BASARABIA - 1812 REGULI PENTRU GUVERNAREA TEMPORARĂ BBB X

Contextul general în care s-a încheiat Pacea de la Bucureşti ruso-turcă din 1812

Stema Basarabiei ţariste 1826-1878

Războiul ruso-turc din 1806-1812 a izbucnit pe 18/28 octombrie, țarul Alexandru I ordonând trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române. Cei mai importanți factori de influențare a războiului din 1806-1812 au fost jocurile de interese dintre Prusia, Franța și Imperiul Habsburgic.
La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea "nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia", urmărind doar "prevenirea intenției lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru". In pofida asigurărilor inițiale, cu ocazia semnării Tratatului de la Tilsit de pe 25 iunie/7 iulie 1807 dintre Rusia și Franța și după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene – Valahia și Moldova – în cazul victoriei rușilor în războiul cu otomanii din 1806-1812.
Un armistițiu a fost semnat cu sârbii revoltați și s-a acordat autonomie Serbiei. Tratatul, semnat de comandantul rus Mihail Kutuzov, a fost ratificat de către Alexandru I al Rusiei cu doar o zi înainte de invazia lui Napoleon în Rusia.

Tratativele de pace

Având asemenea asigurări diplomatice, rușii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia. Propunerile țariste prevedeau ca "principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia" să se alipească "pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor", specificându-se că "fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii".
Mediatorii britanici și francezi au încercat să tărăgăneze cât mai mult tratativele de pace, iar, în același timp, din partea țaristă, Mihail Kutuzov depunând toate eforturile pentru încheierea păcii mai înainte de previzibila invazie napoleoniană.
Inalta Poartă s-a opus propunerilor inițiale țariste, Rusia declarându-se mulțumită și cu ocupare "doar" a teritoriului dintre Siret și Nistru.Evoluțiile militare și politice i-a determinat pe unii politicieni și generali ruși să ceară guvernului țarist să accepte doar ocuparea Bugeacului (viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă). Odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru.

Tratatul de pace

Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei. Tratatul avea 16 articole publice și două articole secrete.
Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată "Bessarabia ".
Articolul 6 prevedea retrocedarea către Imperiul Otoman a orașelor Anapa, Poti și Akhalkalaki, din răsăritul Mării Nrgre dar ocuparea de către Rusia a portului Suhumi și altor localiutăți din Caucaz.
La București s-au pus bazele independenței Serbiei, care a căpătat un grad sporit de autonomie, fapt care a dus la primele inițiative de sârbizare a românilor timoceni.

 Regulile pentru guvernarea temporară a Basarabiei

La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei ţariste Dunărene, a semnat la Bucureşti, în Ţara Românească, Regulile pentru guvernarea temporară a Basarabiei, document remis boierului moldovean Scarlat Sturdza - primul guvernator civil al Basarabiei țariste. Documentul a intrat în vigoare la 2 februarie 1813. Impunerea Regulilor de guvernare temporară a Basarabiei erau necesare pentru evitarea răscoalelor în regiunea Moldovei proaspăt anexată Imperiului Rus în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, anexare confirmată prin Pacea de la București (16 mai 1812). 

Prin actul său Ciciagov fără nici un temei a „conferit” regiunii dintre râurile Prut și Nistru, ce au aparținut Țării Moldovei, denumirea părţii sudice a acestei regiuni, în acel moment raia turcească cu numele de Basarabia. Conform acestui document, teritoriilor moldovene recent anexate Imperiului Rus, care au obţinut un statut de regiune, le-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor le-a fost permis utilizarea în continuare a legilor locale. A fost organizat guvernul provizoriu din două camere în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (camera) soluţiona subiecte legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt. A doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industriea locală. Justiția penală sau civilă era efectuată în corespundere cu obiceiurile locale, iar poliția activa în baza legilor ruseşti. Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi română. Limba rusă se folosea în şcoli şi biserici. E de remarcat că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917). Guvernul Basarabiei țariste era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui, fapt care transforma această autonomie relativă în una declarativă.

Scarlat Sturdza a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812. Scarlat Sturdza a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917) și a fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh. Guvernatorul Basarabiei țariste Scarlat Sturdza era provenit dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții cărturărești, dar acceptarea trecerii sub stăpânire rusescă constituie o trădare tipic fanariotă şi degradantă.

PROTOCOLUL N. TITULESCU - M. LITVINOV - 21 IULIE 1936

PROTOCOLUL DINTRE  N. TITULESCU ŞI M. LITVINOV  21 iulie 1936:

1. Asistența mutuală în cadrul Societății Națiunilor (ca, de exemplu, în tratatul cehoslovac sau francez), care să nu vizeze în mod special un stat, ci, în general, orice agresor european.

2. Intrarea în acțiune a fiecăreia din cele două țări se va face numai când Franta va fi intrat in acțiune.

3. Guvernul URSS recunoaste că, în virtutea diferitelor sale obligații de asistență, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea Guvernului Regal al României, la fel cum Guvernul Regal al României recunoaște că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în URSS fără o cerere formală a Guvernului URSS.

4. La cererea Guvernului Regal al României, trupele sovietice trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul român la Est de Nistru, după cum, la cererea Guvernului URSS, trupele române trebuie să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la Vest de Nistru.   26 iulie 1936.

Protocolul încheiat intre Nicolae Titulescu si M. Litvinov, la 21 iulie 1936 este considerat de catre mulți specialiști ca fiind un adevărat model de negociere a unui asemenea act.

NOTA ULTIMATIVĂ A URSS PENTRU CEDAREA BASARABIEI ŞI RĂSPUNSURILE EOMÂNE

Nota ultimativă sovietică - 26 iunie 1940

”În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a impacat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forța, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a rămas în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părți de Nord a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părtii de Nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul U.R.S.S. propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia.
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (care a fost trimisă a posteriori-n.r.).

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile U.R.S.S. și că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent."

Așadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România și U.R.S.S., potrivit pct. 2, pe baza unei hărți care a fost transmisă ulterior.

Răspunsul Guvernului român - 27 iunie 1940:

”Guvernul U.R.S.S. a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de catre Excelența Sa domnul Molotov, Președintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenței Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, și în sprijinul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic.

În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român iși va desemna delegații și nădăjduiește ca conversațiile cu reprezentanții Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România."

Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercînd să cîștige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o a doua NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940:

”Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune:

1. În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.
2. Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei.
3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă.
4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.
5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai tîrziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei)."

În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două țări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de către armata română.

Prins într-un clește și abandonat de aliații tradiționali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecințe nefaste pentru milioane de români și va pecetlui soarta țării pentru următoarea jumătate de secol.

Răspunsul Guvernului român - 28 iunie 1940

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţa si deschiderea ostilitaţilor în aceasta parte a Europei, se vede silit sa primească condiţiile de evacuare specificate în raspunsul sovietic.
Guvernul roman ar dori totuşi ca termenele de la pct. 1 si 2 sa fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la îndeplinire în 4 zile din pricina ploilor şi inundatţilor care au stricat căile de comunicaţie.
Comisiunea mixta, instituita la pct. 5, ar putea discuta si rezolva aceasta chestiune. Numele reprezentantilor romani in aceasta comisiune vor fi comunicate in cursul zilei."
Trebuie evidentiat ca in acest raspuns Guvernul Romaniei nu recunoaste nici o frontiera, el se refera in exclusivitate la faptul ca "se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic".
*Rezumand notele utlimative sovietice, rezulta ca problema frontierei romano-sovietice a fost enuntata in nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociata si Guvernul Romaniei nu s-a pronuntat cu privire la aceasta chestiune.
*La data de 12 septembrie 1944, Guvernul roman semneaza Conventia de armistitiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: "Se restabileste frontiera de stat intre URSS si Romania, stabilita prin Acordul sovietico-roman din 28 iunie 1940."
* Tratatul de pace incheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 intre Romania si URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelanda, Ucraina si Uniunea Sud-Africana stipuleaza la art. 1: "Frontierele Romaniei, indicate pe harta anexata tratatului de fata (anexa 1) vor fi cele care erau in fiinta la 1 ianuarie 1941, cu exceptia frontierei romano-ungare, care este definita la art. 2 al tratatului de fata".
Iata, prin urmare, ca frontierele actuale ale Romaniei sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o nota ultimativa trimisa de catre Guvernul URSS la dat de 26 iunie 1940, la care Guvernul Romaniei n-a dat niciodata nici un raspuns.

"Declaratia Parlamentului Romaniei privind Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra", adoptată la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, precizează:
"In numele Poporului Roman, Parlamentul Romaniei condamna acest pact ca fiind ab initio nul si neavenit. Tot astfel trebuie sa fie considerata si consecinta directa a acestor intelegeri secrete dintre Stalin si Hitler - Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 si 27 iunie, urmate de ocuparea cu forta la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei si Tinutului Hertei, impotriva vointei populatiei din aceste stravechi teritorii romanesti, actiune care a reprezentat o incalcare brutala a suveranitatii, independentei si integritaţii teritoriale a Romaniei".

La 24 decembrie 1989, Congresul Deputatilor Poporului din URSS a condamnat "semnarea Protocolului aditional al Tratatului din 1939..., a altor intelegeri secrete cu Germania" si a recunoscut ca acestea sunt "din punct de vedere juridic, lipsite de temei si de valabilitate, din momentul semnării lor", venind "în contradicţie cu suveranitatea şi independenţa unor state terţe".