"Israeliţii au fost adevaratii "filistini" dacă se compară nivelul tehnologic al celor doua populaţii. Israeliţii nu erau decat o populaţie rurală faţă de filistinii reali care dezvoltaseră centre urbane sofisticate înca din anul 1180 e.A. Adevarul este ca israeliţii au fost propagandişti versaţi, care s-au folosit de scrierile antice pentru a pleda împotriva păgânilor filistini. Conform standardelor evreieşti din acea perioadă, erai păgân dacă "te-ai fi dedat practicilor idolatre, ai fi avut mai multe sotii si ai fi abuzat de vin si alte bauturi"... lucruri pe care, probabil, israeliţii le practicau în propria lor societate. Singura diferenţă este ca încercau să minimizeze aceste fapte".
Filistinii au fost, practic, singura populaţie cunoscută din misteriosul conglomerat numit "popoarele marii" care, în jurul anului 1200 e.A, a dus la căderea tuturor marilor civilizaţii mediteraneene, cu excepţia Egiptului. Stabiliţi langă evrei şi fenicieni, filistinii au adus cu ei marile descoperiri ale civilizaţiilor egeene, printre acestea numărându-se prelucrarea fierului şi ceramica în stil elenistic.
Se poate compara termenul de filistin, devenit cu timpul un peiorativ, cu termentul de barbar, folosit de către greci si, apoi, de romani. La origini, barbar desemna un nevorbitor al limbii elene dar, cu timpul, sensul sau s-a schimbat în cel ce desemna un individ salbatic, primitiv, violent, corupt... tot ce poate fi mai rău. Intr-un cuvant, despre filistini evreii au folosit din plin propaganda....
sâmbătă, 20 august 2011
FENICIA - PRIMUL IMPERIU AL APELOR MEDITERANEI
Cu mult inainte ca primele imperii sa isi dispute suprematia asupra lumii si cu mult inainte ca Grecia sa ofere lumii primele sale manuscrise, in timpul vechilor civilizatii disparute din Mediterana, oameni enigmatici, pe nedrept uitati de istorie, puneau bazele a ceea ce astazi numim istoria si cultura europeana. Nu au avut un imperiu vast, asa cum au avut Roma , Persia sau Macedonia . Imperiul lor a fost cel al apelor. De aici, din mijlocul Marii Mediterane si al Oceanului Atlantic, ei au ajuns sa domine intreaga lume antica. Au fost acolo atunci cand vechea lume s-a stins in focul razboiului si tot ei au ajutat o noua lume sa se nasca... Ei au fost fenicienii – primii stapani ai lumii.
Paradoxal, desi au fost inventatorii scrierii silabice, fenicienii au lasat extrem de putine inscrisuri care sa ne vorbeasca despre ei. In fapt, majoritatea informatiilor pe care le avem despre aceasta misterioasa civilizatie ne parvin din sursele mult mai bogate ale vecinilor ei, israelitii, grecii si egiptenii. Dar, avand in vedere subiectivismul surselor si faptul ca popoarele mentionate mai sus ii priveau pe fenicieni ca pe niste rivali in ale comertului, nu este de mirare ca datele sunt, de multe ori, grosolan influentate. Astfel, nu de putine ori, fenicienii ne apar in chip de monstri insetati de aur, care isi prostituau fetele si isi ucideau copiii pe altarele zeilor, date infirmate de dezvaluirile arheologice recente. Atunci, in lumina acestor dezvaluiri, se ridica intrebarea: Si totusi cine au fost fenicienii?
Misterele legate de stravechea civilizatie feniciana incep chiar cu originile acesteia. Nici astazi nu este clar de unde si in ce moment au aparut pe scena istoriei primii mari navigatori ai istoriei. Se prezuma ca fenicienii au sosit pe coasta estica a Mediteranei, pe teritoriul de astazi al Libanului, si partial al Siriei si Israelului, in jurul anului 3000 i.Hr., fapt sustinut de relatiile comerciale pe care le aveau deja cu Regatul Egiptului in anul 2613 i.Hr., dar si de izvoarele arheologice care atesta o locuire permanenta de 5000 de ani a unor orase libaneze. Herodot sustine ca fenicienii isi au originile pe tarmurile vechii Marii a Eritreei, nume stravechi al Marii Rosii, fapt nedovedit inca.
Ei insisi si-au spus Kenaani sau Kinaani (denumire regasita pe placutele de lut de la Amarna, secolul XIV i.Hr.), nume preluat de vecinii lor evrei si transformat in canaaniti. Grecii antici le-au spus simplu phoinicieni - dupa vechea denumire a purpurei, phoinikeia, unul dintre cele mai cautate produse feniciene din Elada... Cunoscuti cu precadere pentru comertul cu lemn de cedru, cu vin, sticla si sclavi, fenicienii nu au iesit cu nimic in evidenta pana in perioada anilor 1200 i.Hr., ani de o insemnatate covarsitoare pentru istorici, aceiasi ani in care majoritatea marilor civilizatii mediteraneene, cu exceptia Egiptului, au disparut sub tavalugul necrutator al misterioaselor "popoare ale marii". Din acel moment, dintr-o marunta cultura locala aflata in umbra hittitilor, a micenienilor, minoanilor si egiptenilor, Fenicia a pornit pe lungul drum ce a facut-o sa domine marile si tarmurile lor pentru mai bine de 1000 de ani.
Despre popoarele marii primele mentiuni apar in timpul faraonului Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand, in timpul razboiului cu Libia, Egiptul a trebuit sa infrunte o serie de aliati ai Libiei numiti "nordicii". Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului: Pheleset, Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh. Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de Libia impotriva Egiptului. Dupa doar treizeci de ani, insa, de la aceasta confruntare, Egiptul ramasese singura putere inca necucerita de catre popoarele marii. Rand pe rand, micenienii, minoanii si hittitii cazusera prada raidurilor ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si Suppiluliuma, regele hittitilor, isi cer ajutor reciproc. Atacurile au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie arse. Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.
Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele marii, a avut loc in 1177 i.Hr., in delta Nilului. In urma luptelor de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea a reusit sa invinga in aceeasi zi doua valuri, venite atat pe mare cat si pe uscat, ale triburilor necunoscute. Desi victorios, Egiptul a fost coplesit de efortul financiar intreprins pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele regat a intrat astfel intr-un declin din care nu a mai iesit niciodata. Ceea ce este si mai curios, este faptul ca orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor din tot bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie conform careia acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla. Ipoteza devine oarecum plauzibila daca ne gandim ca odata cu disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul comertului pe Marea Mediterana devenea monopol fenician.
Un astfel de complot nu poate fi, insa, dovedit niciodata. Cert este ca, dupa infrangerea popoarelor marii, filistinii (singura populatie cunoscuta din randul acestor atacatori) se retrag in Canaan , acolo unde dau nastere Palestinei. Este foarte probabil ca ei sa fi fost cei care i-au invatat pe fenicieni tainele construirii corabiilor si a navigatiei pe mari si pe oceane. Trebuie spus si ca filistinii aveau legaturi culturale cu micenienii, si ei, la randul lor, niste navigatori priceputi. Studiile genetice recente arata, insa, ca fenicienii au ramas un grup distinct, diferit de cel al filistinilor, al popoarelor marii si chiar grecilor. Mai mult, una din 17 persoane din intreg bazinul mediteraneean este urmasa directa a fenicienilor.
Oare cati mai stiu astazi ca fenicienii au fost primii oameni care au navigat in jurul Africii, si asta cu doua milenii inainte ca portughezul Bartolomeo Diaz sa se incumete sa ajunga pana pe coasta Africii de Sud? Cati oare stiu ca tiranul Xerxes a pornit atacul impotriva Greciei pe o flota construita de fenicieni? Cine mai stie ca ei, fenicienii, au fost arhitectii chemati de regele evreu Solomon pentru a-i ridica impunatorul templu? Cati dintre europenii de astazi mai stiu ca Lisabona si Faro in Portugalia; Cadiz, Malaga, Huelva, Ceuta, Ibiza, Adra, Almunecar, Alicante in Spania; Palermo, Genoa, Cagliari, Marsala sau Olbia in Italia; Larnaca, Polis si Dali in Cipru; Mdina in Malta; Finike in Turcia; Calpe, Tara, Sundar in Gibraltar; Acra si Tangier in Maroc; si asta ca sa numim numai cateva orase, extrem de putine, au fost la origini colonii feniciene? Cati dintre copiii de astazi mai stiu ca marea rivala a Romei antice, impunatoarea Cartagina, era o asezare intemeiata de regina feniciana Dido? Si, nu in ultimul rand, mai stie cineva ca in anticul oras fenician Byblos s-a legat prima editie a unei Biblii?
Si cu toate acestea, mostenirea cea mai de pret pe care ne-au lasat-o fenicienii a fost cea pe care o utilizam zilnic, fara sa stim poate ca o datoram unui popor atat de indepartat in timp, alfabetul. Atunci cand au fost descoperite primele placute de lut cu scriere feniciana, undeva in secolul al XIX-lea, cercetatorii au fost convinsi ca aceasta scriere nu este decat una derivata din hieroglifele egiptene. Si totusi, timpul a trebuit sa le dea credit anticilor fenicieni in ceea ce priveste nasterea alfabatelui lor. Pe mare, ei aveau sa il duca in Grecia, Anatolia , peninsulele italica si iberica, acolo unde, pe baza scrierii feniciene, erau create alfabete noi. Grecii antici au adaugat apoi vocalele intr-un alfabet fenician in care nu existau decat consoane. Intr-un final, pe filiera romana, se nastea alfabetul pe care si noi il folosim astazi, alfabetul... de origine feniciana.
Tot ei, fenicienii, au navigat pana in Anglia de astazi, mai precis in Cornwall , in cautarea cositorului si a fierului, produse pe care le comercializau in bazinul mediteraneean. Exista chiar pareri care sustin ca fenicienii au atins si coastele celor doua Americi, ipoteze sustinute partial de existenta unor statuete misterioase, descoperite in Lumea Noua, statuete care se aseamana izbitor cu cele feniciene. Aceasta va ramane, insa, pentru totdeauna, o simpla speculatie. Cert este ca, in Europa si Africa , fenicienii erau stapanii absoluti ai marilor iar in sutele de colonii create in bazinul mediteranean, localnicilor de alta etnie decat cea feniciana li se interzicea constructia oricaror ambarcatiuni, si asta sub pedeapsa cu moartea. Asa se face ca, in insulele Canare spre exemplu, localnicii nu au stiut sa construiasca barci pana in timpul cuceririi romane, si asta desi locuiau pe o insula. Monopolul marilor trebuia sa ramana in mainilor fenicienilor. De altfel, sfarsitul lor nu a venit din partea unei puteri navale ci, asa cum era de asteptat, din partea unor colosi ce excelau militar doar pe uscat: Persia si Roma.
Desi facusera fata invaziei amoritilor (cca. 2200 i.Hr.), celei a hiksosilor (sec. XVIII i.Hr.), a egiptenilor si hittitilor (sec. XVI, respectiv XIV i.Hr.), si apoi iarasi a egiptenilor lui Seti I (1290-1279 i.Hr.), fenicienii si-au plecat fruntea in fata regelui Cirus al II-lea cel Mare din dinastia iraniana a ahemenizilor. Astfel, dupa infrangerea din anul 539 i.Hr., Fenicia devine o provincie persana si, mai mult, era impartita de Cirus in patru mari provincii, fiecare sub tutela uneia dintre cetatile impunatoare ale stravechilor fenicieni: Tir, Sidon , Byblos si Arwad. Este si momentul in care o mare parte a populatiei feniciene isi paraseste locurile de bastina luand drumul mult mai linistitei, pe moment, Cartagine. Fenicia nu mai putea fi nicicand ceea ce fusese.
Odata cu ascensiunea lui Alexandru cel Mare si caderea Imperiului Persan in mainile macedonenilor, Fenicia devine si ea parte a efemerului imperiu al celui mai mare general din istoria omenirii. De altfel, asediul lui Alexandru asupra cetatii Tir (anul 322 i.Hr.) a si ramas in istorie drept unul dintre cele mai spectaculoase si ingenioase asedii care s-au dat vreodata. Chiar daca dupa moartea fulgeratoare a marelui strateg macedonean, cetatile feniciene au incercat sa isi redobandeasca o fugara independenta (cazul Tir-ului si al Sidon -ului), odata cu victoriile lui Lucullus si Pompei, fosta Fenicie intra definitiv in componenta provinciei romane a Siriei. Astfel avea sa ramana pana la in secolul VII d.Hr., atunci cand cadea in mainile arabilor musulmani.
POPOARELE MĂRII
”Semintia celor care mi-au calcat hotarele nu mai este. Inimile si sufletele lor au fost trimise catre eternitate. Un foc puternic s-a inaltat la gurile raului in fata celor care au venit de pe mare si un zid de lanci i-a impresurat pe maluri.” - inscriptie comemorativa de pe templul mortuar al lui Ramses al III-lea.
Cu mult inainte ca civilizatiile greaca si romana sa puna bazele culturii europene, imperii puternice dominau bazinul mediteranean intr-o epoca numita de Homer drept ”a eroilor ”.
O epoca in care regi puternici, imbracati cu armuri de aur, luptau pentru suprematie in fata unor armate uriase, si care a culminat cu legendarul razboi troian.
Homer, insa, a trait la mai bine de patru secole dupa terminarea acestui razboi, intr-o perioada in care populatia Greciei era, in mare parte, formata din pastori si fermieri. Ruine inalte de peste sapte metri dominau peisajul vremii, evocand un trecut glorios pe care putini si-l mai aminteau. Mormintele stravechi scoteau la lumina comori de neimaginat pentru niste oameni obisnuiti mai degraba cu unelte de bronz sau fier.
Desi credibilitatea poetului antic a fost deseori pusa sub semnul intrebarii, descoperirile arheologice au confirmat existenta unor societati feudale deosebit de avansate care au stapanit bazinul mediteranean intre 1700 si 1200 i.H. Daca pe teritoriul Greciei se dezvoltasera civilizatiile minoana si miceniana, in Anatolia, pe teritoriul Turciei de astazi, se intindea puternicul imperiu Hittit, rivalul de secole al Egiptului antic. Vestul Mediteranei era dominat de orasele impunatoare din Siria si Palestina sub indrumarea unor lideri extrem de influenti.
Excavatiile moderne au scos insa la iveala informatii uimitoare despre unul dintre cele mai dramatice episoade din intreaga istorie a omenirii. Toate aceste societati au disparut in decurs de numai cativa ani, in aceeasi perioada, anul 1200 i.H., intr-un mister neelucidat nici pana astazi.
Atacatori necunoscuti au distrus din temelii aproape toate marile civilizatii ale vremii fara ca vreuna dintre ele sa se mai poata ridica. Atunci cand luptele au incetat, orasele impreuna cu limba si cultura vechilor imperii disparusera pentru totdeauna.
O epoca in care regi puternici, imbracati cu armuri de aur, luptau pentru suprematie in fata unor armate uriase, si care a culminat cu legendarul razboi troian.
Homer, insa, a trait la mai bine de patru secole dupa terminarea acestui razboi, intr-o perioada in care populatia Greciei era, in mare parte, formata din pastori si fermieri. Ruine inalte de peste sapte metri dominau peisajul vremii, evocand un trecut glorios pe care putini si-l mai aminteau. Mormintele stravechi scoteau la lumina comori de neimaginat pentru niste oameni obisnuiti mai degraba cu unelte de bronz sau fier.
Desi credibilitatea poetului antic a fost deseori pusa sub semnul intrebarii, descoperirile arheologice au confirmat existenta unor societati feudale deosebit de avansate care au stapanit bazinul mediteranean intre 1700 si 1200 i.H. Daca pe teritoriul Greciei se dezvoltasera civilizatiile minoana si miceniana, in Anatolia, pe teritoriul Turciei de astazi, se intindea puternicul imperiu Hittit, rivalul de secole al Egiptului antic. Vestul Mediteranei era dominat de orasele impunatoare din Siria si Palestina sub indrumarea unor lideri extrem de influenti.
Excavatiile moderne au scos insa la iveala informatii uimitoare despre unul dintre cele mai dramatice episoade din intreaga istorie a omenirii. Toate aceste societati au disparut in decurs de numai cativa ani, in aceeasi perioada, anul 1200 i.H., intr-un mister neelucidat nici pana astazi.
Atacatori necunoscuti au distrus din temelii aproape toate marile civilizatii ale vremii fara ca vreuna dintre ele sa se mai poata ridica. Atunci cand luptele au incetat, orasele impreuna cu limba si cultura vechilor imperii disparusera pentru totdeauna.
Datele privind misteriosii invadatori care au dus la colapsul civilizatiilor mediteraneene in jurul anului 1200 i.H, sunt extrem de putine. In fapt, singurele mentiuni asupra acestora se afla in cateva inscriptii din Anatolia, Siria si Egipt. Denumirea de ”popoare ale marii” este una moderna, introdusa in 1881 de catre egiptologul Gaston Maspero, atata timp cat scrierile egiptene ii prezinta drept ”triburile din mijlocul marii” sau ”cei de pe insule”.
Primele mentiuni privitoare la popoarele marii apar in timpul faraonului Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand in timpul razboiului cu Libia, Egiptul va trebui sa infrunte o serie de aliati ai acesteia numiti ”nordicii”. Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului : Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh. Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de Libia impotriva Egiptului.Doar treizeci de ani mai tarziu, Egiptul ramasese singura putere inca necucerita de catre popoarele marii. Rand pe rand, micenienii, minoanii, hittitii si canaanitii cazusera prada raidurilor ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si Suppiluliuma, regele hittitilor isi cer ajutor reciproc.
Atacurile au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie arse.
Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.
Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele marii, a avut loc in 1177 i.H., in delta Nilului. In urma luptelor de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea resuseste sa invinga in aceeasi zi doua valuri ale invaziei triburilor necunoscute, venite atat pe mare cat si pe uscat. Desi victorios, Egiptul va fi coplesit de efortul financiar intreprins pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele imperiu va intra astfel intr-un declin din care nu va mai iesi niciodata.
Reprezentarea victoriei lui Ramses al III-lea de pe templul morturar al acestuia de la Medinet Habu este prima ilustrare cunoscuta a unei batalii navale. De asemenea, avem o imagine clara a atacatorilor: cum aratau acestia, cum se imbracau, ce vase foloseau si ce fel de arme purtau in lupta. Curios este faptul ca puternicii invadatori nu sunt deloc redati drept niste ucigasi, ci sunt reprezentati intr-o uriasa procesiune in care razboinicii merg alaturi de care in care se afla propriile familii. Ramane astfel sub semnul intrebarii natura acestor luptatori: mercenari, pirati sau simpli nomazi?
Nu mai putin importanta este o noua enumerare a triburilor invinse, numite de catre egipteni: Peleset, Tjeker, Shekelesh, Denyen si Weshesh.
Dupa acest episod tragic, popoarele marii dispar la fel brusc precum au aparut pe scena istoriei. Nicio alta mentiune asupra lor sau a vreunui raid nu va mai fi intalnita, desi se stie ca multi au reusit sa scape cu viata in urma infrangerii suferite in Egipt.
Primele mentiuni privitoare la popoarele marii apar in timpul faraonului Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand in timpul razboiului cu Libia, Egiptul va trebui sa infrunte o serie de aliati ai acesteia numiti ”nordicii”. Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului : Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh. Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de Libia impotriva Egiptului.Doar treizeci de ani mai tarziu, Egiptul ramasese singura putere inca necucerita de catre popoarele marii. Rand pe rand, micenienii, minoanii, hittitii si canaanitii cazusera prada raidurilor ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si Suppiluliuma, regele hittitilor isi cer ajutor reciproc.
Atacurile au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie arse.
Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.
Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele marii, a avut loc in 1177 i.H., in delta Nilului. In urma luptelor de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea resuseste sa invinga in aceeasi zi doua valuri ale invaziei triburilor necunoscute, venite atat pe mare cat si pe uscat. Desi victorios, Egiptul va fi coplesit de efortul financiar intreprins pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele imperiu va intra astfel intr-un declin din care nu va mai iesi niciodata.
Reprezentarea victoriei lui Ramses al III-lea de pe templul morturar al acestuia de la Medinet Habu este prima ilustrare cunoscuta a unei batalii navale. De asemenea, avem o imagine clara a atacatorilor: cum aratau acestia, cum se imbracau, ce vase foloseau si ce fel de arme purtau in lupta. Curios este faptul ca puternicii invadatori nu sunt deloc redati drept niste ucigasi, ci sunt reprezentati intr-o uriasa procesiune in care razboinicii merg alaturi de care in care se afla propriile familii. Ramane astfel sub semnul intrebarii natura acestor luptatori: mercenari, pirati sau simpli nomazi?
Nu mai putin importanta este o noua enumerare a triburilor invinse, numite de catre egipteni: Peleset, Tjeker, Shekelesh, Denyen si Weshesh.
Dupa acest episod tragic, popoarele marii dispar la fel brusc precum au aparut pe scena istoriei. Nicio alta mentiune asupra lor sau a vreunui raid nu va mai fi intalnita, desi se stie ca multi au reusit sa scape cu viata in urma infrangerii suferite in Egipt.
Desi cercetarile istoricilor sunt departe de a fi finalizate, mai multe ipoteze privind originea popoarelor marii au incercat sa faca lumina asupra originii acestora. Daca unii cercetatori le localizeaza in Orientul Mijlociu sau in zona marii Egee, altii sunt de parere ca triburile ar fi venit din centrul si nordul Europei. Exista chiar si cateva opinii fanteziste conform carora, razboinicii de pe mare ar fi urmasii troienilor sau ai atlantilor, cei care ar fi migrat in urma distrugerii locurilor de bastina.
In schimb, datele istorice si etimologice certe ne prezinta o posibila imagine a identitatii popoarelor marii:
- Peleset: nu sunt altii decat filistenii pomeniti in textele biblice, cei care s-au stabilit in Canaan, dand numele Palestinei de azi.
- Lukka: trib din Anatolia, asociat astazi cu antica Lycia
- Ekwesh: trib grec, identificat ca fiind cel al aheilor.
- Denyen: populatie care ar fi provenit din Cilicia (Armenia de azi).
- Sherden: nume asociat cu anticii locuitori ai Sardiniei
- Shekelesh: denumiti si Shekresh sau Sikeloi, nume dat anticilor sicilieni.
- Teresh: posibil tirenienii, denumire greceasca a etruscilor.
- Tjeker: posibil Teucri, trib mentionat de sursele antice ca locuind in Anatolia, undeva in sudul Troiei.
Ceea ce este si mai curios, este faptul ca orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor de pe tot bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie, conform careia, acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla. Ipoteza devine plauzibila daca ne gandim ca odata cu disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul comertului pe Marea Mediterana va deveni monopol fenician timp de aproape un mileniu.
Desi incursiunile popoarelor marii au distrus civilizatii avansate, unele vechi de sute de ani, mostenirea lor pare sa se pastreze in culturile mediteraneene care le-au urmat, cum ar fi cea greaca sau romana. Nu vom sti niciodata daca totul a fost un complot la scara uriasa organizat de catre orasele feniciene la fel cum nu vom sti niciodata cum ar fi aratat lumea daca razboaiele de la 1200 i.H. nu ar fi avut loc. Stim insa ca din cenusa imperiilor distruse s-a nascut ceea ce astazi numim cultura europeana.
In schimb, datele istorice si etimologice certe ne prezinta o posibila imagine a identitatii popoarelor marii:
- Peleset: nu sunt altii decat filistenii pomeniti in textele biblice, cei care s-au stabilit in Canaan, dand numele Palestinei de azi.
- Lukka: trib din Anatolia, asociat astazi cu antica Lycia
- Ekwesh: trib grec, identificat ca fiind cel al aheilor.
- Denyen: populatie care ar fi provenit din Cilicia (Armenia de azi).
- Sherden: nume asociat cu anticii locuitori ai Sardiniei
- Shekelesh: denumiti si Shekresh sau Sikeloi, nume dat anticilor sicilieni.
- Teresh: posibil tirenienii, denumire greceasca a etruscilor.
- Tjeker: posibil Teucri, trib mentionat de sursele antice ca locuind in Anatolia, undeva in sudul Troiei.
Ceea ce este si mai curios, este faptul ca orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor de pe tot bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie, conform careia, acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla. Ipoteza devine plauzibila daca ne gandim ca odata cu disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul comertului pe Marea Mediterana va deveni monopol fenician timp de aproape un mileniu.
Desi incursiunile popoarelor marii au distrus civilizatii avansate, unele vechi de sute de ani, mostenirea lor pare sa se pastreze in culturile mediteraneene care le-au urmat, cum ar fi cea greaca sau romana. Nu vom sti niciodata daca totul a fost un complot la scara uriasa organizat de catre orasele feniciene la fel cum nu vom sti niciodata cum ar fi aratat lumea daca razboaiele de la 1200 i.H. nu ar fi avut loc. Stim insa ca din cenusa imperiilor distruse s-a nascut ceea ce astazi numim cultura europeana.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)