Mănăstirea Sărăcineşti, Vâlcea

Mănăstirea Sărăcineşti a fost ridicată pe pamantul donat de comisul Tanase Pausescu şi mama sa, vaduva clucerului Radu Păuşescu, devenită între timp monahia Marta. Moşia fusese primita de acestia doi de la Tanasie Comisul Saracinescul, care nu avea alti urmasi. Acestora li s-au adaugat comisul Atanasie Saracinescu si sotia sa Ilina, care, prin donaţiile facute, pot fi consideraţi, de asemenea, ctitori mari ai manastirii.

Se găseşte la confluenta raului Olăneşti cu râul Cheia, în mijlocul satului Valea Cheii care până în anul 1964 s-a numit Sărărcineşti, aşa cum glasuieşte pisania.  Este un frumos aşezământ monahal ce aparţine vremurilor lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.

Moşia în mijlocul careia a fost zidită biserica şi clădirile mănăstiresti a fost deci a boierilor din familia Sărăcinescu, de unde a rămas si numele locului, pana astazi, dupa cum reiese din actul de danie, facut la 7 iunie 1687, catre episcopul Ştefan al Ramnicului.

Constructia manastirii incepe in anul 1688, in plina perioada de dezvoltare a artei bisericesti bizantine pe pamantul nostru. Episcopul Stefan se retrage din scaunul arhieresc si se face schimnic in noua ctitorie, purtand numele de Sava arhieroschimonahul. Murind in anul 1693, episcopul schimonah Sava este ingropat in pronaosul bisericii, pe care a lăsat-o nepictată.

In pisania cea veche a bisericii celei mari, se poate citi: "Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, ziditus-au aceasta biserica din temelie, cu toata podoaba ei, intru lauda Adormirea Precestei Bogorodite si cu chiliile imprejur, cu toata cheltuiala Parintelui Stefan, episcopul Ramnicului, fiind data mosia cu casele de Tanasie Pausescul, in zilele lui Serban Cantacuzino Voevodul. Si au fost ispravnic Zosima Er.(monah) egumen. Ani de la Adam 7196, iar de la Iisus Hristos 1688 Sept. 28." (Pisa Er. monah Neagoe).

După scurgerea a 30 de ani, anume în anul 1718, episcopul Damaschin, împreună cu Paisie ieromonahul, cu Ioan, arhimandritul de la Hurezi şi cu Dosoftei ieromonahul, aduce la Mănăstirea Sărăcineşti trei mari zugravi: Teodosie, Gheorghe si Preda. Acesti trei zugravi au zugravit si Paraclisul de la Manastirea Hurezi, alaturi de alte asezaminte brâncovenesti.

Ctitorii manastirii sunt pictaţi în pronaosul bisericii celei mari, precum urmeaza: Episcopul Stefan si Episcopul Damaschin, tinand bisericuta in maini, deasupra usii, in interior; Ioan arhimandritul, Paisie si Dosoftei, colaboratori la pictura, pe peretele de la miazazi; Tanasie vel comisul Saracinescu cu jupanita lui Ilina, Tanasie vel clucer Pausescu cu jupanita lui Aspra, pe peretele de miaza-noapte.

Din vechea mănăstire (1688-1693) s-au păstrat urmatoarele valori: biserica, în forma ei originala, impreuna cu pictura acesteia; clopotnita, pe zidul careia se vede inscriptia "Sava 7200 = 1692"; cladirea care a fost stareţie şi corp de chilii; clopotul cel mic, turnat in anul 1612 şi returnat în anul 1930, de Ieronim protosinghelul; crucea din lemn, ferecata de mână, cu inscriptia "Ştefan episcop 7200 = 1692".

Biserica cea mare, zidita in forma de cruce, este masivă si spaţioasă. Clopotniţa, zidită din piatră şi cărămidă netencuită, se află în partea de sud a bisericii, iar pe zidul ei se vede inscriptia arhiereasca: "Sava 7200-1692".

Pridvorul bisericii, deschis, este sustinut de opt coloane de piatră şi este pictat în întregime. Biserica este acoperită cu ţigle şi are o singură turlă, asezata pe un soclu patrat, deasupra naosului. Soclul este decorat cu firide, iar turla poligonala prezintă şi ea ocniţe si firide prelungi.

Peretii exteriori ai bisericii sunt albi, inconjurati de un brâu median, cele două registre având aceleaşi decoraţii ca şi turla.

Iconostasul bisericii este sculpat în lemn, iar pictura a fost executată în 1718, de celebrii zugravi Teodosie, Gheorghe şi Preda. Totul s-a desfasurat sub grija episcopului Damaschin, a lui Ioan, arhimandritul de la Hurezi, a ieromonahului Dosoftei si a lui Paisie monahul.

Mănăstirea Sărăcineşti a fost mănăstire de maici până în jurul anului 1860, după aceea ea fiind mănăstire de călugări, până în anul 1873. Intre anii 1873-1913, biserica mănăstirii a fost filie a bisericii parohiale din comuna Cheia, iar casele au adăpostit o şcoala primară.

Intre anii 1913-1960, manastirea a fost din nou locuita de maici. In anul 1960, manastirea este desfiinţată de autorităţi, în mod abuziv. Vreme îndelungata, manastirea a fost folosită drept biserică de parohie de credincioşii din localitatea Valea Cheii, casele acesteia fiind transformate în cămin pentru bătrâni. In ciuda demersurilor facute, proprietatea mănăstirii (biserica şi incinta) nu au fost retrocedate nici astazi.

Mănăstirea Frăsinei, Vâlcea

Pisania: "†Intru marirea Sf. Treim Unuia Du(mne)zeu si intru cinstea, Adormirii Maicii Domnului s-au zidit din temelie aceasta Sf. Biserica cu clopotnita si cilii imprejur de smeri(tul) Epis(cop) al Rm-Noului Severin. D.D. Calinicu Cernicanu spre a fi locuita de parinti monahi cu viata de obste ; alaturandu-se de dansul si Scitu Slatioarele tot din acest district prin actu Pra Sfintiei Sale din anul 1860 legalizat de Prea Sf. Sa Parin. Mitro : D.D. Nifon Cernicanul sub : No. 2 acelasi anu Mar. 9. spre a se ingriji amandoua de singur staretu Frasineiului. Pentru o mai buna sustinere a lor din venitul propietatii lor ce au nesupuse la un alt stabiliment. Publicu s-au sfintit la 1863; Mai 12".

Situata in comuna Muereasca, la 25 km de Ramnicu Valcea, Manastirea Frasinei are de fapt doua biserici.

Biserica Manastirii Frasinei, zisa si Biserica Mare, avand hramul "Adormirea Maicii Domnului", cu intreg ansamblul de cladiri, in forma de cetate, este ctitoria Sfantului Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului, care a construit-o intre anii 1860-1863, an in care o si sfinteste. Pictura, facuta in ulei de pictorul ardelean Misu Pop, in stilul lui Tattarascu, a fost spalata in anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Aceasta biserica este monument istoric.

Biserica schitului vechi, cu hramul "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", a fost construita din lemn de calugarii bulgari Ilarion si Stefan, in anul 1710 si reconstruita din zid in anii 1762-1763 de Carstea Iovipali si Damian Iovipali, frati hagii din Ramnic, impreuna cu Nicolita Iovipali, fiul lui Carstea, avand binecuvantarea episcopului de Ramnic, Filaret. In jurul acestui schit au existat chilii care insa nu s-au pastrat. Din anul 1787, din timpul razboiului ruso-turc, schitul este pustiit si ramane parasit pana in anul 1848, cand este refacut de calugarul cernican Acache, cu invoirea lui Gheorghe Iovipali, urmasul primilor ctitori. Acresta inchide pridvorul bisericii cu caramida, transformandu-l in pronaos, il zugraveste si reface incaperile chiliilor. Biserica veche pastreaza pictura din anul 1763, executata de Teodor Zugravul, cat si pe cea din tinda din anul 1848.

Paraclisul cu hramul "Sfintii Trei Ierarhi", cladirile de locuit dinspre miazazi si rasarit, au fost facute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Ramnicului-Noului Severin, care completeaza si aripa de miazazi si rasarit a cetatii monastice, pe partea de zid, care ramasese necompletata de Sfantul Calinic in anul 1888.

Viata monahala de aici se aseamana cu cea de la Muntele Athos: in manastire nu au voie sa intre femei (numai in biserica de sus, in cea de jos au voie si femeile) si nu se gateste cu carne. In acest sens, Sfantul Calinic a asezat in anul 1867 o piatra de legamant la circa 2 kilometri de manastire, unde este astazi o biserica si dependinte pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legamant sunt gravate cu litere chirilice atat binecuvantari, pentru cele care vor pastra acest legamant, cat si blesteme, pentru cele ce vor calca hotararea sfantului. Pentru a dovedi cele spuse iata ce spune textul gravat pe piatra de legamant:



Cimitirul mănăstirii frăsinei



"Acest sfant lacas s-a cladit din telmelie spre a fi chinovie de parinti monahi si fiindca din partea femeiasca putea sa aduca vreun scandal monahilor vietuitori de acolo, de aceea sub grea legatura s-a oprit de la acest loc sa mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa vie asupra lor, precum : saracia, garbavia si tot felul de pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeusi a smerenie noastre si sa vina asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian.1867."

Legamantul Sfantului Calinic se respecta cu strictete. Chiar in timpul pastoririi sale, cei care l-au calcat au fost pedepsiti aspru. Este cunoscut episodul tinerei pastorite din satul Muereasaca, care din greseala a trecut hotarul si s-a imbolnavit de epilepsie, fiind nevoita sa ceara ajutorul Sfantului Calinic, pentru a fi iertata si in acelasi timp tamaduita.

Este singura mănăstire din ţară care nu a fost secularizată, păstrându-şi tot terenul agricol până în zilele noastre.

Mănăstirea Ostrov, Vâlcea

Insula Oltului, din orasul Calimanesti, a atras calugări iubitori de linişte din cele mai vechi timpuri. Primii sihastri s-au stabilit aici pe la inceputul sec.al 14-lea, întemeind o mică biserică de lemn cu hramul "Nasterea Maicii Domnului". Calugarii se nevoiau in colibe de lemn, unii in "Ostrov", iar altii de ambele maluri ale Oltului. Ei duceau viata de sine, in smerenie, in post si neincetata rugaciune, iar noaptea se adunau la biserica si dadeau lauda lui Dumnezeu.

Intr-un document din 26 aprilie 1500, Radu cel Mare spune ca Sihastria Ostrov este "de la binecinstitorii sfant raposatii domni, mosii si stramosii nostri", ceea ce dovedeste ca ea a fost innoita si inzestrata cu danii de catre primii domni ai Tarii Romanesti: Ioan Alexandru Basarab (1310-1352), Nicolae Alexandru (1352-1364) si, desigur, Mircea cel Bătrân (1386-1418).

Pe la sfarsitul secolului XIV Sihastria Ostrov (numita si Calimanesti) era considerata "manastire", ca si Sihastria Nucet, bucurandu-se de o mare autoritate duhovniceasca. In a doua jumatate a sec.al 15-lea Mănăstirea Ostrov (Călimanesti), din motive necunoscute, probabil incendii sau invazii străine, a ajuns în stare de paragină. Neagoe Basarab a rezidit lăcaşul în anii 1520-1521, dându-i din nou amploarea de altadată.

S-a sfintit nezugravită, pentru cult folosindu-se in prima faza icoane pictate, aflate astazi in Muzeul de Arta al Romaniei. Altarul a fost pictat in 1752, restul bisericii fiind in stil frescă, de o remarcabila valoare artistica si a fost terminat in anul 1760. Tot atunci i s-a inlocuit si inscriptia din pisania veche cu un text romanesc, scris cu litere chirilice.

O mare podoaba de arhitectura interioară, care a infruntat vremurile, este "tâmpla aurită", din lemn de tei care dateaza exact de la zidirea bisericii. Icoanele împaratesti sunt foarte vechi, unele ipoteze susţinand că ar fi chiar cele originare. Icoana Maicii Domnului a fost restaurată in 1791 de Ioan Zugravul.

La 22 decembrie 1838 chiliile si cladirile existente au fost distruse de un incendiu, fiind rezidite pe temeliile vechi in anul 1940. Principalele restaurari s-au facut in anii 1940, 1956-1957, 1962-1963.

Din timpul lui Neagoe Basarab au ramas trei icoane: Sfantul Nicolae, Coborarea de pe cruce si Sfantul Sava, toate de o mare valoare artistica, in prezent aflate in custodia Muzeului de Artă al României. Incepand cu secolul al 16-lea pana in 1890, Schitul Ostrov a fost schit de calugarite. In acest schit s-au calugarit sotia lui Neagoe Basarab, Doamna Despina cu numele de Platonida, si mama lui Mihai Viteazul care si-a luat numele de Teofana.

Schitul Ostrov este primul așezământ monahal de pe teritoriul actualei Românii pentru călugărițe, lucru remarcat în istoricul schitului afișat la intrare.

Calugarii din Ostrov duceau viaţa de obşte, afară de cei ce sihastreau în poienile munţilor din imprejurimi, care se adunau pe insula numai la sărbători, pentru a se impărtăşi cu Trupul şi Sangele lui Hristos. Odata cu dezvoltarea celorlalte sihăstrii din secolele 17-18, schitul Ostrov şi-a pierdut rolul duhovnicesc din secolele anterioare.

Astazi este tot manastire de călugăriţe.

Constructia hidrocentralei Calimanesti a impus ca biserica impreuna cu insula sa fie ridicate cu circa 6 m, pentru a nu fi inundate, si reconstruita casa staretiei. Intregul ansamblu insular este un frumos parc de agrement pentru vizitatorii statiunii Calimanesti-Caciulata care, pe langa alte "dotari", reuneste un numar de 47 de specii de arbori, arbuşti si trandafiri.