ROMANIA - MONUMENTE - Mănăstirea Bogdana

Inceputurile Manastirii Bogdana, cunoscută sub denumirea de Biserica Sfantul Ierarh Nicolae, se pierd in negura vremurilor, în perioada de constituire a statului feudal moldovean. De-a lungul vremii, acest monument arhitectural de o frumusete aparte a indeplinit un rol istoric, religios si cultural deosebit.

In ciuda intemperiilor vremii, a cotropirilor tatare ăi turceăti, a jafurilor, a războaielor ăi dominaţiei hasburgice, biserica a rezistat peste veacuri, constituind de-a lungul timpului o garantie a spiritului naţional românesc.

Daca in Transilvania prima manastire a fost Hodos - Bodrog, amintita in anul 1117 intr-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, iar in Tara Romaneasca Manastirea lui Negru Voda, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, in Moldova avem Manastirea Bogdana, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, ctitorita de Bogdan I.

Biserica „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi este prima biserica de piatra construita în Moldova. Ctitorirea ei coincide cu întemeierea statului medieval Moldova, anul 1359, în care a început sa fie ridicata, fiind acelaşi cu anul în care voievodul Bogdan I-ul a venit din Maramureş în Moldova. Locaşul, sfintit în 1364, avea sa fie necropola domnitorilor moldoveni, de la Bogdan I-ul, pâna la Alexandru cel Bun. Mai exact, în biserica Manastirii Bogdana, în naos, îşi dorm somnul de veci Bogdan I, Laţcu, Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, şi Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. In pronaosul bisericii se afla 3 morminte: al Doamnei Stana, soţa lui Bogdan al III-lea şi mama lui Ştefaniţă Vodă, şi mormântul Anastasiei, fiica lui Laţcu. Inaintea usii pronaosului se gaseste piatra de mormânt a episcopului Ioanichie, mort la 1504.

In timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a devenit locas episcopal, episcopii avandu-si resedinta in incinta manastirii. Unii istorici afirma ca Manastirea Bogdana a fost resedinta mitropolitana, pana la data de 26 iulie 1401, cand Mitropolia Moldovei a fost recunoscuta oficial de catre Patriarhia de la Constantinopol si scaunul mitropolitan a fost mutat la Suceava.

Istoria bisericii, la fel de zbuciumata ca si istoria tarii

In timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), biserica a devenit reședință episcopală, episcopii de Rădăuți avându-și reședința în incinta mănăstirii.

Intre anii 1479-1482, Ștefan cel Mare a pus pe mormintele celor șase prinți ai Moldovei lespezi frumos sculptate, decorate cu motivul obișnuit al împletiturilor, deosebite de la o lespede la alta, având inscripții în limba slavonă. La intrarea în biserică, se află o pisanie datând din perioada lui Bogdan al III-lea (1517).

Domnitorul Bogdan al III-lea (1504-1517) a dăruit mănăstirii 800 de zloți, episcopii de Rădăuți obligându-se să slujească un parastas în seara din Duminica mironosițelor, iar dimineața o liturghie, cât va trăi domnitorul. După moartea sa, în fiecare dimineață trebuia să se slujească o liturghie și seara un parastas pentru mântuirea sufletului domnitorului, după cum atestă o lespede de piatră amplasată la 8 decembrie 1517 pe peretele nord-estic al altarului, lângă nișa care servește ca proscomidiar.

Biserica a fost restaurată în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, care i-a adăugat un pridvor închis în față în anul 1559 și a înlocuit chenarele unor ferestre cu altele noi, de factură gotică. ^[4] Există o pisanie în limba slavonă lângă ușa sudică, în care sunt relatate următoarele: "Cu bunăvoința Tatălui, ajutorul Fiului și săvârșirea Sf. Duh s-a început și zidit acest pridvor bisericesc de evlaviosul și închinătorul Treimii, Domnul Io Alexandru Voievod, Domnul Țării Moldovei, în anul 7067 (=1559) luna iunie 30, sub episcopul chir Eutimie".

In secolul al 17-lea și la începutul secolului al 18-lea, aici au fost copiate mai multe lucrări bisericești (un tetraevanghel în limba slavonă - 1613 etc.). In anul 1744, episcopul Varlaam (1734-1745) a înființat aici o tipografie în care a tipărit mai multe cărți bisericești, printre care și Ceaslovul din 1745 aflat și astăzi în colecția Mănăstirii. Totuși, în 1750, odată cu alegerea episcopului Iacob Putneanul ca mitropolit al Moldovei, tipografia a fost mutată la Iași.

In 1775, anul ocuparii Bucovinei de catre habsburgi, Bogdana avea 13 cladiri, semn ca mănăstirea avea o viaţă înfloritoare. Habsburgii au închis, însă, mănăstirea în acelaşi an, transformând biserica „Sfântul Nicolae“ în biserica episcopala, chiliile calugarilor fiind transformate în adaposturi pentru cai. In 1782, dupa mutarea episcopiei la Cernăuţi, biserica „Sfântul Nicolae“ a fost transformată în biserică de parohie. In anul 1876 a fost construită aici o casă parohială.

Ca urmare a lucrărilor efectuate în ultimul deceniu al secolului al 20-lea, s-a înlocuit în 1996 catapeteasma degradată din lemn de tei a Bisericii "Sf. Nicolae" cu una nouă din lemn de stejar, s-a finalizat în 1998 construcția unui corp de chilii cu arhondaric și a unei biserici noi cu hramul "Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți", care a fost acoperită cu tablă de cupru.
Mănăstirea nu a mai fost reînfiintata nici dupa eliberarea Bucovinei, în 1918, cea mai veche biserică de piatră din Moldova pastrându-şi statutul de biserică de parohie până în ultimii ani ai regimului comunist, când a fost închisă. La 6 decembrie 1992, de ziua Sfântului Nicolae, după mai mult de 200 de ani, Mănăstirea Bogdana a fost redeschisă, slujbele mănăstiresti rasunând din nou în ctitoria voievodului Bogdan I-ul. Mănăstirea Bogdana este unul dintre principalele repere ale spiritualitaţii creştin-ortodoxe româneşti, un semn că românii au început orice faptă istorică cu o biserică. Pentru valoarea sa artistică şi culturală, biserica „Sfântul Nicolae“ a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, în anul 2004. Ansamblulu este alcătuit din trei edificii:

• Biserica "Sf. Nicolae" - datând din secolul al 14-lea
• Turnul clopotniță - datând din anul 1781
• Casa parohială - datând din anul 1876

Arhitectura Bisericii sf. Nicolae

Biserica Sfântul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, pastrata în forma ei originala, nealterata pâna astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei. Biserica Sfântul Nicolae aminteste de zbuciumatele vremurilegate de întemeierea statului feudal moldovean si constituie expresia unei admirabile sinteze artistice între arhitectura romanica, gotica si bizantina.

Dispozitia generala a planului prezinta caracteristicile basilicii romanice cu cor si cu absida. Tendinta de a frânge unele arcuri si bolti sunt caracteristice arhitecturii gotice, iar specific arhitecturii bizantine este delimitarea spatiului interior în altar, naos, pronaos si pridvor. Edificiul are plan basical (influenta romanico-gotica), fara turle, unic in arhitectura moldoveneasca; navele laterale interioare au deasupra tribune false, mai degraba tainuite la care se ajunge pe scara in spirala din pronaos. Zidurile sunt intarite la exterior, cea ce-lincanta. Lacasul a constituit modelul important in orientarea si dezvoltarea arhitecturii moldovenesti a secolelor XV-XVII. Nu se stie ce fel de clopotnita a avut initial biserica. Astazi are una de piatra construita de episcopul Dositei Herescu, in care se afla un clopot cu urmatoarea inscriptie, in limba slavona: "Ioan Stefan voievodu tarii Moldovei".

Langa usa sudica se afla pisania in limba slava, a lui Alexandru Lapusneanul care ne relateaza urmatoarele: "Cu bunavonta Tatalui, ajutorul Fiului si savarsirea Sfantului Duh s-a inceput si zidit acest pridvor bisericesc de evlaviosul si inchinatorul Treimii, Domnul Io Alexandru Voievod, Domnul Tarii Moldovei, in anul 7067 luna iunie 30, sub episcopul chir Eutemie" (1559). Usa de trecere in pronaos pare a fi fost modificata de mesterii lui Alexandru Lapusneanul, deoarece, dupa profil natura si colonetele cu baze seamana cu cele din veacul al XIV lea.

In interior, manastirea, se prezinta ca un edificiu romanic, cu o nava centrala si doua laterale, adaptat cultului ortodox, care a impus cele trei incaperi obisnuite: pronaosul, naosul si altarul. Navele sunt despartite prin sase stalpi masivi in dreptul carora bolta navei centrale este intarita cu arcuri dublouri. In pronaos nava centrala, ca si cele laterale, au aceeasi inaltime, iar in naos navele laterale sunt mult mai joase, mai inguste si acoperite cu bolti semicilindrice, usor frante, perpendiculare pe bolta navei centrale. Deasupra lor au fost zidite doua incaperi mici, boltite in semicilindru la care se ajunge pe o scara spiralica.

Pictura Bisericii sf. Nicolae

Istoricul bisericii de la Bogdana consemneaza faptul ca primul strat de pictura dateaza din secolul al 14-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun. Alexandru Lapusneanu a dispus refacerea picturii originale în anul 1558. Restaurari ulteriore au avut loc în sec. 18-19 (1745-1750), în timpul episcopului Iacob Putneanul si 1880 când pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi a realizat în tempera frescele actuale). Din fresca epocii Stefan cel Mare un interes deosebit prezinta compozitiile altarului (Cina cea de Taina, Împartasania apostolilor, Spalarea picioarelor), în parte asemanatoare celor din altarul Manastirii Voronet. Tabloul votiv, pictat în naos, reprezentând pe Stefan cel Mare alaturi de Alexandru Lapusneanu, Bogdan I si Alexandru cel Bun, confirma presupunerea ca a fost executat în timpul acestuia.

Mormintele

Biserica Sfântul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova pastrata în forma ei originala, nealterata pâna astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei. Ctitorita în jurul anilor 1360 de voievodul Bogdan I (1359-1365) drept multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbânda în luptele pentru constituirea statului liber si independent Moldova, acest sfânt locas de închinare avea sa-i fie necropola lui si familiei.

In biserica Manastirii Bogdana sunt înmormântati domnitorii Moldovei si membrii familiilor domnitoare pâna în timpul lui Alexandru cel Bun. Locasul, sfintit în 1364, avea sa fie necropola domnitorilor moldoveni, de la Bogdan I, pâna la Alexandru cel Bun. Mai exact, în biserica Manastirii Bogdana, în naos, îsi dorm somnul de veci Bogdan I, Latcu, Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, si Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. În pronaosul bisericii se afla 3 morminte: al Doamnei Stana, sotia lui Bogdan al III-lea si mama lui Stefanita Voda, si mormântul Anastasiei, fiica lui Latcu. Înaintea usii pronaosului se gaseste piatra de mormânt a episcopului Ioanichie, mort la 1504.

Fiind necropola Musatinilor, primii voievozi ai Moldovei, biserica Bogdana a beneficiat de atentia lui Stefan cel Mare care a împodobit mormintele înaintasilor cu lespezi executate de mesterul Jan (cca 1480) în tehnica reliefului plat, cioplire în piatra care “…se opune principial sculpturii decorative occidentale” (P. Comarnescu); si motivele ornamentale sunt bizantin-orientale (palmata – frunza de palmier stilizata), chiar amendate autohton cu frunzele fagului, frasinului, ulmului.

Mormintele voievodului Stefan

- „De Hristos iubitorul“ voievod Stefan cel Mare a fost si el legat sufleteste de Manastirea Bogdana, locul unde îsi dormeau somnul de veci multi dintre strabunii sai. Marturie stau si astazi inscriptiile de pe pietrele de pe mormintele din biserica „Sfântul Nicolae“:

- „Dreptmaritorul si de Hristos iubitorul Io Stefan voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a înfrumusetat acest mormânt mamei sale Stana, în anul 7026 (1518) luna ianuarie 28, sub episcopul Pahomie“.

- „Io Stefan voievod, domn al Tarii Moldovei, în anul 7005 (1497) luna lui aprilie 11, a înfrumusetat mormântul strabunicii sale, a cneaghinei Anastasia, care a dat Cotmanul acestui locas, fiica lui Latcu voievod, ea a raposat în anul 6928 (1419) luna martie 26“.

- „Din mila lui Dumnezeu, Io Stefan voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit acest mormânt, strabunului sau, batrânului Bogdan voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 27“.

- „Binecredinciosul si de Hristos iubitorul, Io Stefan Voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta stramosului sau Latcu Voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 20, în timpul episcopului de Radauti, Ioanichie“.

- „Dreptmaritorul si de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, domnul Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înfrumusetat mormânt stramosului sau Ioan Stefan Voievod cel Batrân, care a batut pe unguri la Hindau, în anul 6988 (1480) luna mai 20“.

- „Din mila lui Dumnezeu, binecinstitorul domnul nostru, Io Stefan Voievod, domn a toata Tara Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormântul acesta stramosului sau, Roman Voievod, domn al Tarii Moldovei, în anul 6987 (1479) luna decembrie 15“.

- „Dreptmaritorul si de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, domnul Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înfrumusetat acest mormânt mosului sau Bogdan Voievod, fratele lui Alexandru Voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 23 zile, spre vesnica lui pomenire“.

- „Binecredinciosul si de Hristos iubitorul, Io Stefan Voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta unchiului sau, Bogdan Voievod, fiul lui Alexandru Voievod în anul 6988 (1480) luna ianuarie 30“.

ROMANIA - MONUMENTE - Biserica Bălineşti

La intrarea in orasul Siret, din drumul principal care conduce spre vama ucraineana, se desprinde o sosea ingusta, ale carei ocolisuri strabat lunca Siretului, strabatand sate si paduri. Dupa vreo zece kilometri, pe varful colinei dinspre lunca se infatiseaza, in maretia ei sobra, Biserica din satul Balinesti.

Monumentul face parte din pretioasa mostenire a epocii lui Stefan cel Mare. Manastirea Bălinesti este unul dintre monumentele istorice reprezentative pentru arta Moldovei din cea de a doua jumatate a secolului al 15-lea. Arhitectura acestei biserici este singulara in epoca si exprima convingator gustul ctitorului Ioan Tautu.

Biserica din Balinesti nu este o ctitorie domneasca, iar acest fapt o face cu atat mai interesanta, caci voievodul nu obisnuia sa permita oricaruia dintre boierii lui sa ridice biserici de zid. Bisericile din Balinesti, Arbore si Dolhesti sunt capelele de curte ale unor boieri privilegiati, oameni de incredere ai domnitorului: logofatul Ioan Tautu, Luca Arbore, portarul Sucevei, si hatmanul Sendrea. Nici una nu are turla pe naos, fapt obisnuit in cazul bisericilor-capela.

Logofătul Ioan Tăutu şi Bălileşti

Satul Bălinesti este cunoscut din secolul al 15-lea, cand apartinea logofatului Ioan Tautu, om de seama si bun diplomat al marelui domn Stefan cel Mare si al fiului sau Bogdan, dupa cum este amintit de cronicarii Grigore Ureche si Ion Neculce. Acesta a construit intre anii 1494-1499 la Curtea sa de pe malul Siretului o biserica impozanta, ajunsa astazi "unul dintre cele mai reprezentative monumente din epoca lui Stefan cel Mare".

Ioan Tautu este intemeietorul unei familii boieresti care stapanea un numar de sate din zona Botosanilor si in apropierea Bălinestilor. Această realitate, impreuna cu pietrele de mormant tarzii, din1613, 1634, ce se pastreaza in biserica, arata ca Bălinestii raman vatra a familiei Tautestilor si ca la cancelaria domneasca se mai pastra, in secolul XVII inca vie amintirea marelui dregator.

Daca initial s-a crezut ca biserica a fost construita de logofatul Tautu, cu banii primiti in dar de la sultan, in realitate, Biserica Balinesti a fost construita cu cheltuiala acestuia, dupa cum spune pisania de pe zidul de rasarit al bisericii:

"Cu vointa Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, pan Tautu logofat a inceput a zidi aceasta biserica in numele celui intre sfinti parintele nostru Ierarh si facator de minuni Nicolae in zilele blogoslavitului si de Hristos iubitor domn io Stefan voievod fiul lui Bogdan voievod si s-au savarsit in an 7007 luna 6".

Arhitectura exterioara unică

Ca numeroase biserici de curte boiereasca, biserica Sfantul Nicolae din Bălinesti a fost construită după un plan dreptunghiular, cu o singura navă, compartimentata în naos şi pronaos, cu absidă poligonală la est si la extremitatea vestica rotunjită. Pe latura de sud construcţia este întregită de un turn clopotniţă.  Forma bisericii este simplă. Corpul rectangular fără nici o absidă laterală şi o absidă estică poligonală erau destul de obişnuite în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, dar capătul vestic rotund este unic.

Turnul clopotnita este scund, amplasat pe latura de sud, in dreptul intrarii. Partea inferioara a clopotnitei este un fel de pridvor boltit, bolta fiind semicirculară, ca şi în naos şi pronaos, unde sunt imparţite in trei travei egale prin arcuri care se sprijina pe stâlpi de piatra angajati în zid şi decoraţi cu capiteluri şi socluri.

Doua şiruri de firide, mai mici deasupra si mai mari dedesubt, înconjoara biserica pe toate fatadele ei. Latura sudică este diferită faţă de celelalte: un portal deschis, cu bolti gotice înalte, de piatră, surmontate de o clopotniţă, se afla la intrarea in biseric.  Urme de picturi murale exterioare s-au găsit pe firidele mai mari de pe absida estică şi pe faţadele estică şi vestică. Aceste picturi s-au făcut în timpul domniei lui Petru Rareş, între anii 1535-1538.

Zugraveala exterioară
Picturile exterioare trebuie să fi avut o calitate remarcabilă, după cum se observă în cazul frumoaselor imagini ale Sf. Nicolae şi ale Arhanghelului Mihail, situate pe două firide de pe absida estică. La capătul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi. Această pictură exterioară a fost aplicată peste prima decoraţie a faţadelor bisericii, ce conţinea discuri din ceramică emailată cu rânduri de maro, galben şi verde.

Aceste discuri erau decorate cu creaturi fantastice, preluată din bestiarul occidental sau cu teme eraldice scoase în relief. Rânduri formate din aceste discuri înconjoară partea superioară a bisericii şi formează o compoziţie luminoasă pe faţadele portalului. Acest tip de ornamentaţie este caracteristic epocii lui Ştefan cel Mare şi nu se mai poartă după domnia sa. Portalul leagă exteriorul de interior. Are trei laturi cu deschidere, cu arcuri ascuţite, fiind acoperit cu o boltă gotică autentică striată. Aceasta e susţinută de console decorate cu motive botanice. În locurile în care striaţiile se întâlnesc, există ornamente cu forme florale. Intradosul şi părţile interioare sunt decorate cu medalioane pictate. Pe intradosul din absida sudică, sunt reprezentaţi Episcopi, în timp ce în partea superioară a lunetei se află Iisus adorat de îngeri.
Pe absida estică se află Apostolii în medalioane, iar deasupra lor se află Dumnezeu, ca Bătrânul Timpului iar de o parte si de alta cei doi Arhangheli, Mihail şi Gavril. Pe absida vestică se află Profeţii, iar deasupra lor scena din Deisis (Intervenţia Rugăciunii), cu Iisus în mijloc, avându-i alături pe Fecioara Maria şi pe Sf. Ioan Botezătorul. Frumosul portal sudic are un lat chenar modelat după forma gotică ascuţită. Pe lunetă, este reprezentată Fecioara Maria cu Pruncul.
Starea de conservare a zugravelilor nu este prea stralucită - sunt zone in care pictura s-a desprins împreună cu stratul suport, lăsând să se vadă prima zugraveala a bisericii, cea provizorie alcatuită numai din dreptunghiuri roşii si verzi ce imită cărămidă smalţuită.

Picturile exterioare trebuie sa fi avut o calitate remarcabilă, dupa cum se observă în cazul frumoaselor imagini ale Sfantului Nicolae si ale Arhanghelului Mihail, situate pe doua firide de pe absida estică.

La capatul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi. Aceasta pictura exterioara a fost aplicata peste prima decoratie a fatadelor bisericii, ce continea discuri din ceramica emailata cu randuri de maro, galben si verde.

Aceste discuri erau decorate cu creaturi fantastice, preluata din bestiarul occidental sau cu teme heraldice scoase in relief. Randuri formate din aceste discuri înconjoara partea superioară a bisericii şi formează o compozitie luminoasa pe fatadele portalului. Acest tip de ornamentatie este caracteristic epocii lui Ştefan cel Mare si nu se mai poarta dupa domnia sa.

Portalul, care leaga exteriorul de interior, are trei laturi cu deschidere, cu arcuri ascutite, fiind acoperit cu o bolta gotica autentica striata. Aceasta e sustinuta de console decorate cu motive botanice. In locurile in care striatiile se intalnesc, exista ornamente cu forme florale. Pe luneta acestuia este reprezentata Fecioara Maria cu Pruncul.

Podoabele şi fresca interioară

Naosul de forma patrata este acoperit cu o bolta semicilindrica intarita de arcuri dublouri ce o compartimenteaza in trei nave. Pronaosul aproximativ de aceleasi dimensiuni, prezinta particularitatea incheierii in poligon a capatului de vest. Elementele cele mai iteresante sunt pilastrii ce sustin arcurile dublouri ale boltii semicilindrice.

Elementele de decor architectural de la ancadramentele de usi si ferestre prezinta trasaturi care le incadreaza in arhitectura gotica tarzie. Pridvorul de sub clopotnita are bolta cu arcuri de piatra cioplita, decorata cu rozete tot din piatra.

Ferestrele altarului si ale naosului sunt dreptunghiulare, iar cele ale pronaosului, cat si usa de la intrare in pronaos sunt lucrate in stil gotic. Cu ocazia pictarii in exterior a bisericii, realizata intre anii 1535-1538, au fost zidite firidele, iar elementele ceramice au fost tencuite, smaltul acestora pierzandu-si partial stralucirea.

Pictura, ce dateaza din secolul al XV-lea, de o ridicata valoarea artistica, este opera unei echipe conduse de zugravul Gavriil Ieromonahul si se pare ca este realizata in stilul celei de la Manastirea Voronet si de la "Sfantul Nicolae" din Dorohoi.

Fresca interioara se mai pastreaza si astazi, spre deosebire de cea exterioara, care este degradata in proportie de 90 la suta. Pronaosul, naosul sunt impodobite cu sfinti, cu scene biblice si cu Acatistul Sfantului Nicolae. Portretul ctitorului din tabloul votiv reprezinta una din cele mai reusite picturi de acest gen din Moldova epocii.

Pe absida estica se afla Apostolii in medalioane, iar deasupra lor se afla Dumnezeu, ca "Cel Vechi de Zile" iar de o parte si de alta cei doi Arhangheli, Mihail si Gavriil. Pe absida vestica se afla Profetii, iar deasupra lor scena Deisis (Interventia Rugaciunii), cu Iisus in mijloc, avandu-i alaturi pe Fecioara Maria si pe Sfantul Ioan Botezatorul.

Catapeteasma este mai noua, ctitorul ei este Ieremia Jigniceanu, pe la anul 1792, proprietarul de atunci al mosiei Balinesti. Este lucrata in lemn de tei si cuprinde trei randuri de icoane. Sculptura acesteia este bogata in elemente florale si a fost poleita cu aur.

In pronaosul bisericii se afla gropnita familiei Tautu, gasindu-se aici noua lespezi din piatra. Pietrele de mormant ale celor doi fii ai logofatului, Petru si Teodor, morti in 1494, se caracterizeaza prin impartirea suprafetei trapezoidale intr-un chenar decorativ urmat de zona inscriptiei ce inconjura campul central.

Urmeaza lespedea Vasilichii (+1495) si cea a Magdei (+1500). Numai lespedea sub care a fost ingropat logofatul se inrudeste cu seria de pietre funerare puse de Stefan cel Mare in necropola domneasca de la Radauti.

Istoric

In decursul timpului, Biserica Balinesti nu a suferit modificari majore, ea aparand in aceeasi forma si in tabloul votiv. Chiar daca, de-a lungul vremii, Biserica din Balinesti a avut de suferit in mai multe randuri din cauza turcilor care, in incursiunile lor, au dat foc bisericii, producand degradari ale picturii si zidului.

In anul 1721, biserica a fost restaurata prin grija Episcopului Calistru de Radauti, cand s-au restaurat acoperisul, usile si mobilierul. Pana in anul 1864, Biserica din Balinesti a adapostit o manastire de maici, metoc al Manastirii Varatec iar din anul 1899, este luata in grija, pastrare si conservare de Departamentul pentru Monumente Istorice.

In ultimul timp, Biserica Balinesti a beneficiat de unele restaurări după cum urmează: s-a pus un brâu de caramizi smaltuite in jurul bisericii; s-au dat jos resturile de pictură exterioară, rămânand cele trei rânduri de medalioane din teracota smaltuită de sub cornişă; s-a consolidat clopotniţa cu bare de fier; s-a refăcut invelitoarea, care era distrusă şi din cauza căreia ploua în biserică.

ROMANIA - MONUMENTE - Mănăstirea Râşca

Mănăstirea este situatã pe şoseaua Fãlticeni – Tg. Neamţ, cu ramificaşie din Boroaia spre dreapta Râşca – Slãtioara, 20 km sud-vest de oraşul Fãlticeni şi la 1 km nord de centrul satului Râşca. La vest de mânãstirea Râşca 10 km se află mânãstirea Slãtioara, iar la 5 km se află mânãstirea Bogdãneşti. In apropierea mânãstirii, la nord şi rãsãrit, trece râul Râşca de la care şi-a luat numele mânãstirea şi satul. Tot în apropiere, la apus de mănãstire, se proiecteazã marginea albăstrie a codrilor nesfârşiţi din lanţul Carpaţilor.

Construita de Petru Rareş în 1542, manastirea Râşca s-a deosebit iniţial de celelalte ctitorii ale voievodului prin dimensiunile ei mai reduse, precum si prin planul relativ simplu şi apreciat ca arhaizant: treflat, fără pridvor si camera mormintelor. Potrivit tradiţiei, în aceste locuri existau sihastrii încă de la inceputul sec.al 14-lea, pe valea raului Moldova. Ei si-au intemeiat o mica obste monahala, pe locul unde se afla astazi comuna Bogdanesti-Falticeni, cu o biserica de lemn inchinata Sfantului Ioan Teologul. Voievodul Bogdan I a înnoit biserica de lemn a sihastrilor din lunca Moldovei şi de la el, aceasta mică asezare monahală s-a numit "Schitul Bogoslov" sau "Sihastria Bogdanestilor". Sihăstria a fost numită la începutul ei, Bogdãneşti, deoarece a fost amebajată în mijlocul satului Bogdãneşti, în 1359, de cãtre Bogdan Vodã şi doamna Maria, ca sã slujeascã ca bisericã domneascã în vecinãtatea târgului Baia, întemeiat de curând.

          

O parte din calugari traiau in obste, iar cei mai austeri trăiau singuri în desăvârsită asceză, fie pe valea pârâului Rasca, fie in adancul muntilor din apropiere. De obicei sihastrii din Bogdanesti se linisteau, mai ales in timpul posturilor, în Muntele Pleşu şi Slătioru, 10 km mai sus de schit. Sihastria Bogdanesti s-a extins si mai mult sub Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, fiind înnoita de Bogdan cel Orb intre anii 1512-1517, printr-o noua biserica cu hramul Sfantul Nicolae.

 A fost distrusã de tătari prin foc în 1510 şi 1512. Bogdan cel Orb, fiul lui Ştefan cel Mare a dat poruncă a se zidi din nou. Pustiită şi aceasta de oştile turceşti ale lui Soliman Magnificul, care au prădat şi devastat şi alte mânãstiri ale Moldovei, Petru Rareş a zidit-o din nou în anul 1542, în a treia domnie a sa, dar de data aceasta, pe un dâmb la 3 Km spre munte, dincolo de râul Râşca, primind numele acestuia. Zidirea bisericii a fost încredinţatã fostului cãlugãr Macarie, devenit episcop de Roman, istoric şi om de încredere a lui Rareş. El şi-a luat ca ajutoare pe logofeţii Ioan şi Teodor Balş.

Biserica mănãstirii Raşca este mai mică decat Probota, dar la fel de solidă. Zidul împrejmuitor, ridicat de Bogdan, a fost lărgit împrejur pe patru laturi, pentru a sluji la nevoie ca cetate. Mănãstirea a fost sfinţitã la 9 mai 1542, ziua în care au fost aduse moaştele Sfântului Nicolae, îndeplinind rolul de metoc al Probotei.

            

Cei mai alesi sihastri ce s-au stabilit în această nouă vatră au fost: schimonahii Iov Sihastrul (sec. 15), Iov Sihastrul (sec. 16), Ioan Sihastrul (sec. 16-17).

Dupã învingerea şi uciderea lui Ioan Vodã cel Cumplit, în 1574, cãlugãrii au fugit de turci, dupã ce au ascuns clopotele într-un iaz. Se spune cã în continuare, ctitoria lui Petru Rareş a rãmas pustiitã 40 de ani. A apărut însă un nou ctitor, Costea Bacioc, mare vornic al Ţãrii de Jos, care a înnoit viaţa mănăstirii şi a zidit actualul pridvor între anii 1611 şi 1618. Pe peretele din miazãzi, deasupra uşii de intrare în bisericã, este scris în slavonă: “Cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului  Duh s-a început acest pridvor şi cu stăruinţă s-a zidit în numele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, cu zidirea şi cu ordinul dumnealui Costea Bacioc, mare vornic al Ţãrii de Jos şi cu principesa Candachia şi s-a început a se zidi în zilele bine credinciosului domnitor Io Constantin Moghilă voievod, la anul 1611 iunie 7 zile şi cu voia lui Dumnezeu s-a săvarşit în zilele binecredinciosului domnitor Io Radu Mihnea voievod, la anul 7126 (1618) luna septembrie 30, pentru aceasta rog sã vestiţi toate.”

Intre acei ani, 1611-1617, vornicul Costea Bacioc a mărit biserica, adaugând catre vest o mare încapere desparţită în doua parti inegale si nesimetrice de o arcada. Acest adaos tulbura ordonanţa tradiţională a încaperilor, dupa cum modifica ciudat planul de asamblu al edificiului, părând să dispună un pronaos după o cameră a mormintelor, care comunica direct cu pronaosul, fără despartire, şi prin care pătrunde în biserică dintr-un pridvor lateral.

               

In pridvor pe stânga se vede mormântul soţiei lui Alexandru Lãpuşneanu cu inscripţia: “Bine credinciosul şi de Hristos iubitorul Io Alexandru Voievod Domnitorul Moldovei a înfrumuseţat acest mormânt soţiei sale Doamna Anastasia Alexandru Lãpuşneanu care a trecut la veşnicele lăcaşuri şi a fost îngropatã aici la anul 7066 (1558) luna mai 2”

In 1677, Mitropolitul Dosoftei a închinat mănãstirea Probota Patriarhiei de Ierusalim. Dar mănãstirea Râşca, care era închinatã Probotei, nu s-a supus şi s-a separat cu gospodãria ei. Un ctitor însemnat s-a dovedit şi egumenul Calistru Ene care, pe la 1750 a început construcţia chiliilor şi a înalţat zidurile. Chiril, stareţul, a înzestrat mănãstirea cu carţi, vase şi veşminte. Arhiereul Sofronie a fost un cãrturar şi caligraf vestit, iar călugãrul Ioan pe cât era de sfânt, pe atât era de cărturar.

Dupã 1821 stareţul Isaia a dãrâmat un perete interior şi a zidit veşmântăria, a construit douã turnuri şi a acoperit biserica. El a strămutat hramul mănãstirii de la 9 mai la 6 decembrie, a introdus rânduielile aspre de la Muntele Athos şi a înfiinţat o şcoalã de cântăreţi bisericeşti. Chipul lui Isaia este zugrãvit pe peretele exterior al pridvorului.

In 1921, stareţ fiind Pancratie Fasolă, un groaznic incendiu a ars acoperişul bisericii, veşmântăria, turnul din mijloc, casa de oaspeţi, chiliile şi întreaga gospodãrie, mănãstirea fiind ameninţatã cu pustiirea. Din îndemnul şi cu stãruinţa Mitropolitului Pimen al Moldovei a fost refăcutã prin munca şi osârdia călugărilor, ajutaţi de popor şi autorităţi. Renovarea  s-a terminat în timpul Regelui Carol al II-lea (1930– 1940), prim-ministru fiind marele istoric Nicolae Iorga, iar stareţ al mănãstirii, Arhimandritul Paisie Cosma. Acest vrednic stareţ a plantat în grădină pomi fructiferi şi a împrejmuit mănãstirea cu gard.

In timpul primului  razboi mondial, între anii 1916–1918, cãlugãrii din mănãstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptã pentru îngrijirea rãniţilor. Cãlugãrii în vârstã au îngrijit rãniţii din chiliile mănãstirii, în care s-a înfiinţat un spital militar şi astfel ca buni români şi-au fãcut cu toţii datoria în acele vremuri grele.

Intre anii 1972 şi 1991 mănãstirea a fost restaurată din fondurile statului şi prin purtarea de grijă a Mitropoliţilor Moldovei Justin şi Teoctist deveniţi ulterior Patriarhi ai României. 

Elementele de decor arhitectural sunt caracterizate de patrunderea formelor de influenta munteneasca si orientala, ca de ex: portalul de intrare de pe latura de sud, cu arcada in dubla acolada, incadrata de baghete incrucisate si suprapusa de "spranceana" cu profile de tip Renastere. Planul iconografic si compozitional pastreaza datele initiale mai cu seama in sfantul altar (Sfantul Nicolae) si naos (Inmultirea painilor). Remarcabil este Tabloul votiv (familia domnitorului).Pictura exterioara datorata lui Stamatello Kotronas din Zante (1552) se mentine relativ bine pe fata sudica (Scara lui Ioan Climax, Judecata de Apoi, Viata Sfantului Antonie).

              

In 1827 s-au realizat reparatii, comportand modificari importante ale aspectului manastirii: acoperisurile cu bulb de pe turnul portii si de pe cuhne, daramarea pridvorului, inchiderea intrarii in biserica de pe latura de sud si deschiderea celei dinspre vest, repictarea integrala, dar culoare peste culoare.

           

Prin poziţia sa retrasă, mănãstirea Râăca a avut şi utilizarea de închisoare pentru cãlugãrii vagabonzi şi îndeosebi pentru boierii răzvrătiţi împotriva domnului. Din ordinul lui Mihail Struza (1835–1849) a fost închis aici,  în 1844, pentru ideile lui politice înaintate, marele bãrbat de stat Mihail Kogãlniceanu. A stat închis 6 luni într-o chilie din zidul clopotniþei existentã şi astãzi.