Prima incintă apărată rudimentar, prin val de pământ şi palisade, s-a realizat pe colina Palatin, formând aşa-numita Roma Quadrata.
De curând s-au descoperit şi unele urme ale acelei fortifucaţii cu consolidări de piatră. Ulterior, funcţia de apărare a fost transferată colinei Capitoliu, care era dotată mult mai bine din punct de vedere natural pentru apărare. Capitoliul a beneficiat şi de o fortificare solidă şi înaltă din piatră, devenind aproape inexpugnabil prntru vremurile de început ale aşezării romane.
Cea se a doua fortificare a oraşului a constituit-o Zidul servian, atribuit de tradiţie penultimului, cel de al şaselea, rege de origine etruscă, Servius Tullius. In schimb, datele arheologice moderne situiază originea acestuia în sec.al 4-lea e.A, probabil după ce Roma a fost invadată de galii cisalpini între anii 390-388 e.A. Roma a fost umilită de gali în anul 388 e.A, trebuind să plătească cuceritorilor un greu tribut. Legenda spune că pe când se cântărea metalul preţios datorat galilor, balanţa s-a înclinat, la un moment dat mai mult în favoarea acelora. Romanul care cântărea a dorit să mai ia din talerul balanţei o parte din metalul preţios, dar conducătorul galilor, Brennos, a ridicat sabia ameninţător, pronunţând cuvintele celebre şi adevărate: vae victis (vai de cei învinşi).
Zidurile lui Servius Tullius au situat dintrodată Roma, în ceea ce privește apărarea, într-o puternică cetate.
Traseul aşa-numitulului Zid al lui Servius Tullius (Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept Oraşul celor şapte coline. Extinzându-se ulterior locuirea pe malul stâng al Tibrului, orașul a încorporat și colinele Vatican și Janiculus. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată, numită Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat de o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului.
Pericolele crescânde ale invaziilor barbare din sec.al 3-lea e.N, au detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie. Lucrările au început în anul 272 e.N şi au durat 11 ani, până sub împăratul Probus (276-282 e.N).
Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru. Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit. Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră.
Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. el nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali.
Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.
Zidurile lui Servius Tullius au situat dintrodată Roma, în ceea ce privește apărarea, într-o puternică cetate.
Zidul atribuit lui Servius Tullius
Traseul aşa-numitulului Zid al lui Servius Tullius (Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept Oraşul celor şapte coline. Extinzându-se ulterior locuirea pe malul stâng al Tibrului, orașul a încorporat și colinele Vatican și Janiculus. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată, numită Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat de o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului.
Zidul lui Aurelianus
Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru. Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit. Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră.
Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. el nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali.
Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu