ROMA - ZIDUL LUI AURELIANUS XXXX

Reorganizarea teritorială şi militară de la Dunăre, cu părăsirea Daciei, nu a reprezentat decât o parte a planurilor defensive ale împăratului Aurelianus (270-275 e.N). Incursiunile barbare până în Italia de nord sub împăratul Gallianus (260-268 e.N), sub Claudius al II-lea Ghoticus (268-270 e.N) şi chiar la începutul domniei sale, l-au determinat pe Aurelianus să se teamă de un atac asupra Romei. Aşa-zisul  Zid al lui Servius Tullius nu mai era apt să apere capitala extinsă mult dincolo de traseul lui.

Pericolele crescânde ale invaziilor barbare din sec.al 3-lea e.N, au detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie. Lucrările au început în anul 272 e.N şi au durat 11 ani, până sub împăratul Probus (276-282 e.N).

Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru.

Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit.Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră. Traseul noilor fortificaţii trecea şi se sprijinea pe unele construcţii deja existente, precum cazarma gărzii pretoriene, un mic amfitetru, arcurile şi apeductele de pe colina Esquilin, fundaţiile grădinilor în terasă de pe colina Pincio.

Poarta Asinaria

Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. El nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali. Totuși, aceleaşi ziduri au avut un rol principal în confruntarea dintre ostrogoţi şi generalul bizantin Belizarie, în timpul recuceririi imperiului sub împăratul Justinian. Ele au protrjat eficient Roma în evul mediu, împotriva raidurilor sarazinilor.

Poarta Tiburtina

Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.  

Zidul Aurelian era străpuns de 17-18 porţi distincte, construite în funcţie de importanţa lor şi de epoca de amenajare. Cele mai importante erau construite din două arcuri alăturate, flacate de două turnuri cilindrice şi erau placate cu travertin. Porţile cu mai puţină importanţă erau construite cu un singur arc, flancat de două turnuri cilindrice şi placate cu opus latericium. Porţile cu totul minore erau compuse dintr-un singur arc şi două turnuri patrulatere comune. Poata Maggiore, cu apeductul său nu a fost supusă acestor reguli.

Pe parcursul timpului, unele porţi şi-au schimpat numele, sau amplasamentul, precum Porta Pia care a fost reconstruită, între anii 1561-1565, de către Michelangelo, la o sută de metri distanţă de vechea poartă, din ordinul papei Pius al IV-lea.

Lista porţilor, pornind de la cea mai de nord este:

• Porta del Popolo (Porta Flaminia) – unde începe Via Flaminia
• Porta Pinciana
• Porta Salaria – unde începe Via Salaria
• Porta Pia – unde începe noua Via Nomentana
• Porta Nomentana – unde începe vechea Via Nomentana
• Porta Praetoriana – vechea intrare în ancienne Castra Praetoria, tabăra Garzii prétoriene
• Porta Tiburtina – unde începe Via Tiburtina
• Porta Maggiore (Porta Praenestina) – punct de întâlnire a trei apeducte ale oraşului şi unde începea  Via Praenestina
• Porta San Giovanni – alături de Arhibasilica Sfântul Ioan de Latran.
• Porta Asinaria – unde începe vechea Via Tuscolana
• Porta Metronia
• Porta Latina – unde începe Via Latina
• Porta San Sebastiano (Porta Appia) – unde începe Via Appia
• Porta Ardeatina
• Porta San Paolo (vechea Porta Ostiensis), alături de Piramida lui Cesius, conducând la basilica Sfântul Paul din afara zidurilor, unde începe Via Ostiensis
• 

Porţile din Trastevere (la punctul cel mai de sud în sensul orar):

• Porta Portuensis
• Porta Aurelia Pancraziana
• Porta Settimiana
• Porta Aurelia-Sancti Petri

ROMA - ZIDUL ATRIBUIT LUI SERVIUS TULLIUS XXX

Prima adevărată fortificare a Romei a constituit-o Zidul servian, atribuit de tradiţie penultimului rege de origine etruscă, Servius Tullius (578-534 e.A). Până în acel moment istoric fortificații rudimentae și restrânse se aflaseră numai pe colina Palatin (Roma Quadrata) și pe colina Capitoliu. Unele investigații arheologice moderne situiază originea acestuia în sec.al 4-lea e.A, ridicat probabil după ce Roma a fost invadată de galii cisalpini pe timpul invaziei acelora dintre anii 390-388 e.A. Cu acea ocazie Roma a fost umilită de gali, în anul 388 e.A, trebuind să plătească cuceritorilor un greu tribut. Legenda spune că pe când se cântărea metalul preţios datorat galilor, balanţa s-a înclinat, la un moment dat, mai mult în favoarea acelora. Romanul care cântărea a dorit să mai ia din talerul balanţei o parte din metalul preţios, dar conducătorul galilor, Brennos, a ridicat sabia ameninţător, pronunţând cuvintele celebre şi adevărate: vae victis (vai de cei învinşi).

Porțiune păstrată din zidul servian

Traseul aşa-numitulului Zid al lui Servius Tullius (Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept Oraşul celor şapte coline. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată numită Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat cu o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului. Zidurile lui Servius Tullius au situat dintr-odată Roma, în ceea ce privește tehnica defensivă, pe un plan superior. Locuitorii celor șapte coline au devenit o adevărată colectivitate urbană distinctă.

Porta Esquilina transformată în Arcul lui Gallienus

In afara zidului, pe anumite porţiuni, s-au săpat şanţuri adânci, cu scopul de a creşte înălţimea incintei. pe partea sa nordică, cea mai slabă, din punct de vedere topografic, pentru apărare. S-a realizat un agger, adică un val înalt de pământ în interiorul incintei. Acela lărgea apărarea şi dădea apărătorilor o bază în plus pentru a se menţine şi a respinge pe atacatori. Zidul era echipat şi cu maşini de luptă defensivă de tipul catapultelor.

Zidul servian este conturat în centrul planului Romei

Pe timpul celui de al doilea război punic, cu toate că Hannibal zdrobise în mari bătălii armatele romane, el nu a atacat direct Roma datorită acelui zid pentru care nu avea nici efective și nici mijloace de asalt.

Zidul era încă menţinut la sfârşitul perioadei republicane şi începutul celei imperiale, perioadă în care oraşul încpuse a se întinde dincolo de el.
Pentru multe secole, datorită expansiunii teritoriale a statului roman, zidul servian şi-a pierdut utilitatea. Nimeni nu-și mai închipuia că va fi atacată capitala celui mai mare și puternic imperiu mediteraneean.
 Cu toate acestea pericolele invaziilor barbare au crescut amenințător în sec.al 3-lea e.N. Faptul a detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie.

Porţile Zidului servian se pot enumera pornind de la Velabru (vechi cartier al Romei antice, plasat la poalele colinei Aventin)  în sensul acelor de ceasornic, după cum urmează:
- Porta Flumentana – unde Via Aurelia traversa Tibrul şi intra în Roma republicană pe podul Aemilius.
- Porta Carmentalis – la sud-vest de Capitoliu, între aceasta şi Tibru şi între Câmpul lui Marte şi Forum Boarium.
- Porta Fontinalis – la nord de Capitoliu, acolo unde Via Lata intra în Roma republicană, între Câmpul lui marte şi Forumurile imperiale.
- Porta Sanqualis – între Quirinal şi Forumurile impériale.
- Porta Salutaris – pe colina Quirinal
- Porta Quirinalis) – pe colina Quirinal
- Porta Collina – poarta cea mai nordică, pe colina Quirinal, acolo unde Via Salaria şi Via Nomentana intrau în Roma republicană.
- Porta Viminalis – pe colina Viminal
- Porta Esquilina – poarta cea mai estică, pe Esquilin, acolo unde căile Labicana, Tiburtina şi Praenestina intrau în Roma republicană, loc devenit arcul lui Gallianus.
- Porta Querquetulana – între Esquilin şi Caelius, acolo unde Via Tuscolana intra în Roma republicană.
- Porta Caelimontana – pe colina Caelius, devenită arcul lui Dilabella şi Silanus.
- Porta Capena – între Caelius şi Aventin, în apropiere de Circus Maximus, acolo unde Via Appia şi Via Latina intrau în Roma republicană.
- Porta Naevia – poarta cea mai sudică, pe Aventin, acolo unde Via Ardeatina intra în Roma republicană.
- Porta Raudusculana – pe Aventin, acolo unde deviaţia Viei Ostiensis intra în Roma republicană.
- Porta Lavernalis – pe Aventin, acolo unde o altă deviaţie a Viei Ostiensis intra în Roma republicană.
- Porta Trigemina – la baza sudică a colinei Aventin, pe Tibru, în apropiere de Forum Boarium.

ROMA - FORTIFICATII XXXX

Prima incintă apărată rudimentar, prin val de pământ şi palisade, s-a realizat pe colina Palatin, formând aşa-numita Roma Quadrata.

De curând s-au descoperit şi unele urme ale acelei fortifucaţii cu consolidări de piatră. Ulterior, funcţia de apărare a fost transferată colinei Capitoliu, care era dotată mult mai bine din punct de vedere natural pentru apărare. Capitoliul a beneficiat şi de o fortificare solidă şi înaltă din piatră, devenind aproape inexpugnabil prntru vremurile de început ale aşezării romane.

Cea se a doua fortificare a oraşului a constituit-o Zidul servian, atribuit de tradiţie penultimului, cel de al şaselea, rege de origine etruscă, Servius Tullius. In schimb, datele arheologice moderne situiază originea acestuia în sec.al 4-lea e.A, probabil după ce Roma a fost invadată de galii cisalpini între anii 390-388 e.A. Roma a fost umilită de gali în anul 388 e.A, trebuind să plătească cuceritorilor un greu tribut. Legenda spune că pe când se cântărea metalul preţios datorat galilor, balanţa s-a înclinat, la un moment dat mai mult în favoarea acelora. Romanul care cântărea a dorit să mai ia din talerul balanţei o parte din metalul preţios, dar conducătorul galilor, Brennos, a ridicat sabia ameninţător, pronunţând cuvintele celebre şi adevărate: vae victis (vai de cei învinşi).
Zidurile lui Servius Tullius au situat dintrodată Roma, în ceea ce privește apărarea, într-o puternică cetate.

Zidul atribuit lui Servius Tullius

Traseul aşa-numitulului Zid al lui Servius Tullius (Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept Oraşul celor şapte coline. Extinzându-se ulterior locuirea pe malul stâng al Tibrului, orașul a încorporat și colinele Vatican și Janiculus. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată, numită Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat de o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului.

Zidul lui Aurelianus

Pericolele crescânde ale invaziilor barbare din sec.al 3-lea e.N, au detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie. Lucrările au început în anul 272 e.N şi au durat 11 ani, până sub împăratul Probus (276-282 e.N).
Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru. Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit. Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră.
Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. el nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali.
Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.