ROMA - AQUA TRAIANA XXXX

Apeductul Aqua Traiana sau Apeductul lui Traian, a fost construit în anul 109 e.N, sub domnia lui Traianus. Era alimentat de sursele din munţii Sabatini, de la nord de lacul Sabatinus (cunoscut astăzi sub numele de Lacul Bracciano), la nord-vest de Roma. Trecea peste pasul Gianicolo şi sosea la Roma pe malul drept al Tibrului, după ce străbătea distanţa aproape în totalitate prin subteran. Urmărea Via Claudia şi Via Triumphalis, apoi Via Aurelia, pe arcuri. Se oprea pe colina Janiculus.

Apeductul a fost distrus, în parte, de regele ostrogot Vitiges, în anul 537 e.N, pe timp ce asedia Roma. Vitiges a pierdut, aşa că apeductul a fost reparat curând de generalul bizantin Belizarie. Alte noi intervenţii asupra lucrării s-au făcut sub pontificatul papei Honorius I-ul, în sec.al 7-lea. A suferit noi distrugeri pe timpul trecerii Lombarzilor şi ale sarazinilor şi a fost reparat între în sec.al 8-lea şi al 9-lea.

In anul 1605, papa Paul al V-lea a reconstruit apeductul pe deasupra canalelor antice. Această reconstrucţie a primit numele de Aqua Paola.


O porțiune subterană a Apeduct a fost recent descoperită de către arheologi sub o păşune a unei ferme de porci de lângă Roma, sub ruinele unei capele. Se pare că apeductul datează din timpul domniei împăratului Traian, din anul 109 e.N.

Explorarea capelei distruse  a dat la iveală o uşă ascunsă care a condus la o altă încăpere subterană, care s-a dovedit o galerie. Dincolo de galeria subterană lungă de 125 de metri se află începutul apeductului. Acesta este căptuşit cu ciment şi zidărie rezistentă la apă, caracteristice epocii domniei lui Traian. 

ROMA - APEDUCTUL TEPULA XXXX

Construit în anul 125 e.A, Apeductul Tepula (Aqua Tepula) a fost cel de al patrulea apeduct al Romei. A fost edificat de cenzorii Lucius Cassius Longinus Ravilla şi Cneus Servilius Caepio. Numele său indică temperatura călduţă a apei adusă la Roma. Apa era captată dintr-o sursă apropiată de Via Latina, pe teritoriul oraşului Tusculum, la răsărit de Roma, dar a primit ulterior ape din deturnări din Aqua Julia, când a fost construit acest apeduct. Agrippa l-a împreunat cu Apeductul Julia, cu care utiliza aceleaşi arcade, dar prin canale separate. Apele celor două apeducte se separau în apropiere de Roma. Apeductul Tepula urmărea Via Latina până la Roma.

Parcursul Apeductului Julia, care folosea aceleaşi arcuri, avea 22,9 km, dintre care 10 Km pe parcurs subteran, iar restul, în apropiere de Roma, pe 9,6 Km pe arcade. Deorece pe primii cinci kilometri cele două apeducte formau un singur corp, se poate estima că lungimea Apeductului Tepula era de numai 18 Km.

           El atingea orașul la Poarta Maggiore, unde se încrucișa cu Apeductul Claudia, care purta Apeductul Anio Novus. Impreună cu apa altor două apeducte, Marcia şi Julia, apa din Tepula se aduna în rezervoare închise în apropiere de Porta Maggiore. Cele trei fluxuri de apă părăseau rezervoarele pentru a se întâlni pe aceleaşi arcade, dar în canasle separate. Canalul Apeductului Julia se afla deasupra Apeductului Tepula, care se afla deasupra canalului Apeductului Marcia. Ajunse la nivelul colinei Viminal, toate trei pătrundeau în canale subterane alăturate şi distribuiau apa lor în toată Roma. Unul din acele canale trecea pe sub colina Caelius fără a furniza nimic acestei coline, după care trecea pe desupra porţii Capena.

Din punct de vedere al înălţimii, pe timpul lui Frontinus (sfârşitul sec. 1 e.N), Tepula era cel de al patrulea apeduct al Romei (38,23 metri), fără a lua în considerare apeductele construite ulterior de Traianus şi Alexander Severus. A fost reparat de Augustus în anul 11 e.A. In reglementele din epoca lui Frontinus era înscris cu un debit de 16.500 mc/zi, debit calculat la bazinul de epurare, deoarece nu avea o sursă proprie distinctă.

ROMA - APEDUCTUL AQUA MARCIA XXXX

Apeductul Aqua Marcia sau Apeductul lui Marcius sau Apeductul Marcian a fost cel de al treilea apeduct al Romei, ca vechime, construit de pretorul Quintus Marcius Rex între anii 144-140 e.A. De la numele iniţiatorului a derivat şi numele construcţiei. In acea perioadă se constatase că cele două apeducte deja existente, Aqua Appia (312 e.A) şi Aqua Anio Vetus (272-269 e.A), erau deteriorate de vechime şi de numeroasele deturnări frauduloase şi, ca urmare, aveau un debit scăzut faţă de nevoile crescânde.

Senatul l-a însărcinat pe pretorul Quintus Marcius Rex să repare cele două apeducte existente şi să elimine toate deturnările. In plus i s-a conferit sarcina de a construi un nou apeduct mai mare. Pentru lucrări i s-au alocat 8.400.000 de sesterţi şi pentru că funcţia sa de pretor era pe sfârşite înainte de terminarea lucrărilor, a primit o prelungire de un an. Apele apeductului au fost conduse spre Capitoliu. Constructorul a beneficiat de descoperirea betonului roman în sec. al II-lea e.A. Tehnica betonului a generat tipul de apeduct ridicat pe arce. Partea de apeduct cu traseu aerian, ridicat pe arce, a avut stâlpi dreptunghiulari masivi cu secţiunea variabilă, în funcţie de înălţime (2,66 m în adâncime; 2-3,3 m lăţime). Stâlpii erau legaţi cu arce cu un diametru de 5,55 m. Construcţia purta un canal de piatră de secţiune rectangulară. Feţele vizibile ale stâlpilor şi ale arcelor erau executate din acelaşi tuf vulcanic ca cel folosit pentru zidurile lui Servius Tullius, extras din cariera de la Grotta Oscura.
Apeductul lui Marcius a fixat un tip structural-plastic care va fi consecvent de-a lungul secolelor.

Sursa antică a acestui apeduct se găsea în apropierea oraşelor actuale Arsoli şi Agosta, în valea Anio, foarte aproape de sursa viitorului Apeduct Claudia. In general acest areal de la răsărit de Roma, din valea Anio, a fost folosit şi pentru alte apeducte, printre care Apeductul Anio Vetus şi Apeductul Anio Novus. Spre deosebire de cele două apeducte Anio şi chiar de Apeductul Claudia, apa acestui apeduct era excelentă.

De la sursă, apeductul lui Marcius urma Via Valeriana şi Anio până la Tibur, ca şi viitorul Apeduct Claudia, apoi trecea aproape de Vila Hadriana, înainte de a trece pe lângă Labicum şi de a depăşi Via Latina în apropiere de Tusculum. Urma Via Latina până la Roma, atât peste arcuri cât şi prin cale subterană, purtând apeductele Tepula şi Julia. La Porta Maggiore se producea joncţiunea dintre Aqua Claudia şi Aqua Anio Novus cu Aqua Marcia şi Aqua Tepula ce purta Aqua Julia. Arcul unde se întâlneau aceste apeducte, la poalele colinei Viminal, a prit numele de Poarta Tiburtina. Poarta a păstrat numele şi când s-a construit Zidul lui Aurelianus, zid care a preluat şi arcurile apeductului.

Parcursul acestui apeduct avea 91,4 Km, după cele relatate de Frontinus (61.710 paşi), din care 80 de km se parcurgeau prin canale subterane. Era cel mai lung dintre cele unsprezece apeducte ale Romei şi furniza cel mai mare debit de apă, după Apeductul Anio Novus. Era mai lung decât cel din urmă pentru că progresul tehnic a permis ca Apeductul Anio Novus să nu mai urmeze curbele de nivel, deşi pleca din aceeaşi zonă.

Impreună cu apa adusă prin apeductele Tepula şi Julia, apa apeductului Marcia se ducea în rezervoare închise pe colina Viminal. Cele trei debite părăseau rezervoarele folosind aceleaşi arcade, dar prin canale separate. Apa de la Julia, trecea pe deasupra celei de la Tepula, care trecea, la rândul său, pe deasupra apei apei de la Marcia. Ajunse la nivelul colinei Viminal, ele pătrundeau toate prin canale subterane alăturate pentru a distribui apa lor în toată Roma.. Canalele furnizau apă la Capitoliu peste arcade, în timp ce ramuri secundare ajungeau la Caelius şi Aventin.

Era cel de al cincelea apeduct al Romei din punct de vedere al înălţimii (37,48 metri), în epoca lui Frontinus, fără a lua în consideraţie apeductele lui Traianus şi al lui Alexander Severus, construite mai târziu. A fost reparat de Agrippa la sfârşitul sec.1 e.A şi apoi a beneficiat de unele reparaţii minore. A fost reconstruit în mare parte de Augustus după o perioadă scurtă, în anul 11 e.A, ocazie cu care debitul a fost dublat de o apă adusă subteran şi numită Augusta. Următoarea reparaţie a avut loc pe timpul domniei lui Titus. In reglementele din timpul lui Frontinus (sfârşitul sec. 1 e.N), a avut un debit apreciat la 90.000 mc/zi, deşi avea un debit calculat de 195.000 mc/zi, dar s-au descoperit foarte multe deturnări frauduloase. Inainte de domnia lui Nero cea mai mare parte a apei apeductului era sifonată pentru folosinţa privată a cetăţenilor, mai ales spre Aventin şi Caelius. Nero a dispus executarea unei extensii a Apeductului Claudia şi apele acestuia, ca şi cele ale Apeductului Julia au dispărut cu desăvârşire, pe parcurs, ca urmare a deturnărilor frauduloase.

Distribuţia iniţială a apeductului lui Marcius a fost readusă la normal după ce s-a pus sfârşit deturnărilor frauduloase şi pierderilor de debit prin neglijenţă, dar şi după ce s-au construit noi arcade de transport, în special între Caelius şi Aventin. Apa Apeductului Marcia fiind cea mai bună adusă în Roma, împăratul Nerva a decis ca ea să fie condusă numai prin canale speciale, pentru a se evita amestecarea cu alte ape care să-i altereze calitatea. Trebuia rezervată numai pentru băut.

Martialus, unul din poeţii Romei din timpul lui Frontinus, a lăsat să se înţeleagă că Arcul lui Claudius, care suporta apeductul lui Marcius pe Câmpul lui Marte, suferea de o etanşietate departe de perfecţiune.



Porta Maggiore unde se întâlneau
Aqua Claudia şi Aqua Anio Novus
cu Aqua Marcia şi Aqua Tepula care
purta Aqua Julia

                        Aqua Marcia în apropiere de Tibur

Aprovizionarea pe calea acestui apeduct a fost crescută şi îmbunătăţită de către împăraţii posteriori. Reparaţii au mai avut loc pe timpul lui Septimius Severus şi probabil pe timpul celor doi împăraţi fraţi Arcadius şi Honorius. Impăratul Caracalla a dispus construirea unei ramuri pentru aprovizionarea cu apă a termelor sale (Aqua Marcia Antoniniana). O altă ramură secundară a fost utilizată pentru alimentarea termelor lui Diocletianus.

Apeductul Marcia este în funcţiune şi astăzi fiind o sursă principală de apă a Romei moderne. In final, pe timpul imperiului, Roma a dispus de nouă apeducte principale. Toate au suferit sălbăticia invaziilor barbare, dar mai târziu, unele dintre ele au fost reparate din dispoziția papilor.

Resturile apeductelor, cu arcurile lor zvelte şi monumentale, care străbat câmpiile din preajma Romei, dau şi astăzi pisajului din împrejmuirile oraşului un aspect caracteristic şi nostalgic.