ROMA V - TEMPLUL LUI ROMULUS (FORUM ROMANUM)

Templul lui Romulus, sau Jupiter Stator se găsește în Forum Romanum pe latura de nord, alături de templul lui Antoninus și al Faustinei. In fața sa se prelinge spre apus Via Sacra, iar pe partea opusă a acesteia se găsesc vestigiile Casei vestalelor. El prelungește latura de nord a Forum-ului, la răsărit de Regia, edificiu considerat drept limita de răsărit a acestei piețe istorice. De altfel, în ultima parte a existenței sale Forum Romanum s-a extins, spre răsărit,  până pe aliniamentul arcului de trimf al lui Titus.

In primele timpuri ale Romei, locul a fost ocupat de un sanctuar sub cer deschis, dedicat lui Jupiter Stator, templu fondat, conform tradiției, de legendarul Romulus. In anul 294 e.A, consulul M. Attilius a construit un templu.

La moartea fiului său, încă copil, împăratul Maxentius (306-312 e.N) a decis să reconstruiască templul lui Jupiter Stator, în anul 307 e.N, dedicându-l fiului său Romulus. Templul a fost terminat după moartea lui, care a survenit în 312 e.N, de către Constantinus I-ul, dușmanul său în lupta pentru tronul Imperiului Roman.  O inscripție amintește că, la terminare, senatul a dedicat templul la lui Constantin, în calitate de învingător:

                 IMPERATORI CAESARI FLAVIO CONSTANTINO

                            MAXIMO TRIUMPHATORI AUGUSTO

                              SENATUS POPULUSQUE ROMANUS

In starea actuală, este apreciat drept un edificiu antic remarcabil de bine conservat, datorită transformării lui în atrium al bisericii dedicate Sfinților Cosmas și Damian, în sec.al VI-lea e.N. Biserica s-a amenajat într-o sală antică din spatele templului.

Se prezintă sub forma unui edificiu cu dimensiuni moderate, cu plan circular și executat din zidărie de cărămidă. Cilindrul central este acoperit de o cupolă cu un diametru în jur de 15 metri. Pe laturile lui au fost alăturate două săli prelungi, fiecare terminată cu câte o absidă. Dintre acestea numai cea din dreapta și-a păstrat conturul antic.

Fațada templului are forma unui arc de cerc orientat cu deschiderea spre Via Sacra. In centrul ei este încastrată poarta originară din bronz, străjuită pe lături de două coloane de porfir roșu și deasupra de o cornișă din marmură albă. In zidăria ei sunt practicate patru nișe pe două niveluri.

Cele două săli laterale erau și ele străjuite de câte două coloane, dar nu s-au menținut decât cele din dreapta, din care numai una integral. Coloanele erau monolit din marmură cipolin (marmură cu fond alb-verzui traversată de vinișoare ondulate verzi și cu inserții de mică).

La stânga templului lui Romulus s-au scos la suprafață zidurile roase a zece încăperi așezate de o parte și de alta a unui culoar. Vestigile au aparținut unei structuri neînsemnate din timpul republicii.

In lungul Viei Sacra, resturile unei construcții medievale cu arcuri, foarte înălțată, indică foarte bine nivelul solului din Forum pe timpul evului mediu.

ROMA V - BISERICA SAN LORENZO IN MIRANDA (FORUM ROMANUM)

Biserica a fost construită în Forum romanum pe structura templului lui Antoninus și al Faustinei. Templul a rezistat tuturor vicistitudinilor de după căderea Imperiului Roman, incendii, cutremure și jafuri, dar a rezistat și intențiilor sălbatice și răzbunătoare ale creștinilor, în evul mediu timpuriu. Astăzi se mai văd încă urmele de frecarte ale frânghiilor cu care creștinii au încercat să prăbușească coloanele porticului de la fațadă.

Locașul creștin inițial, dedicat Sfântului Laurentius de Roma, poate să fi fost clădit în sec.al 7-lea, dar, în mod cert, a fost menționat în sec.al 11-lea în diverse surse, printre care Mirabilia Urbis Romae. Numele de Miranda provine de la cuvântul mirare, care înseamnă contemplare. Mirarea putea fi provocată de poziția dominatoare a edificiului în Forum, sau de numele unei binefăcătoare. Biserica a avut un pronunțat caracter paleocreștin și romanic, lipsită de elementele de ornamentație obișnuite mai târziu în lăcașurile catolice.

In anul 1429, papa Martin al V-lea a cedat biserica către Universitas Aromatorium, adică „Colegiului de chimiști și botaniști”, care a continuat să o folosească și ca muzeu care poseda un protocol de medicină semnat de marele pictor Raphael (Raffaelo Sanzio).

Cu ocazia vizitei împăratului Carol al V-lea (Quintul), în 1536, vechea biserică a fost demolată pentru a se reda amplitudinea originară templului antic. Cu acea ocayie dinastul medieval a trecut pe sub arcurile de triumf ale lui Constantin, Titus și Septimius Severus, urmând un traseu imaginar pe Via Sacra.

In 1602, arhitectul Orazio Torriani a realizat o nouă reconstrucție a lăcașului creștin, ocazie cu care a creat o navă unică mai înaltă și trei noi capele pe laturi.

Biserica adăpostește deasupra altarului principal o pânză a pictorului Pietro de Cortona, intitulată Martiriul Sfântului Laurentius (1646) și în prima capelă din stânga o Madona cu Pruncul și cu sfinți (1626), de Domenico Zampieri zis Dominichino.   

ROMA V - TEMPLUL LUI ANTONINUS ȘI AL FAUSTINEI (FORUM ROMANUM)

Templul lui Antoninus și al Faustinei este un edificiu reprezentativ din Forum Romanum. El este plasat în partea de est (nord-est) a Forum-ului, având pe partea opusă templul Vesta și mai aproape Regia, pe centrul laturii estice a Forum-ului.
Impăratul Antoninus Pius (138-161 e.N.), care i-a succedat lui Hadrianus (117/138 e.N.), a aparținut unei bogate familii originare din Colonia Nemausa (astăzi Nimes în Franța). Navând moștenitori direcți, Hadrianus l-a adoptat și i-a dechis calea către tronul imperial. Apreciat pentru bunătatea și pentru luciditatea sa, Antoninus domnit 23 de ani cu calm și moderație, într-un moment de maximă dezvoltare și putere a Romei.

Pe soția sa, Faustina, care a murit în 141 e.N, a ridicat-o la rang divin, în ciuda unei conduite scanaloase. Pentru ea a ridicat în Forum un templu impunător.

Când a murit Antoninus, în 161 e.N, senatul a decis să-l sanctifice și să dedice templul celor doi soți imperiali.

Templul era unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură corintică și se distingea prin simplitate. Era un edificiu prostil și hexastil, având  în fața sălii centrale, cella, un singur portic. Era așezat pe un podium (stilobat) înalt, la care se ajungea pe o scară lată cât toată fațada și cu 21 de trepte. Porticul era compus din șase coloane la fațadă și câte trei pe laterale, măsurând 17 metri înălțime. Fusurile coloanelor erau monolitice și realizate din marmură cipolin, provenită din Eubeea (fond alb-verzui, cu vinișoare ondulate verzi  și albăstrui, cu inserții de mică). Bazele coloanelor și capitelurile au fost realizate din marmură albă. Antablamenul nu era decorat nici ci denticuli și nici cu modilioane (mici console răsturnate, bogat ornamentate  și plasate pe plafomul de sub cornișă). Friza este sculptată cu grifoni, ornamente de frunze și plante încolăcite (ghirlande) și instrumente de sacrificiu, totul admirabil executat. Pereții templului și soclul înalt erau din tuf aoperit cu marmură.

Fațada fără fronton a rămas intactă. Frontonul, astăzi dispărut, putea să poarte o quadrigă pe vârful de sus și câte o statuie a Victoriei pe colțurile laterale. In porticul de la fațadă s-au așezat ulterior statui ale unor alte personalități, la intervale în timp. 

Pe linia superioară a arhitravei stă scris:

DIVO. ANTONINO. ET DIVE. FAVSTINAE. EX S(ENATUS). C(ONSVLTO)

            Divinului Antoninus și Divinei Faustina prin decretul senatului

Este unul dintre cele mai bine păstrate monumente din Forum Romanum, scăpând de incendii, jafuri, cutremure și de invidia creștinilor. Pe fusurile coloanelor se văd urmele de frecare ale frânghiilor cu care s-a încercat doborârea coloanelor în evul mediu. Probabil că după acele încercări răzbunătoare ale creștinilor, s-a decis amenajarea și folosirea edificiului antic ca biserică. Din sec.al 11-lea structurile antice au protejat biserica San Lorenzo in Miranda, fapt ce a salvat monumentul de la dispariție. Unii autori au susținut că biserica s-ar fi amenajat în  sec.al 7-lea, dar nu există date certe.

In anul 1429, papa Martin al V-lea a cedat biserica către Universitas Aromatorium, adică “Colegiului chimiștilor și botaniștilor”. Biserica a continuat să fie folosită, în mod tradițional, ca muzeu și a posedat un protocol de medicină semnat de Raphael (Raffaelo Sanzio).

In anul 1536, cu ocazia unei vizite a împăratuli Carol al V-lea (Quintul), monumentul a fost degajat de adăugirile bisericii creștine, reprimind volumele antichității. In 1602, biserica a fost reconstruită. Arhitectul Orazio Torriani a creat o navă unică și trei capele laterale noi. Din acel an datează și frontonul anost în stil baroc. Biserica păstrează deasupra altarului principal o pânză de Pietro da Cortona intitulată Martiriul Sfântului Laurentius (1646), iar în prima capelă de la stânga o Madonă cu Pruncul și Sfinți (1626), de Domnico Zampieri zis Dominichino.  
In apropierea templului, spre răsărit, s-a descoperit o necropolă din sec.7-8 e.A, din timpul legendarului Romulus.