marți, 14 decembrie 2010

ISTANBUL - COLOANA LUI MARCIANUS

Impresionantele fortificaţii duble ale Constantinopolului, dinspre continent, formau şi încă mai formează un imens arc de cerc care uneşte ţărmul Mării Marmara cu cel al golfului Cornul de Aur. De la acele grozave fortificaţii porneau trei mari artere, ca trei raze, spre vârful răsăritean al penisulei ocupate de Constantinopol. Artera cea mai de nord, cea mai apropiată de Cornul de Aur, a fost una dintre cele mai circulate şi mai aglomerate, atât pe timpul romano-bizantinilor, cât şi pe timpul otomanilor. Ea unea poarta Adrianopol cu vârful răsăritean al peninsulei, până în apropiere de biserica Sfânta Sofia. Pe traseul acestei artere construiseră împăraţii creştini minunata biserică şi necropolă imperială Sfânţii Apostoli şi tot în lungul ei şi-au ridicat otomanii unele dintre cele mai mândre moschei imperiale.
Astăzi artera este compusă din trei trei tronsoane, din trei bulevarde succesive, cu numiri diferite. Moscheea Cuceritorului, numită popular Mehmediyya, mărgineşte porţiunea Fevzi Paşa Caddesi, tronsonul cel mai vestic, cel care porneşte dinspre fortificaţiile continentale. Urmează apoi tronsonul de bulevard Macar Kadoşler, şi în final pe Şehzadebaşi Caddesi, cel mai apropiat de vârful estic al peninsulei istarice. Traseul este presărat cu nestemate ce vorbesc despre lumea şi trecutul neguros otoman dar şi despre marii arhitecţi turci Kemal, Tin şi Mimar Sinan, cel mai strălucit deschizător de drumuri, în arhitectura otomană.
Moscheea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul este monumentul central al cartierului Fatuh, cel în care au pătrus pentru prima dată turcii, în fatidica zi de 29 mai 1453. Era cel mai populat cartier al Constantinopolului în ultimile secole ale Imperiului Bizantin. De aceea l-a ales sultanul cuceritor pentru a ridica acolo propria moschee şi prima din interiorul fostei capitale creştine. Moscheea a ocupat exact locul fostei biserici imperiale bizantine Sfinţii Apostoli.
Intr-o intersecţie largă a cartierului Fatih, la apus de artera principală, intersecţie amenajată cu sens giratoriu, tronează în mijloc Coloana lui Marcianus, o coloană votivă ridicată în anul 455 e.N în cinstea împăratului Marcianus (450-457 e.N) de către prefectul Tatianus, care a dorit să fie cunoscut posterităţii lăsând o inscripţie pe soclul coloanei. Are 17 metri înălţime şi se numără printre cele mai vechi monumente ale lumii romane scăpate de pornirile distructive ale otomanilor. Se pare că turcii au găsit-o deja devalizată de partea metalică de către cruciaţii din Cruciada a IV-a, din 1204, care au jefuit sălbatic capitale creştinătăţii orientale ortodoxe. Multe secole a rămas retrasă într-o grădină şi a scăpat atenţiei turce cotidiene. Topografia cartierului înconjurător s-a schimbat neîncetat şi anarhic pe timpul otomanilor. Incendiile foarte dese au avut un rol principal al schimbărilor reţelei stradale, în general mizere şi asfixiante. In 1908, după mari distrugeri cauzate de un incendiu gigantic, s-a trasat un nou plan urbanistic local, în Fatih, plan prin care coloana şi-a ocupat din nou un loc central în mijlocul unei pieţe, ca pe timpul bizantin.
Coloana s-a realizat din două elemente fusiforme de granit gri şi roşu de Egipt. Baza paralelipipedică este placată cu patru dale de marmură albă de Corint. Trei laturi sunt ornate cu cruci greceşti în medalioane. Pe cea de a patra faţă a soclului sunt figuraţi, în basorelief, doi îngeri cu o sferă, dar numai unul poate fi distins cu claritate. Cele două personaje pot fi şi zeiţe ale victoriei. Ele sunt numite de localnici Kiz Tasi, în traducere liberă „Piatra domnişoarelor”. Coloana se termină cu un capitel corintic tot de marmură, capitel pe care probabil era aşezată, cu şaisprezece secole în urmă, statuia împăratului Marcianus aşezat pe tron.
Baza coloanei este orientată cu feţele pe direcţia nord-vest şi sud-est, în timp ce capitelul este orientat nord-sud, probabil cu scopul ca statuia împăratului să privească către Biserica Sfinţii Apostoli. Dedicaţia prefectului Tatianus a fost scrisă pe soclu cu litere de bronz, litere astăzi dispărute. Fusul elegant al coloanei este strâns acum cu coliere metalice, în mai multe locuri, pentru a i se proteja starea monolitică.

ISTANBUL - TURNUL LUI BAIAZID

In parcul Universităţii, nu departe de poarta ei monumentală şi puţin spre nord-vest, pe marginea colinei ce domină Cornul de Aur, se înalţă un turn robust, asemănător unui „turn de apă“, adică cu o parte superioară mai îngroşată peste care se mai ridică încă o structură ascuţită. Este numit Turnul Baiazid ca şi piaţa din apropiere. Datează din anul 1828.
Pe acelaşi amplasament se înălţase odinioară un turn bizantin, numit Tetratsiyon. Turcii au construit târziu, pe acelaşi loc, un turn de lemn în 1749. Turnul dovenise o cerinţă imperioasă pentru supravegherea izbucnirii incendiilor, într-o perioadă când majoritatea locuinţelor capitalei aveau structuri, pereţi, acoperişuri şi placaje exterioare din lemn. Turnul a căzut victimă unui  incediu după numai câţiva ani, în 1756. Acela a fost înlocuit repede pe acelaşi amplasament. Lucrarea a executat-o arhitectul de origine armeană, Krikor Baylan, primul arhitect otoman care a studiat Artele Frumoase la Paris.
Turnul, comandat de Huseyin Ağa a primit numele popular de „cabană” sau de „turnul  Harika”. Cuvântul Harika însemnând „incendiu”, în limba turcă. La începutul sec.al 19-lea, în 1826, turnul lui Krikor a fost incendiat în cursul unei revolte a ienicerilor.
Doi ani mai târziu, în 1828, pe acelaşi loc al turnurilor de lemn a fost ridicat un altul de piatră, sub conducerea fratelui lui Krikor, Senekerin Baylan, la cererea sultanului Mahmud al II-lea. Noul arhitect a dat turnului cel nou trăsături baroce.
Turnul de piatră a fost dotat la început, în partea de sus, numai cu un planşeu cu cameră de supraveghere, cu o suprafaţă de cieca 50 de metri patraţi. Încăperea dispunea în jur de 13 ferestre cu arcuri ronde. La începuturi turnul a avut un acoperiş conic din lemn. In 1849 turnului i s-au adăugat încă două planşee cu plan octogonal şi ferestre circulare. Unul dintre nivele era destinat supravegherii, cel de al doilea pentru tobe de semnalare fonică, iar cel de al treilea pentru înălţarea drapelelor. Ziua focul era semnalat prin bătăile tobelor, iar noaptea prin aprinderea de lămpi colorate. Numărul de tobe şi culorile lămpilor indicau zona şi cartierul unde se semnala incendiul.
In 1889, deasupra acoperişului s-a ridicat un stâlp indicator din metal, înalt de 13 matri. Acum se urcă pe o scară cu 256 de trepte. Tuirnul a fost deteriorat parţial de cutremurul din 1889, dar reconstituirea nu a durat mult.
Inainte de apariţia turnului Turnului lui Baiazid, supravegherea izbucnirii incendiilor s-a făcut dintr-un minaret al Moscheei lui Soliman (Sűleymanie Camîi). Turnul are însă cu 85 de metri. 
Până în anul 1923 un număr de 20 de pompieri staţionau lângă turn. In 1997, structura a suferit o restaurare completă, pentru a-şi continua existenţa şi o nouă utilitate. 
La nivelul maxim al turnului, devenit emblematic pentru metropolă, se ajunge urcând scarăa cu trepte de lemn. Efortul merită pentru panorama pestriţă oferită asupra oraşului şi a apelor Cornului de Aur. Turnul serveşte acum drept staţie meteorologică. Seara, în vârful turnului se aprinde o lumină a cărei culoare indică starea timpului de a doua zi: albastru – timp frumos, verde – ploaie, galben – ceaţă şi roşu – zăpadă.

luni, 13 decembrie 2010

ISTANBUL - UNIVERSITATEA

In larga Piaţă Baiazid (Beyazid) atrage privirile interesantul edificiu a porţii Universităţii (Istanbul Üniversitesi). Este plasată pe latura de apus şi pe un plan ceva mai ridicat faţă de imensa deschidere a pieţii . Poarta seamănă cu un mare arc de triumf, lucrat cu ornamente orientale. Are trei deschideri cu arcuri în partea superioară, una largă şi mai înaltă în centru, cu arc frânt şi două mai înguste şi mai scunde în lături, cu arcuri ronde. Toate trei sunt ferecate cu porţi din fier forjat. Deasupra celor trei arcuri ale porţii se întinde o bandă cu fond verde şi inscripţii cu caractere arabe aurite.
Pe ambele laturi ale „arcului de triumf” sunt alăturate două corpuri de clădire ceva mai scunde şi cu planuri octogonale. Cele două corpuri de clădire alăturate porţii sub formă de „arc de triumf” au aparenţa unor turnuri de cetate, cu creneluri simbolice. Laturile lor dinspre piaţa Baiazid (cunoscută drept Forum Tauri în perioada romană) sunt şi ele străpunse la parter de deschideri cu arcuri în partea superioară. Deschiderea din latura centrală are aspectul de deschidere de acces, iar cele din laturile laterale sunt numai ferestre. La etaj fiecare ”turn” în miniatură are laturile străpunse de ferestre prelungi terminate tot cu arcuri. Ambele turnuri au încastrat câte un ceas deasupra ferestrei, ceas mare cu cadran alb.
Faţada porţii cu aspect de „arc de triumf” este prelucrată cu ornamente orientale migăloase, cu desen geometric. Fondul ornamentelor este verde, culoarea Profetului.
Desigur că atunci când se vorbeşte despre o instituţie cu atâta încărcătură culturală nu edificiul poarţii este esenţial, dar în acest caz este vorba de o realizare arhitecturală impozantă şi artistică. Impresionează prin unicitatea sa, cu trăsături asiatice. Pe deasupra acest edificiu domină piaţa pe o latură largă de apus, făcând concurenţă venerabilei Moscheei lui Baiazid al II-lea de pe latura opusă. Deşi construită în sec.al 20-lea, Poarta Universităţii se bucură de un pitoresc egal cu al multor monumente vechi. 
In spatele acestui „arc de triumf” universitar, spre apus, se întinde o grădină vastă, cu arbori bătrâni, pe sub care se preling, la toate orele zilei, grupuri vesele de studenţi şi studente cu comportament şi îmbrăcăminte aproape occidentală. Dincolo de oaza de verdeaţă se întrevăd clădirile variate şi robuste destinate sălilor de cursuri, bibliotecilor, laboratoarelor şi cancelariilor. Acesta este principalul campus universitar, dintre cele cinci existente în Istanbul.
Pa aceste locuri s-a găsit şi vechiul palat al sultanilor (Eski Sarayi) şi unele ruine romane şi bizantine, puţin edificatoare, mai sunt încă vizibile prin zonă.
Turcii caută să acorde Universităţii lor cât mai multă venerabilitate, plasându-i rădăcinile în medresele amenajate de Mahomed al II-lea Cuceritorul după 1453. Medresele s-au dovedit esenţialen până la sfârşitul sec.al 16-lea, pentru fotmarea de cadre ale administraţiei otomane. Dar cum medreselr nu erau suficiente, ca nivel de învăţământ, pentru o societate în modernizare, s-a trecut la un proces de restructurare, la 23 iulie 1846. S-au creat instituţii de educaţie superioară, numite Darűlfűnn, (în turcă casă a ştiinţelor), instituţii care au constituit rădăcinile Universităţii de astăzi. Ele au evoluat treptat în următoarele decenii, extinzând treptat disciplinele de studiu. Cu toate acestea ele au rămas şcoli pentru studii medii. Metresele, în calitatea lor de şcoli coranice, au fost desfiinţate de marele reformator Mustafa Kemal Ataturk, în 1924.
Un pas decisiv spre modernizare a fost acela prin care instituţia Darűlfűnun din Istanbul a primit statutul şi a luat numele de Universitatea din Istanbul, în anul 1933, în cadrul unei reforme a învăţământului. Anul şcolar a început oficial la 1 noiembrie 1933. Multe decenii Universitatea din Istanbul a rămas singura din ţară.
La început ea adăpostea facultăţile de medicină, de drept, de literatură, de teologie şi de ştiinţe. Mai mult de 150 de profesori evrei din Germania s-au refugiat aici de frica naziştilor, contribuind puternic şi eficient la mişcarea de reformă a învăţământului turcesc.
Pe parcursul multor decenii aceasta a rămas singura universitate din ţară, dar şi nucleul predilect al mişcărilor de contestatare ale tineretului. Nu sunt foarte rare momentele când în marea Piaţă Baiazid se adună şi scandează mii de tineri nemulţumiţi, nu numai studenţi. Statul turc este foarte ferm şi bine pregătit pentru a ţine sub control aceste manifestaţii. Nu pregetă să le înăbuşe chiar cu brutalitate. Trupe bine echipate şi antrenate ale Ministerului de Interne aşteaptă pe margini până mulţimea se agită peste măsură. In anumite situaţii rare, aceste trupe au primit ajutor de la armata cu echipament NATO. Forţele turceşti de restabilirea ordinei sunt foarte decise şi brutale în intervenţii. Nu numai în Piaţa Universităţii, ci pe întrgul întins al teritoriului.
Universitatea din Istanbul este servită astăzi pe circa 5.000 de cadre didactice şi este fregventată de 70.000 de studenţi, rămânând cea mai mare şi mai “bătrână” din ţară. Funcţionează cu următoarele facultăţi:
  • Facultatea de Ştiinţe Politice
  • Facultatea de Drept
  • Facultatea de Jurnalism
  • Facultatea de Literatură şi Ştiinţe Sociale
  • Facultatea de Ştiinţe
  • Şcoala de Medicină din Istanbul
  • Casa medicală Cerrahpaşa
  • Facultatea de Economie
  • Facultatea de Farmacie
  • Facultatea de Educaţie Hasan Ali Yücel
  • Facultatea de Medicină Dentară
  • Facultatea de Silvicultură
  • Facultatea de Inginerie
  • Facultatea de Ştiinţe Veterinare
  • Facultatea de Administrarea afacerilor
  • Facultatea de Comunicaţii
  • Facultatea de Produse din apă  
  • Facultatea de Teologie