Emporium era un port fluvial antic al Romei. Dispunea de cheiuri şi antrepozite situate între Aventin şi Monte Testaccio, o colină artificială formată de-a lungul timpului din resturile amforelor sfărâmate, mai ales amfore de ulei şi de vin. Amforele erau aduse din întregul bazin mediteraneean, dar mai ales din Grecia şi cu ulei din Spania.
Porticus Aemilius - gravură a lui Piranese - 1756
Numele comun de emporium (care deriva din limba greacă, ἐμπόριον, emporion) desemna, în lumea antică o piaţă de comerţ maritim sau fluvial. El a devenit adesea și nume propriu al unor porturi sau piețe comerciale (spre exemplu Empurias / Ampurias).
La începutul sec.al 2-lea e.A, dezvoltarea economică şi demografică a Romei a făcut ca vechiul port fluvial al Forumului Boarium să devină insuficient, port care se găsea în apropierea colinelor. Ca urmare edilii Lucius Aemilius Lepidus şi Lucius Aemilius Paulus Macedonicus au decis, în anul 193 e.A, să construiască un nou port în lungul Tibrului, într-o zonă liberă de la sud de colina Aventin. Cu această ocazie s-a ridicat şi un depozit imens, numit Porticus Aemilius, edificiu cu o lungime de 487 de metri şi o lăţime de 60 de metri. El a fost reprezentat cu mare precizie în planul de marmură, al Romei, din timpul împăratului Septimius Severus, plan regăsit în forurile imperiale.
Arhitectura Romei din perioada cuprinsă între sec.al 2-lea și prima jumătate a sec. 1 e.A a cunoscut în domeniul construcţiilor o revoluţie. Este vorba de apariţia betonului, care treptat, dintr-un material utilizat pentru umplerea golurilor dintre zidurile de piatră fălţuită, s-a transformat în material de construcţie independent. Extinderea folosirii noului material de construcţie la executarea de arcuri şi bolţi a permis acoperirea unor mari deschideri şi la realizarea unor construcţii monumentale. Primele edificii executate din beton roman au avut un caracter predominant utilitar. printre cele păstrate (în stare de ruină) se află şi Porticul Aemilius, care reprezenta o clădire comercială imesă. Ea desfăşura un front de cincizeci de travee cu o deschidere de 8,3 metri, boltite cilindric şi şapte travee în adâncime. Dacă primul apeduct al Romei, Aqua Appia, a fost subteran, tehnica betonului a permis construirea tipului de apeduct ridicat pe arcuri, pe anumite porţiuni din traseu.
Vestigii ale cheiurilor din Emporium şi ale Porticului Aemilius
Arhitectura Romei din perioada cuprinsă între sec.al 2-lea și prima jumătate a sec. 1 e.A a cunoscut în domeniul construcţiilor o revoluţie. Este vorba de apariţia betonului, care treptat, dintr-un material utilizat pentru umplerea golurilor dintre zidurile de piatră fălţuită, s-a transformat în material de construcţie independent. Extinderea folosirii noului material de construcţie la executarea de arcuri şi bolţi a permis acoperirea unor mari deschideri şi la realizarea unor construcţii monumentale. Primele edificii executate din beton roman au avut un caracter predominant utilitar. printre cele păstrate (în stare de ruină) se află şi Porticul Aemilius, care reprezenta o clădire comercială imesă. Ea desfăşura un front de cincizeci de travee cu o deschidere de 8,3 metri, boltite cilindric şi şapte travee în adâncime. Dacă primul apeduct al Romei, Aqua Appia, a fost subteran, tehnica betonului a permis construirea tipului de apeduct ridicat pe arcuri, pe anumite porţiuni din traseu.