Cu mult inainte ca civilizatiile greaca si romana sa puna bazele culturii europene, imperii puternice dominau bazinul mediteranean intr-o epoca numita de Homer drept ”a eroilor ”.
O epoca in care regi puternici, imbracati cu armuri de aur, luptau pentru suprematie in fata unor armate uriase, si care a culminat cu legendarul razboi troian.
Homer, insa, a trait la mai bine de patru secole dupa terminarea acestui razboi, intr-o perioada in care populatia Greciei era, in mare parte, formata din pastori si fermieri. Ruine inalte de peste sapte metri dominau peisajul vremii, evocand un trecut glorios pe care putini si-l mai aminteau. Mormintele stravechi scoteau la lumina comori de neimaginat pentru niste oameni obisnuiti mai degraba cu unelte de bronz sau fier.
Desi credibilitatea poetului antic a fost deseori pusa sub semnul intrebarii, descoperirile arheologice au confirmat existenta unor societati feudale deosebit de avansate care au stapanit bazinul mediteranean intre 1700 si 1200 i.H. Daca pe teritoriul Greciei se dezvoltasera civilizatiile minoana si miceniana, in Anatolia, pe teritoriul Turciei de astazi, se intindea puternicul imperiu Hittit, rivalul de secole al Egiptului antic. Vestul Mediteranei era dominat de orasele impunatoare din Siria si Palestina sub indrumarea unor lideri extrem de influenti.
Excavatiile moderne au scos insa la iveala informatii uimitoare despre unul dintre cele mai dramatice episoade din intreaga istorie a omenirii. Toate aceste societati au disparut in decurs de numai cativa ani, in aceeasi perioada, anul 1200 i.H., intr-un mister neelucidat nici pana astazi.
Atacatori necunoscuti au distrus din temelii aproape toate marile civilizatii ale vremii fara ca vreuna dintre ele sa se mai poata ridica. Atunci cand luptele au incetat, orasele impreuna cu limba si cultura vechilor imperii disparusera pentru totdeauna.
O epoca in care regi puternici, imbracati cu armuri de aur, luptau pentru suprematie in fata unor armate uriase, si care a culminat cu legendarul razboi troian.
Homer, insa, a trait la mai bine de patru secole dupa terminarea acestui razboi, intr-o perioada in care populatia Greciei era, in mare parte, formata din pastori si fermieri. Ruine inalte de peste sapte metri dominau peisajul vremii, evocand un trecut glorios pe care putini si-l mai aminteau. Mormintele stravechi scoteau la lumina comori de neimaginat pentru niste oameni obisnuiti mai degraba cu unelte de bronz sau fier.
Desi credibilitatea poetului antic a fost deseori pusa sub semnul intrebarii, descoperirile arheologice au confirmat existenta unor societati feudale deosebit de avansate care au stapanit bazinul mediteranean intre 1700 si 1200 i.H. Daca pe teritoriul Greciei se dezvoltasera civilizatiile minoana si miceniana, in Anatolia, pe teritoriul Turciei de astazi, se intindea puternicul imperiu Hittit, rivalul de secole al Egiptului antic. Vestul Mediteranei era dominat de orasele impunatoare din Siria si Palestina sub indrumarea unor lideri extrem de influenti.
Excavatiile moderne au scos insa la iveala informatii uimitoare despre unul dintre cele mai dramatice episoade din intreaga istorie a omenirii. Toate aceste societati au disparut in decurs de numai cativa ani, in aceeasi perioada, anul 1200 i.H., intr-un mister neelucidat nici pana astazi.
Atacatori necunoscuti au distrus din temelii aproape toate marile civilizatii ale vremii fara ca vreuna dintre ele sa se mai poata ridica. Atunci cand luptele au incetat, orasele impreuna cu limba si cultura vechilor imperii disparusera pentru totdeauna.
Datele privind misteriosii invadatori care au dus la colapsul civilizatiilor mediteraneene in jurul anului 1200 i.H, sunt extrem de putine. In fapt, singurele mentiuni asupra acestora se afla in cateva inscriptii din Anatolia, Siria si Egipt. Denumirea de ”popoare ale marii” este una moderna, introdusa in 1881 de catre egiptologul Gaston Maspero, atata timp cat scrierile egiptene ii prezinta drept ”triburile din mijlocul marii” sau ”cei de pe insule”.
Primele mentiuni privitoare la popoarele marii apar in timpul faraonului Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand in timpul razboiului cu Libia, Egiptul va trebui sa infrunte o serie de aliati ai acesteia numiti ”nordicii”. Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului : Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh. Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de Libia impotriva Egiptului.Doar treizeci de ani mai tarziu, Egiptul ramasese singura putere inca necucerita de catre popoarele marii. Rand pe rand, micenienii, minoanii, hittitii si canaanitii cazusera prada raidurilor ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si Suppiluliuma, regele hittitilor isi cer ajutor reciproc.
Atacurile au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie arse.
Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.
Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele marii, a avut loc in 1177 i.H., in delta Nilului. In urma luptelor de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea resuseste sa invinga in aceeasi zi doua valuri ale invaziei triburilor necunoscute, venite atat pe mare cat si pe uscat. Desi victorios, Egiptul va fi coplesit de efortul financiar intreprins pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele imperiu va intra astfel intr-un declin din care nu va mai iesi niciodata.
Reprezentarea victoriei lui Ramses al III-lea de pe templul morturar al acestuia de la Medinet Habu este prima ilustrare cunoscuta a unei batalii navale. De asemenea, avem o imagine clara a atacatorilor: cum aratau acestia, cum se imbracau, ce vase foloseau si ce fel de arme purtau in lupta. Curios este faptul ca puternicii invadatori nu sunt deloc redati drept niste ucigasi, ci sunt reprezentati intr-o uriasa procesiune in care razboinicii merg alaturi de care in care se afla propriile familii. Ramane astfel sub semnul intrebarii natura acestor luptatori: mercenari, pirati sau simpli nomazi?
Nu mai putin importanta este o noua enumerare a triburilor invinse, numite de catre egipteni: Peleset, Tjeker, Shekelesh, Denyen si Weshesh.
Dupa acest episod tragic, popoarele marii dispar la fel brusc precum au aparut pe scena istoriei. Nicio alta mentiune asupra lor sau a vreunui raid nu va mai fi intalnita, desi se stie ca multi au reusit sa scape cu viata in urma infrangerii suferite in Egipt.
Primele mentiuni privitoare la popoarele marii apar in timpul faraonului Merenptah, in anul 1208 i.H., atunci cand in timpul razboiului cu Libia, Egiptul va trebui sa infrunte o serie de aliati ai acesteia numiti ”nordicii”. Numele triburilor aliate aveau sa fie mentionate pentru prima oara pe o stela care sa comemoreze victoria Egiptului : Shardana, Lukka, Meshwesh, Teresh, Ekwesh si Shekelesh. Desi, in prezent, exista mai multe ipoteze privind originea acestor triburi, cele mai multe dintre ele fiind, se pare, din zona marii Egee, nu se stie nici pana azi cum au ajuns sa lupte alaturi de Libia impotriva Egiptului.Doar treizeci de ani mai tarziu, Egiptul ramasese singura putere inca necucerita de catre popoarele marii. Rand pe rand, micenienii, minoanii, hittitii si canaanitii cazusera prada raidurilor ucigatoare. Dramatismul momentelor sta inscris in cateva placute de lut prin care regele Ammurapi din Ugarit (Siria de astazi) si Suppiluliuma, regele hittitilor isi cer ajutor reciproc.
Atacurile au fost atat de rapide si de puternice incat placutele nu au mai fost trimise niciodata, ele fiind descoperite 3000 de ani mai tarziu printre ramasitele cuptoarele in care trebuiau sa fie arse.
Motivele incursiunilor nu au fost dezlegate nici pana in prezent cu atat mai mult cu cat nici unul dintre triburi nu a incercat sa se stabileasca pe teritoriile ocupate.
Confruntarea inevitabila dintre cele doua forte, Egipt si popoarele marii, a avut loc in 1177 i.H., in delta Nilului. In urma luptelor de o ferocitate rar intalnita, armata faraonului Ramses al III-lea resuseste sa invinga in aceeasi zi doua valuri ale invaziei triburilor necunoscute, venite atat pe mare cat si pe uscat. Desi victorios, Egiptul va fi coplesit de efortul financiar intreprins pentru mobilizarea si echiparea unei armate numeroase care sa poate face fata unei forte estimata la peste 100.000 de oameni. Marele imperiu va intra astfel intr-un declin din care nu va mai iesi niciodata.
Reprezentarea victoriei lui Ramses al III-lea de pe templul morturar al acestuia de la Medinet Habu este prima ilustrare cunoscuta a unei batalii navale. De asemenea, avem o imagine clara a atacatorilor: cum aratau acestia, cum se imbracau, ce vase foloseau si ce fel de arme purtau in lupta. Curios este faptul ca puternicii invadatori nu sunt deloc redati drept niste ucigasi, ci sunt reprezentati intr-o uriasa procesiune in care razboinicii merg alaturi de care in care se afla propriile familii. Ramane astfel sub semnul intrebarii natura acestor luptatori: mercenari, pirati sau simpli nomazi?
Nu mai putin importanta este o noua enumerare a triburilor invinse, numite de catre egipteni: Peleset, Tjeker, Shekelesh, Denyen si Weshesh.
Dupa acest episod tragic, popoarele marii dispar la fel brusc precum au aparut pe scena istoriei. Nicio alta mentiune asupra lor sau a vreunui raid nu va mai fi intalnita, desi se stie ca multi au reusit sa scape cu viata in urma infrangerii suferite in Egipt.
Desi cercetarile istoricilor sunt departe de a fi finalizate, mai multe ipoteze privind originea popoarelor marii au incercat sa faca lumina asupra originii acestora. Daca unii cercetatori le localizeaza in Orientul Mijlociu sau in zona marii Egee, altii sunt de parere ca triburile ar fi venit din centrul si nordul Europei. Exista chiar si cateva opinii fanteziste conform carora, razboinicii de pe mare ar fi urmasii troienilor sau ai atlantilor, cei care ar fi migrat in urma distrugerii locurilor de bastina.
In schimb, datele istorice si etimologice certe ne prezinta o posibila imagine a identitatii popoarelor marii:
- Peleset: nu sunt altii decat filistenii pomeniti in textele biblice, cei care s-au stabilit in Canaan, dand numele Palestinei de azi.
- Lukka: trib din Anatolia, asociat astazi cu antica Lycia
- Ekwesh: trib grec, identificat ca fiind cel al aheilor.
- Denyen: populatie care ar fi provenit din Cilicia (Armenia de azi).
- Sherden: nume asociat cu anticii locuitori ai Sardiniei
- Shekelesh: denumiti si Shekresh sau Sikeloi, nume dat anticilor sicilieni.
- Teresh: posibil tirenienii, denumire greceasca a etruscilor.
- Tjeker: posibil Teucri, trib mentionat de sursele antice ca locuind in Anatolia, undeva in sudul Troiei.
Ceea ce este si mai curios, este faptul ca orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor de pe tot bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie, conform careia, acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla. Ipoteza devine plauzibila daca ne gandim ca odata cu disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul comertului pe Marea Mediterana va deveni monopol fenician timp de aproape un mileniu.
Desi incursiunile popoarelor marii au distrus civilizatii avansate, unele vechi de sute de ani, mostenirea lor pare sa se pastreze in culturile mediteraneene care le-au urmat, cum ar fi cea greaca sau romana. Nu vom sti niciodata daca totul a fost un complot la scara uriasa organizat de catre orasele feniciene la fel cum nu vom sti niciodata cum ar fi aratat lumea daca razboaiele de la 1200 i.H. nu ar fi avut loc. Stim insa ca din cenusa imperiilor distruse s-a nascut ceea ce astazi numim cultura europeana.
In schimb, datele istorice si etimologice certe ne prezinta o posibila imagine a identitatii popoarelor marii:
- Peleset: nu sunt altii decat filistenii pomeniti in textele biblice, cei care s-au stabilit in Canaan, dand numele Palestinei de azi.
- Lukka: trib din Anatolia, asociat astazi cu antica Lycia
- Ekwesh: trib grec, identificat ca fiind cel al aheilor.
- Denyen: populatie care ar fi provenit din Cilicia (Armenia de azi).
- Sherden: nume asociat cu anticii locuitori ai Sardiniei
- Shekelesh: denumiti si Shekresh sau Sikeloi, nume dat anticilor sicilieni.
- Teresh: posibil tirenienii, denumire greceasca a etruscilor.
- Tjeker: posibil Teucri, trib mentionat de sursele antice ca locuind in Anatolia, undeva in sudul Troiei.
Ceea ce este si mai curios, este faptul ca orasele feniciene au ramas neatinse in timpul luptelor de pe tot bazinul mediteraneean, fapt ce a condus la o noua teorie, conform careia, acestea nu ar fi fost straine de ceea ce se intampla. Ipoteza devine plauzibila daca ne gandim ca odata cu disparitia competitorilor micenieni si minoani, controlul comertului pe Marea Mediterana va deveni monopol fenician timp de aproape un mileniu.
Desi incursiunile popoarelor marii au distrus civilizatii avansate, unele vechi de sute de ani, mostenirea lor pare sa se pastreze in culturile mediteraneene care le-au urmat, cum ar fi cea greaca sau romana. Nu vom sti niciodata daca totul a fost un complot la scara uriasa organizat de catre orasele feniciene la fel cum nu vom sti niciodata cum ar fi aratat lumea daca razboaiele de la 1200 i.H. nu ar fi avut loc. Stim insa ca din cenusa imperiilor distruse s-a nascut ceea ce astazi numim cultura europeana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu