granitul coloanelor. Această construcșie
gigantică, cu zidărie puternică și bolți îndrăznețe care se ridicau până la 30
de metri, a cunoscut o animație extrem de intensă. Puteau primi peste 1500 de vizitatori simultan. In total,
baile primeau intre 6000 si 8000 si oaspeti pe zi. Cei bogați veneau cu
sclavi care îi serveau la baie, masaje și exerciții.
Intr-o vreme in
care locuitorii Romei aveau foarte putine facilitati sanitare, cele peste
cincizeci de bai publice ocupau un rol foarte important in societatea Romana.
Termele nu aveau doar rolul de a imbunatati igiena si sanatatea locuitorilor
capitalei imperiale, ci reprezentau si o importanta posibilitate de relaxare si
socializare. Intregul ritual de imbaiere era foarte complex, incepand cu o baie
fierbinte in calidarium, apoi urma o baie in apa la temperatura corpului in
tepidarium si apoi una in apa rece in frigidarium. La final totul se incheia cu
o partida de inot in natatio, o piscina in aer liber.
Termele lui Caracalla au fost
mai mult decat bai publice. Aceastea erau de fapt un centru de divertisment
multifunctional și găzduiau și câte un gimnazium (sali de antrenamente fizice),
biblioteci, gradini, galerii de artă, restaurante și chiar bordeluri. Complexul
lui Caracalla era cunoscut pentru decorațiunile interioare de exceptie,
scaunele de marmură, zidurile și podelele acoperite cu mozaic dar și pentru fantâni
și statui.
Un sistem complex de distributie
a apei asigura un flux continuu de apa de la apeductul Aqua Marcia. Sub
cladirile principale erau doua niveluri; unul era folosit pentru servicii si
pentru incalzirea apei iar cel inferior era pentru drenaj. Termele au fost
perfect funcționale până în anul 538, atunci când otrogoții lui Vitiges au
distrus apeductele, întrerupând astfel alimentarea cu apă a Romei.
Neglijenta, furturile si un
cutremur au transformat acest superb complex arhitectonic într-o ruină.
Insă chiar și aceste ruine continuă să impresioneze prin simpla lor mărime.
Săpăturile întreprinse între
secolele al 16-lea și al 19-lea au fost descoperite magnifice statui, vase și
mozaicuri. La începutu sec.al 20-lea, săpăturile practicate în sălile subterane
au descoperit un temple dedicate lui Mithra (mithraneum) în apropiere de
unghiul de nord-vest al edificiului.
In decembrie 2012 un muzeu a
fost inaugurat în tunelurile de sub Termele lui Caracalla. Rețeaua de tuneluri
are patru kilometri lungime și a fost creată pentru a deservi băile de
deasupra. Cazanele care încălzeau apa de deasupra se gaseau aici, si de
asemenea aceleași tuneluri erau folosite și ca spații de depozitare. Tunelurile
cu o lațime de sase metri asigură un cadru foarte potrivit pentru exponatele
muzeului, majoritatea fiind basoreliefuri, sau alte ornamente gasite la fața
locului ce decorau odinioară somptuosul complex.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu